Ceva mai mult decât o ştire
"Pălăria de pai" - lansare
Roman
Autor Cleopatra Lorinţiu
Prezenţa în sala vagon a căsoiului bibliotecii judeţene "George Coşbuc" - peste aşteptările organizatorilor, care, mereu sunt luaţi pe nepregătite.
"De acum se pot lansa cărţi la orice oră din zi sau noapte", este concluzia reţinută de organizatori. Formală, sper! Să organizeze evenimentele după orele 17, ar fi mai înţelept, asta pentru a permite participarea diversificată, nu doar a bugetarilor ce închid biroul şi a jurnaliştilor care sunt la munca. Vorba aceea: instituţie culturală, pentru cetăţeni, nu doar pentru elite, în circuit închis.
Cuvântătorii:
Olimpiu Nuşfelean mi-a povestit cartea, voind, cred să mă convingă că a citit-o, deşi eu aş fi dorit să o descopăr singur...
Cornel Cotuţiu , inteligent, a vorbit mai mult despre el însuşi interacţionând cu povestea romanului, coerent, cu farmec.
Alexandru Pugna şi-a înapoiat împrumutul primit de la Cleopatra, în 1989, când "Doamna scriiturii bistriţene" spunea ca el "aduce prin vocea lui esenţa peisajului din care a pornit,... fascinaţia acelui limpede loc, unde dealurile se petrec şi curg spre câmpie şi alunecă în zare, presimţind Maramureşul." Această "presimţire" a Cleopatrei din 1989 a fost răsplătită azi, prin cuvinte puţine, nobile, frumoase.
Politica, prietena şi colegă cu cultura ( :) )şi-a prezentat omagiile Doamnei aflate într-o vizită în oraş.
Anieşul şi Maierul, spaţii definitorii ale Cleopatrei, şi-au trimis soli de seamă, cu sufletul învecinat, gard în gard cu al poetei, şi al tatălui ei.
Părintele amfitrion Ioan Pintea, a moderat cu blândeţe, recunostinţă şi har toată povestea minunată, şi-a recunoscut păcatele uitării vreme de 23 de ani, a vorbit cald şi prieteneşte.
A venit rândul Cleopatrei, aşteptam cu nerăbdarea celui care i-a fost coleg de clase primare, până acum 46 de ani, eram nerăbdător să-i ascult mesajul, mai ales că cel cuprins în fascinanta carte din 1989 "Există un limpede loc", nu a mai rezistat lecturii de aseară, în totalitate, unele adevăruri ale timpului, năruindu-se, chiar şi câteva dintre cele ale locurilor. Oricum, vina poetei - prozatoare este doar aceea de a fi iubit extrem de mult locurile şi oamenii locurilor. Aceste adevăruri ucise de istorie, aveau să o determine pe Cleopatra Lorinţiu să vină la Bistriţa cu acest mini-roman, din dorinţa de a pregati temeinic reeditarea frumoasei carţi din 1989, pe care o aveam în buzunar, şi pe care doream câteva rânduri-cuvinte de la fosta mea colegă de şcoală, dar pe care mi le-am refuzat spontan, socotind că nu am dreptul să cer aducere aminte cuiva pe care l-am uitat cu totul. Şi asta sună la fel de mult celor care nu au dreptul să uite cultura, dar o fac mereu, nu au dreptul să uite poeţii şi poetele, dar o fac mereu, sugerându-le să-şi respecte gândurile dinainte de... să privească în antecamera culturii locale, să găsească soluţii frecvente, nu doar la 23 de ani... cand scriitori cu har se autodefinesc ca scriitori în defensivă, abandonându-se, cu voie sau fără voie, uitării.
Cleopatra Lorinţiu a vorbit cel mai din suflet dintre toţi, e simplu când crezi în cele ce spui: - "Nu sunt prozator şi nu voi fi niciodată!" De mă credeţi citiţi-mă, de nu, căutaţi-mi cărţile de poezie, avea sa spună, aproximativ, Cleopatra. A fost sinceră, naturală, convingătoare, comunicându-şi crezul în câteva cuvinte, izbăvindu-i şi pe antevorbitorii ce şi-au căutat, uneori, unii dintre ei, prea mult cuvintele.
P.S. Sper sa găsesc cartea în librării!...