poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-04 | |
Întrebare pentru soția mea
proză [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Nicolae Diaconescu [Nicu al Popii ] 2005-11-04 | | Duminică 16 octombrie 2005 Întrebare pentru soția mea Presupun că v-ați dat seama din ce am scris până acum că iubesc femeia la modul generic, fiindcă este mai harnică, mai generoasă și mai intuitivă decât bărbatul. Soția mea are toate aceste calități și multe altele în plus. Tocmai de aceea nu ies din cuvântul ei. Domnilor bărbați, dacă vă dați mari, n-aveți decât, nu cred că îmi scade prestigiul recunoscând asta. Totuși am o problemă! Săptămâna trecută am aflat că dumneaei, soția mea se înțelege, e poetesă. Foarte mare! Cea mai mare! O rugam să-mi citească mâzgălelile mele și ... când avea chef ... zicea: - Asta merge, trimite-o pe site, p-asta tot tu ai scris-o??!! Rupe-o, arunc-o la coș, bună doar de aprins focul la țară! -Nu pot alege nimic din ea ? întrebam spășit. -Nii-mic! ... Trist ca frunza ce se desprinde după o brumă timpurie ... citeam creațiile altor autori pe un site literar. Și-am descoperit, fraților, că soția mea are cont, pseudonim și e poetesă! De mirare nu mai puteam apăsa clapele tastaturii! Crezusem până atunci că n-avem secrete unul față de altul. Nu înțelegeam de ce îmbrăcase o altă piele! ... Că are déjà acum o vârstă frumoasă ... Probabil nu s-a maturizat, este o veșnică adolescentă! Păi cum altfel? Și eu făceam asta când eram student! Locuiam pe atunci în Căminul Regie al Politehniștilor. Și-ntr-o sâmbătă seara, trei crai din dormitorul 507 am hotărât, de comun accord, să mergem la dans în Rahova, la Casa de Cultură a lu’ Bragadiru! Unul a zis, acolo mă dau strungar, celălalt mai darnic, lăcătuș specialist, iar ultimul, adică eu, zugrav. Ne-am schimbat fizionomia, ne-am încropit degrabă o biografie și-am pornit numai zâmbete și elan să cucerim fetițele vesele... din București, căci noi… eram provinciali. Ne distram de minune cu frizerițele, chelnerițele, vânzătoarele și alte fete zâmbitoare ... care vedeau în noi stâlpii societății economice, de atunci. Nu fac divagații de la subiect, deși poate ar merita. După ce am terminat facultatea n-am mai simțit nevoia să mă dau altcineva, o făceam în scris devenind ce-mi trăsnea mie prin cap, muncitor cu ziua, doctor de suflete, amant pentru o noapte, avocat susținând la bară “Pledoarie pentru un univers pierdut”, judecător, pictor, sculptor și tot așa... Am rămas atât de surprins când am descoperit că jumătatea mea și în acest domeniu mă întrece! Are nivelul 200! Și tot ce scrie e foarte gustat și comentat de sute, chiar mii de cititori. Abia acum înțeleg de ce a vrut să doarmă singură în camera unde este instalat calculatorul. Cum ațipesc eu în camera cu televizorul ea ...apasă tasta și călătorește în virtual! Face voluntariat pe-acolo, trăire la intensitate maximă. Trage de urechi pe unul, pe altul, acordă puncte, le taie, cum s-ar spune ține echilibrul site-ului pe umerii ei firavi. E o devotată! Cinste ție jumătatea mea! Adâncă plecăciune. Mi-am dat încă odată seama cât de nevolnic sunt! Până azi n-am știut că în nopțile tale de nesomn îmi dedici poezii de dragoste! Oare merit eu atâta devoțiune? Atâta suferință , dor și iubire?... Mă uit în oglindă și ce văd, mă sperie! Tu pătrunzi însă dincolo de aparență, vezi ce e în sufletul meu ... mare și îl zugrăvești așa cum e! Chiar dacă nu ți-am mărturisit până acum, tu reprezentai pentru mine poezia însăși, simpla ta prezență era o poezie. Cât de ingrat sunt! Trebuia din când în când să-ți ofer o floare, să-ți spun cât te iubesc, , dar ...am tăcut. Mă vei ierta, oare, vreodată? Cum toamna asta a fost la fel de capricioasă precum o adolescentă, vremea s-a stricat iar și n-am mai plecat la țară ca de obicei, vineri după amiază, să-i țin de urât soacrei mele. Toată noaptea am citit din creația ta. Ca să mă trezesc am făcut o baie fierbinte și am pornit la drum sâmbătă dis de dimineață. Aici la țară e frig și plouă mocănește. Atmosferă bacoviană. De-ai ști cât de mult îmi lipsești în aceste clipe, draga mea neprețuită. Iarăși îți cer iertare, mereu ocupată și într-o continuă metamorfoză, mi se părea firesc să-mi pregătești mâncarea, să speli cămășile cu mâinile afundate în apă până la coate, deși puteai să le bagi în mașina automată...Mi-ai spus că mașina le rupe dar abia acum am aflat că, metaforic, tu dormeai cu una din cămășile mele albastre pe aceiași parte iar în pauza dintre două reprize gospodărești, aveai grijă de site pentru binele nostru, al tuturor. Te rog, fii mai egoistă, nu te mai sacrifica pentru oricine și orice că toate sfârșesc în aceeași ....dilemă. Și te mai rog ceva ... Te știam blândă, generoasă și înțeleaptă. Fii în continuare la fel! Singur în cameră, ascult muzică populară, “La Murfatlar”, “la Murfatlar”, dar în cap îmi sună lirica ta, care asemenea izvorașului, unii îi spun fluviu, curge, curge...și nu se varsă nicăieri! Poate a sosit momentul să-mi retrăiesc viața cu mintea de acum și ...patima din studenție. Draga mea, scumpă soțioară, îmi dai voie să comentez câteva din poeziile tale? din alea cu cel puțin trei steluțe galbene și una roșie? Că n-aș vrea să te supăr și să nu-mi mai dedici volumul pe care tocmai te-ai hotărât să-l publici! Soțul tău iubitor, care regretă că nu te-a descoperit, mai devreme, în lumea virtuală a poeziei, unde rămân, pentru tine, veșnic tânăr și ferice. Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate