poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 42 .



Limite
proză [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2024-12-01  |     | 



- Mi s-a dezlegat, în sfârșit misterul, ne știm de aproape nouă ani și abia acum aud explicația asta, însă cred că la răspândirea numelui nou a contribuit și felul tău de a fi, cu pusee de credință îmbinate cu îndoieli afirmate cu voce gravă, cu un limbaj divers, frumos, nuanțat și extrem de rar încărcat cu vulgarități. Practic, la tine și îndoielile pentru existența Lui transmit o frică de Dumnezeu, tu nu hulești, decât printr-o atitudine, uneori, trufașă. Duci o luptă surdă cu Dumnezeu, prezent în mintea ta prin toate întrebările și îndoielile care te încearcă. Voi, copii, ați crescut într-o epocă cu Dumnezeu eliberat și accesibil, noi l-am prins întemnițat în beciurile comuniștilor, care încercau să-l scoată definitiv din mințile oamenilor. Părerea mea este că înțelegerea acestor lucruri, înțelegerea corectă și asimilarea adevărurilor esențiale, nu se întâmplă mai devreme de 35-40 de ani, e nevoie de această experiență pentru a pricepe, așa că, mai aveți de învățat.
Și Letiția cea frumoasă își culcase capul pe umărul meu, încălzindu-mi brațul cu palmele ei fierbinți. După plecarea copiilor, am renunțat la exerciții, nu mai era timp, începuse timpul iubirii, era 14 februarie, ziua iubirii și a cărții, așteptam să sosească oaspeții dragi ai casei, Mioara și Marcel, Letiția abia așteptând să-i întrebe, după chiar spusele ei, de ce mă cheamă pe mine Iona.
18 mai, ziua aniversară a nașterii mamei mele, a picat într-o zi de luni, așa că ne-am dus la Negura, la mormintele părinților, duminică înainte de amiază. Cu ortezele și dispozitivul lombar pe sub pantalonul larg de trening, m-am suit la volanul SUV-ului meu, nu neapărat că-mi era dor să conduc, dar cu mașina mea urcam mai aproape de cimitir, având mai puțin de mers pe jos. Am parcurs drumul îngust de pământ, cu ogașe adânci, mai ușor și mai repede decât urcușul scărilor din casă, am aprins două lumânări, rostind o rugăciune, Letiția a curățat cu soluție și lavete crucea și obeliscul, coborârea în cârje a fost și ea mult mai rapidă, nefiind scări trebuiau învinse doar înclinarea drumului și denivelările, la solicitarea lor le-am arătat casa, de fapt mai mult locul unde am crescut, casa fiind modificată și extinsă.
Când am ajuns aproape de păduricea tânără de brazi, Letiția m-a rugat să opresc, rostind murmurat blestemul scris la baza obeliscului, apoi spunându-mi foarte clar:
- Dacă aș avea sâni, am trece din nou pe bancheta din spate, cuvintele astea au darul să mă trezească. ,,BLESTEMUL DIN ADÂNCURI ȘI DE SUS SĂ CURME VIAȚA CELUI CARE DISTRUGE ACEST OBELISC!”, ce mantră!
- Bine, bine, i-a spus Mioara zâmbind ușor, și eu ce-ar trebui să fac?
- Te duci în pădure să culegi flori, sau... te uiți la noi.
- Ești nebună, nebunatico! Hai să mergem mai departe.
Fără să comentez în vreun fel, am înțeles complet și definitiv poziția mea secundă față de Mioara, în relația cu Letiția, care știa, eram sigur, tot ce discutasem cu Mioara, cu ani în urmă, cunoscând cu certitudine și faptele. Reconfirmarea unei stări de fapt pe care o conștientizasem de mai multe ori până acum avea să mă lase indiferent, fără cuvinte și fără reacție. Nu înțelegeam de ce blestemul de la mormânt stârnea în ea dorința iubirii, dar totul era bine. Afirmația răspicată că dacă ar fi avut sâni, am fi făcut dragoste acolo și atunci, a fost ca și cum am fi făcut, absența sânilor era un argument real și dureros, mai dureros cred de cât lăsa ea să se vadă. Pornind mașina, am avut senzația că am înțeles-o în sfârșit pe Letiția, o femeie cu un potențial imens, cu un univers interior la fel de mare, dar cu un univers real, social, al relațiilor omenești restrâns, limitat. Bogăția uriașă a trăirilor, izvorâte din complexa ei lume interioară, dădea uneori peste, se revărsa surprinzător, dar doar în limitele microuniversului cel mai intens, selectiv și personal. Nu avea manifestări surpriză niciodată în prezența unor persoane din afara cercului restrâns, în care eram și eu. Nici în prezența copiilor nu-și permitea orice, funcționa o cenzură, care, în schimb, nu ascundea, sau nu mai ascundea relația cu Mioara, relație ce trebuia percepută ca ceva firesc, natural. Sinteza a tot ce-am gândit, de parcă mi-ar fi citit gândurile, a realizat-o chiar ea, Letiția, în momentul în care s-a întors către mine, mi-a prins, cu mâna dreaptă, mâna mea dreaptă, apoi cu stânga i-a cerut mâna stângă a Mioarei, a tras-o încet printre scaune așezând-o palmă peste palmă, peste a mea și amândouă între palmele ei, apropiindu-le de inimă, în locul în care ar fi trebuit să-i fie sânul stâng. Le-a ținut strâns apăsate destul de mult timp, și-a lipit și buzele la un moment dat de palmele noastre, vraja spulberându-se abia atunci când, din cauza drumului spart și sinuos, schimbarea vitezelor era obligatoriu de făcut foarte des, repetat, și eu am preferat să trag pe dreapta în prima porțiune mai lungă de drum în care nu deranjam pe nimeni, selectând punctul mort, fără să opresc motorul.
Parcă trezită din vis, ne-a eliberat palmele cu o mișcare lentă, de parcă ar fi eliberat un porumbel, privind-o pe Mioara, apoi întâlnindu-mi și mie ochii, fără însă să spună vreun cuvânt. De fapt, nici nu mai era nevoie de vreun cuvânt, era oricum de prisos, doar că pe mine gestul ei m-a înfiorat pâna la limita unei spaime, având încărcătura unui gest ultim, de rămas bun. Dar tot eu mi-am spus că nu era pentru prima dată când Letiția făcea un asemenea gest, dar sigur, semnificația nu era una dramatică, ci doar una plină de afectivitate, recunoștință, dragoste până la urmă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!