poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-11-08 | |
- Broască, ţine-mi te rog haina! Sunt atât de vlăguit!
- O, da ce s-a întâmplat, domnule! - Domn, e tactu’ bă! - Mă rog, acolo e mai mult drept, dacă… - Lasă mă, amănuntele! - Tot nu mi-aţi spus… - Mergem la Paris. - De ce… ă… păi dv. Nu ştiţi o boabă franceză. - Păi ce, engleză ştiam? - Adevărat, dar îl aveaţi pe copilul ăla. - Broască, sper că nu mi-o iei la rând? - A, nu! Păcat că n-a terminat Liceul, doar atât. - Adică mă faci vinovat, Broască! - A, nu pe dv. Pe nenorociţii de profesori, n-au ştiut să stea… - La cum se pricepe la sex băiatul acesta, doar capră le stătea bine. - Oho! - Taci, nu-mi începe cu… profesoarele călărite de el! - Şi, şi… nu numai! - La fată mi-am dat acordul, doar şti. - Da, numai că era şi fata soţiei dv. - Eram tutore, iar putoarea vroia să o ia razna, dar el a salvat-o, să n-aud o vorbă, Broască! - Bine, înainte a salvat-o şi pe fosta dv. soţie. - Te pleznesc, Broască! - Mă rog! - Dar în acelaşi timp te felicit, că mi-ai deschis acest subiect. - De ce? Oricum, tot el a salvat-o şi pe ea. - Adevărat, dar în oraşe super dezvoltate, prostituţia se plăteşte bine, problema este că aşa m-am făcut cu un copil pe cap. - Pe care l-aţi aruncat în capul altui copil la rândul lui. - Deosebit de inteligent, dar lasă asta Broască, fă-mi legătura cu soţia mea. - Fosta, poate! - Taci, n-am semnat nici un act încă, dar nu vreau să afle nimeni, mai ales puştiul. - Puştiul are mai mult creier, decât… - Soţia! Broască! Între timp Broască, s-a retras din sufragerie, dându-mi mai întâi mie telefon. - Alo, puştiule! - Da, Broască! - Şefu’ vrea să plece la Paris. - De ce? - Nu ştiu, presimt că-şi mută calabalâcul acolo. - De ce m-ai sunat?! - A, vroiam să şti că nu e divorţat de… - Şi ce-i cu asta? - A, poţi să te cununi cu… după care… mă cinsteşti! - Broască, o să-ţi iei bătaie! - De la şefu’, nu-i nimic, obişnuinţa e mama… - De la mine, Broască! - A, a! Da ce-am făcut puştiule, ultima nu mi-a plăcut deloc! - Aia, n-a fost nimic! - Prost sunt eu! De fapt vroiam să te rog… - Nu vin la Paris. - Am înţeles. - Broască, cu cine vorbeşti acolo? - Cu… cu… - Ştiu, special te-am încercat prăpăditule, n-am încredere în tine deloc! - Şefule… eu… doar… - A acceptat? - Mi-aţi făcut-o! Nu. - Ah! - Sunt eu prost! - Unul folositor, Broască. Ce ne facem?! El este cel mai bun acolo. - Da, nu ştie nici el franceză! - Ştiu, numai că învaţă foarte repede. - Vă cred. - Îl sun eu. - Alistar, nici măcar nu a s-a bucurat când a auzit… - N-a zis că te bate! - Ba da! - Alo! Alistar, puiule! Tocmai vroiam să deschid o afacere la Paris, n-ai vrea să… - Tată socrule, nu vreau să trezesc unele resentimente soţiei mele! - Ce tată mă, ce soţie? Ţi-am dat voie să o educi nenorocitule, nu, nu, nu! - O, da nu te enerva, tăticuţule! Tocmai i-am propus mamei soacre să se mute cu noi. - Păi ce, tu ai casă? - Nu, dar mă gândeam să mă mut la fetele acestea minunate, săracele… au nevoie de consiliere! - Da, da… tu nici nu ai terminat Liceul, dragule, lor le trebuie un psiholog! - Ultimul angajat de tine, le-a fost peşte, bucură-te că n-am făcut la la fel şi eu, m-ai angajat să le aduc acasă, riscându-mi viaţa pentru ele. - Ţi-am plătit, inclusiv ele, dobitocule! - I-adevărat, doar natura m-a satisfăcut tăticuţule, pentru că plata dumitale nu a acoperit cele şase luni neplătite pentru contabilitatea ce ţi-am făcut-o. - Auzi… Alistar, tăticule! Mişcă-ţi fundul până la mine, să-ţi mut nişte bani în cont. - A, a, a! Maşina mea a fost făcută praf de oamenii peştelui, scorpiilor tale, era un Porsche mă, pe care… l-am muncit cu mâinile mele! - Eşti scump! Bine, îţi dau maşina mea! - Auzi, dă-i-o lui Broască, dacă o acceptă, vin să stăm de vorbă, mersan din 85 ai înnebunit! Câte rânduri de pui ai scos în ea? - Auzi păduchiosule, eu vreau să-ţi arăt Parisul, iar tu faci nazuri! - Discuţia a luat sfârşit, ne vedem la cununie, iar apoi la Tribunal. A, n-o iau pe aia mică, îi stric creşterea, şi-apoi o mobilă de sufragerie şi două perne, mi-oi lua eu din jumătatea ta. - Te, te… să nu te atingi de jumătatea mea de avere! - Poate mai mult de şaptezeci şi cinci la sută… fata e… la… la… Fac… - Taci Broască! - Stai liniştit barosane, o să-ţi ţin fiica la Şcoală! - Ah, Broască! Ce-mi faci tu mie! - Şefule! - La revedere, tăticuţule! - Mai vorbim noi, Alistar! Cam aşa decurgeau întâlnirile între mine şi Jan, Jenel cum îi spunea lumea, indiferent că eram faţă în faţă sau la telefon, el era foarte supărat că i-am călărit femeile, zicea el şi lumea, dar de fapt nu m-am culcat cu nici una din ele, pentru că nu-mi plăceau una, iar a doua, pentru că ţineam foarte mult la Jan, cu toate că ele nu au recunoscut niciodată faptul că nu am făcut-o, doar pentru că astfel aveau acoperire pentru perioada de prostituţie petrecută la Paris, unde de altfel soţia lui Jan, avea un frumos apartament, luat împreună cu fiica ei, muncind din greu, cu cea mai veche meserie din lume, pe care încasau acum o frumoasă sumă din chirie. Muncisem cu nenea Jenel, cum îi spunea lumea, aproape în toate ţările din Europa şi nu numai, ajungând şi în Emiratele Arabe, Noua Zeelandă. În Europa, după ce am terminat cu metalele de orice fel, am crescut oi în Noua Zeelandă, în Dubai, am devenit companion, pentru sclifositele bogate, care după ce se matoleau, vroiau să aibă bărbat pe lângă ele, cu toate că nu eram singurul care nu purta turban; tinereţea, nonşalanţa, ceva şcoală făcută de Jan, m-au făcut să înving concurenţa, dar lucrul cel mai regretabil a fost că am pierdut ultimul an de Liceu. Jan, m-a luat la diferite munci, încă de la vârsta de paisprezece ani, atunci când le spuneam părinâilor că mă duc la antrenament, jucam handbal, dar antrenorul era foarte mulţumit că nu lipseam de la nici un meci, iar eu că lipseam de la antrenamente. Astfel devenisem un om de bază în anturajul lui Jenel, în nevinovăţia mea duceam diferite depeşe colaboratorilor lui, fetelor, pentru că sunt în jur de doisprezece ani de atunci, iar eu eram poştaşul care făcea propuneri indecente din partea lui Jenel. Cam aşa se desfăşura viaţa mea atunci, iar acum aveam un apartament la Londra, câteva case prin ţară; mare munte, din care trăiam de azi pe mâine, pentru că-s date la agenţi locali, flămânzi la rândul lor, tot timpul. Bineînţeles că Jan, avea mult mai multe, fiindu-mi tot timpul acesta şef, chiar şi duşman uneori, însă deţinea o intreprindere în domeniul cărnii, cu toate cele necesare, iar case de la capitală în sus, bineînţeles că pe unele proprietăţi nici nu le ştia soţia lui, pentru că deşi era trecut de şaizeci de ani, încă credea că mai poate umbla la femei, dar toate cele care îl întâlneau nu aveau decât un cuvânt pentru el; moş, dar el era mulțumit de spectacol, mai ales că nu râdeau de el când ieşeau, neştiind că o făceau din necesitate. Deşi aveam şi eu câţiva ani, pot să spun că mă simţeam groaznic de obosit, probabil că o luasem prea în serios cu munca, cu toate că ai mei o ţineau una şi bună să-mi termin studiile, zicând că în acest fel mă voi odihni o perioadă, se găsea câte ceva să-mi întrerupă acest curs al vieţii de elev, de fapt eram recunoscut ca o oaie neagră în toate Şcolile, profesorii mă duşmăneau, iar profesoarele îmi făceau curte, am găsit chiar şi un homosexual, căruia i-a plăcut de mine, pe care l-am refuzat, cu toate că-mi garanta anul Şcolar, oricum nu ştiam cum făcea asta, imaginaţia mea era una de groază, vă spun sincer. Profesoarele, în special cele de limbi, picau primele, unele mă chemau chiar cu soţii lor acasă, meditaţii cică, în schimb erau interesate să stea mai mult sub masa de lucru, făcând ochi cât cepele, spuneau că nu văzuseră aşa sculă de foarte mult timp, însă eu nu credeam nimic, ştiam un singur lucru, că sunt tânăr şi era normal, babele se strângeau la un loc, propunându-mi un striptis, ca să mă treacă, cam aşa decurgea anul Şcolar, dar când am făcut optisprezece ani, nu ştiu cum se făcea că Jan, taman la sfârşitul anului, venea cu cifre ameţitoare, socoteli în timpi scurţi, care-mi suceau capul, părinţii mei dându-se de ceasul morţii că nu termin anul, însă următoarea toamnă, tot ei săracii, mă înscriau la Şcoală, luând-o de la început, tot aşa, neînaintând deloc. Franţa a fost cel mai puţin abordată, de cele mai multe ori făceam munci în carmangerii, de unde a deprins şi această îndeletnicire, dar cel mai grav era că vorbeam în română aproape tot timpul, pentru că aproape toţi lucrătorii erau români, iar când ieşeam de la muncă, nu se lipea franceza de noi, foloseam engleza, aproape toţi conoscuţii francezi ştiau engleză, mult mai stricată ca a noastră, dar ne înţelegeam, aşa că era un mister pentru mine, ce căuta Jan, la Paris, înfiinţându-mă la el. A, uitasem, toată averea lui era administrată de mine, băiatul de unsprezece clase, iar afară niciodată nu încăpea vorbă să iasă din cuvântul meu, în ceea ce priveşte câştig şi cheltuieli, eram mai minuţios ca un contabil, dar pe căile mele. - Broască! - Alistar, auzi tinere, hai să-l părpălim pe Jenel, spune-i în continuare că-i iei nevasta. - N-ar crede. - Nu ştiu, a cam îmbătrânit, nu-i mai merge mintea cum ştiai odată. - Da, ce vrea la Paris? - A, nu ştiu exact, să vândă ceva cred, ce altceva crezi că poate face un moş ca el. - Ai dreptate, eu tot îl văd omul de atunci. - Ei! A fost… - Bine te-am găsit tăticule! - Alistar! Ce faci omule? Te-ai îndurat să mă vezi? - De ce nu-i dai mersanul lui Broască, rugineşte degeaba acolo? - Maşina aia are amintiri Alistar, şi-apoi, nu-l merită! Adu ceva de băut copilului ăsta, vine după drum, Broască! - Da, şefule! - Alistar, ştiu că nu ţi-am plătit pentru treburile de familie, dar îţi cer să faci un drum, cu mine la Paris. - Pentru ce? - O să-ţi spun acolo. - Nu pot, le-am promis la ai mei că mă înscriu la Şcoală. - Păi te înscri, plecăm şi ne întoarcem. - Nu-mi miroase a bine, e ceva urât în toată povestea asta Jane, şi-apoi vroiam să fac pasul cel mare… - Cu cine? Alistar… - Cu doamna de franceză, o femeie atât de bună! - E căsătorită? - Da. - Ce pas, mă ţii pe jar! O să te culci cu ea, când ne întoarcem. - Numai dacă îmi spui adevărul, tăticuţule! - M-ai înnebunit! Tăticuţule în jos, tăticuţule în sus! Ia una din ele şi linişteşte-te, odată! - O, e groasă! - Da, un pic cam… poate prea groasă, nişte treburi mai vechi, pe când eram tineri. - Ai semănat? - Ca şi tine, Alistar. - Da, numai că franţuzoaicele, n-au prea căzut! - Erau şi alte naţii pe acolo. - Da, numai că nu se uitau la noi. - Zi? - Eşti prea dator la mine Jane, nu mai muncesc degeaba. - Uite cheile de la Porsche, identic cu al tău, actele sunt pe numele tău, o să vorbeşti cu avocatul meu după ce ne întoarcem, dacă vrei să stai cu fata mea. - O! Ne întindem, eu mă gândeam la… - Termină cu cacealmaua Alistar, ceva foarte serios, este la mijloc, ca să glumim. - Ascultă nenea Jenel, de când mă ştiu, scot castane din cuptor pentru tine, ce pui la cale, că doar ai fost de atâtea ori la Paris şi fără mine? - Îţi spun acolo, văd că nu vrei să înţelegi, clar o să fie şi în favoarea ta. - Jane, dacă ai de gând să te culci cu o fată, mă rog, să te joci cu… ia-l pe Broască! - Nu! - Ce-aveţi mă! Jenele, nu ridica vocea la copilul meu! Au sosit băuturile! - Foarte bine, du-te şi vorbeşte cu cine trebuie, plecăm cu toţii la Paris. - Bine, bine! Dacă faci mişto de mine… - Deci merg şi eu, şefule? - Da, Broască! Du-te odată! - Ascultă Alistar! Am o casă la Paris, de care nu ştie Aurora, oricum n-o interessează, ca fapt divers, acolo locuieşte o fătucă, care oricum ocupă prea mult spaţiu, mă gândeam să… - Bine Jane, de ce nu dai casa la o agenţie, ca toată lumea, mai bagă o fată sau un băiat şi gata, de ce trebuie să cheltuieşti atâţia bani? - Îţi iau maşina înnapoi, dacă mai comentezi! - Nici n-am văzut-o, ce să-mi iei? - Maşina, am fost asigurat că este deja în garajul tău, cel de la părinţi. - O să dau un telefon, ştiu că joci la cacealma. - Dă, chiar acum! - Bine, am încredere! Următoarea zi, după amiază, eram la Paris, undeva la margine, într-o înghesuială de case şi blocuri la un loc, ne-am oprit undeva pe o pantă, la mijlocul străzii. - Cunosc casa asta. - Taci Broască, te pleznesc! Nu te-am luat… - Bine şefu. - Şi mie… parcă… auzi Jane, sigur e casa ta? - Da. Am actele la mine, staţi un pic, până la urmă este bine să controlăm, poate nu dăm peste persoane… mai ne luăm şi bătaie. Uite Alistar, citeşte singur. - Da, strada şi numărul corespund, actul este