Domnișoara care plângea lacrimi de perle în loc de lacrimi lichide, sărate și vulgare a avut o viață nenorocită pe de-a-ntregul. În copilărie, părinții o pedepseau tot timpul și niciodată cu motiv adevărat; ea, mai sensibilă ca o mimoză în decembrie, plângea de umplea parchetul de perle. În adolescență o trezeau și noaptea să o certe. Când a crescut și a plecat de acasă și-a găsit un post într-o întreprindere unde o certau toți colegii din nimic iar patronul toată ziua, ba chiar o vizita să o certe și când era în concediu. De-a lungul vieții sale s-a măritat de trei ori și nicio căsătorie nu i-a fost fericită: certuri și scandaluri, scandaluri și certuri. Cei trei bărbați poate au iubit-o dar au certat-o în permanență. La moartea ei prematură, toată lumea a plâns-o și i-a simțit lipsa chiar înainte să dispară sub pământ; încetase să plângă. Pe peretele din dreapta intrării spitalului unde a murit măcar stă o placă de faianță dedicată ei: "În memoria dragii noastre paciente cu ale cărei ultime lacrimi s-a renovat secția de cardiologie".