Vincas Juška doarme în noaptea asta sub un paltin. Zâmbește, e pentru prima oară când o face sub așa copac. Până acum a dormit doar sub brazi, pini și stejari. Nu și-a mai pus capul jos peste noapte sub alt fel de copaci de când lucrează cu cărți și de când bate drumurile cu ele, adică de vreo 40 de ani. Vincas Juška le face rost de cărți oamenilor din patru țări. Autoritățile din ele îl numesc traficant și îl caută, au pus chiar o recompensă pe capul lui. Nu se teme, oamenii țin cu el, ba chiar de multe ori le simte iubirea, ori cine te iubește nu te dă pe mâna poterei pentru patru arginți. Când distanța dintre sate e mai mică, Vincas doarme în casele clienților săi, în hanuri și fânețe, în grajduri și gări. A înnopta în păduri, sub ramuri grele și aplecate, nu-l deranjează, ba chiar îi place, simte din plin răsuflarea naturii și citește liniștit până adoarme, la lumina sfeșnicului primit în dar de la o văduvă din Klaipeda. Vincas Juška are de unde alege ce citi; cară tot felul de cărți în rucsacul său improvizat dintr-o șa veche primită la Minsk și un set de hamuri de ren găsite rupte prin Estonia. Îndeobște, Vincas citește romane de aventură, dar dacă e prea obosit citește ceva de dragoste, că îl adoarme imediat. Vincas e lituanian dar vorbește de toate cele baltice, ba chiar o rupe și pe rusește ca să se descurce când trece granițele în Bielorusia. De acolo e Mașa, iubirea lui. Ea nu știe că e dar asta nu îl deranjează pe Vincas deși visează des că o sărută și ar vrea să o facă și în realitate. Mașa e bibliotecară. Vincas a învățat singur să citească pe la nouăsprezece ani pentru că se îndrăgostise de Mașa și nu știa cum să o vadă zilnic la bibliotecă și să intre în vorbă. Vincas Juška iubește cărțile pentru că și Mașa le iubește. Când citește, la culcare, prin păduri sau prin hanuri ori fânețe, își închipuie că Mașa deja a adormit lângă el cu vreo carte pe piept, și e fericit. Într-un vis frumos, o duce pe iubita lui prin Letonia în noaptea asta, e frig și precis va ninge. Vor dormi sub un paltin pentru prima oară, cum v-am spus. Războiul e departe. Vincas alege din traistă ""Dama cu camelii", mâine trebuie să i-o vândă unui doctor din Tallin și vrea s-o termine în seara asta, mai are douăzeci de pagini. Se face ger. Începe să ningă cu poftă și spor. Mucul de lumânare din sfeșnic se stinge. Vincas a adormit fericit, însă: a reușit să termine cartea când iubita Mașa deja doarme ca de obicei, lângă el, de data asta cu "Decameronul" pe piept și ochelarii la ochi, așa se vede în visul lui frumos de care vă spuneam. De data asta, Vincas Juška doarme pentru totdeauna. Un pădurar l-a găsit înghețat după o săptămână. Undeva, în Bielorusia, Mașa oftează și nu știe de ce. Poate pentru că în seara asta se apucă de citit "Dama cu camelii" și se simte rușinată că nu a citit-o până acum sau poate pentru că își amintește din senin de un traficant lituanian de cărți cu ochi albaștri și vorbă dulce care o fermecase pe vremuri și nu avusese curajul să i-o spună.