P6. Sectorul prorocilor

În DEX, proroc – transcris prooroc în calendarul ortodox - înseamnă interpret al voinței lui Dumnezeu, capabil să prezică viitorul. Proroc este sinonim cu profet dar, așa cum cuvântul tovarăș este evitat de la căderea comunismului, tot așa cuvântul profet este rar folosit în creștinism din cauza lui Mahomed, profetul numărul unu al musulmanilor. Dintre prorocii existenți în calendar, mulți sunt preluați din Vechiul Testament. Dar socotind numărul sfinților, raportul este cumva inechitabil. Vechiul Testament este de trei ori mai gros decât Noul Testament, însă numărul sfinților preluați de acolo nu este în niciun caz direct proporțional. Nici culorile nu reflectă importanța personajelor. Ca un exemplu, Moise, considerat profetul reprezentativ din Vechiul Testament, în calendarul ortodox apare undeva cu negru. L-ați sărbătorit vreodată pe Sfântul Moise? Explicația e simplă - Vechiul Testament este cartea de căpătâi a religiei iudaice. O acceptăm, dar n-o promovăm prea mult.
Profetul este un om subînțeles ca trimisul Domnului, care poate interpreta voia lui, pentru a o transmite mai departe oamenilor. Textul biblic prezintă un mare număr de profeţi, primul amintit cu acest nume fiind patriarhul Avraam, iar ultimul este „cel mai mare om născut din femeie” (Matei și Luca), Ioan Botezătorul. Un număr de 16 cărţi ale Vechiului Testament intră în categoria cărţilor profetice, fiind scrise de oameni ce poartă acest nume. În total, în Vechiul Testament apar 48 de profeţi şi 8 profetese. O femeie cu aceleași calități apare și în Noul Testament, prorocița Ana. Evident, ca și în alte situații, asupra femeilor se pogoară mai rar harul profeției. Biblia rămâne un exemplu de misoginism.
Un tip particular de profeție este cea înțeleasă nu ca simplu mesaj de la Dumnezeu, ci ca prevestire a viitorului. Un exemplu de astfel de profeție biblică este Cartea lui Daniel din Vechiul Testament. S-a putut observa că această carte a fost redactată într-o epocă mai recentă decât autorul însuși pretinde, astfel încât profeția este una a trecutului, nu a viitorului. Cercetătorii numesc acest tip de „profeție” vaticinium post eventum. E ca și cum, în secolul XX, cineva ar redacta un manuscris în care descrie cele două războaie mondiale, l-ar data 1560 și l-ar semna Nostradamus.

Cum spuneam, cel mai respectat profet din Vechiul Testament este Moise, cel care i-a condus pe evrei în țara sfântă și a adus tăblițele cu cele zece porunci. Probabil știți bancul cu “Taie pe 7!”, porunca a șaptea fiind “Să nu fii desfrânat!”. Mai sunt câțiva profeți de care am auzit cu toții. David, al doilea rege al Israelului, l-a învins pe Goliat și l-a convins pe Michelangelo. Solomon, fiul lui David, era renumit pentru înțelepciunea lui… Mai cunoscut la noi este Ilie Tesviteanul, distrugătorul de pălării. Despre el se spune în popor “A venit Sfântul Ilie, ne-am… în pălărie”), din cauza ploilor torențiele, cu grindină, tunete și fulgere. Ilie este unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, celebrat în 20 iulie ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Asta o fi fost acum câteva mii de ani, dar în ziua de azi, în anii de mare secetă ar merita o reclamație la Șefu. Mai eficiente sunt rudele lui papa. Adică paparudele.
Printre proroci este inclus și Ioan Botezătorul, pe care biserica creștină îl consideră cel mai mare dintre sfinți. Dar, să nu uităm, în tribună nu stă lângă Moise, pentru că are locul lui, în sectorul rudelor lui Iisus, în calitate de naș.