*69. Căţelul.

Ceilalţi nu părăsiră nava albastră imediat după retragerea comandantului lor, mai rămaseră pe puntea principală vreo câteva minute. Când ieşiră afară, pentru a se îndrepta spre oraşul artificial, se mirară, observând un avion local ce se apropia vizibil de „Pacifis”, oprindu-se în scurt timp lângă nava albastră. Toţi rămaseră să vadă cine va ieşi din avion. Când persoana respectivă păşi pe suprafaţa albă a planetei, îndreptându-se spre ei, nu reuşiră să o recunoască, datorită costumului protector specific locuitorilor Proximai, pe care-l purta. De abia când acesta se apropie de ei şi după ce-i salută, reuşiră să-şi dea seama că era vorba despre Sid Kelso.
- Dacă ai venit cumva să-l vezi pe Lucian, să ştii că ai întârziat, spuse Nick.
- Am aflat că a avut unele probleme recent, dar... De ce spui că aş fi întârziat? Cum se simte? se interesă Sid, îngrijorat.
- Acum mai bine, totuşi. N-a păţit nimic, a adormit doar, în sfârşit, îi răspunse Stela.
- Ah, a adormit... se dumiri Sid. În cazul acesta, se înţelege că nu-l voi deranja. Sper însă că se simte bine.
- Da, de data asta, e bine, spuse tot Stela.
- Ne speriase rău, dar, în cele din urmă e bine, adăugă blonda.
- Mă bucur. Dar nu venisem în mod special pentru a-l vedea pe el, adică nu doar pentru asta, deci, n-am venit totuşi degeaba, chiar dacă el doarme şi nu-l voi vedea acum. Oricum, cu voi doream să vorbesc.
- Cu noi?! se miră campionul.
- Cu care dintre noi, mai exact? întrebă blonda.
- Cu voi toţi, sau cu oricare dintre voi, pentru că sunteţi toţi implicaţi în chestia asta, răspunse Sid, fără a detalia.
- Vrei cumva să spui că ar fi vorba despre căţeluş? bănui Lia, tresărind bucuroasă.
- Da, despre căţeluş, aprobă Sid. Aţi spus că Lucian doarme, aşa că sper că nu-i nici un pericol, putem vorbi despre acest subiect.
- Sigur, spuse Stela. El e în navă, în rezerva lui, doarme buştean, deci, putem vorbi despre orice. Nu ne va auzi!
- Atunci e bine. Dick m-a rugat să vă anunţ că totul este pregătit şi că, având în vedere că ne-aţi cerut să aibă cel puţin o lună, aţi putea veni mâine la laborator şi... gata, asta ar fi tot! Adică, înţelegeţi voi, spuse Sid.
- Da, înţelegem, răspunse blonda.
- Sid, vrei să spui că mâine putem să avem căţeluşul? întrebă Lia.
- Exact, replică Sid. Pentru că mâine e 28 ianuarie, iar ziua lui Lucian este pe 28 sau 29 februarie, după cum aţi spus voi, deci, oricum, căţeluşul va avea deja o lună la acea dată, deci, v-am respectat dorinţa, doar aşa aţi spus, că doriţi să aibă o lună atunci.
- Şi aţi reuşit să reproduceţi sau să obţineţi înlocuitorul ADN, exact după modelul pe care l-am proiectat noi? se interesă Alex.
- Da, întocmai, preciză Sid.
- Măi, să fie... nu păru convins Alex. Şi aţi reuşit să respectaţi toate acele îmbunătăţiri genetice efectuate de noi, adică... Aţi urmat întocmai schema?
- Da, întru totul, îl asigură Sid.
- Măi, să fie... repetă Alex. Atunci, vrei să spui că acel căţeluş va fi exact cum presupunem noi? Adică, mă refer la toate acele îmbunătăţiri genetice, care ar fi imposibil de atribuit în cazul unui câine normal?!
- Da, va fi exact cum l-aţi dorit voi, întări Sid. Deci, puteţi veni mâine?
- Sigur că da... Putem, răspunseră toţi, şoptit.
- La ce oră? se interesă lunganul.
- La ce oră doriţi voi. De fapt, eu ar trebui să vă întreb acest amănunt, ca să-l anunţ pe Dick, să ştie când să vă aştepte.
- Păi, cred că vom veni de dimineaţă. Nu foarte de dimineaţă, se înţelege, replică blondina.
- La 10.00, propuse Stela. La 10.00 e bine?
- Din partea mea, e perfect, aprobă Sid.
- Da, e o oră potrivită. Şi va fi cu atât mai bine, cu cât Luci va fi adormit, pentru că sigur nu se va trezi atât de repede, spuse Lia.
- Atunci, 10.00 rămâne, decise Stela. Ne întâlnim toţi la 10.00, la intrarea în laborator, li se adresă ea colegilor ei.
- Foarte bine, aprecie Sid. Încă un lucru, îşi aminti el. Dick a zis să aduceţi ceva, nişte... nişte... Ah, da! Nişte cutii de lapte praf şi apă de la voi din navă, câteva bidoane, pentru că am înţeles că vreţi să-l obişnuiţi cu hrană de la voi din navă, pentru a putea rezista mereu în mediul vostru.
- Da, aşa e, îl aprobă Lia.
- Mă întorc eu în navă, să iau câteva cutii cu lapte praf, se oferi Mihai. E mai bine să le luăm acum, când Luci doarme, să nu ne vadă.
- Ştii de unde să le iei? îl întrebă Nis.
- Mă descurc eu. Eventual, îi întreb pe roboţi unde să găsesc, răspunse campionul.
- Nu-i nevoie! Vin cu tine; şeful mi-a arătat, nu demult, unde e laptele praf.
- Vin şi eu cu voi, adăugă Alex. Să vă ajut cu apa.
- Asta am vrut să vă spun. Eu mă întorc în oraş acum, îi anunţă Sid.
- Nu pleca, aşteaptă-ne! îl opri Mihai. Dacă nu te deranjează, am putea merge şi noi împreună cu tine în oraş, cu avionul.
- Bineînţeles că nu mă deranjează. Dar, din anumite motive, aş prefera să vă aştept în avion, spuse Sid. Aşa că, vă rog, scuzaţi-mă! Şi nu vă faceţi griji, vă aştept!
- Bine, Sid. De acord, răspunse Mihai, iar el porni împreună cu Alex şi Nis înapoi spre navă, pentru a căuta laptele praf.
Sid se îndreptă spre avion, să-i aştepte în interior, pentru a putea renunţa la costumul protector.
- Merg cu tine, decise Nick, pornind alături de Sid spre avion. De fapt, haideţi şi voi, n-are rost să staţi aici, îi aşteptăm în avion pe cei trei, le propuse Nick celorlalţi, care îi dădură ascultare.
Deci, intrară toţi în avion, aşteptându-i pe cei trei să vină cu apa şi laptele praf.
- Deci, ce-a păţit de fapt colegul vostru, de data asta? încercă Sid să lege o conversaţie între timp.
- Destule... Depinde, de ce anume ştii tu, replică Stela.
- Eu ştiu doar că ar fi luat nişte pastile şi cam atât, preciză Sid.
- Aşa e, nu greşeşti. A luat nişte pastile, pe care n-ar fi trebuit să le ia, fără să i le fi prescris eu, explică Stela.
- Şi i-a fost rău din cauza lor? întrebă Sid.
- Rău e prea puţin spus, răspunse tot doctoriţa. Am fi prea indulgenţi dacă am spune că i-a fost doar rău.
În curând sosiră cei trei cu câteva cutii de lapte praf şi cu două bidoane de apă, fiecare de câte 5 litri.
- Aţi găsit? îi întâmpină Stela, curioasă.
- Normal, am găsit, o aprobă lunganul victorios, indicându-i cutiile cu lapte praf.
- Şi Luci? se interesă blonda.
- Doarme dus, răspunse Mihai. Aşa că, habar n-are că am cotrobăit pe acolo.
- Sunteţi siguri că dormea? insistă blonda.
- Da, am verificat, confirmă Alex. Aşa că nu bănuieşte nimic. Pentru că noi n-am încercat să-l trezim.
- Deci, acesta-i laptele praf cu care intenţionaţi să creşteţi căţeluşul? remarcă Sid, privind spre cutiile aduse din navă de cei trei. Credeţi că acestea vor fi de ajuns timp de o lună, până când îi veţi dărui căţelul colegului vostru?
- Dacă nu vor ajunge, nu-i nici o problemă, afirmă Alex. Când cantitatea de lapte va fi pe sfârşite, nu trebuie decât să ne anunţaţi şi vom lua altele de la bordul navei noastre, doar avem destule cutii acolo. La fel şi cu apa.
- Bine. Atunci aşa vom face, aprobă Sid, apoi porni avionul, îndreptându-l spre oraşul artificial, unde ajunseră în scurt timp.
Aici coborâră, fiecare pornind încotro considera că ar fi indicat. Sid porni spre apartamentul său, nu rămase în compania Liei, nici nu o conduse până la ea acasă, după cum se înţeleseseră, însă înainte de a se retrage, spuse că ziua următoare, la ora 10.00, va veni şi el la laborator, cât şi sora lui, pentru a asista şi ei la „naşterea” căţeluşului. Toţi îl asigurară că pot veni şi ei, fără nici o problemă. Laptele praf şi bidoanele cu apă le depozitaseră cu grijă, deocamdată, în cabinetul medical din oraş, urmând ca Alex şi Stela să le aducă în laborator dimineaţa.
Ziua următoare, luni, 28 ianuarie 2092, toţi (evident, mai puţin comandantul lor) se aflau la intrarea în laborator înainte de ora 10.00, nerăbdători să creeze căţeluşul la care se gândise Lia. Chiar şi Sid sosise înainte de ora 10.00, împreună cu sora lui, Sonya. Evident, era şi lunganul prezent. Se salutară între ei, apoi, dacă tot sosiseră, intrară, nu avea rost să rămână afară să aştepte până se va face 10.00 fix. Oricum, Sid îl anunţase pe Dick că vor veni, deci, acesta nu putea fi luat prin surprindere de prezenţa lor. Prin urmare, intrară şi nu departe îl întâlniră pe Dick Torn, care îi aştepta. Acesta îi întâmpină bucuros şi-i conduse până la locul în care avea să se producă miracolul. Aici, totul era minuţios dinainte pregătit.
- Deci, chiar aţi reuşit să obţineţi acel înlocuitor, exact după modelul virtual creat de noi? se interesă Alex, încă sceptic.
- Da, întocmai, îi răspunse Dick afirmativ. Şi îndeplineşte absolut toate condiţiile impuse de voi, pe care le-am cercetat cu multă atenţie.
- Chiar toate?! se miră acelaşi Alex.
- Absolut, întări Dick Torn cu seriozitate, fără a avea nici cea mai mică îndoială în această privinţă. Acum tot ce rămâne de făcut este să creaţi căţeluşul. Sper că aţi adus lapte şi apă.
- Evident, răspunse Alex, arătându-i-le; nu le uitase în cabinetul medical.
- Deci, acestea sunt, replică Dick. Sper că ştiţi cum se prepară.
- Asta-i simplu, afirmă Lia. Însă, din nefericire, nici unul dintre noi nu ştie cum se prepară, decât Luci... Oricum, trebuie doar să citim prospectul cu atenţie, să urmăm întocmai indicaţiile din prospect şi cred că ne vom descurca noi.
- Aşa sper, spuse Dick. Deci, care dintre voi doreşte să creeze acum căţeluşul?
- Unul dintre noi?! se miră Stela.
- Da, credem că aşa ar fi corect, explică Dick. Bineînţeles, sub îndrumarea noastră, altfel n-aţi avea de unde să ştiţi ce anume trebuie făcut.
- Unul dintre noi?! repetă Mihai, îngândurat.
- Să vedem, care are curajul să-şi asume această responsabilitate, spuse Nis. Eu, unul, mă retrag!
- Păi, cred că ar trebui să fie Lia, propuse blonda.
- Eu?! păru Lia nedumerită. De ce eu?
- Haide, Lia, doar tu ai fost cu ideea asta, cel puţin trăznită şi tot tu ai insistat mereu, replică Stela.
- Aşa este, tu ai avut cea mai mare contribuţie în acest sens, adăugă blonda.
- Nu-i adevărat, se împotrivi ea. Fiecare a contribuit cu câte ceva, chiar şi Nis, în cele din urmă, doar s-a dus în navă, după lapte şi apă.
- Aşa e, o aprobă Stela. Toţi am contribuit cu ceva; recunoaşte însă că dintre toţi, tu te-ai zbătut cel mai mult şi chiar ne-ai grăbit, ne-ai mobilizat, deci...
- Stela are dreptate, tu eşti cea mai indicată, întări Mihai.
- În plus, cred că ar trebui să fii cel puţin încântată că te propunem pe tine, presupuse Alex. Ba, uite, chiar te şi susţinem, toţi!
- Adevărat, te susţinem, adăugă Nis. Mai ales că e vorba despre căţeluşul şefului... Aşa că, nu înţeleg... Ce mai aştepţi?! Nu ezita!
- Ah, păi, eu... şovăi Lia, emoţionată şi indecisă.
- Vă rog, domnişoară! o invită în cele din urmă Dick Torn. Poftiţi aici! De moment ce toţi colegii dumneavoastră vă consideră a fi potrivită, probabil că aşa este. Şi nu vă faceţi griji inutile, totul va fi perfect! Până la cel mai mic amănunt, o asigură Dick, încercând să o încurajeze.
- Hai, Lia, du-te! o îndemnă Stela, apoi şi ceilalţi, ea încă privind întrebător în urmă-i.
În final, timidă, ceea ce de obicei, nu o caracteriza, se apropie totuşi de Dick Torn, care-i explică:
- Domnişoară, aveţi aici tot ce vă trebuie pentru a reuşi ceea ce v-aţi propus. Eu personal vă voi îndruma, deci, vă voi spune întocmai tot ceea ce trebuie să faceţi, iar dumneavoastră, domnişoară, va trebui doar să-mi urmaţi instrucţiunile. Şi sunt convins că veţi reuşi. Oricum, vă urez succes, domnişoară!
- Mulţumesc, rosti ea, încă emoţionată.
În cele din urmă, sub îndrumarea directă a lui Dick Torn, pe care Lia îl ascultă cu stricteţe, ea se apucă de treabă, stăpânindu-şi emoţiile, pentru a nu greşi ceva. Fiind calmă, relaxată, nici nu i se păru deloc a fi ceva atât de dificil încât să nu reuşească. Şi nici măcar nu avu prea multe de făcut până în momentul în care Dick o anunţă:
- Gata, domnişoară! Asta a fost totul.
- Totul?! repetă Lia, surprinsă. Cum, aşa?! Adică... N-am reuşit? Unde-i căţeluşul?!
- Puţină răbdare, domnişoară, zâmbi Dick. Nu-i vorba totuşi despre o plantă artificială, ci despre un căţeluş, o fiinţă vie.
- Ah, da... replică Lia, redevenind emoţionată, în aşteptarea rezultatului.
După cum îi indicase Dick Torn, ea aşezase amestecul obţinut într-un soi de recipient ermetic, asemănător celui în care se afla planta Mariei, doar că acesta era mai mic.
- De ce e nevoie de acest recipient? se nelinişti Alex. Parcă era vorbe despre un căţel care nu va avea nevoie de aşa ceva.
- Nu vă faceţi probleme, totul e în ordine! Chiar nu are nevoie de acest recipient, decât acum, pentru a putea fi creat. După aceea, de îndată ce va fi creat, îl vom scoate de acolo, fără nici un fel de risc, explică Dick.
- Aha... se dumiri Alex.
Toţi îşi fixară privirile asupra recipientului, aşteptând să se înfăptuiască minunea. După un timp, constatară surprinşi că interiorul recipientului fu inundat în totalitate de un fel de abur albicios, foarte asemănător celui din afara oraşului, însă mult mai dens şi mai opac, astfel încât nu se mai putea observa nimic din ceea ce se întâmpla în interiorul recipientului ermetic.
- Ce se petrece? se interesă Mihai, neliniştit.
- Nu vă faceţi griji, totul e-n ordine, repetă Dick, pentru a-i linişti. Nu va mai dura foarte mult. Totul decurge absolut normal, perfect, conform planului.
- Adică, aşa trebuia să se întâmple?! se miră Nis, privind nedu-merit recipientul, deşi nu reuşea să zărească absolut nimic.
- Exact, aprobă Dick. Întocmai aşa.
Toţi priveau nedumeriţi spre vasul ermetic transparent, totul părându-li-se a fi cel puţin bizar, fiindcă ei nu mai avuseseră ocazia până în acel moment să asiste vreodată la un asemenea eveniment. După o vreme, aburul începu să se risipească vizibil, până când dispăru complet. În acel moment, recipientul se deschise automat, dând astfel posibilitatea să se desluşească clar scheunatul unui căţeluş mic. Cum până atunci toţi fuseseră foarte încordaţi, zâmbiră voioşi, la gândul că reuşiseră cu adevărat! Se strânseră şi mai mult în jurul recipientului, privind cu atenţie, iar de data aceasta chiar zăriră căţeluşul acolo, alb, tare micuţ, cu ochii încă închişi. De abia se abţinură să nu sară în sus de bucurie, sau să nu se manifeste zgomotos, pentru a nu deranja pe nimeni. Oricum, chipurile până atunci încordate, li se înseninaseră brusc. Dick Torn scoase cu grijă micuţa creatură din recipient, într-un prosop moale, pufos şi i-l înmână Liei, spunând:
- Acesta este căţeluşul. Chiar sper că va constitui o surpriză plăcută pentru colegul vostru.
- Cu siguranţă, îl aprobă Mihai, privind căţelul din braţele Liei, mai ales gândindu-se cât de afectat fusese colegul său, când constatase, din imaginile văzute pe supercomputer de ziua doamnei Enka Diana, că Nero nu mai exista.
- Şefului o să-i placă la nebunie, întări Nis.
- Cum să nu-i placă scumpetea asta mică? adăugă blonda, admirând şi ea căţeluşul. Uitaţi-vă doar cât e de drăgălaş! Un îngeraş, nu alta!
- Bine. Deci, asta e. Acesta este căţeluşul. Iar acum, ce intenţionaţi să faceţi cu el? Eu v-aş sugera să-l lăsaţi aici, în laborator, până când va trebui să i-l oferiţi lui Lucian, le propuse Dick. Până atunci, va fi foarte bine îngrijit aici şi crescut aşa cum se cuvine, cu laptele praf adus de voi, preparat cu apa de la voi.
- Nu! se împotrivi Stela. Îl putem lua cu noi în oraş, în cabinetul medical. Îl putem îngriji, supraveghea şi creşte foarte bine şi singuri.
- Nu mă îndoiesc nici o clipă de capacitatea voastră de a-l îngriji, îi asigură Dick. Însă în oraş, în cabinetul medical, Lucian v-ar putea vizita oricând, pe neaşteptate şi l-ar putea descoperi, iar astfel se va strica surpriza, pentru că veţi fi nevoiţi să-i daţi explicaţii privind prezenţa acestui căţeluş acolo. Pe când aici, acest risc nu există, chiar dacă ar veni şi colegul vostru în vizită, spre exemplu, pentru a o vedea pe Ema. Laboratorul este foarte mare, n-ar avea cum să-l găsească pe căţeluş, decât dacă l-ar îndruma cineva exact în locul în care se află căţeluşul. Dar vă asigurăm că nimeni nu va face acest lucru.
- Asta aşa este, îl aprobă Stela îngândurată.
- Atunci, poate e totuşi mai bine să rămână aici, presupuse blonda.
- Da, e mult mai bine, doar din acest punct de vedere, acceptă Dick. Şi nici o grijă, nu-i vom administra hrană artificială, de nici un fel, în perioada în care va sta aici. Va fi crescut numai cu lapte praf, adus de la voi, de la bordul navei voastre, lapte care va fi preparat cu apă tot din „Pacifis”.
- Bine. Atunci căţelul va rămâne aici, decise Stela, iar Lia i-l înapoie lui Dick Torn.
- În cazul acesta însă, să vă aşteptaţi la vizite mai dese în această perioadă din partea noastră, pentru că vom veni să vedem cum creşte şi ce mai face, îl anunţă Lia.
- Foarte bine, domnişoară. Ne va face plăcere să ne vizitaţi cât mai des, atât dumneavoastră, cât şi oricare dintre colegii dumneavoastră, o asigură Dick.
Toţi mai întârziară vreo câteva ore, să admire micuţa creatură, deocamdată complet albă, până după-amiaza, când se retraseră, iar Dick îi conduse până la ieşirea din marele laborator, unde se despărţiră...