Un poliglot

Orice asemănare cu persoane din realitate este întâmplătoare

Trecuse ceva vreme și îl uitasem pe Rică, (vezi prețul prieteniei) mai précis nu mă mai gândeam cum putuse să-mi facă o asemenea mizerie. Poate că l-aș fi iertat, chiar asta am intenționnat, dar nu mai era în București, fusese exmatriculat deși repetase anul I de mai multe ori, juca barbut și pocher pe bani, nu frecventa cursurile, mințea, devenise un coșmar! Eu eram déjà în anul trei. Locuiam în același bloc G din Regie cu încă trei colegi de cameră, Tuță Nicolae, piteștean, nu era interesat de Dobrin, Rusu Ioan din Ploiești, cam naiv îl consideram eu și Auslander Eric din Constanța. Primii doi erau în anul unu iar Eric era coleg cu mine. Nu se remarcase în vreun fel în primii doi ani, ar fi fost și foarte greu, eram circa 480 de studenți la facultatea Energetică cu secțiile Electro, Termo, Hidro și Automatică. Eric era îmbrăcat totdeauna elegant și venea seara foarte târziu în cameră. Era discret, nu stătea la taclale cu noi. Nu mergea nici la cantină ca toată lumea, mânca în oraș.
-Bă Eric, cum de nu te-am observant niciodată timp de doi ani?
-N-aveai cum, m-am transferat abia anul ăsta de la Politehnica din Timișoara!
-Aa, și cum era pe acolo? Nu mi-a răspuns.
- Mi s-a părut mie că ești mai în vârstă decât noi, în ce an te-ai născut? Întrebarea a rămas fără răspuns. Apoi, într-o seară, când i-am invitat pe toți trei să împartă cu mine un cocoș fript pe grătar de mama, adus de mine de acasă, din Vulturești, Eric a devenit mai vorbăreț. Ne-a povestit că a copilăritn în Dombas, că taică-său, inginer, fusese deportat acolo pentru amenajarea unor galerii de mină. În liceu citisem foarte multe cărți despre război, despre luptele din Dombas și eram foarte curios să aflu cât mai mult de la cineva care trăise acolo. În seara aceea s-a mulțumit să ne spună că a avut o copilărie foarte grea. I-am povestit și eu despre mine și-am avut impresia că ne-am apropiat sufletește. Eric continua să fie secretos, uneori uita pe masă teancuri de reviste străine. Știa rusa la perfecție, germana, engleza, franceza iar limba română o vorbea ca noi ceilalți, fără accent. Uneori se lăuda că vorbește încă două limbi, italiana și spaniola, dar, “nu înțeleg chiar toate cuvintele” spunea el. Îl consideram un fenomen, eu știam doar puțină rusă și ceva franceză, asta studiasem în liceu. Uneori, seara , foarte târziu, stam de vorbă cu el, îi povesteam întâmplările cumplite ce se petrecuseră în copilăria mea iar el își arăta empatia față de mine. În sesiunea de examene din iarnă am luat note foarte mari ceea ce mi-a crescut prestigiul în cameră. Toți patru eram integraliști, m-a surprins însă Eric, fusese notat doar cu șase și șapte. “La ce îmi folosește să depun efort ca să iau note mai mari? Sunt foarte ocupat!” Traducea articole pentru studenții care își pregăteau licența de la diverse facultăți, medicină, farmacie, electrotehnică, energetică Nu mi-a spus niciodată cât încasa pentru o pagină tradusă…
În semestrul doi a dorit să stea de vorbă cu mine un alt coleg, Lazăr Ioan.(Lazăr Ioan după 1989 a participat alături de Dumitru Tinu și CTP la privatizarea ziarului Scânteia)
-Năică, mi s-a adresat el foarte prietenos, cred că știi că eu fac parte din Comitetul de Partid pe facultate!
-Habar n-am, de unde să știu?
-Vreau să-ți spun că “noi” am urmărit activitatea ta. Înveți bine, îți vezi de treabă, în nicio împrejurare n-ai vorbit partidul de rău, așa că ne-am gândit să te primim în organizație.
-Ioane, cred că n-o să meargă, am dosarul îndoit la un colț! Știi ce a pățit fratele meu mai mare când a dat admitere la Facultatea de matematică din București? A luat în scris media 10 iar la oral a fost notat cu 1! Și-acum mă trec fiorii, eu când am dat admiterea la liceu, am plecat din Vulturești Argeș să mi se piardă urma că sunt fiul tatei.
-Păi ce a făcut taică-tău?!
-A fost chiabur, popă, dușman al poporului…
-Bă Năică, acum nu se mai ține seama, ce-a fost a fost, important e să-ți vezi de treabă, șă te achiți de sarcini, e o onoare să fii primit în organizație.
-Bine, îți dau răspunsul peste o săptămână, se poate?
- De accord, dar trebuie să știi că urmează apoi o perioadă de probă, vei strange cotizațiile de partid pe facultate, studenți, profesori, oameni de întreținere, de la toți membrii de partid. Lunar vei depune banii în contul organizației, te verificăm după borderou, lista membrilor de partid, studenții plătesc o sumă fixsă, ceilalți un anumit procent din salariu.
M-am consultat cu Eric
-Nu mă bag, mi-a zis el, dar îți spun, sarcina să strangi cotizașiile e floare la ureche! Ar fi bine să nu-I refuzi.
Am acceptat! Am învățat foarte bine statutul, am fost primit în partid și am primit sarcina să adun cotizațiile. N-am renunțat nici la meditații, lucram cu tot felul de elevi, pe mult, pe puțin, ca în povestea lui Anton Pan, uneori doar pe o masă caldă, îmi intrase în cap să strâng bani să-mi cumpăr apartament în București. Dandanaua s-a întâmplat în anul patru. În cameră, fiecare student avea un dulap din PFL. Am cumpărat duoă belciuge și un lacăt mic, chinezesc. Banii din cotizații îi depuneam în bancă odată pe lună, iar banii din meditații îi strângeam separat. De fiecare dată când depuneam banii din cotizații îmi lipseau patru-cinci sute de lei. Mă plângeam lui Eric:
-Am crezut că e o treabă ușoară strânsul cotizațiilor, nu mă descurc, sunt împrăștiat, când merg la profesori se întâmplă să-mi spună, “vino altădată că n-am banii la mine”, iar studenții mă amână și de trei-patru ori. Dacă aș putea da timpul înapoi nu mi-ar mai trebui să fiu primit în partid.
- Fii și tu mai atent, mă sfătuia Eric, probabil ți-ai cumpărat ceva prin oraș și ai uitat.
Normal că banii lipsă îi completam din banii de meditații. Ăstora nu le țineam o evidență atât de strict, așa că nu știam dacă îmi lipsește ceva și de acolo. “Dacă nici o treabă atât de ușoară n-o pot duce la bun sfârșit, cum o să mă descurc când voi primi o sarcină mult mai grea?” Făceam alergie la gândul că trebuie să merg încă odată și încă odată la asistentul…care mă amâna ca și studenții de trei patru ori. Lazăr mă lăuda,” niciodată n-a fost organizația cu toate cotizațiile la zi.” Într-o zi am plecat din corpul G cu gândurile împrăștiate. Mi-am adus aminte că am uitat în cameră o culegere de problem pe care o promisesem unui elev. M-am întors în cameră destul de apatic. Când am deschis ușa Eric admira conținutul dulapului meu, ușile erau larg deschise, în partea dreaptă erau banii din cotizații, borderourile, lista membrilor de partid, chitanțele care atestau banii depuși la bancă, în partea stângă banii din meditații, două borcănașe cu miere și câteva mere.
-Banditule, hoțule, pungașule, escrocule, nu mai nimeream cuvintele care să-l incrimineze, ar trebui să-ți tai mâinele alea hoațe. Te-am considerat cel mai bun prieten și tu ca ultimul borfaș mă furai și îți băteai joc de mine. De ce mă, de ce mi-ai făcut asta, că tu aveai bani! I-aș fi trosnit doi pumni în gură dar era mai înalt și mai puternic decât mine. Eric nu zicea nimic Belciugile intrau și ieșeau din PFL ca din brânză.
- Tu nu meriți să termini facultatea, o să-ți fac raport și-o să propun să fii exmatriculat! Te admiram că știi atâtea limbi străine, că faci pe ghidul ONT, nu te-am invidiat niciodată, de ce mi-ai făcut asta, de ce?
-Ce mare lucru, ți-am luat niște bani, nu i-am luat pe toți deși … puteam s-o fac!
Mama era în București, venise la fratele care luase 1 la oral când dăduse examen de admitere la facultatea de matematică. Cu media 5,5 intrase totuși în facultate, învățase foarte bine în timpul celor cinci ani de facultate și obținuse post în București. Nu avea casă, stătea la o gazdă. Am mers la mama și i-am povestit ce am pățit cu Eric. M-a rugat să-i promit că nu-i voi face nimic, că va prinde ură pe mine și nu se știe ce mi se poate întâmpla. Iartă-l și te va ajuta și pe tine Dumnezeu să răzbești în viață. I-am promis și așa am făcut, l-am iertat
A terminat facultatea și a fost repartizat la Centrala Termoelectrică Ovidiu de lângă Constanța. De la alți foști colegi am aflat că s-a căsătorit cu o fată foarte drăguță care terminase biologia. El continua să facă pe ghidul ONT. La vreo cinci ani de la terminarea facultății a condus un grup de turiști în Praga. La întoarcere n-a venit la autocar, trecuse granița în Viena. De atunci n-am mai aflat nimic despre el, nici măcar fosta lui soție. Azi, după atâta timp mă gândesc, oare a fost spion rus?!