Amalia a fost ultima mea femeie înainte de Roberta. Ca vârstă se afla la granița prefixelor 3 și 4 când ne-am cunoscut. Se declara o admiratoare a muzicii folk. Era căsătorită din fragedă tinerețe și avea deja un copil adolescent, pe care îl iubea mult. Soțul ei era frezor la o întreprindere, într-un oraș de lângă Brașov. Amalia, care încă din primul moment mi-a spus să îi spun Amy, mi-a trimis o cerere de prietenie pe Facebook. Nu știam că și femeile te caută după recomandare, i-am răspuns ușor amuzat. Ah, dar bineînțeles! Noi ne facem recomandări una alteia în multe domenii.
Așa am continuat să ne scriem încă vreo două săptămâni, cu apropouri, ca într-o joacă. Într-o zi mi-a cerut numărul de telefon, pe motiv că timbrul vocii mele îi stârnește curiozitatea. Am început să sporovăim despre folk, rock și alte cele. Lumea zice că am voce frumoasă! s-a pisicit. Cum eram singur, atunci când am cunoscut-o, îmi prindea bine să am cu cine discuta în serile de celibat, așchii din părțile dureroase ale libertății, când îmi turnam câte un pahar de Shiraz sau uneori mă îmbătam de unul singur. După-amiaza vorbeam și seara ne scriam. Era disponibilă tot timpul, nu știu cum naiba reușea. Când o mai întrebam cum de petrece așa de puțin timp cu bărbatul sau cu copilul ei, îmi răspundea că lor li se dedică în week-end. Mai ales soțului, cu care obișnuiește să facă dragoste „cam mecanic ce-i drept” în fiecare sâmbătă dimineață și cam atât. Am inventat și o glumă. Știi cum faci dragoste cu un tren? am întrebat-o. Cum? a sărit curioasă. Cam mecanic, i-am răspuns. Uneori „se întâmplă” și doar o dată la trei sâmbete, mi-a zis. De ce așa de rar? am întrebat-o. Mi-a spus senină că acest răspuns o să-l aflu singur când voi avea vreo două decenii de căsnicie.
În poze părea foarte drăguță. Pot spune că avea un fel de-a fi care mă excita și ideea că era măritată și mamă a unui copil deja mare, mă zăpăcea de cap. Îi scriam și mă trezeam având erecții cărora le veneam singur de hac înainte de culcare. Femeia asta, căci era o femeie în deplinătatea cuvântului, mă provoca teribil. La apropourile ei mai nuanțate am decis să mă duc tocmai la Brașov, într-o sâmbătă, să ne întâlnim. A venit cu un chip șters, curioasă dar mult mai consumată decât părea în fotografii. Respira un aer de șifonier învechit. Amy era impresionată că nu înfrumusețasem cu nimic din imaginea mea virtuală. Pari mai slab decât în poze! mi-a zis. E de bine sau de rău? am întrebat.
Ne despărțea aproape un deceniu și asta iar îmi tulbura mințile. Îmi imaginam tot felul de lucruri, de la ce fel de lenjerie poartă, până la cum sunt sfârcurile ei. Parcă mi-a mirosit gândurile și a surâs. Sau poate că eram „mirosit” demult. Am băut cafea și ne-am continuat conversația despre tot felul de nimicuri. Spre deosebire de alte femei, cu care mai avusesem întâlniri, îmi lăsa impresia că știe exact ce vrea doar că își temporizează acțiunile. Eram un ales. Așa mă simțeam. Nu-i nimic, jocul conversațiilor îmi plăcea. Ce putea fi mai plăcut decât flirtul, tocmai pentru că era imaginativ și lipsit de răspunderi, fără știință de limite și fără de angajamente?
A ținut să-mi spună că soțul ei o să fie plecat la pescuit în week-endul respectiv. Cumva, îmi propunea indirect că are la dispoziție cât timp doresc, așa că ne-am întins și la alte subiecte, care mai de care. Mă făcea să vorbesc întruna, doar privindu-mă în ochi cu un surâs și întrebând: da? Chiar? Pe bune? Tu vorbești serios? Apoi se mira: Nu pot să cred… Și cu toate astea, nu știu de ce, dintr-odată am simțit că vreau să plec. Ceva din mine îmi spunea să fug și ceea ce simțeam parcă era opusul excitației care până atunci mă amețise. I-am făcut semn fetei de la bar că am lăsat banii pe masă și am plecat, rămânând înțeleși (din partea mea mai mult protocolar) că ne mai auzim. Nici n-am demarat bine din oraș spre șoseaua națională, că tic-tic, am și primit un mesaj în care mă întreba dacă a fost ceva în neregulă cu ea. I-am răspuns cu o mână pe volan, pe jumătate atent la drum, că totul a fost ok. Am rugat-o să vorbim când ajung dar a continuat să-mi trimită puzderie de mesaje în care încerca să mă descoasă și să mă provoace. La una din serpentinele de dinainte de Predeal am derapat pe contrasens. După un moment de panică m-am redresat repede, speriat de sunetul liniei zgrunțuroase care separa drumul. Era să lovesc parapetul din dreapta. Norocul meu a fost că nu venea nimic din sensul celălalt. Imaginea Amaliei parcă mă domina și nu înțelegeam de ce mă simțeam vinovat dacă nu-i răspundeam imediat după ce îmi scria. Mai mult, îmi reveniseră simțămintele față de ea și în inimă îmi încolțise teama că dacă nu sunt prompt s-ar putea să mă lase baltă. Nu parcursesem nici un sfert din drumul până acasă și deja eram decis să vreau să ajung să mă culc cu ea. Sau poate că nu era asta. Mă simțeam confuz. Îmi venea mai mult să fug, dar aici cred că era ceva care ținea mai mult de creier. Instinctul, cum ar fi zis Tudor, îmi dădea brânci să eliberez animalul din mine și să-mi domolesc din curiozități. Se vedea pe chipul ei că abia așteaptă și parcă mă simțeam mai bărbat atunci când relaționam cu ea. Nopți la rând m-am gândit numai la ea sau la părți separate din ea. Mă răsuceam de pe-o parte pe alta și nu îmi găseam liniștea. Parcă eram dominat de o permanentă erecție care mă chinuia. Începusem să îi scriu tot mai multe mesaje și simțeam cum îmi pierd ultimele fărâme de liniște în așteptarea replicilor care îmi hrăneau imaginația. Unde era echilibrul meu de burlac? mă întrebam atunci și apoi într-un solilocviu penibil încercam să mă conving că e o simplă femeie măritată și că n-am cum să mă îndrăgostesc de ea.
Nu după mult timp a venit la București. Am dus-o la mine și m-am năpustit s-o sărut. Dar ce te grăbești! a exclamat amuzată. N-am zis nimic. De ceva timp sărutul mi se părea un lucru dificil de făcut. Nu mă simțeam în apele mele, așa că voiam să trec direct la sex. Am întins-o pe pat, i-am dat jos chiloții care i s-au răsucit pe coapse. I-am privit vaginul, deasupra căruia avea un mic triunghi, cu fire subțiri. Am surprins-o zâmbind, de parcă văzuse dinainte tot ce urma să se întâmple și acum doar se delecta cu ce i se confirma. Mi-am lăsat trupul peste al ei, am început să o sărut pe gât. A gemut ușor, de încurajare. Nu cred să fi ajuns până la zece mișcări de fierăstrău când am simțit căldura de dinaintea ejaculării și am continuat să mă mișc mai prudent în speranța că e doar o senzație falsă. Mi-am spus că totul se controlează din minte și că n-am cum să mă comport ca un licean tocmai cu această femeie. Am ieșit la liman dominat de puternica gâdilitură și m-am strâns de glans , așa cum auzisem că se face pentru a amâna penibilul moment. Apoi, l-am vârât iar înăuntru și în nici două secunde am explodat. E ok! Nu-ți fă probleme, mi-a spus amuzată.
Să fi durat vreo două minute. M-am scuzat jenat. M-a bătut pe umăr tovărășește și mi-a spus că înțelege.