Interesant…s-a facut afara iarna…au inmugurit trotuarele de frig, tramvaiele se aud mai tare prin aerul inghetat si oameni imbujorati isi indreapta dorintele catre rosul vivace al Craciunului. S-a facut afara iarna, am inceput sa privim pe fereastra, cu nasul lipit, cu nesatioasa dorinta ca norii sa-si scuture parfumul peste orasul inghetat, si griul sa se transforme in alb, intunericul in lumina, cantecele in colinde, bucuria noastra in fericire.

…

Ca sa fac rabdarea mai putin dureroasa, am hotarat sa ies in aerul inghetat si sa ma plimb pana ce se scutura norii. Un munte, sau un urias imi oprea privirea. I-am facut cu mana, si a inceput si el sa fluture.Atunci mi-am dat seama ca era, de fapt un urias cu un tricou urias pe care scria ceva urias. Era prea departe ca sa pot deslusi ce anume. I-am zambit si mi-a zambit si el inapoi, cu un zambet urias.
-Hai vino cu mine…sa vezi, sa te bucuri si sa visam.
M-a cules in palma lui uriasa, m-a sarutat pe crestet, m-a asezat pe umarul lui si am pornit cu pasi de urias. M-am intins sa vad ce scrie pe tricoul lui, dar vantul ma impiedica si am ridicat privirea. Era extraordinar…orasul parea atat de mic…ca un glob de cristal, minunat invaluit in lumini, animat, indragostit de aerul din jur, proaspat si feroce in fantasticul lui. Am urcat pe cea mai inalta cladire, si vocea uriasului mi-a razbatut la urechi:
-Tine-te bine!
Mi-am infipt degetele in tricoul lui, si imediat am simtit cum vantul ma ridica si cum norii imi mangaie obrajii. Pentru moment mi-a fost teama sa deschid ochii. Nu mi-e frica de inaltimi, dar stiam ca inaltimea la care ma aflam era mult prea mult pentru mine. Un tunet mi-a zdrobit auzul. Mi-am facut curaj si am deschis ochii. Totul era alb si mirosea a turta dulce, un alb pufos, ca o blanita de iepure. Langa mine un picior de urias batea un ritm…Am ascultat cu atentie si am realizat ca se auzea o melodie, o colinda foarte draga mie. Uriasul fredona usor, in timp ce dintr-o palarie rosie uriasa un alt urias scotea bulgari imensi de gheata. Ii aseza pe un butoi mare, deasupra si caruia se afla o sita, apoi cu un ciocan de urias lovea bulgarii care treceau prin sita. Pentru moment nu am priceput ce se intampla. Atunci uriasul cu tricou a venit si mi-a explicat ca ei se ocupa de ninsoare. Au casa printre nori, colecteaza gheata, o maruntesc si o transforma in ninsoare. Am privit uimita in jurul meu, de pe umarul uriasului. Pe o intindere alba, imensa, vedeam cum uriasi vin incarcati cu palarii de gheata, iar altii, cu tunetele de ciocane farama gheata in ritmul colindei. Uriasul meu zambea cu gura pana la urechi:
- Noi impartim bucurie. Asa suntem rasplatiti. Bucuria oamenilor face sa cante colinda. Iar colinda ne bucura pe noi si ne da putere de munca.
Am batut fericita din palme. Ninsoarea intotdeauna a fost un prilej de bucurie, un prilej sa ma simt iar copil, lipsita de griji si mai usoara. Secretul ninsorii l-am descoperit. Am sarutat fiecare urias in parte si le-am multumit. Un tunet mi-a izbit din nou auzul. Am inchis ochii si cand i-am deschis globul de sticla se miscase, iar butoaiele pline de ninsoare se revarsasera peste oras. Am privit in jurul meu…totul raspandea bucurie in orasul acoperit de fulgii de zapada ai uriasilor. Uriasul mi-a facut cu ochiul si m-a asezat in mijlocul luminilor. Am privit atunci ce scrie pe tricoul lui: “Invata sa te bucuri cu adevarat!”. Si am invatat.
…

Bucuria produce alta bucurie si se transforma in fericire. Sa invatam sa ne bucuram, sa aducem ritm de colinda si ninsoare peste oras. Totul depinde de imaginatia noastra.