V
Profetul
I - II - III - IV


Doua stele vor fi intre lumi, acel Surori ale Vantului,
unul se va stinge in furia unui tiran pentru a renaste
celalalt astru va darama un imperiu, pentru a domni
Doua stele vor fi intre lumi, vor aduce pacea in Næamar

Inapoi in carlinga navei, intr-o alta gaura vierme, de data aceasta in drum spre o destinatie necunoscuta. Nava in care se aflau era urmata de doua nave insecta de capacitate mica, ticsite cu aproape cinci mii de recruti pe care regele Goilagk ii plasase sub comanda Stelei Negre si a companioanei sale. Norilen alesese transportoare insecta de capacitate mica pentru ca erau foarte greu de detectat. Materia organica a acestor insecte capabile de a-si transporta propriile rude, era foarte greu de detectat de orice radar din universul cunoscut. In plus, nu lasau nici o urma in spatiu pentru a putea fi descoperita traiectoria acestora. Singurul dezavantaj al lor era viteza. Erau mult mai incete decat cele de capacitate mare. Nimeni in intreg universul nu reusise sa descoperisere o modalitate de a calatori in spatiu cu viteza cu care acele nave puteau face lucrul acesta.

Singura, in fata acelorasi suporti pe care cu cateva zile in urma se aflau cutiile cu rame de sticla. In locul acestora se aflau acum doua blocuri imense de nozalt, pe care Norilen o pusese sa le sparga prin aceeasi metoda pe care o aplicase asupra ramelor. Mirelye statea in genunchi la cativa metri departare de cele doua blocuri privindu-le cu atentie; dorea sa incerce un alt lucru. Era aproape sigura ca ar fi reusit sa distruga blogurile de piatra daca s-ar fi apropiat de ele, insa vroia sa faca lucrul acesta cu puterea mintii. Incerca din rasputeri sa ramana concentrata asupra pietrelor, insa ceva din interiorul sau o impiedia sa faca lucrul acesta. Intr-un final, dupa cateva ore, in care incercarile sale de a ramane concentrata asupra pietrelor erau mereu naruite de alte ganduri si mai ales de un sentiment ce venea parca din exteriorul sau, fata se dadu batuta.

Norilen se afla in cabina pilotului, compunand un mesaj codat pentru Anula. Era constient ca trebuiau sa paraseasca nava aceea in curand, pentru a nu putea fi descoperita destinatia lor, insa nu era inca hotarat cum sa continue drumul. Pe de-o parte puteau continua cu ajutorul navelor insecta, insa ultimile sale calatorii cu un astfel de mijloc de transport spatial ii lasasera un gust cat se poate de amar.

- Memu1, te rog frumos toate datele pe care oamenii le au despre leene.

Mirelye tocmai se asezase pe scaunul celui de-al doilea pilot, cerand computerului central al navei sa afiseze date despre animalele pe care le zarise pentru a doua oara in gaura vierme in apropierea navei spatiale cu care calatoreau. Aparatul se conforma, afisand pe trei monitoare, ce o inconjurau pe fata, informatiile dorite de aceasta. Mirelye incepu sa butoneze meniul din fata sa, uimita de cantitatea de date privind aceste mamifere spatiale pe care acea simpla nava de transport o putea oferi. Peste cateva ore avea sa fi citit to ce omenirea aflase despre leene pana in vremurile respective, insa cu toate ca informatiile pareau a nu avea logica, fiind adunate din partea unor oameni care tratau aceste mamifere doar ca pe inca un element in lantul trofic universal, modul in care erau structurate informatiile pe acest computer pareau a ascunde un sens ascuns. Printre informatiile pe care Memu le oferise gasise de foarte multe ori ca foarte multe nave ce se incumetasera a pleca pe ceea ce erau numite Caile Leenelor, disparusera fara umra, ceea ce sugera un comportament foarte agresiv al acestor mamifere. Apoi dimensiunile leenelor duceau cu mult peste cele mai mari nave de transport ale oamenilor, ceea ce explica cum de aceste mamifere reusisera sa le distruga.

