poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-16 | |
O încăpere cu scaune, unde, prăbușită pe podea, cu urechea lipită de parchet, asculta sunetul pașilor care se depărtau. Un scaun, un pas, doi, două scaune, trei… Alternanța amețitoare, teama și greața căderii în vid o făcuseră să închidă brusc ochii. Dar lumina neoanelor de deasupra pătrundea dincolo de pleoape, transformând retina în obiect de diviziune al cărnii. Pupila se contractă în interior, fără a putea crea imagini, altele decât cele viscerale. Ceilalți plecaseră sau, cel puțin, atât se putea discerne din sunetul estompat al pașilor. Instinctual, întinse brațul, dar prin atingere nu descoperi decât urmele de unghii adânc înfipte în lemn, șanțurile umane din parchet, descrieri palpabile ale unei lupte bolnăvicioase cu… Nu-și mai amintea. Greu de spus dacă viermele de dușumea este cel din interiorul sau de deasupra parchetului. Acest gând îi provocă râsul, același râs care se menținea într-o gradație ascendentă precisă, din complezență și din indulgență exagerată pentru ea însăși. Își cuprinse genunchii la piept și se răsuci pe podea. Aici, pe jos, sau oriunde altundeva, stând in picioare, plictisul rămânea rutina timpului. Lumina este o aberație. Atunci, de ce să deschizi ochii? Numai pentru a te lovi de propria ta privire, rece, oarbă, inexpresivă? De acolo, din interiorul luminii, ea privea întunericul cu ochii larg închiși. Umbrele scaunelor îi răscoleau trupul, un trup care se abandonase habitatului luminii de neon. Fusese legitimă apărare.
Cineva părea să spună: luați loc, luați loc. Așezată pe jos, privea cum scaunele sunt ocupate pe rând. Spectacolul se coordonează din subteran. Teatrul există la nivelul solului. Fără aplauze. Nu era nevoie ca ea să-i roage insistent sau să se roage. Ei înțelegeau – fără aplauze. Fără scuze. Contează doar ca scaunele să nu rămână incomplete. Scaunele au nevoie de trupuri. Râsete generale. Cortina.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate