Dimineața devreme, înainte să se afle ce va face omenirea în ziua respectivă, gunoierii orașului adună de prin tomberoane inimi rupte și vieți frustrate. Ei lasă, totuși, mulțumea de visuri ratate ale cetățenilor, găsite și ele cu ușurință printre mere stricate și ciorapi rupți, să se tăvălească un pic mai mult în marea de resturi fetide. Le place să le observe cum iau foc odată cu primele raze ale zorilor. Se simt cu toții filosofi privilegiați: văd în direct unde se termina și, mai ales cum, planurile de peste zi și orgoliile și dorințele și aroganțele și secretele oamenilor mici și neînsemnați care se cred mari și deosebiți și-și pun mâna la nas, strâmbându-se, când trec pe lângă mașina de gunoi fără să-și imagineze universul trist al descoperirilor ei din fiecare dimineața.