La marginea unei pădurii, departe de ochii curioși ai oamenilor, Moș Dobre își ducea traiul liniștit și fără griji. Moș Dobre traia într-o căsuța mica, acoperișul făcut din lemne luate din pădure abia dacă mai ținea scut împotriva ploilor pentru bătrîn. Ușa de la intrare era bătută de grindină și abia dacă se mai ținea într-o balama.
Moș Dobre, bărbat de cam 52 de ani, trăise în aceasta căsuța de 20 d ani. El iubea viața departe de toate problemele urbane și departe de întrebările prostești ale oamenilor, aici, la marginea nicaieriului nimeni nu îl supăra sau întreba nimic, avea natura, avea animalele care nu îl supăra, avea tot ce își dorea.
Moș Dobre era un bărbat medium, nu era nici prea înalt, nici prea scund, fusese bărbat solid la viața sa, dar pe parcursul anilor grăsime a început sa își facă de cap cu dansul. Parul îl avea lung și alb, se mai puteau observa și cîteva fire negre, culoare ce odată predomina. Avea ochii mici și cărui, barba crescuse dea lungul anilor, iar Moș Dobre nu se ostenise sa o mai taie. Cam așa arată bătrînelul îndepărtat de civilizație.
Era o zi frumoasă de vară, Moș Dobre era plecat prin pădure după lemne, cînd însă acesta se întoarce rămîne surprins sa vadă pe cineva în fata cabanei sale. Era un bărbat tînăr și înalt, parul negru și scurt, purta ochelari dar tot se puteau vedea bine ochii caprui.
- Sa trăiți domnule, dumneavoastră sunteți Dobre Alexandru? Întreba tînărul.
- Depinde de cine întreabă? Ii răspuns cu o alta întrebare acesta.
- A da, mă scuzați, eu sunt Daniel Jurga, mama mea este Mioara Jurga, poate va mai aduceți aminte de dansa. Se prezenta frumos tînărul.
- Suna cunoscut numele, dar nu știu de unde sa îl iau. Ii zisa bătrînul.
- Nu contează, am sa va spun eu, am găsit un document care arată ca sunteți casatoriti de 21 de ani. Ii zisa tînărul sperînd sa vadă o reacție a expresii mimici dar aceasta nu apăru și continua.
- Oricum, după ce am dat peste acest document, am cercetat puțin și am aflat ca tatăl meu nu a murit într-un accident cum mi s-a zis, ci ca a plecat departe de lume, la marginea unei păduri. Am căutat mult și pînă la urma vad ca am ajuns la destinație. Termina de zis tînărul.
- Deci, stai sa vad dacă am înțeles eu bine, am un fiu, care ești tu, și m-ai căutat peste tot pentru a putea vorbi cu mine, bine, foarte bine… am vorbit, poți sa pleci. Zisa Moș Dobre și se pregătea sa intre în casa cînd băiatul vorbi iarăși.
- Stați puțin, as vrea sa vorbim mai mult.
- Nu prea am timp, sunt un om foarte ocupat, trebuie sa întrețin casa și alte treburi gospodaresti…, dar poate pot sa îți ofer cîteva minute…, hai intra în casa. Și cei doi intrara și se așeza la masa, ce părea o conversație scurta ajunsese sa dureze pană seara tîrziu.
- S-a făcut tîrziu, ar trebui sa plec. Zisa Daniel.
- Nu poți sa pleci noapte prin pădure singur, e prea periculos, stai pană maine aici și de dimineața după o masa buna mai vedem. Zisa bătrînul.
- Bine, dacă nu e un deranj?
- Nicidecum. Răspunse Moș Dobre și cei doi se culcara.
A doua zi Daniel se scula pe la ora șapte, se plimba prin casa dar u găsi pe nimeni, ieși afara și îl vazu pe bătrîn stand lîngă un pom și uitandu-se spre cer nepasator. Cînd Daniel ajunsă mai aproape de el, bătrînul vorbii:
- Și ce ai zis ca s-a întîmplat cu mama ta? Întreba fără sa își ia privirea de pe cer.
- A murit răpusă de o boala rară, nu a știut de ea pană cînd a fost prea tîrziu. De atunci am stat cu o mătușe. Răspunse Daniel trist.
- Îmi pare rău, și cum ți se pare la mătușa aia a ta? Întreba iarăși bătrînul, nici acum neluandu-si ochi de pe cer.
- E bine, mă înțeleg binișor cu ei, oricum mai bine decît la orfelinat. Zisa tînărul.
- Da, așa e. Oricum, înainte sa pleci poți sa mă ajuți sa car niște lemne din pădure? Întreba Moș Dobre luandu-si ochii pentru prima data de cînd începuse discutia de pe cer.
- Sigur ca da. Răspunse tînărul și cei doi plecarea împreuna în pădure.
După o ora, cei doi termină treaba și se asezara sa mănînce. Într-un final veni și timpu ca Daniel sa plece. Moș Dobre ii dădu la el un sac cu ceva de mîncare și de băut pentru drum și îl îmbrățișa părintește.
- Mi-a părut bine sa te cunosc fiule. Zisa bătrînul.
- Și mie tata, sper sa ne revedem curînd. Și Daniel se întoarsă sa plece, dar Moș Dobre strigă după el.
- Daniel, am o întrebare pentru tine înainte sa pleci. Strigă bătrînul.
- Da? Întreba Daniel care se intorsese sa vorbească fata în fata cu el.
- Da, e vreo posibilitate sa…, sa te gîndești ca poate…, dacă nu vrei nu mă supar, dar poate ai vrea sa stai aici cu bătrînul tău, doar dacă vrei. Zisa bătrînul timid.
- Pai…, va trebui sa fac un drum pană acasă, sa îmi iau hainele și bagajele, dar as vrea, chiar as vrea sa stau cu tine aici. Zisa tînărul și imediat îl îmbrățișa pe bătrîn.
După ce se despartă cei doi, Daniel pleca pentru ultima data la oraș, își lua bagajele și se întoarsă a doua zi în pădure, lîngă tatăl sau, unde ii era locul. Moș Dobre a trăit fericit pană la sfîrșitul vieții sale, după moarte tatălui sau Daniel a rămas în căsuța singur pană cînd a venit și timpul lui, și familia a fost reunita.