poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-15 | |
Mai e o oră până pleacă trenul. Biletul de clasa a doua se odihnește în buzunarul interior al sacoului, așezat cu grijă între buletin și legitimația de serviciu. Îl așteaptă o zi grea. Mâine va discuta cu șeful depozitului întârzierea transportului de hârtie. Are emoții. Directorul și-a pus toată nădejdea în puterea sa de convingere. Trebuie să se întoarcă cu contractul de daune semnat.
Mai întâi i-a văzut picioarele care atrăgeau ca un magnet bumbacul din blugii Wrangler, făcându-l să se muleze perfect întins pe întreaga lungime a construcției. Când i-a descoperit chipul, era deja îndrăgostit. Peste alte trei minute, prin cap nu-i treceau decât strategii de atac. I-ar fi plăcut să nu călătorească singur. Dacă o invita la McDonald’s își cheltuia toată diurna. A renunțat. S-a îndreptat spre chioșcul de ziare. Citea titlurile de pe prima pagină – politică, crime, sex. La sex se gândea și el. Între timp fata dispăruse. I-au trebuit cinci minute s-o descopere în fața panoului de Sosiri-Plecări. Vorbea la telefon. Era nemulțumită. Aștepta pe cineva care nu ajunsese în gară. Părea nehotărâtă. A sosit acceleratul de Iași cu o întârziere de 45 de minute. Călătorii dau bagajele pe geam, strigă și fac semne înspre cei care-i așteaptă. Sunt grăbiți. Se precipită pe peron. De aici îi iau în primire șoferii de taxi care pornesc vânătoarea de fraieri. Se întoarce spre panou. Pentru o fracțiune de secundă, înainte de a fi înghițită de mulțimea de curioși care se zgâiesc la “mersul trenurilor”, o vede. Vorbește în continuare la telefon. Se uită la ceas. Mai are zece minute să se hotărască. Trenul lui e adus la linia șapte. Ar putea să urce. O doamnă în vârstă îl lovește cu un geamantan peste picioare. Își cere scuze gâfâind. Pleacă schiopătând spre biroul de informații. Își ițește capul din mulțime, încercând s-o vadă din nou. E tot acolo. Nu mai vorbește la telefon. Are lacrimi în ochi, pe obraz. Se apropie. Mai are un pas. Își drege vocea. Îi simte parfumul. Plânge. Când îl vede, un zâmbet îi răsare în colțul buzelor. Fata întreabă: “De ce-ai întârziat?”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate