Era puțin înainte de ora opt. La liftul instituției nu eram decât eu și încă o doamnă de la Resurse Umane. Am auzit clar un răget terifiant venind de la etaj, se auzea clar atât prin casa scării cât și prin puțul liftului. Părea de leu, de tigru, nu știu, ceva de felină mare și furioasă, așa cum auzisem în documentarele despre cei mai vorace vânători ai junglei. Ori doamna de lângă mine nu auzise, ori nu identificase răgetul. În fond nu toată lumea urmărește "Teleenciclopedia". Când liftul a sosit și s-au deschis ușile, s-a auzit iar, mult mai clar. Venea cel mult de la etajul al treilea. Etajul biroului meu. Am sperat să fie de la vreun televizor dat la maxim ori de la vreun coleg cu corzi vocale deosebite care se pusese pe speriat lumea în glumă. Doamna a coborât la doi. Am coborât și eu și am luat-o pe scări. Eram și curios, și intrigat dar și un pic speriat. La nici trei kilometri de instituție se află grădina zoologică și... Nici n-am urcat trei trepte și am văzut sursa răgetelor înfiorătoare: un tigru enorm cobora spre mine. E animalul meu preferat dar nu față în față. Probabil făcuse dezastru la etajele superioare pentru că lăsa urme roșii pe unde călca. Am luat-o la fugă pe culoare, speram să mă piardă prin labirintul de birouri, să se descurajeze cumva. Încă nu era multă lume la serviciu dar le-am strigat să se ascundă, să fugă, e un tigru în urma mea! Nu se sinchisea nimeni și nu pricepeam. Dar era bine, speram ca tigrul să se oprească să mănânce vreun coleg și să mă lase în pace pe mine. De exemplu pe Radu, un nesuferit. Sau pe Raluca, o îngâmfată. Am privit înapoi, tigrul venea după mine. Nu îl atrăgea nimeni altcineva. Inima îmi exploda în piept. M-am tamponat de uși, de rafturi, de birouri, de oameni, am distrus un copiator și două calculatoare, am spart câteva ghivece cu orhidee și un geam deschis. Tigrul nu, el era așa cum îi știam din documentarele alea nenorocite: agil, rapid, insistent, fără să facă vreun zgomot în afara răgetelor deși trecea de două sute de kile și pășea pe labele alea cât niște platouri de tort de nuntă... Am ajuns înapoi la scări, am luat-o în sus, apoi în jos de la etajul patru iar la parter am ieșit în stradă sperând să scap în mulțime. Tigrul era tot timpul la doi metri în spate și mi s-a părut ciudat. Putea lesne să mă prindă dar parcă voia doar să mă terorizeze. Și m-am oprit. M-am întors spre el și am închis ochii. Trei secunde am stat așa. Ar fi trebuit să fiu pus jos în răgazul ăla, sfârtecat, mâncat. Am deschis ochii și lumea se uita mirată la mine. Du-te la balamuc!, mi-a strigat un taximetrist care mă ferise în ultima clipă. Nici urmă de felina uriașă. A doua zi mi s-a întâmplat același lucru, însă cu un leu. A treia zi cu un jaguar și abia atunci am înțeles că nu e bine să vorbesc la telefon în drumul spre birou cu "felinele" care mă tot sunau să mă blesteme că le înșelasem și că va fi vai de capul meu...