Pe nebună o însoțeau mereu trei pisici negre ca murele. Când o vedeam la colț de bulevard, printre tei, mama își făcea semnul crucii pe ascuns iar eu mă întorceam ca un resort să admir spectacolul ciudățeniei cu pisici. Nebuna obișnuia să iasă desculță, cu marginea îngălbenită a unei cămăși de noapte ițită de sub jacheta care mirosea a sânge de la cincizeci de metri. Într-o zi îi arse casa cu ea înăuntru. Am văzut-o dansând din cameră în cameră, aprinsă ca un rug medieval de vrăjitoare. Când au venit pompierii nu i-au mai găsit nici oasele. Eu i-am întrebat despre pisici, cele trei pisici ale ei negre ca murele. Ce pisici? Nebuna a locuit mereu singură, nici umbră nu avea, s-a băgat maică-mea între mine și pompieri, care dădeau din cap a plictiseală de luni dimineață. Nici mama și nici altcineva nu văzuse pisicile negre însoțind nebuna ca și cum ar fi fost stăpânii ei. Nici acum nu le vede lâncezind pe plapuma mea, ispitindu-mă să ieșim la plimbare fără să-mi iau nimic în picioare și neapărat să mi se vadă de sub jachetă marginea cămășii de noapte. Cu mirosul de sânge va fi mai greu dar nu-mi fac probleme, voi rezolva, am destui vecini nesuferiți și știu unde își ține tata pușca de vânătoare.