Observa apoi ca majoritatea traseelor de migratie ale leenelor traversau trei mai imperii, venind din Universul Necunoscut prin Kronasia, traversand Moria si pierzandu-se in Universul Necunoscut prin imperiul Kalar. Cu toate ca aceste fiinte spartiale fusesera descoperita de mai bine de zece mii de ani, se stia inca foarte putine despre ele, neprezentand un foarte mare interes, mai ales datorita agresivitatii lor. Exista un singur traseu ce ocolea ruta normala, traversand din plin imperul Enafraam pentru ca apoi sa se alature celorlalte rute prin teritoriul regatului Kalar. Mamiferele erau cunoscute insa pentru un lucru – precizia cu care foloseau acele cai. Astfel Caile Leenelor fusesera aproape de la bun inceput un punct de reper pentru multe din caile de navigatie comerciale nou formate dupa cele ale fiintelor spatiale. Fusese posibila o noua evolutie tehnologica, navele de transport putand creste viteza de calatorie cu aproape cincizeci la suta. Caile comerciale ce urmau caile Leenelor pareau a fi cele mai sigure din univers in domeniul hazardelor spatiale2.

O intrebare ramasese insa in mintea fetei, in timp ce parcurgea aceste informatii. Daca leenele erau atat de agresive, cum de Norilen alesese sa calatoreasca exact prin mijlocul uneia din aceste cai? Se intoarse incruntata spre, el, insa nu apuca sa intrebe.

- Analizeaza cu atentie dara luminoasa lasata de leene.

Fata se conforma. Trase langa ea o inca o un panou plin de butoane si incepu sa butoneze cu atenite. Descoperi ca particulele luminoase din lasate in urma de leene erau particule de apa, ceea ce insemna ca undeva diferentele dintre majoritatea organismelor organice din intreg universul nu erau mari. Isi continua apoi cercertarile descoperind mari cantitati de carbon in structura osoasa a acestora...

- Opreste-te ii spuse, Norilen. Nu e bine. Vreau sa faci lucrul acesta altfel, copila mea.

Mirelye intelese imediat ce tanarul de langa ea vroia sa spuna, si se conforma. Impinse panourile de-o parte, odata cu acestea, retragandu-se si monitorale, iar apoi se lasa comoda in scaun si inchise ochii. Curand, simti cum intreaga-i prezenta se departeaza de cabina, apropiindu-se din ce in ce mai mult de una din leene. Curiozitatea o facu sa se apropie si mai mult de trupul mamiferului. Invatase deja ca era o femela, una foarte batrana, chiar; descoperise structura chimica a membranei ce acoperea mamiferul protejandul de vitezele cu care acestea se deplasau prin spatiu, insa dorea a sti si mai mult.

Isi simti mana atinsa de o alta energie, iar apoi simti prezenta spirituala a tanarului de langa ea, tragand-o si mai aproape de leene. Isi simtea nervozitatea si incerca sa si-o stapaneasca, insa aceasta incepea sa puna stapanire pe ea. Descoperi cu stupoare ca imensul mamifer era invaluit intr-o atmosfera cat se poate de prielnica pentru om, si intr-un mod foarte ciudat, aceasta atmosfera nu se pierdea in spatiu cu toate ca vitezele de calatorie prin gaurile vierme erau extrem de mari. Realiza apoi ca nu numai ca aceasta atmosfera era existenta insa si ca omul putea foarte usor calatori pe spatele acestei fiinte spatiale. Nu era nevoie de nici un calcul matematic sau fizic pentru a intelege acest lucru. Perceptia exatrasenzioriala a prezentei sale spirituale ii spunea aceste lucruri cu o simplitate uimitoare.

In clipa in care prezenta sa atinse membrana mamiferului, insa, legaturile se pierdura complet. Se trezi intr-o lume necunoscuta, inconjurata de sisteme solare ale unei galaxii pe care nu o cunostea, probabil mult in afara Universului Cunoscut. Linistea acesteia, si imposibilitatea de a percepe absolut nici o forma de viata in toata aceas galaxie aproape ca o infiora. Se trezi apoi exact in mijlocul unei gauri vierme – una din caile leenelor, insa ea nu se deplasa cu toate ca mii de mamifere treceau pe langa ea. Fu capabila sa strapunga dimnesiunile spatiale ale gaurii vierme pentru a realiza ca nu isi schimbase pozitia si ca nu se deplasase din acea galaxie.

Simti, apoi, cum in galaxie avea sa se nasca forme de viata, iar certitudinea ca acea forma de viata fusese adusa de leene o lovi din plin. Vazu cum formele de viata evoluau, incepand sa castige cunostintele de a calatori mai intai interplanetar, apoi de a coloniza alte sisteme solare, ca intr-un final sa inteleaga cum sa foloseasca aceleasi gauri vierme pe care leenele le foloseau de miliarde de ani. Vazu apoi cum acele forme de viata incepusera sa cucereasca universul, cum incepusera sa se nasca imperii in spatiu, aproape imposibil de cuprins, razboaie, arme ce aveau capacitatea de a distrue un sistem solar intr-o clipa, razboinci ce adusesera pacea si razboicini ce iscasera acele razboaie, conducatori ce intr-un final ajunsesera sa distruga tot ceea ce fusese creat de stramosi. Cu toate acestea leenele continuau sa traversese aceeasi ruta intr-un ciclu continuu si atemporal.

Doua stele vor fi intre lumi, acele Surori ale Vantului,
unul se va stinge in furia unui tiran pentru a renaste
celalalt astru va darama un imperiu, pentru a domni
Doua stele vor fi intre lumi, vor aduce pacea in Næamar

Mirelye se trezi inapoi pe scaunul din cabina pilotului, buimaca din cauza ultimilor ganduri pe care le prinsese. Simti instantaneu nevoia sa fuga catre cala navei, loc in care se aflau cele mai mari ferestre ale acesteia, in afara de cabina pilotului. Ceva din afara navei o chema inapoi in preajma leenei pe care tocmai o parasise. Privi inspre mamiferul ce plutea la cativa kilometri de nava, neintelegand cine si ce ar i-ar fi putut vorbi in clipele acelea, cand se afla in preajma lui. Ii era aproape imposibil sa creada ceea ce intuitita incerca sa sustina in interirorul sau spiritual.

Se aseza din nou si incepu sa mediteze, incercand sa se desprinda din nou de trup, pentru a reveni printre leene, insa nu reusi. Ceva era in neregula. Ceva nu o lasa sa se desprinda de sine. Intr-un final, plina de suparare, si complet increzatoare in prorpiile puteri, Mirelye aproape ca se arunva in naveta de salvare a navei mama si initie procedura de lansare.

- Mirelye, ce faci!?

Vocea tanarului nu fu o surpriza foarte mare pentru ea, insa aproape ca nici nu ii raspunse. Naveta fu lansata in gaura vireme, facand o tumba imensa prin uriasa gaura vierme, trecand la cativa metrii de una din navele insecta ce ii urmau, pentru ca apoi aproape sa loveasca una din imenele leene. Cum vazu ca nava se apropie indeajuns de mult de imensul mamifer, Mirelye desfacu carcasa navei, aruncandu-se in atmosera ce invaluia fiinta spatiala. Reusi sa cada in picioare, fara sa se ranaeasca, insa in clipa urmatoare fu lovita de un val spiritual-energetic atat de puternic incat ii fu imposibil sa ii reziste. Fata lesina instantaneu, trupul cazandu-i inert pe membrana groasa si atat de asemanatoare cu scoarta unei planete.

Cand se trezi, se aflau in afara gaurii vierme, departe de orice alta fiinta din rasa celui pe spatele caruia statea. Norilen era langa ea, asezat in genunchi si asteptand ce ea sa se trezeasca. In jurul imensei leene, nu era nici urma de nava de transport cu care acestia calatorisera pana cand ea hotarase sa faca acel salt mortal prin spatiu.

- Am programat-o sa mearga mai departe catre Satraria, pentru a-i deruta pe urmaritorii nostri.
- Nori, am avut cel mai...
- Ciudat vis pe care l-ai putut concepe pana acum.
- De fapt... mi l-am reamintit, Nori... L-am avut de atatea ori cand eram mica. Am visat de atatea ori geneza rasei umane incat aproape ca o stiam pe de rost. Apoi...
- Eu am oprit acest lucru acum cinci ani, iar tu ai inceput sa uiti.
- Iar azi mi l-am reamintit complet. Stiu ce sunt leenele, Norilen. Stiu de unde vin. Stiu totul... Si stiu ca acest specimen pe care suntem acum, ne va duce pe Menorius Kaana la sora mea.

Norilen se dadu doi pasi inapoi atat de blocat de cele auzite incat nu era in stare sa isi revina. Da, Norilen. Iti pot auzi gandurile, Sensei. Norilen zambi. In sfarsit... demonul se trezise cu adevarat. Puterile sale incepeau sa capete forma. Cel de-al doilea element din Univers, ce trebuia trezit pentru ca acel razboi ce avea sa urmeze, sa fie castigat. Insa erau multe de explicat in timpurile acelea. Norilen puse mana pe membrana leenei si inchise ochii, pentru o clipa apoi, ii facu semn fetei sa il imite. Odata amandoi cu mainile unite cu membrana groasa si aproape la fel de dura precum piatra, se trezira din nou in lumea in care se aflau inainte ca cei doi sa paraseasca propria nava.

- Am avut acest vis, in primele calatorii in care Zarath ma plimba prin Univers. L-am inteles prea tarziu insa. In Univers exista anumite cicluri, copila mea, iar unul din aceste cicluri este omul... Omul exista de mai mult timp decat ti-ai putea imagina. El a fost cel care a creat leenele la bun inceput, insa nimeni nicaieri in acest univers nu isi mai poate aduce aminte lucrul acesta. Pana si memoria colectiva a omenirii a uitat. Leenele au un singur traseu, Mirelye. Ele traverseaza Universul din timpuri deja necunoscute, copila. Nu stiu unde le incepe drumul in aceata imensitate neagra si rece, si nici unde se termina – ba chiar mai mult cred ca nici ele nu mai stiu.
- Te inseli, Sensei. Stii de unde vin leenele, iar ele isi cunosc traseul intru totul. Primul pol al existentei omului s-a nascut acolo de unde vin leenele. Locul acela a ramas o epava, Norilen. Uite... O epava in care oamenii au cazut in intuneric. Dupa miliarde de ani de evolutie materiala dar mai ales spirituala au cazut in cea mai intunecata epoca a lor, din care de altfel nu au mai putut iesi. Pe de alta parte, locul in care leenele merg... Undeva la mijlocul evolutiei, a aparut o teorie a indoirii Universului. Oamenii au reusit sa uneasca doua puncte din univers. Cand insa acele doua puncte au fost desprinse, a aparut o bresa. O ruputura timp-spatiu catre un alt nivel energetic, din care, atrase de energia acestei lumi au aparut leenele. Trecerea intre lumi, apoi, s-a dublat. Cate una pentru fiecare colt din univers.
- Iar leenele parcurg drumul prin universul nostru pentru a ajunge de fapt la destinatia din lumea lor... Abia cand cele doua porti vor fi inchise, drumul leenelor va fi refacut cu adevarat. Mirelye... cum...
- El mi-a spus.

Fata arata cu mana inspre membrana ce incepuse sa isi schimbe culoarea de la gri catre maroniu. Da... Era complet real. Leenele il ajutasera si pe el, cu ani in urma, sa isi regaseasca adevarata cale. Il chemasera tocmai de pe Padoria, cu puterile lor psihice, iar el le urmase fara a intreba nimic. Era nevoie de un al doilea copil, mai curios ca el, cel obisnuit sa nu intrebe mai mult decat este spus, ca sa se afle adevarul despre univers si mai ales despre aceste imense mamifere straine de Universul uman. Descoperi ca stia deja aproape totul despre Universul nescuoscut si istoria acestuia. Omenirea aproape ca uitase despre acea perioada intunecata. Sapte mari imperii reaparusera dupa ultimile decaderi ale omului, sapte mari imperii departe de zona in care omul aparuse cu adevarat in Univers, sapte mari imperii unite de un mare erou, pentru ca apoi sa se divida in noua, si sa redevina sapte... iar acum cinci. Ceva ii spunea ca numarul magic va fi foarte curand, pentru inca o data, sapte. Dar pentru ce? La ce il va ajuta numarul acesta...

