- Voi două vă iubiți atât de mult pentru că sunteți diferite și pe tine te fascinează la fel de mult ca pe ceilalți, ea este demonul tu îngerul, ești umană, caldă, ea vine de dincolo de orice, tu ai ochi de muritor, ea are albul lunii în ochii ei, tare aș vrea să știu mai multe din povestea voastră de iubire în timp, și cred că-mi vei spune cândva, doar să nu murim, să ne iubim, singuri pe un munte...

...- pari fericită, sau măcar mulțumită, analizele și examinările au fost ok, oricum ochii îmi spun multe, nu-mi povestesc dar îmi dau de veste, și nici măcar nu voi tăcea mai mult și nici nu voi întârzia în oraș, nu mai e cazul decât cu treabă, mulțumirea ta îmi va aduce și mulțumirea mea, care va fi și mai mare datorită Mioarei, de fapt ție și Mioarei, tu nu trebuie să-mi deslușești taina în ochi, o vei afla de la iubita ta Mioara, într-un fel nou și iubita mea, stranie țesătură, eu vă iubesc pe amândouă, amândouă mă iubiți pe mine și vă iubiți și între voi, într-o zi am făcut dragoste cu Mioara cât am făcut cu tine în unsprezece ani, am ajuns la 66 de ani să mă bucur de performanță ca un adolescent proaspăt dezvirginat, toate întâmplările din urmă nu mă opresc, ci mă îndeamnă să-mi urmez drumul ales, mai mult de El decât de mine, ucigașul tristeților, aducătorul de bucurii, pentru prima iarnă sperăm să terminăm adăpostul cu dormitor, bucătărie, sală de mese și baie în care toți vor fi spălați înainte de orice, nu e mult, doar douăsprezece locuri de cazare, mai multe la masă, primăria a refuzat parteneriatul pentru o extindere din lipsă de alocare bugetară, dar ne-a controlat la sânge la autorizare, copiii încep școala, în luptă cu sărăcia la periferie abandonul este uriaș, încălțăminte în primul rând, rechizite la greu și apoi și câte-o hăinuță mai groasă, am perfectat o relație cu un importator de haine second, cu adaus minim, dar volum mare, am mai cumpărat o mașină de spălat, e plină curtea mereu de haine la uscat, necazul e că s-au cam terminat banii, m-am întins cam mult, acum trebuie să decid pe cine sacrific, sau să mai atrag pe cineva, oi vedea eu.
- ,,Mâine plec în Apuseni”, această replică-anunț avea să se repete aproape săptămânal, nu se punea problema unui concediu, dar weekendurile începeau toate cu anunțul, în care doar destinația era alta, în funcție de distanța până la obiectiv, plecarea având loc vineri după-amiaza sau sâmbătă dimineața, iar întoarcerea duminică seara. Nu rămâneam singur prea multă vreme, cel mult de vineri seara până sâmbătă dimineața, Mioara venind fără nicio programare comună, fără telefoane, invariabil, sâmbătă dimineața. Înainte de vizitele Mioarei, uneori, lucram și sâmbăta, mulți dintre voluntarii noștri având mai mult timp atunci, dar după aceea am renunțat la munca în weekend, ocupându-mă cu toată atenția de oaspetele meu. Am fost nevoit foarte repede să-mi reamintesc firescul uimitor al relațiilor dintre toți membrii trupei, chiar mai mult decât firescul în cazul unor manifestări potențial condamnabile. Mioara se dezbrăca de hainele de pe drum, intra într-un halat de-al Letiției, trebăluia prin casă, eram mereu împreună, asta și pentru că nu aveam treburi foarte importante, grădina era abandonată, mâncarea o făcea repede, după care se repetau aceleași întâmplări, expresie a unei pasiuni a acestei femei-felină, invariabil dușul, refugierea în pat până târziu, când se mai răcorea ieșeam în foișor pentru cină, beam bere sau vin, ascultam muzică, ieșeam la plimbare mai ales seara, pe răcoare, ea împingându-mi căruciorul manual, uneori duminică dimineața mergeam la piață cu mașina mea, pentru fructe și legume proaspete, se purta cu mine ca o iubită care abia m-a descoperit, mă străduiam să nu cad pradă îndoielilor, natural sau autoimpus, firesc sau artificial, comportamentul ei era simplu și încântător. La primele ieșiri îi uram pe toți care întorceau capul după noi, după o vreme, însă, nemaisimțind ceva rău în jur, ajunsesem să mă bucur pur și simplu de prezența doamnei de lângă mine, și asta se petrecea într-o formă mult mai împlinită decât alături de Letiția. Iubirea mea pentru Letiția era ca o săgeată înfiptă în istoricul agitat al lumii, cu rădăcini dincolo de limitele rațiunii, pe când Mioara era ca o iubire de vacanță, chiar o alintam ,,iubirea mea de weekend”, fără obligații, mofturi sau așteptări. Îmi permiteam luxul de a fi mândru de femeia de lângă mine, mai ales în situațiile când nevolnicia mea era ascunsă în mașină, sau mascată în căruciorul pe care-l împingea cu atenție și afecțiune, strângeri de inimă invadându-mă involuntar și agresiv doar la coborârea de la volan în cârje, estompându-se și acestea când, după coborâre, se așeza în fața mea privindu-mă cu atenție și aranjându-mi hainele, după o verificare minuțioasă a aspectului meu care suferea din pricina sforțărilor din timpul manevrelor de ieșire de la volan. Chiar și în situația dintr-un weekend, în septembrie, când Letiția n-a plecat nicăieri, Mioara s-a înființat la ușa noastră pe la zece dimineața, exact așa cum proceda și când Letiția lipsea. După îmbrățișarea tandră dintre ele Mioara s-a apropiat de mine, mi-a sprijinit ceafa cu mâna dreaptă, iar cu stânga mi-a atins obrazul sărutându-mă pe buze, moment ușor tensionat, pentru o clipă surpriza gestului, practicat de altfel în mod frecvent, făcut în prezența Letiției, inducându-mi intenția de a-mi feri capul, dar într-o miime de secundă gândul că aș proceda la fel ca Letiția cea rușinată din pricina mea, i-am prins și eu obrajii în palme, chiar în momentul când voia să se retragă, prelungind atingerea buzelor și făcând o remarcă, poate mai semnificativă decât sărutul:
- Ți-ai schimbat parfumul...
- Da, așa-i, ăsta-i place și Letiției, a venit răspunsul ei, e argumentul meu pentru echilibru.

...- perpendicular pe calea ferată, e singura modalitate să treci fără riscuri, regula este necesar a fi respectată doar cu cel manual, cel electric având roțile groase și fixe, de fapt controlabile, nu simte nici magadanul, nici șinele, trecând fără emoții, chiar dacă direcția intersectării căii ferate nu-i perpendiculară pe mersul trenurilor, deci, ca să treci dintr-o zonă în cealaltă a orașului trebuie să o faci perpendicular pe mersul trenurilor, surpriza a fost totală, căzătura a fost surprinzătoare, spaima ei a fost imensă, spaima mea a fost umilință, rănile mele au fost două, una la cotul stâng, cealaltă la genunchiul stâng, cea de la cotul stâng durea, cealaltă nu, de sângerat sângerau amândouă, cea de la cot, vizibil, deoarece purtam tricou și cotul era vizibil, cealaltă, cea nedureroasă, pătase pantalonul, pata creștea încet, a crescut cam cât o frunză de stejar, apoi s-a oprit, sângele înnegrindu-se prin oxidare, femeia nu a lăsat să-i scape decât un singur țipăt, înalt, ascuțit, strident în liniștea dimineții de duminică, amintindu-și că e medic s-a așezat lângă mine, punându-mi geanta ei sub cap, apoi a scos geanta de sub cap și din geantă un pachet de batiste de hârtie, a pus geanta din nou ca pernă, m-a-ntrebat unde m-am lovit, la cot i-am spus, la cap nu te-ai lovit? Nu! i-am spus, mă curăța cu șervețele de hârtie pe cot, tamponând rana și reîmpăturind șervețelul care, plin de sânge, ajungea pe magadan lângă celelalte, sângele nu se oprea cu una cu două, plaga era destul de adâncă, m-a prins de umeri ridicându-mi cu greutate bustul, rezemându-l pe picioarele ei apropiate de spatele meu, apoi