poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-18 | | Înscris în bibliotecă de Călin Sămărghițan
Iar dacă unul dintre ei captura o vulpe a deșertului, tânără încă și pe care o puteau hrăni cu mâinile sale, o hrăneau. Sau gazele, câteodată, când ele binevoiau să nu moară. Iar vulpea îi devenea în fiecare zi mai prețioasă, îmbogățindu-se cu blana sa mătăsoasă și cu zburdălnicia ei și, mai ales, cu acea nevoie de hrană care cerea atât de imperios grija războinicului. Iar acela trăia din iluzia zadarnică de a transmite micului animal ceva din sine însuși, ca și cum el ar fi fost hrănit și alcătuit din iubirea lui.
Apoi, într-o zi, chemată de dragoste, vulpea fugea în deșert, golind dintr-o dată inima omului. Pe unul dintre ei l-am văzut murind, după ce nu se apărase cu destulă tărie în cursul unei ambuscade. Și mi-a venit în minte, atunci când am aflat de moartea lui, fraza misterioasă pe care o pronunțase după fuga vulpii, atunci când tovarășii lui ghicindu-i melancolia, îi sugeraseră să prindă o alta: "E nevoie de prea multă răbdare, răspunse el, nu pentru a o prinde, ci pentru a o iubi."
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate