1. Povestea omului de zăpadă


Omul de zăpadă rupse o bucată din lună și o așeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simțea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune, cînd din casă apăru Gabriela.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Și fără să mai aștepte reacția mamei, Gabriela alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine. Încă nu-i venea să creadă. Oare i l-a adus Moș Craciun? Dar Moșul sosește abia peste o lună. Deci n-a fost el...
-Hm...pînă la urmă, voi afla eu cine l-a adus...
Apoi îl ocoli din nou de trei ori, pentru a se convinge că este real.
Omul de zăpadă, o privi și el cu coada ochiului pe fetiță. „Ce face?” Sînt sigur că a mai văzut oameni de zăpadă. Doar n-o să se învîrtă în jurul meu toată ziua!
-Bună dimineața Omule de Zăpadă! Ce faci? Vrei să ne jucăm?
Azi nu voi merge la grădiniță, așa că am putea să ne jucăm împreună. Dacă vrei...
-Vreau...zise Omul de Zăpadă, tocmai cînd vîntul viscoli timid zăpada din jurul lor. Gabriela îl privi uimită:
-Vorbești???
-....
-Cred că mi s-a părut, zise din nou Gabriela, ridicînd mirată din umeri.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sînt la fel ca noi. Și din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poți să păstrezi un secret?
-Vorbești!!!
-Doar sînt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ți-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eșarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer și mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ți-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îți dau și eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulțumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoționat și două lacrimi fierbinți porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simțea că trăiește cu adevărat printre oameni, că era și el unul de-ai lor. Dar în același timp îl apăsa un sentiment de vinovăție.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Þine minte! Trebuie să ți ochii închiși. Și să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că așa este jocul și pentru că atît am învățat la grădiniță. Să nu trișezi!
-Ce înseamnă să trișezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
Și se jucară toată ziua, fără să le pese de frig. Apoi către seară, Gabriela îi cîntă prietenului eide zăpadă, un cîntec pe care ea îl învățase la grădiniță:
„Dacă vrei să se trăiască, bate-așa!
Unul altuia zîmbește, uite-așa!
.................................................
Cînd îl privi, avea lacrimi în ochi. El n-ar fi putut niciodată să facă asta. Adică să zîmbească. Era un om, dar de zăpadă...
-Nu plînge! Acum se face seară, dar mîine dimineață am să vin să ne jucăm. Să mă aștepți...
-Mai rămîi puțin!
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva afurat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer.
Înainte să plece, fetița îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În ușa casei, se opri pentru o secundă și apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Și omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetița aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineața următoare, Gabriela , alergă bucuroasă către prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...





2. Povestea unui om ce se imagina de zăpadă



-Alo.
-Da.
-Domnul Albu?
-Da...
-Felicitări! Sînteți fericitul cîștigător al concursului „Dacă vrei, poți!”
Premiul ce vi se acordă este un sejur de 9 zile pe litoralul Mării Negre!
-Nu pot...
-Înțeleg că nu puteți crede că este adevărat...
- Nu, eu, sînt un om...
- Norocos.
-Nu...eu...mă topesc....
-E cumplit de cald, da. Încă odată felicitări...
-N-ați putea totuși să schimbați data...pe undeva în decembrie...adică...să amînăm puțin dacă se poate...
-Doriți să mergeți pe litoral, în decembrie?! Și care ar fi motivul, dacă nu vă supărați...
-Eu... sînt un om de zăpadă...mă topesc...
-Da???
- Totul a început cînd m-au concediat. Atunci am hotărît să devin rece. Problema este însă că mă topesc ușor...