Intorsi inapoi in galaxia aratata de leene in prima faza, Norilen incepu sa fredoneze un cantec, ce paru foarte cunoscut petru tanara fata.

Doua stele vor fi intre lumi, acele Surori ale Vantului,
unul se va stinge in furia unui tiran pentru a renaste
celalalt astru va darama un imperiu, pentru a domni
Doua stele vor fi intre lumi, vor aduce pacea in Næamar

In Næamar stelele se sting in prezenta lor, caci zeii
le-au binecuvantat cu marea lor intelepciune celesta
Un inger va plati cu sangele viata unei Surori, cand
razboiul va fura linistea din batranul si intinsul Næamar

Iar una din Surori va transcede in lupta cu Intunericul
devenind soarele pentru noul si linistitul Næamar.
Iar urmasul lor, va domni peste Næamar, in pace si armonie
si va fi ultima incercare a Intunericului de a se abate peste noi.

- Povestea e atat de lunga incat nici eu nu am reusit sa o invat pe derost, Mirelye. Dar tu ai auzit de cantul acesta. Chiar acum, leenele ti l-au spus prin intermediul mintii mele.
- Da o stiu, deja... intreaga poveste si implicatiile sale.
- Ma intreb, insa, cat de bine o vei intelege pe parcurs...

Chipul tanarului parea abatut, iar fata de langa el se intreba ce determinase aceasta schimbare brusca in cel cu care vorbise pana in clipa aceea. Incerca sa ii patrunda inca o data printre ganduri, insa realiza ca acesta isi blocase mintea. Simtindu-i incercarea, tanarul zambi, si apropiindu-se de ea o saruta pe frunte. Fiori a caror natura nu o putea explica o trecura in clipa in care gura baiatului atinse pielea fina a fruntii sale, facand-o sa se simta aproape neputincioasa in fata lui. Cand tanarul se departa de ea, intorcandu-se cu spatele, aproape necontrolat, mana fetei se ridica, intinzandu-se dupa el, pentru a-l opri parca. Tanarul transmise mental insectelor transportoare sa urmeze acel specimen din familia leenelor, catre coordonatele date de el, apoi, intorcandu-se spre Mirelye spuse:

- Iata modul de transport al armatelor voastre, Surori ale Vantului.

Se lasa apoi in genunchi, atingand cu mana trupul pietrificat al leenei. Aceasta isi mari viteza prin spatiu, pana ce atinse acceleratia necesara pentru un salt printr-o gaura vierme. Porneau in sfarsit catre Menorius Kaana. Porneau catre locul in care sufletul sau tanjea sa ajunga si pe care nu il mai vizitase de aproape un an de zile. O parte a inimii sale se afla acolo, pe planeta aceea vesnic acoperita de zapada si viscole eterne.

Norilen se departase de trupul fetei din acelasi motiv pentru care mana ei se intinsese involuntar dupa el, in clipa in care ii intorsese spatele, departandu-se. In fata ochilor ii aparu, pentru o clipa chipul Meniei, la ultima sa plecare de pe Menorius Kaana, atunci cand urma sa plece in cautarea surorii sale mai mici. Femeia nu spusese nimic o zi intreaga, lasand tacerea sa vorbeasca de la sine. Ingrijorarea pentru iubitul sau si durerea generata de plecarea acestuia se citeau insa pe chipul ei precum urmele lasa-te de vanturile puternice de la suprafata planetei pe movilelele imense de zapada. Inainte ca Norilen sa isi faca saltul catre spatiu, Menia se aruncase de gatul sau, ingropandu-si privirea in pieptul acestuia pentru a-si opri lacrimile sa iasa la iveala. Isi ridicase apoi privirea spunandu-i sa aiba grija de el, iar apoi se daduse in spate, facandu-i loc sa plece. Dupa salt, Norilen privise inapoi catre ea, vazand lacrimile ce siroiau pe obrajii acesteia, insa stia ca nu putea face nimic. Mirelye trebuia protejata si invatata, si mai ales, cand timpul avea sa vina, trebuia trezita ca una din Surori.

Pe parcursul drumului catre locatia trupelor conduse de Steauna Neagra, Mirelye fusese invatata sa treaca la un nivel superior de meditatie, iar apoi sa isi ascunda gandurile. Norilen o invatase sa se apere de capacitatea anumitor oameni de a invada mintea unuia si apoi de a controla, precum si de a comunica cu insectele sau cu mamiferul ce ii ducea catre locatia finala.

- Un lucru fundamental, copila. Un lucru sa nu il uiti nicidata. Mintea sa iti fie curata... Uita de ura...

Aceleasi vorbe de zeci de ori. De sute de ori... De cand il avusese prima data ca sensei pe planeta sa natala si pana in momentul ultimei lor discutii, acelasi principiu fundamental. Mintea sa ii fie curata. Fara pic de ura. Nu. Pe el nu il mai ura. Era un amalgam de sentimente, tare ciudat la adresa tanarului din fata sa. Da. Intr-adevar ii desparteau peste doua sute de ani de intelepciune, dar lucrul acesta parca nici nu conta. Si totusi, ce simtea fata de omul care ii ucisese tatal? Nu. Nu uitase. Gandul acesta ii macina creierul zi de zi, iar ea incerca sa il alunge continuu, fiind constienta de efectul negativ pe care il putea avea.

*

- Trezeste-te, copila. Drumul ne-a ajuns la final.

Mirelye se ridică din locul în care dormea, frecându-și ochii și privi spre tânărul ce tocmai o strigase. Simți slatul brusc al leenei – o reducere puternică a vitezei, ceea ce semnifica ieșirea din gaura vierme. În fața sa începea să se deslușească o planetă aproape undeva între alb și albastru. Cu cât leena continua să se apropie de acel astru, cu atât uimirea și indignarea fetei creșteau. Chiar exista viață pe acea planetă? Începuse deja să îi perceapă energia, consistența, simțea deja energia vânturilor de la suprafața acelei planete. Realiză apoi, că acea schimbare climatică nu era mai veche de câteva sute de ani. Pe planeta aceea existase viață, existase un ecosistem și locuiseră oameni timp de zeci de mii de ani. Sufletele celor ce trăiseră acolo, încă păreau a fi legate de acel loc. Ba mai mult, sub răceala acelei planete continua să detecteze viață, oameni...

- E timpul să părăsim leena, tânără domniță. Tu încă nu cunoști acest tip de salt, așa că te voi avea alături și va trebui cu adevărat să îți port de grijă de data asta.

Tânarul o luă in brațe, în clipa în care leena tocmai pătrundea in atmofera planetei, pentru ca apoi să se arunce către golul de sub ei. Fură ușor deviați de suflul trecerii leenei, însă, Norilen reuși să își redreseze traiectoria destul de ușor, dând de înțeles că nu fusese prima dată când făcuse astfel de salturi atmosferice. Fetei îi reveni în minte evadarea de pe planeta sa natală, atunci când Norilen se aruncase în aer, iar în urma lor, navele ce îi urmareau explodaseră cu o ușurință de neînțeles. Acum înțelegea cum tânătul reușise acele acrobații. Înțelesese de mult că puterile acestui om erau o nebuloasă totală, și acceptase că trebuia să invețe de la el în vremurile ce aveau să urmeze, la fel cum învățase de la el și până atunci.

Curând, începură să zărească stratul mare si gros de zapada, iar lucrul acesta ointimida pe fata. La viteza cu care cadeau, aveau sa se afunde destul de mult in zapada. Si nu fu departe de adevar, caci impactul cu zapada produse un crater destul de mare insa, fara a ii ineca pe cei doi in zapada, dand de inteles ca ceva cazuse intr-adeavar in zona aceea. Dupa ce o lasa jos pe fata, care inca se tinea strans de gatul sau, tanarul o saruta pe frunte pentru incurajare si ii facu semn cu ochiul ca totul este bine. Ajunsa la nivelul dunelor de zapada, fata privi in jur, inmarmurita de imensitatea alba ce cuprindea intrega planeta. O rafala de vant, trecu pe pe langa ei, zgribulind-o.

-Acasa... Haide copila. Planeta asta ne va servi drept adapost pentru o vreme.

Norilen privea intinderea de zapada, parand a fi deloc afectat de rafelele vantului de gheata. O lua de mana pe Mirelye, facandu-i semn sa il urmeze, si pornira pe jos, prin zapada aproape inghetata catre ceea ce parea a fi, in zare, un lant muntos, de o lungime uimitoare. Trecusera ore intregi, in care cei doi au mers aproape fara oprire pana a ajunge la poalele muntilor. Drumul parea neobisnuit de usor. Parca si natura venise in ajutorul lor – dupa spusele tanarului, in cei aproape trei ani petrecuti pe acea planeta, nu vazuse lumina soarelui Kaanian niciodata printre norii acelei planete. Intreaga intindere era ingropata intr-o liniste infioratoare. Singurul lucru care era auzit, era zgomotul pasilor celor doi prin zapada.

Mirelye parea a fi cuprinsa de ganduri, si nici macar nu observase cand tanarul se oprise in fata unei pesteri larg deschise intr-unul din imensii munti peste care trecusera. In acel loc, tanara fata se bloca. Simtise o prezenta in intunericul pesterii si ii simtise natura. Isi cunostea foarte bine vibratiile energetice, iar cele ce veneau din interiorul acelei incaperi crapate in interiorul muntelui erau identice. In fata ei... in intuneric se afla cineva despre care abia daca auzise. Cand intrebase cum era posibil acest lucru, primise raspuns ca va afla la timpul potrivit, de la persoana potrivita. Intelesese de atunci, ca persoana ce astepta inca ascunsa, avea sa fie cea care sa explice totul si ca tot ea ceruse acest lucru. Oare semanau? Oare... Oare dragostea lui... a ei...

Cu un bufnet scurt si aproape imperceptibil in ecoul vaii din spatele lor, Norilen fu aruncat cateva zeci de metri in urma, insa acesta cazu in picioare, fara a arata vreun semn de a fi ranit.

-Ie naine, me deie nieelalaena ye kaanlasie3...

Mirelye se trezi din ganduri, socata de prezenta din fata sa, si uimita de viteza si puterea atacului. Stia ca nu e nevoie sa ridice garda pentru a se pregati de lupta. Inaintea ochilor sai statea o fiinta ai carei ochi concurau cu albastrul pur al cerului Kalarian. Purta haine barbatesti, si un voal ce ii acoperea parul, insa se vedea de departe ca era femeie. Iar asemanarea dintre ea si Mirelye era izbitoare. Copila nu indraznise sa se miste. Aproape ca inghetase in fata sorei sale, incapabila sa spuna nimic, sa schiteze un gest sau sa gandeasca ceva. Pana in urma cu aproape patru luni, nu stia nimic de existenta acestei fiinte, apoi, afland nimeni nu ii explicase nimic. Traise mereu cu iluzii, nelinisti si ganduri. Abia i se clarificase un pic toata acea poveste cu Surorile Vantului, iar acum... acum, in fata sa se afla un suflet fata de care simtea neconditionat un sentiment pe care nu credea sa il mai simta vreodata.

-Ie eele. Ie eele, naila ne4...

Norilen se apropiase de ele, plecandu-se in fata celei care il atacase cu atata furie, si care in clipa urmatoare sarise de gatul celui iubit. Cand buzele celor doi se unira, in sufletul copilei ce privea, se rupsese ceva. Abia daca mai putea sta in picioare, nefiind capabila sa observe parul la fel de rosu ca si al sau, ce se desfacuse de sub esarva ce acum se afla in mana tanarului. Ii dorea moartea. Ii dorea cu adevarat moartea, si in acelasi timp, inima ii zvacnea cu putere. Isi regasise un motiv de a trai. Sora sa traia, si probabil ca o asteptase atata vreme, cu sufletul plin de zbucium si durere. O descoperise! Isi descoperise sora! Sentimentul acesta puse stapanire pe ea, nemaiputand sa se controleze.