apucându-mă de subțiori m-a tras cu câteva sforțări de pe calea ferată pe trotuarul de dincolo, întinzându-mă în lungul trotuarului, a revenit și și-a luat geanta pernă, apoi s-a întors din nou ridicând și căruciorul căzut pe o parte, aducându-l aproape de corpul meu cu două răni și o singură durere, cu intenția optimistă de a mă ridica în cărucior, l-a așezat exact la capul meu apucându-mă încă o dată de subțiori, dar din față, avea să constate greutatea mea surprinzătoare, mai mare la ridicare decât la târâre, m-a lăsat la loc pe trotuar uitându-se în spatele ei în speranța vreunui ajutor, în față nezărind pe nimeni, chipul i s-a luminat, venea o doamnă, cu un băiețel de mână, - Mă ajutați, vă rog frumos să-l ridic în cărucior? - Cum să nu, doamnă, hai să-l ridicăm! - Apucați-l dumneavoastră din dreapta, stânga e cu sânge, eu sunt deja plină pe haine, - Marius, vino și ține căruciorul să nu meargă înapoi! - Nu doamnă, acționați-i frâna, pe băiețel l-ar da jos, apăsați cu piciorul cele două clapete, umilința inevitabilă până la așezarea în scaun, tricoul ridicat, abdomenul alb și gol, staționarea temporară într-o poziție intermediară, cu marginea scaunului sub spate, susținut acolo de Mioara, doamna trăgându-și sufletul, - Doamne, dar slăbănoage mai suntem, hai încă o dată, eu îl trag din spate, dumneavoastră ridicați-l de picioare, ruperea tricoului în zona umerilor, - Apucați-l de sub fund mai bine, hai că merge, luați-l de sub coapse, l-am urcat, gata, e greu deși pare slab, - Vă mulțumesc din suflet, doamnă, - Cu multă plăcere, cum a căzut? - I-a intrat roata stângă din față între șine și s-a dus pe-o parte, n-am fost atentă, mă uitam dacă nu vine trenul, ne-ntoarcem acasă, nu mai putem merge acum, suntem plini de sânge, se iau câinii după noi.
...- cât de neatentă am putut fi... singur a trecut de zeci, poate sute de ori, și cu mine la cârmă îl bușesc și-l umplu de sânge, ce i-am putut face, Doamne!
- Iartă-mă Iona! Te rog să mă ierți pentru neatenția mea inadmisibilă! Te bag sub duș, apoi te dezinfectez și te bandajez, sigur nu te doare capul sau altceva? Genunchiul nu te-a durut deloc?
- Ba da, m-a durut dar am strâns din dinți! Cum să mă doară?, eventual să mă enerveze pantalonul rupt și pătat cu sânge.
- Lasă că mergem și-ți cumpăr alții.
- Biine! Atâția pantaloni câți am acum nu am avut niciodată în viața mea, nu-ți face probleme, mi-i scoți și-i arunci, mă cureți cu șervețele umede, nu fac niciun duș, abia ce-am făcut, niște baneocin pudră, pansamente sterile și gata, nici dezinfectarea cu spirt nu-i necesară, sunt doar niște julituri.
- Cum vrei, pansamente ai acasă?
- Cred că nu, sau chiar de am sunt de vreo zece ani, așa căăă...
- Te duc până la poartă, apoi merg cu mașina să cumpăr tot ce trebuie.
- Bine, te-aștept. Nu faci și cumpărăturile?
- Ba da, va dura mai mult, dar e timp.
...- cred c-a simțit ceva la atingerea genunchiului, i-am văzut scurta uimire pe chip, apoi insistența întrebărilor, dacă-mi punea spirt nu cred că mă puteam abține, parcă am început să simt durerea, n-ar fi rău, mai ales că nu mai speram nimic după șase ani, habar n-am dacă a fost ceva, sau doar o impresie, văd eu acum, iau spirtul, niște vată și ies afară să dispară repede mirosul, spăl mai întâi cotul să mă obișnuiesc cu durerea, nu, mai bine pun pe genunchi, să nu-mi fie alterată senzația în niciun fel... așaaa, urâtă rană ascunde pantalonul, cred c-am tocit vreun colț de piatră cubică... nu doare deloc, e mort, asta e clar, nici dacă sparg crusta, tot nu simt durerea, m-am agitat degeaba, las spirtul la vedere, să încerce și ea, să n-aibă vreo îndoială, oricum trebuie spălat sângele care a curs pe picior până la pantof și eu nu ajung.