Se dusese vorba prin oraș că un psihopat pândea adolescenții prin parcuri și, la adăpostul întunericului, le dădea câte o carte. Pe culmile plăcerii și profitând de starea lor de șoc le deschidea uneori volumul și le citea, la lumina câte unui colț de Lună, versuri sau fraze din vreo poveste, pasaje din vreo nuvelă ori gânduri ale vreunui înțelept antic. Victimele, oripilate, se rugau în gând la Sf. TikTok să facă să apară vreun influencer pentru a le salva sau invocau spiritul internetului atotputernic și omniprezent să aducă ploaia ca să ude ciudatele arme de hârtie ale psihopatului și să le distrugă. Dar se dusese vorba și că niciuna dintre rugile lor nu funcționa; îngerii celulozei și arhanghelii cernelii erau mai puternici, așa încât cărțile psihopatului nocturn continuară să se deschidă în calea adolescenților și din ele să le urce în urechi poeme arabe vechi, povești ale Șeherezadei, aventuri ale cavalerilor medievali ori romane de dragoste și de spionaj. Îngroziți, tinerii pe care noaptea-i ținea pe străzi pentru a fi abuzați literar au încetat să mai iasă din casă în scurt timp. De rușine că le mirosise a cerneală tipografică și că aflaseră mai multe lucruri decât în 10-12 ani de școală nu au spus nimic nimănui, doar că, foarte curând, bibliotecile din oraș au devenit neîncăpătoare, influencerii au dispărut, la florării au început să fie cozi iar zâmbetul a devenit semnul de recunoaștere al celor mai tineri locuitori ai urbei în care se spusese că un psihopat pândise adolescenți prin parcuri.