În vara aia satul stătea să ia foc. Celsius ardea cu fierul roșu tot ce prindea în cale. Pe ulițe apăruseră afișe cu Marilyn și țăranii credeau că e fata morgana. Era seară de cinema în aer liber, când miriștea dintre caminul cultural și lanul de porumb se umplea de scaune dresate de un proiector în spate iar în față de un cearșaf croit cât pentru un pat de uriaș. Spectatorii dădeau o bancnotă mică pe bilet și veneau să-și mozolească gagicile, să bea poșircă sau să asculte porumbul cum visează. Filmul a început cu o oră întârziere și nu s-au plâns decât spectatorii care deja dormeau, treziți de răgetele leului Metro Goldwyn Meyer și de rateurile unui tractor care făcea ture prin porumb, într-o sincronizare cum numai la sat se întâmplă și numai în serile de cinema, o dată pe an, vara. Pe ecran se fofila o blondă cu zâmbet familiar și fund de interes public, vorbea fără subtitrare dar țăranii nici nu-și dădeau seama: se îndrăgostiseră de ce vedeau, nu de ce ar fi putut să audă. Bețivul de pe ultimul rând a adormit cu gura deschisă și cu prohabul la fel, într-o odă perfectă către Marilyn, bomba de pe cearșaful făcut ecran. În porumb, alături, un cuplu înfierbântat făcea gropi cu genunchii gemând de mama focului. Capul masculului se întorcea să se uite din când în când la film, hormonal se afla și el la Hollywood, Marilyn se dezbrăca pe o plajă și atmosfera explodase. Atunci s-a făcut liniște și beznă. La țară, curentul vine când sosește și se taie fără explicație. Nu se știe dacă Marilyn s-a dezbrăcat de tot, dacă amorezii din porumb au fost fericiți la final sau dacă primarul a scăpat de furia oamenilor în seara aceea, cert e că film în aer liber se va mai da în satul în cauză doar ziua, cu actori locali, fără proiector dar neapărat cu cearșaf cât un teren de fotbal, să încapă toată actorimea locală, în genunchi sau nu.