Nu-mi aminteam să mai fi văzut vreodată acele străzi dintr-un cartier altfel cunoscut. De obicei însă nu o luam pe acolo, ci ocoleam acea zonă, pentru că niciodată nu avusesem treabă pe acolo și nici timp să explorez. Dându-mi seama că nu știam unde mă aflam, am scos telefonul cu gândul să mă uit pe Google Maps, însă când să introduc codul mi-a apărut mesajul cum că nu mai era valabil acel cod. Apoi ecranul s-a făcut negru. Am întâlnit apoi pe cineva care părea tot din timpul meu și la fel de rătăcit. Am mers să bem împreună o cafea. Banii, cash, din timpul meu, i-au fost refuzați imediat, spunându-i că nu mai erau valabili și că ar fi cazul să îi schimbe cât mai repede la o bancă, atâta vreme cât i se mai primeau. Nu am avut curaj să sugerăm plata cu cardul pentru că nu fusesem întrebați de acea variantă. Fie ne aflam în trecut, fie ne aflam în viitor, și încercam să căutăm indicii. Acestea erau regulile de comportament pentru astfel de situații. Dar în afară de un telefon public nefuncțional, pe care-l puteam observa oricând, nu am văzut nimic care să ne ajute să ne orientăm. Ar fi trebuit să luăm în seamă anunțurile puse la intrarea în zonă de către muncitorii de la șantier și să nu ne forțăm norocul cu portalurile timpului, până terminau reparațiile. Așa urma să întârziem la muncă, acasă și pe la evenimente precum webinare.