Ascuns in tenebrele propriului egoism, plangand pe umerii viermilor patati de desertaciunea cunaosterii, pierdut in intersele proprii, propovaduieste credinta intr-un idol. Ultimul drum catre sublim ajunge in radacina plantelor cu fire metalice absorbind cruda creatie a socetatii. Intr-o zi calea aberanta pe care a ales-o va goni catre ultimul drum al elefantilor pierduti pe culmile muntoas3 ale propriei imaginatii. Va ajunge sa cunosaca calea spre pacatul suprem, la apogeul amazoanelor ingretosate de mirosul placut dulceag al umbrelor ce se considera prietenii lui. E prea departe, e prea departe sa poata evada caci societatea nu naste ea avorteaza cuiburi marunte de moluste muritoare din care sa rasara Steaua de mare ganditoare si plina de puroi incercand sa mai apere neajunsul omului.
Plagiatorul,pasionat virtual,de efervescent,de patimi obscure intr-un peisaj mirific,demoralizator,pretinde sa cunoasca imaginatia prpriei lui umbre ceea ce il face sa isi piarda insusi caracteristica bazei lui morfologice,copierea cu propriile sale mijloace a geloziei supusilor sai dependenti de infidelitate catre materia divina…vidul.
Uitat intr-o camera asculta un sax ce-l impresoara cu ritmuri din ce in ce mai hipnotice ce il fac sa isi devoreze propria constiinta si fuge din propria-I lume de plagiatori.
Ai castigat prietene caci numai copiind ai ajuns acolo unde un muritor de rand ar fi putut trai, unde alteratia vibratiilor din sunetele cosmice te va face sa crezi ca esti unic in nesimtirea,impertinenta,absurditatea si imoralitatea ta.
Cunosc prietene,te cunosc,mi-esti aproape, aproape ca te ating caci Steaua de mare astazi se inclina in fata ta si iluziile lumii din jurul tau incep sa scurme avid pentru a cauta puerilul; banalul.Erai prea complicat prietene insuseai prea multe caractere,erai copia perfecta a unui tot,aveai personalitatea tuturor,erai tu si-n jurul tau apa cea mai limpede a scursorilor,acumulasei trecutul prea placut pentru prezent si atat de infricosator pentru viitor.
Lumea,cea mai draga persoana pentru tine,simplu parazit,astazi te incanta cu orgii de mana a doua si te inghite precum ultimul sfant la care s-au rugat in duminica zilei de apoi.
Ce mai inseamna prietene,azi,azi nu mai exista,caci esti inert si Soarele pentru tine abia rasare si astfel vei putea zbura,zbura,zbura prietene,vei fi inalt,vei distruge propria-ti mama,cea care ti-a dat nastere expulzandu-te prematur in colapsul planetelor sinucigase.
Rad acum caci imi esti mai aproape ca oricand datorita puterii tale de captare a energiilor pietrelor ce stau intr-adevar la Piatra de temelie a caselor pangarite candva de tine.
Iti este greu,si iti vine usor sa iei lumea in deradere,caci asta esti prietene un papusar ce joaca rolul papusii animata de societate,dar ieri s-a intamplat ceva…,ceva nu a coincis viselor tale captate,muscate,furate,smulse de tine,ceva s-a incurcat si riff-urile de chitara nu au mai sunat ca altadata pline de placere pentru publicul fanatic ce se intruchipa in tine,ce se asemana atat de mult cu tine,incat ajunsese sa te imite,ceva nu a mai mers,cumva cortina s-a lasat prea devreme,cumva papusarul nu te-a manuit bine?
Caci astazi esti doar tu si nu spui nimic,esti privit cu dezinteres, si plang prietene,plang alaturi de tine caci esti poate,poate parte din dezgustul meu pentru marionete,poti sa latri,sa musti,sa supurezi in fata mea,prietene,astazi ai fost inghitit de spuma contagioasa a scarbei multimii.
Am palmele transpirate si buzele-mi sunt uscate,prietene,ma inmoi in transpiratia ta de hoit mocirlos caci sunt prins si adanc tintuit in tine.Puti prietene si-mi faci pofta de vid.
Acum prietene suntem noi doi si vom cobori treptat pe scarile credintei,pastreaza-ti lacrimile incercand sa plangi,incearca doar sa fugi caci infinitul te cheama, ne cheama,si doar viitorul iti raspunde;haide,haide sa mergem la teatru caci astazi este carnaval,vor fi adusi cai ianripati,dragoni plini de mister,lei cu trupuri indiene si chiar amazoanele vor veni sa-si clateasca parul,prietene ai ce manca.
Haide,haide in arena gladiatorilor inbarbatai de multimea furibunda,hai…sa gasim haosul acolo si mai apoi sa mergem la munte sa ne scufundam in albastrul inchegat al marilor lor.Vom fi neputincios prietene ca ne mintim cu propria noastra vocatie,caci iesind din strada plina de fete egiptene cu masti mortuare ce rad in cluburi din ce in ce mai sofistica si ascunse,incercand sa-si regaseasca intimitatea spatiilor largi,atat de vaste incat puteai sa arunci o piatra in orice directie si ea se intorcea,caci erau ina cele timpuri in care ne confundam prietene si visele noastre nu duceau decat la marea masa insetata de filedesul delfinilor cu carapace metalica.
Da,prietene,mi-e scarba de tine ma uit in oglinda si scuip ca ci chipul vazut ma face sa rad copilareste de faza primara a bunului simt si incep sa plang in zambetele delirului.
Sentimentele,pasiunile tale,prietene,sunt manate de cangrena vietii,atat de pasnice,atat de pline de bucurie,de congestionata in fata absurdului.Ne abrutizam precum moleculele intr-o sticla cu apa minerala,suntem intetosati de propriile noastre idei,dar in clipa asta prietene Acum inseamna Atunci iar Apoi inseamna regasire.Am patruns in inima pesterii incovoiata de povara predicatorului de la intare,acum injuram prietene caci lumea asta face si ne iubim caci asta facem,ne taram pierduti in iluzoriu.
O serenada trista,mexicana imi atinge privirea si simt cum respir bruma diminetilor de pe Saturn,cum creste pruncul conceput cu propriile-mi juraminte.Te iubesc prietene,si vreau sa ma lupt cu tine pana cand vei deveni crud,vascos sa ma pot tavali in tine,astfel incat ceilalti sa traiasca curati sa se scarbeasca numai la auzul numelui meu.
Prietene concepe-mi o viza cu care sa pot trece din nou in lumea mea,in lumea plina de idei;abia astept sa ma-nfrupt din ele,sa le diger prin propria-mi scarba;da ii vreu inapoi,am nevoie de saltimbagi,am nevoie de ideile altora pentru a reintra in circul picanteriilor lor presarate cu animale de prada ce se gudura la picioarele tale.La lumea lor,a lor caci doar acolo ideiile sunt bune si pot fi strecurate foarte fin pentru a fi scoasa cenusa si aruncata in vant precum tarana unui defunct,caci altceva,prietene,nu ai ce alege.Imi place sa ma zbat in cloaca asta in care fiecare se dispretuieste imbinand din ce in ce mai mult,ora dupa ora,clipa dupa clipa precu bacteriile descompunand materia.”Ne iubim” atata fericire,atata suferinta,atat de bine ne simtim caci doar lacrimi din ochi impietriti pot curge pe saxofonul tanarului jazzist.
Si asa prietene placerea e prea mare nu le-o poti satisface,asa ca haide cu mine acum caci suntem doar o clipa si pierdem afland si cucerim uitand,suntem prea pesimisti pentru veselul décor,astazi nu este spectacolul… ideile lor s-au acumulat de prea mult timp si nu a avut cine sa le absoarba…si astazi la casa de bilete sunt aristocrati veniti de la un simplu bal al cersetorilor cerandu-ne impartasania noua…plagiatorilor.SUNTEM atat de josnici incat pana si mie incepe sa-mi placa si ma afund incet incet in haita lor si merg la spectacolul de maine…cand voi fi acelasi,prietene, pe care l-ai cunoscut in statia de metrou mergand la petrecerea ta.
Inchid ochii si pentru moment alerg,alerg in amintirile mele si vad oameni ce se plimba pe strazi aglomerate si cu cel mai mare sadism intra in localurile duhnind a pierzanie.
Prietene traim si ne bucuram caci nu mai poate dura mult pana cand vom supravietui in fata vietii,si atunci prietene va exista…doar unul.