Toți avem vieți complicate, și toți încercăm să găsim un mod de a privi lucrurile în așa fel încât să pară mai bune, sau măcar să avem noi impresia că putem înbunătății mai multe lucruri decât este posibil în realitate...pictura cu culorile ignoranței....unii sunt mai buni la asta, alții mai puțini buni, dar cel puțin la sfârșitul vieții toți vom fi niște artiști experimentați...
Din păcate există unii oameni care nu reușesc să fie mulțumiți de opera lor așa că recurg la una dintre cele două soluții rămase. Să înceapă un tablou nou, sau să-l distrugă pe cel vechi.
Din nefericire, majoritatea rămânând fără culori, preferă să renunțe la acea pictură care se numește viață...
De multe ori atunci când realizăm că avem puterea de a vedea, nu există opțiunea de a ne alege pensulele cu care să pictăm și pe lingă asta mai suntem nevoiți să ne inventăm singuri acuarelele, iar după aceea să le preparăm.
Din nefericire, pensulele nu vor fi niciodată cele potrivite…
Deși în lumea asta se găsesc o multitudine de oameni care sunt buni în ceea ce fac, o parte dintre ei vor fi nemulțumiți de unul sau mai multe aspecte din viața lor. Deci per total ei sunt satisfăcuți de cum arată tabloul, dar ar mai dori să mai adauge ceva la el, ceva ce nu pot găsi, sau nu pot atinge… Face parte din natura umană sa fim nemulțumiți de noi înșine, căci dacă am fi, nu am mai fi evoluat pină aici.
De multe ori noi ajungem să ne pictăm tabloul cu micile plăceri ale vieții, acele mici plăceri care ne țin doar un pic peste linia de plutire, destul cât să nu ne scufundăm, și destul cât să nu găsim momentul inspirativ la care tânjim.
În orice fel am privi peisajul vieții noastre, trebuie să ajungem să fim mulțumiți de el, chiar și într-o mică măsură, altfel vom ajunge să ne pierdem motivația de a picta.