Doamna Tereza pierdea lucrurile, le pierdea pe toate, cheile, soțul, plasele cu castraveți și pâine, timpul, capul. Făcea o mie de lucruri în același timp și nu își amintea de niciunul. Își căuta creionul și nu-și amintea că-l are după ureche, deschidea ușa și nu știa dacă intra sau ieșea. Era acuzată de aiurită, uitucă, ignorantă, iresponsabilă. Prietenele ei o sunau de multe ori să îi amintească date, ore, zile, întâlniri, programări, obligații. Fiii ei se supărau des pe felul ei de a fi, îi cereau să meargă la doctor iar ea le răspundea că și Einstein era aiurit și uituc dar luase Nobelul, totuși. În ziua în care prietena ei cea mai bună i-a povestit cu lux de amănunte ultima infidelitate a soțului ei, îi răspunse aproape indiferentă "știam dar am uitat". S-au făcut zece ani de atunci. Tot de atunci uită să divorțeze.