în regulă… totuşi… - A, gata ştiu! - Te bat, Broască! Du-te la hotel, ne găsim acolo cu toţii, fuga, fuga! - Bine şefule, Alistar e de-al nostru, nu trebuie să te fereşti de el. - Du-te! Vorbim după. - De ce nu stăm aici? - Casa este închiriată deja, tinere. - Atunci, nu ai voie să intri Jane! - Intru în partea neînchiriată, da! - Bine! Cam îmi dau seama ce se întâmplă, stai aici Broască, iar facem o treabă urâtă! - Taci tinere, asta este o treabă frumoasă! - Bine Broască! Stai aici! Jan scoase cheia din buzunarul de la piept, semn că nu vroia să le amestece cu alte lucruri, descuie poarta intrând în tăcere, broboane de sudoare se prelingeau pe obrazul lui, casa era aproape de poartă, nu era decât un rând de-o şchioapă de pământ, ce avea pe el garofiţe şi alte flori sălbatice aş putea spune, foarte frumoase. Casa nu era mare, doar patru camere, o sufragerie care te îmbia la intrare şi un hol care le despărţea, inclusiv o baie comună, în spate era o grădină interioară micuţă, cam şase pe zece, ce dădea pe fundal, într-un zid de piatră, care ţinea pământul, să nu cadă de la vecinul, casa fiind în pantă. Jan, sună la uşă, iar în pragul uşii apăru o femeie cam de vârsta mea, cu un copil în braţe, abia acum îmi era totul cunoscut, dar nu mai aveam ce face, iar Jan ştia asta, numai Broască, oftă. - De data asta, nici Aurora, nu te poate salva! - Aurora, nu mi-a adus de cât necazuri! - Stai liniştit, că ele n-au legănat! - Bună seara! - Bună Gianina! Am zis eu, arătându-i lui Jan, că ştiu deja despre ce este vorba. - Bună seara, fata mea! - Da, normal că-i fata ta Broscă, doar tu mi-ai băgat-o în casă! - Hai Gianina, bagă-ne în casă! - Eu nu ţi-am adus-o să-i faci copii Jane, trebuia doar să ţi-o înghită puţin, atâta tot! Al cui este copilul? - Taci Broască! - Ce-ai Alistar, tu nici măcar nu eşti în toată povestea asta, erai în ţară când s-a cumpărat toată povestea asta. - Nu-i o poveste Broască, doar realitate, intrăm în casă? - Intraţi oameni buni! Zise Gianina. - Normal că suntem buni, normal! - Dacă le vrei, ia-le tu, Broască! Ţi le dau cu casă. - Ce-ai Jane, ce… ce… vorbe sunt astea? - Vorbe, vreau să-i dau un sprijin fetei mele, da m-ar omorî Aurora. - Să-nţeleg, că tot fetiţă… - Taci Alistar. - Broască, tot n-ai familie, te fac parizian, îţi facem o rentă lunară, îl pun pe Alistar, să vadă ce venituri am pe aici, facem nişte pierderi de ochi Aurorei şi o duci boiereşte. Fata arată destul de bine. - Cât am voie să mă gândesc? - Fără. - Şi fetiţa? - Am recunoscut fetiţa, de-asta am cerut copil, numai că vroiam băiat. - Da, nu-ţi era de-ajuns Alistar, mai mult decât al tău! - Ba nu, este al părinţilor lui, Broască! - Nu ştiu ce să zic, şefule! Mai mă ţii mult în prag? - Du-te la hotel, gândeşte-te bine, până mâine dimineaţă. - Bine, Jane. Am intrat toţi patru în casă. Gianina lăsă fetiţa în pătuţ şi sări de gâtul lui Jan, plângând, eu m-am dus către baie, de-acum mi-era cunoscută casa, dar dintr-o altă perioadă. În urma mea discuţii aprinse au luat naştere, femeia vroia mult mai mult, decât credea Jan. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate