*82. Dublă aniversare.

Din nefericire pentru lungan, nu mai primi vizita nici unuia dintre colegii săi în acea zi, măcar pentru a-l felicita, dacă nu pentru a-i oferi un micuţ cadou din partea lor. Se părea că toţi uitaseră de ziua lui, cu excepţia şefului său, însă acest lucru nu-l întristă deloc, câtuşi de puţin. El stătea lungit, ronţăind la dulciuri, indiferent că erau artificiale sau nu, privind încântat spre globul albăstrui pe care i-l dăruise şeful său. Îi plăcea tare mult acest glob dulce, însă numai să-l privească, nu să-l şi consume.
Nici zilele următoare lunganul nu primi vreo vizită din partea vreunui coleg, nici măcar din partea lui Alex, fie şi pentru scurt timp. Însă Nis nu părea afectat de faptul că fusese uitat de ziua lui. Nici nu avea de gând să le reproşeze ceva colegilor săi în acest sens. Atenţia şefului său îi era de ajuns, iar cadoul primit de la acesta avea darul să înlocuiască într-un fel lipsa cadourilor de la ceilalţi. De fapt, nici nu s-ar fi aşteptat să primească totuşi ceva, nici măcar de la şeful său. Iar dacă primise totuşi, chiar de la el, însemna că şeful său îl aprecia destul de mult. Gândul acesta îl determină să se simtă bine, ba chiar important, ceea ce nu-l transformă într-un îngâmfat, deloc, de moment ce nici chiar Lucian nu era, deşi ar fi avut motive să fie; era doar acelaşi Nis, nărod, distrat, aiurit, dezordonat, înconjurat de dulciuri şi nefiresc de înalt, cu 18 cm peste cei doi metri...
Alte câteva zile trecură pe suprafaţa Proximei, un nou weekend apropiindu-se din ce în ce mai mult, un weekend ce aducea cu sine o nouă petrecere la bordul navei albastre, o petrecere cu doi sărbătoriţi: Nis, lunganul echipajului, cel de 2,18 m, marele consumator de dulciuri şi Ly, fiica domnului To Kuny, conducătorul Proximei, devenită de curând soţia lui Mihăiţă, campionul, şeful securităţii misiunii. Deci, chiar aveau motive serioase pentru a organiza o nouă petrecere la bordul „Pacifis”-ului, o dublă aniversare. Cu o zi înainte de sâmbătă, 15 martie 2092, Lucian avusese grijă să-şi anunţe colegii de acest dublu eveniment şi să-i invite la bordul navei albastre. Şi deşi îşi propusese să nu-i pună în temă în legătură cu aniversarea lunganului, ci numai cu cea a fiicei domnului Kuny, Ly, considerând că nu uitaseră de ziua înaltului lor coleg, totuşi le aminti şi acest amănunt, constatând cu uimire că se înşelase, deoarece toţi uitaseră complet de Nis şi de ziua acestuia. Lucian nu-i certă din pricina acestei neglijenţe din partea lor, de care dăduseră dovadă, însă le sugeră că ar fi indicat să pregătească totuşi câte o mică atenţie pentru lungan, din partea fiecăruia, pentru ca acesta să nu se simtă cumva omis intenţionat de către colegii săi.
Şi iată un nou weekend, odată cu sosirea zilei de sâmbătă, 15 martie 2092, o zi ce anunţa o nouă mare petrecere, la bordul navei „Pacifis”. Evident că Lucian, cu excepţia faptului că se întâlnise zilnic cu cei doi fraţi Kelso şi cu colega sa, Lia, avându-l şi pe Spot de fiecare dată alături de el, se ocupase serios şi de preparatele culinare destinate acestei petreceri, bineînţeles, împreună cu ajutoarele sale de nădejde, cei doi roboţi, cu care pregătise şi cele două torturi, câte unul pentru fiecare aniversat.
Astfel, micuţul Spot avu parte numai de delicatese, pe care le savură cu plăcere, deşi căţelul nu era deloc mofturos, sau pretenţios, în privinţa mâncărurilor. Practic, mânca orice i se dădea, nu refuza nimic, cum însă bucătarul care se ocupa de hrana lui era chiar stăpânul său, care era foarte priceput în domeniul culinar, avea de obicei parte numai de bunătăţi, aşa că aceste delicatese de acum nu i se părură cu nimic deosebite de cele ce le primea zilnic.
Până în dimineaţa primei zile a acelui weekend, totul era gata, minuţios pus la punct, până la cel mai mic amănunt. Lucian aştepta doar sosirea sărbătoriţilor şi a celorlalţi colegi ai săi, care nu întârziară să apară. După ce se strânseră toţi, cerându-şi scuze pentru întârziere, fiecare îi oferi lunganului câteva mici atenţii, constând, în general, din diverse dulciuri. Apoi, pentru că dulciurile ar fi fost totuşi prea puţin, mai aduseră un glob terestru albăstrui, de sticlă, înfăţişând Terra, un glob, evident, geografic, sprijinit pe un suport metalic. Globul terestru de sticlă avea în interiorul său un bec, ce se putea aprinde ori de câte ori era activat întrerupătorul, bineînţeles, numai dacă ştecărul era conectat la o sursă de alimentare cu curent electric. Acest glob i-l oferiră din partea întregului colectiv, nu din partea cuiva anume.
- N-ar fi trebuit să vă deranjaţi atât pentru mine, le „reproşă” Nis, ochii sclipindu-i de bucurie că primise totuşi cadouri.
- Să ne deranjăm?! Cum adică să ne deranjăm, mă, nărodule? păru Alex nedumerit.
- Eh, credeam că aţi şi uitat de ziua mea, replică lunganul.
- Cum am fi putut uita tocmai de tine? îi răspunse Mihai.
- Dar tu, şefule, parcă mi-ai făcut deja un cadou, chiar marţi, de ziua mea!?
- Eu?! Ah, da... Dar niciodată nu strică un supliment. Însă, Nis, să ştii că în privinţa acestui glob de acum, n-am contribuit cu nimic; n-aveam idee despre el, deşi ceilalţi au spus că e din partea echipa-jului, fără să mă fi anunţat şi pe mine înainte. Dar eu ţi l-am dat deja pe acela, ştii tu pe care...
- Da, şefu’, ştiu.
- Cum aşa, i-ai dat şi tu un alt glob? îl „certă” blonda.
- Da, dar nu chiar ca acesta. Adică, în nici un caz de sticlă şi nici luminos. Încă îl mai ai, Nis?
- Da, şefu’, doar ţi-am spus că vreau să-l păstrez; n-am să-l consum. E deosebit!
- Unde e? îl întrebă blonda, curioasă.
- Arătă-ni-l şi nouă, adăugă Stela.
- Nu vi-l pot arăta acum, nu-i aici; e la mine în cameră, în oraşul artificial. Dacă vreţi să-l vedeţi, puteţi trece pe acolo şi am să vi-l arăt.
- Bine, mă. Poate vom trece, zise Alex, fără a-i promite nimic lunganului, pentru a nu-şi crea obligaţii faţă de acesta.
Apoi, după Nis, fu rândul domnişoarei Ly să primească daruri din partea celorlalţi, nu foarte semnificative, însă Ly le aprecie foarte mult, găsindu-le deosebite, fiindcă nu se aşteptase să primească daruri. Chiar păru surprinsă de gestul lor, mirându-se că aflaseră toţi că ar fi ziua ei. Fu înclinată să-l considere pe fratele ei responsabil de această dezvăluire. Sau poate pe Mihai. Sau, cine ştie, chiar pe Lia... Însă la Lucian nu se gândise nici măcar o clipă. Nu-şi imagina că el le-ar fi putut spune celorlalţi că ar fi ziua ei. În fine, cert era doar faptul că aflaseră toţi; de unde, nu avea prea mare importanţă. După ce sărbătoriţii îşi primiră cadourile, cei doi roboţi aduseră torturile; două la număr. Pentru geograf, pe suprafaţa ovală a tortului era reprezentată harta geografică a Terrei, cu continente şi oceane, foarte bine redată; şeful se întrecuse pe sine zilele acestea, devenind brusc şi expert în geografie culinară, prin realizarea acestui tort şi a globului de ciocolată, ambele pentru prietenul său din copilărie, Nis. Şi de tortul pentru Ly tot Lucian se ocupase, dar cum nu-i cunoştea preferinţele, pe suprafaţa tortului pentru ea redase, cu destulă exactitate, chipul ei, alături de al campionului, de parcă le pictase cu gelatină de cofetărie... Impresionant! Chiar aşa i se păru şi frumoasei Ly Kuny, care privi uimită spre tortul destinat ei, ştiind sigur că Lucian era responsabil de realizarea torturilor respective. Fiecare suflă lumânările tortului ce-i era destinat; pentru Nis – 29 la număr, iar pentru Ly – 24 de lumânări, reprezentând vârsta ce-o împlinea fiecare. În timp ce ei doi suflau lumânările, punându-şi în gând câte o dorinţă, ceilalţi le cântau în cor: „Mulţi ani trăiască!”, apoi, după ce toate lumânările erau stinse, izbucniră în strigăte de bucurie, deşi nu foarte zgomotos, fiecare făcându-le celor doi aniversaţi diverse urări. „Adela... Oare ce-aş mai putea spera, în privinţa ta?! Ah... Mi-e şi teamă să mă gândesc totuşi că încă m-ai putea aştepta... Hmm... Ce nebunie!” îşi zise Nis în gând, în timp ce sufla lumânările tortului său, în timp ce Ly gândea astfel: „Ce tort superb; chiar s-au străduit, deşi, probabil, mai mult Luci... Drăguţ din partea lui, nimic de zis... Sper ca Mihai să mă iubească mereu, la fel ca şi acum. Şi să ajungem totuşi o dată, acasă, pe Terra...” Apoi, fără a tăia încă nici unul dintre cele două torturi, spre disperarea lunganului, care privea cu jind spre ele, urma melodia pe ritmul căreia aniversaţii trebuia să danseze alături de cel sau cea pe care şi-i vor alege. Iar cum ziua lunganului fusese mai înainte, el trebuia să fie primul.
- Hai, Nis, alege-ţi partenera favorită, îl îndemnă şeful, observând faptul că lunganul ezita.
- Nu, şefu’, mai bine nu... replică încurcat Nis.
- Cum adică, nu, mă?! păru surprins Lucian. Hai odată!
- Dar... Nu vreau să supăr pe nimeni.
- Ce tot spui, mă?! N-o să superi pe nimeni, indiferent care ar fi alegerea ta, îl asigură Lucian. În anii trecuţi, ţi-ai ales de fiecare dată o parteneră.
- Anii trecuţi era altceva, şefu’; era diferit... continuă Nis cu ezitările.
- Nu, nu era deloc diferit, se împotrivi Lucian. Alege odată!
- Dar... N-am o parteneră favorită! În plus, pe lângă mine, toate sunt scunde.
- Nis!!!
- Bine, şefu’... Am să-mi aleg una! Însă n-aş vrea să par nepoliticos faţă de Ly. Ea ar trebui să fie prima, deci, să-şi aleagă ea partenerul.
- Nu, tu vei fi primul, pentru că ziua ta a fost înainte. Şi sunt convins că Ly va înţelege acest lucru şi nu-l va considera drept o impoliteţe din partea ta, spuse Lucian.
- Bineînţeles, îl aprobă Ly. Îţi poţi alege liniştit partenera, Nis.
- Mda... murmură încurcat lunganul, privind spre colegele sale.
Toate erau însoţite, de aceea îi venea greu să aleagă pe vreuna dintre ele. „Uff... De-ar fi fost Adela aici, aveam şi eu pe cine să aleg. Aşa însă... Oare de ce n-o fi vrut să accepte propunerea mea de a ne fi însoţit în această misiune?! Uff... Dificil!” îşi zise lunganul în gând. În cele din urmă îşi opri privirea asupra Liei, care în acel moment i se păru a fi singura disponibilă pentru un asemenea dans. Înainte însă de a-i face vreo invitaţie colegei sale, privi întrebător spre şeful său, ca pentru a se asigura că acesta nu se va împotrivi acestei alegeri. Cum nu zări în ochii şefului său nici o urmă de reproş, lunganul îndrăzni totuşi în cele din urmă să o invite pe Lia la dans. Evident, ea acceptă, doar nu era să-l refuze. Astfel se treziră dansând doar ei, amândoi, sub privirile celorlalţi. În ciuda înălţimii sale, Nis părea a fi timid alături de colega sa.
- Anii trecuţi nu m-ai ales pe mine ca parteneră de dans de ziua ta, Nis, şopti Lia spre lungan, în timp ce dansau.
- Adevărat; nu te-am ales pe tine... o aprobă Nis, la fel de şoptit.
- De ce?! Ce te-a determinat să-ţi modifici opţiunea?
- Practic, nimic. Putem presupune doar că... Poate le puneam la încercare, pentru a-mi putea da seama care ar fi partenera ideală, la dans, normal.
- Ah, deci şi pe mine mă pui la încercare acum, surâse Lia.
- Nu, pe tine, acum, nu, negă lunganul.
- Nu?! se miră Lia. Şi ce-ar trebui să înţeleg eu de aici?
- Păi, nimic. Decât, poate că mi-am dat seama că pentru mine tu eşti partenera ideală; la dans doar, desigur!
- Serios, Nis?! Eu?! zâmbi ea nedumerită, însă nu continuă cu acest subiect, aşa că dansară tăcuţi până la finele melodiei.
- E rândul tău acum, Ly, i se adresă lunganul, simţindu-se oarecum uşurat că scăpase din centrul atenţiei colegilor săi, fiindcă nu se simţea în largul său în acea postură.
De cum se văzu liber, reveni la vechea-i îndeletnicire: ronţăitul dulciurilor! Mai ales că avea acum destule, mai multe chiar decât de obicei, doar se adăugaseră, pe lângă cele pe care le avea asupra lui, cele pe care le primise, destul de multişoare. Deci, nu se putea plânge, îşi găsise rapid o ocupaţie!
În ceea ce o privea pe Ly, toţi erau ferm convinşi că-l va alege pe Mihai ca partener, fără îndoială, aşa că nu păreau curioşi în privinţa preferinţei acesteia. Spre surprinderea lor însă, ea nu se opri în dreptul campionului, ci al lui Lucian, comandantul misiunii. Cei mai surprinşi însă, erau chiar Luci şi Mihai. Dar Ly nu luă în seamă reacţia lor.
- Deci, Luci, îmi acorzi acest dans? întrebă Ly pe un ton foarte firesc.
- Ăăă... Cine? Eu?! Adică... Eşti sigură?!
- Da. Foarte sigură, afirmă ea. De ce? Ai de gând să mă refuzi?
- Ah, nu... Bineînţeles că nu, acceptă el, nedumerit, privind în treacăt spre campion, spre a observa reacţia acestuia.
Mihai nu protestă deloc, în nici un fel, rămase amuţit locului. Nu pricepea alegerea ei, dar îi respecta punctul de vedere. În plus, nu avea de gând să se dea în spectacol, doar din cauza alegerii ei, făcând o scenă de gelozie, care i se părea inutilă, mai ales cunoscând sentimentele pe care Ly le avea faţă de Lucian, deloc de prietenie. Cu atât mai mult, datorită acestui fapt, alegerea ei părea inexplicabilă. Cât despre Lucian, nici el nu încercă să priceapă motivele pentru care Ly îl preferase pe el în locul campionului, el doar dansă, ca de obicei, magnific.
- Ly, aş putea spera într-o ameliorare a relaţiei dintre noi, de moment ce m-ai ales pe mine ca partener de dans, de ziua ta? o întrebă Lucian spre sfârşitul melodiei.
- Nu, asta nu schimbă cu nimic relaţia dintre noi; nici în mai bine, nici în mai rău, îi spulberă Ly orice speranţă de reabilitare în faţa ei.
- Mă temeam că acesta va fi răspunsul tău, replică el şoptit, fără a insista asupra subiectului. Dar îţi respect decizia, deci, nu comentez!
Apoi, când melodia se termină, Lucian îi sărută galant mâna şi reveni nedumerit la locul său. Iar cum cei doi sărbătoriţi dansaseră deja în compania celor pe care îi consideraseră a fi partenerii lor favoriţi, acum puteau dansa toţi. Evident, Lucian nu ezită să o invite la dans pe Lia, Alex pe Stela, Mihai pe Ly, Nick pe Maria, primul sărbătorit, lunganul Nis, rămânând astfel singur, doar în compania favoritelor sale – nelipsitele dulciuri, alături de care se simţea mereu fericit. Campionul nu rezistă fără a-i pune soţiei sale această întrebare:
- Aş putea şti de ce l-ai ales pe Luci la dansul de mai înainte?
- De ce nu? evită Ly un răspuns direct, concret. Crezi că am greşit cu ceva?
- Nu, dar... Credeam că mă vei alege pe mine. Deci, de ce totuşi el?
- Simplu: Pentru că e un dansator mai bun decât tine! Şi-n plus, astfel, sper că i-am mulţumit pentru tortul pe care mi l-a făcut. L-ai văzut?! Foarte frumos... M-a impresionat.
- Ah... se dumiri Mihai. Tortul; da, evident, l-am văzut. Priceput, afurisitul! Comandantul nostru... Deci, îl preferi pe el.
- Doar la dans, se înţelege; şi la torturile aniversare. În rest, la toate celelalte, te prefer pe tine, doar tu eşti soţul meu, pe tine te-am acceptat în viaţa mea.
- Aşa, deci... Atunci, ar trebui să fiu mulţumit. Şi să mă consider norocos.
- Poate ar trebui.
- Chiar şi sunt, şopti Mihai, zâmbind, sărutând-o uşor, discret. Însă, data viitoare, de ziua ta, aş prefera să mă alegi totuşi pe mine...
- Bine, îl aprobă Ly. Atunci, tu vei fi alesul meu, chiar şi la dans. Doar, la urma urmei, tu ai fost primul meu profesor de dans, cel care m-a iniţiat, nu el. N-am uitat.
- Exact! Eu am fost, replică Mihai, cuprinzând-o în limpezimea privirii sale albastre în întregime, în ochii lui putându-se citi cu uşurinţă cât de mult o iubea.
- Mihai, de ce le-ai spus colegilor tăi că o să fie şi ziua mea? îi reproşă Ly, şoptit.
- Cum?! Eu?! Regret, dar nu eu le-am spus.
- Nu tu?! Atunci, cine?! se miră ea, privindu-l întrebător.
- Nu ştiu. Poate fratele tău, presupuse Mihai.
- Nick?! Posibil.
- Da, Nick. De ce? Crezi c-ar fi greşit cu ceva, dacă el le-a spus celorlalţi? Ai fi preferat ca ei să nu afle de ziua ta?
- Ah, nu... De fapt, nu ştiu ce-aş fi preferat. Nu, nu-i nimic rău dacă au aflat toţi.
- Dacă vrei, luni, când într-adevăr va fi ziua ta, vom sărbători din nou, doar noi doi, împreună, cum vrei tu. Îţi promit!
- Vom vedea...
