Am văzut-o din întâmplare când m-am împiedicat și era să-mi rup gâtul pe scările Stării Civile. M-am prins de bara din fier forjat fabricație 1947, ca mai tot ce e în orașul ăsta și, contorsionat din alunecare ca un șarpe pus pe jar, am rămas cu capul spre ea. Fuma ascunsă la un geamlâc de la etajul unu, picior peste picior și am concluzionat în trei secunde că tocmai mă însurasem greșit. Era atât de frumoasă, de absentă și atât de mistic cădea lumina acelei după-amieze peste fumul de țigară ce o învăluia încât am rămas fără aer, îndrăgostit, de au intrat în panică și socrii mici, și unchiul Ghiță de la Bradu și nevasta mea de patru minute, pentru că atât mi-a durat, biata de ea. Am anunțat-o că divorțez de cum mi-am recăpătat răsuflarea, cu ochii încă nedesprinși de la fata care fuma la geamlâc. Unchiul Ghiță și-a pus mâinile în șolduri auzind așa ceva iar socrii mici au oscilat între infarct și apoplexie. Am sunat la 112 și am urcat la etaj. O pisică torcea suspect pe pervazul ochiului de geam la care fuma frumoasa necunoscută. E pisica ta?, am întrebat cu timbru vocal grav, studiat, cam ca al lui Humphrey Bogart în "Casablanca" când îi spune lui Ingrid Bergman că întotdeauna ne va rămâne Parisul și toți spectatorii plâng de se rup scaunele sub ei. Nu, nu e. Pisica mea n-o vede oricine, îmi răspunde ea fără să mă privească și eliberând în Univers ditamai vălătucii de fum cancerigen. Cum te cheamă?, insist eu schimbându-mi timbrul în cel al lui Clark Gable în "Pe aripile vântului" când i-a zis lu' Scarlett că îl doare-n cur pe bune. Nu s-a născut bărbatul care să mă cheme, îmi răspunde ea cu voce de Marga Barbu când l-a pălmuit pe Piersic în "Răzbunarea haiducilor". Începe să plouă. Prin geamlâc ajung pe picioarele ei superbe stropi mari. Simt că mi-e sete. Mă gândesc cu vocea cărui actor să-i spun că e al naibii de sexy, că s-au strâns destui stropi de ploaie pe picioarele ei cât să-mi astâmpere setea și că tocmai am divorțat ca să mă-nsor cu ea. Rămân iar fără aer. Aleg să o bag în mă-sa de cinematografie, trec pe teatru, aleg Shakespeare și gândesc cu voce tare ca să mă audă: a te cuceri sau a nu te cuceri, aceasta mi-e problema. Atunci aruncă țigara, se întoarce spre mine, se ridică, zâmbește ca un răsărit de soare după două săptămâni de furtună, mi se agață de gât și mă sărută. Cineva mă bate pe umăr; e unchiul Ghiță din Bradu care mă felicită. Cu coada ochiului îl văd pe ofițerul stării civile care și-a încheiat discursul din Codul Familiei. Aplauzele socrilor mici animă sala. Nevasta încă mă sărută și vreau să leșin, să dispar, să mor: știu sigur că peste patru minute voi aluneca la ieșire din primărie, mă voi contorsiona ca să mă prind de balustrada din '47 și voi vedea o fată frumoasă fumând sus, la geamlacul de la etajul unu. Cu vocea lui Serge Gainsbourg țip deodată "moi non plus" de se zguduie totul în jur, mă apuc de fumat și îmi cumpăr pisică.