-Geyla5!

Strigatul fu inghitit de hohote de plans, in timp ce Mirelye se arunca in bratele femeii de langa Norilen. Aceasta o imbratisa cu drag, avand la randu-i, ochii in lacrimi. Norilen zambea, simtind o caldura imensa in piept. Ceva ii spunea ca facuse un bine, ca totul avea sa fie bine pe mai departe. Se dadu, fara zgomot, cativa pasi inapoi, si apoi se avanta in intunericul pesterii, lasandu-le singure.

*

-Nanie Yej Gkon!6 Nanie Yej Gkon! Nanie! Nanie! Nanie...

Intrat in sala cea mare a consiliului, Norilen fu primit in urale. Printre cei prezenti se afla si Rona care, de alftel, fusese primul care incepuse uralele de slava la adresa Stelei Negre. Trecusera doua zile de cand el si Mirelye ajunsera pe acea planeta, si era timpul ca generalii armatei pe care o pregateau in secret pe acea planeta sa cunoasca pe cele ce aveau sa le urmeze.

Norilen intra in sala de consiliu, facand semn tuturor sa se aseze. Dadu un tur al sali, privind pe fiecare om prezent acolo, si asteptandu-i cuvintele. Pe unii ii cunostea doar din vedere, altora le incepuse antrenamentul chiar el, insa le putea citi gandurile, le simtea sufletele si stia ca se putea baza pe ei pana la capat. Erau oameni buni. Oameni salvati de sub asuprirea lui Olahus, oameni care se retrasesera in umbra dupa ultimul razboi dintre imperii. Erau oameni care cunosteau forta celor doua mari puteri malefice care cresteau pe zi ce trecea. Stiau ca aveau sa lupte curand, si ca nu era deloc exclus ca oricare din cei prezenti acolo sa nu isi dea viata pentru a trai mai departe liberi.

-Prieteni! Cautarile si sperantele ne sunt in sfarsit rasplatite! Iata, in fata voastra Surorile Vantului.

Tanarul arata spre usa salii, cand in fata acesteia isi facusera aparitia doua figuri cu ochi albastri si par rosu precum focul, tinandu-se de mana. Mirelye intra prima, la indemnul Meniei, fiind urmata de cea din urma. Toti cei din sala se ridicara cu zgomot in picioare, inclinandu-se apoi, in liniste, in semn de respect.

-Mirelye! Mieele he iilio! Na Menia, akanee moola!7
-Nanie Mirelye, Mieele he iilio! Nanie Menia, akanee moola! Nanie! Nanie! Nanie!

Cand in sfarsit se facu liniste, cele doua femei luara loc la masa din centrul salii, urmate de Norilen si apoi de restul generalilor. Timpul razboaielor avea sa vina, iar sufletul oamenilor era plin de vointa. Surorile Vantului fusesera gasite.

Chiar si dupa cateva zile, in care, fara a i se da vreo explicatie, Mirelye fu obligata sa se antreneze din greu, in urechile sale rasunau ultimile cuvinte ale lui Norilen d-inainte de prezentarea rapoartelor. „Mirelye, ingerulde foc! Si Menia, noul profet!” Sora sa stia intreaga profetie. Stia toate ocolisurile pe care ea nu le putuse percepe in acel cantec infernal. Ea era singura care avea sa ii povesteasca despre tot ceea ce nu reusise sa inteleaga. Ea... Menia.

1. Memu – denumire generalizata a aparaturii de bord pentru navele de clasa celei cu care cei doi calatoreau in acel moment.
2. Hazardele spatiale – erau numite accidentele datorate elementelor neprevazute din univers, precum coliziuni cu meteoriti & alte corpuri spatiale.
3. Daca vrei sa traiesti, explica-ti absenta atat de indelungata.
4. Iertare... Iertare, iubito.
5. Surioara!
6. Traiasca Steauna Neagra!
7. Mirelye, ingerul de foc! Si Menia, noul profet!