Apoi îşi continuară petrecerea în stil caracteristic, fără nici un incident neprevăzut. Spre seara acelei zile, spre deliciul lunganului, tăiară unul dintre cele două torturi (pe cel destinat lui), celălalt rămânând pentru ziua următoare. Ca de obicei, când organizau astfel de petreceri, miezul nopţii îi găsi sărbătorind, fără a avea intenţia de a se retrage la culcare, cu excepţia căţelului, care adormise deja. Nis dusese globul de sticlă primit cadou în rezerva lui, iar Ly îşi dusese şi ea cadourile primite în rezerva campionului. Ea-l întrebase şi pe fratele ei, Nick, dacă el le adusese celorlalţi la cunoştinţă faptul că era ziua ei luni, însă Nick negă categoric, pentru că el nu-i spusese decât Mariei, care, la rândul ei, afirmă cu tărie că nu ea îşi anunţase colegii de aniversarea cumnatei sale. În ceea ce o privea pe Lia, cu părere de rău, recunoscu adevărul, potrivit căruia, ea nici măcar nu ştiuse că ar fi ziua surorii sale, Ly. În plus, îi spuse că aflase acest lucru de la Luci, deci, era foarte probabil ca tot el să-i fi anunţat şi pe ceilalţi. Ly păru surprinsă, aflând că Lucian era cel ce răspândise vestea aniversării ei, dar nu comentă. Nu-şi închipuia de ce ar fi procedat astfel comandantul, însă nici nu depuse eforturi pentru a-şi da seama de acest lucru. Pur şi simplu, nu i se părea ceva interesant, deşi, întrebându-i totuşi pe Alex şi pe Stela, apoi chiar pe înaltul geograf, aceştia îi confirmară faptul că într-adevăr, Lucian fusese cel ce le adusese la cunoştinţă că peste puţin timp va fi ziua ei. Acum putea fi sigură că el era „vinovat” de răspândirea acestui amănunt, însă nici acest lucru nu o determină să-şi schimbe părerea actuală pe care o avea despre el, părere încă nu prea bine conturată; ca şi sora ei, Lia, părea confuză în ceea ce-l privea pe comandantul misiunii, dar Ly înclina să creadă în continuare că el ar putea fi un tip rău. Evident, avea o părere eronată, departe de adevăr, însă Ly o considera corectă, iar momentan nimic nu o putea convinge că s-ar putea înşela.
Însă petrecerea continuă şi ziua următoare, duminică, 16 martie 2092, în acelaşi mod ca şi în ziua precedentă, cu o scurtă pauză de vreo câteva ore, răstimp în care se odihniră puţin, după care reluară petrecerea, întinzându-se şi de data aceasta până după miezul nopţii cu vreo câteva ore. Deciseră să-i pună capăt de abia în jurul orei 03.00, când cei ce locuiau în marele oraş artificial se retraseră, la bordul navei rămânând doar Lucian, Spot şi cei doi roboţi.
Evident că ziua următoare, luni, 17 martie 2092, toţi se treziră mai târziu, în nici un caz de dimineaţă, iar Lucian de abia reuşi să ajungă cu căţelul său la timp, fără să întârzie, la locul de întâlnire, unde îi găsi pe Sid, Sonya şi Lia. Ly şi Mihai petrecură singuri această zi, aşa cum îi promisese campionul iubitei sale, fiind chiar ziua ei, când ea împlinea 24 de ani, deci, campionul nu trecu deloc pe la supercomputer în acea zi specială, doar nu era s-o lase pe Ly singură. Nu avea bijuterii la el, nu luase nimic de acasă, de pe Terra, deci, nu ştia ce ar putea să-i ofere frumoasei sale Ly cu această ocazie, dar se descurcă el cumva, cu o mică jucărie computerizată, având un microcip ataşată, o jucărie pe care Ly o aprecie. Tot în cursul acestei zile, Ly primi vizita tatălui său, domnul To Kuny, care, evident, nu uitase de aniversarea iubitei sale fiice şi-i adusese un mic cadou din partea dumnealui. Mihai încă părea stânjenit de prezenţa dânsului şi tot nu ştia cum să se comporte când îl întâlnea. Greşea, întâmpinându-l cu „dumneavoastră, domnule”; se observa că dânsului nu-i făcea plăcere să-l audă vorbindu-i astfel.
Zilele următoare decurseră în mod asemănător cu prima zi a săptămânii, cu diferenţa că în celelalte zile nu se treziseră atât de târziu. Astfel debută această nouă săptămână a lunii martie, o săptămână în care aveau din nou şedinţă la bordul navei „Pacifis”...