Circul apărea an de an când vara stătea să moară. Venea fără muzică şi fără elefanţi, nu avea scamatori şi nici echilibrişti sau vreo femeie cu barbă, pitici, clovni ori alte personaje rare. Publicul îşi târa propriile scaune de acasă, şi cum circul venise fără cort şi fără arenă, spectacolele se ţineau în praful din faţa căminului cultural încă neconstruit, pe miriște. Sătenii participau furnizând lighioanele, mai o capră, mai un iepure sau o pereche de găini, ba chiar un unicorn adus de un apatrid aciuat la stână ori o dinozaură de la clocitoarea Versace deschisă lângă Poștă din fonduri sovietice. Nea Petrache, doinaşul cunoscut până hăt departe, către Bulgaria, îşi dădea drumul la gură şi răsunau uliţele ca avanpremieră la marele circ. A veniiiiiit circu', băăăă! Gogu clopotaru' povestea, în deschidere, întâmplări vesele cu ciocli din alte timpuri, inventate la pomeni; Marin al lu' Filote lua benzină în gură pe poteca improvizată ca intrare la show și fuma să sperie copiii din flori și gemenii nenăscuți ai moașei comunale nemăritate. Nimeni nu făcea pe prezentatorul şi nu se auzeau niciodată nici râsete şi nici aplauze. Gongul în care nu bătea nici măcar vântul era un tuci mare cât un cap de zlătar iar cortina - o glugă de coceni. Se spunea că numărul cel mai bun era ţinut la circul ăla de fantome, ceea ce nici un om cu capul pe umeri nu putea confirma că văzuse, dar nici infirma. Când clopotele bisericii băteau a înmormântare, compania circului se evapora. Fără muzică, fără ovaţii, fără nimic. Fără circari și fără circ. Pleca pe acelaşi drum de pe care nu venise niciodată. Gogu clopotaru' dispărea ca un fum printre crucile din cimitir, Marin al lu' Filote se încuia la loc în garajul C.A.P.-ului ars din temelii cu un cincinal în urmă iar nea Petrache, cu gura lui slobodă și mare, se urca înapoi în tablourile din cancelaria școlii și uite așa satul se pornea spre un nou amurg puturos, așteptând cu sufletul la gură reprezentația din turneul de anul viitor, anunțată pentru 30 februarie.