Acea cheie era foarte mică. Servea pentru a descuia o cutie. Cutia unei comori. Cheia în discuție era foarte mândră să fie cheia unei comori. Alte chei serveau pentru a descuia o ușă, un șifonier, o valiză, un seif dar niciuna o cutie de comori. Toate stăteau agățate de un breloc pus în cui, la intrarea în casă. Toți membrii familiei foloseau zilnic toate cheile de pe breloc mai puțin pe cea a cutiei de comori. Ea îi aparținea copilului casei. Fără nicio legătură cu timpul, împlinise treizeci și nouă de ani. O folosea la tristeți, zile ploioase și după aflarea de știri proaste. Totul redevenea frumos, senin și vesel după descuiatul cutiei, când micuțul se convingea pentru a mia oară că prețioasa comoară e mai departe înăuntru: ascuțitoarea de metal în formă de arici, moneda de zece bani din '82, lama de gumă de mestecat bulgărească și cărticica din colecția ABC despre imperiul persan. Liniștit, încuia înapoi cutia, privea cu coada ochiului invidia celorlalți și se întorcea la trenulețul mecanic frumos oprit în gara dintre fotoliul bunicului și biroul la care tatăl scria povești despre copilărie și puterea simbolurilor ei.