*67. Prima urgenţă medicală a anului 2092.

Îngrijoraţi de starea colegului lor, comandantul misiunii, intrară toţi în cabinetul medical.
- Bine. Aşezaţi-l aici, le indică Stela campionului şi lui Alex unde să-l aşeze pe Lucian, spunându-le ce aveau de făcut în continuare: Acum descălţaţi-l şi dezbrăcaţi-l complet, până la brâu!
Între timp, ea îmbrăcă halatul alb şi îşi pregăti uneltele medicale de care considera că avea trebuinţă.
- Stela, îi dăm jos şi cămaşa? o întrebă lunganul.
- Da, Nis, m-am exprimat destul de clar... Am zis până la brâu. Ce anume n-ai priceput?! Ai cumva nevoie de traducere?! Sau vrei să-ţi dau şi în scris?
- Nu, am înţeles, o asigură lunganul.
Nis, Alex şi Mihai procedară întocmai cum le ceruse Stela, iar ea se apropie cu un micuţ aparat medical şi cu stetoscopul, cu care urma să-şi consulte pacientul.
- Ce este? Ce are? se interesă blonda.
- Ciudat... replică Stela în loc de răspuns.
- Ce anume e ciudat? se impacientă blonda. Ce are?
- Păi, tocmai asta e ciudat, că n-are nimic, spuse Stela.
- Cum, adică?! se miră Mihai.
- Nu ştiu. Însă conform indicaţiei aparaturii mele, n-are absolut nimic. E perfect sănătos, explică Stela.
- Poate chiar aşa şi este, presupuse Nis. Uitaţi-vă doar la el, doarme! Poate chiar era doar foarte obosit. Trebuia să-l fi lăsat în rezerva lui, să se odihnească vreo câteva ore.
- Nis, dacă nu ştiai încă, află că o persoană perfect sănătoasă, oricât de obosită ar fi, nu-şi pierde cunoştinţa doar din cauza asta, explică Stela.
- Şi şeful şi-a pierdut-o?
- Da, momentan, şeful tău este inconştient, nu doarme, preciză Stala, nedumerită. A leşinat, pur şi simplu!
- Asta nu-i bine! Deloc, aprecie lunganul. Nu-mi place!
- Nici mie, spuse Stela. Acum ţineţi-i braţul întins, să-i recoltez puţin sânge, pentru analize, poate ne vom lămuri astfel.
- Poate... presupuse blonda.
Cu proba de sânge recoltată din braţul stâng, Stela se îndreptă spre microscop, pentru a face analizele necesare. Ceilalţi stăteau aproape de patul pe care zăcea întins Lucian, pentru a-l supraveghea.
- Stela, grăbeşte-te cu analizele alea! o zori blonda, căreia i se părea că starea generală a comandantului lor se agrava din ce în ce mai mult; şi de fapt, nu i se părea ei, chiar aşa se întâmpla.
- N-am terminat încă! Aveţi răbdare, le ceru Stela, privind atentă la microscop.
- Stela, cred că ar trebui să vii aici! Acum, imediat! rosti blonda după câteva clipe, tremurând de teamă, observând că starea lui Lucian se înrăutăţea.
- Am spus că n-am terminat, repetă doamna doctor.
- Lasă analizele alea acum! o sfătui blonda, tare îngrijorată. Îl... Îl pierdem!
- Poftim?! replică Stela grav, venind grăbită spre pat. Cum adică?! Ce tot spui, Maria?!
- Îi... Îi scade pulsul, o lămuri blonda, cu vocea tremurândă.
- Aşa e, remarcă Stela, foarte surprinsă. Ce-o însemna asta? se întrebă ea, nedumerită.
În timp ce Stela se străduia să-şi dea seama care era problema, aparatura medicală indica mereu acelaşi lucru, anume că Lucian era perfect sănătos, deşi starea în care se afla în acel moment contrazicea în totalitate acele indicaţii.
- Nu-i pui perfuzie? Sau oxigen? Sau... altceva? Orice altceva?! se interesă Lia, foarte îngrijorată.
- Nu, nu pot, pentru că nu ştiu dacă şi de ce anume are nevoie. Atâta timp cât nu ştiu sigur ce are, nu pot să-i stabilesc tratamentul şi dozajul pe care să i-l administrez. Iar cum totul indică faptul că nu are nimic şi e perfect sănătos, nu pot interveni în nici un fel. Practic, nu are nevoie de nici un tratament! Dar noi ştim că nu e deloc aşa...
- Şi atunci, ce-i de făcut? se agită Lia.
- Nu ştiu, replică Stela, pierdută. Serios, aş vrea să ştiu!
- Stela... Nu mai are deloc puls, remarcă blonda, după câteva clipe. Iar acum nici nu mai respiră, mai şopti ea, încremenind.
La auzul acestei afirmaţii, toţi amuţiră, privind înspăimântaţi spre patul în care colegul lor zăcea inert, fără puls şi fără a mai respira. Stela nu putea realiza de ce inima frumosului încetase să bată, aşa, deodată, practic fără nici un motiv, iar dacă totuşi exista vreunul, nu-şi dădea seama care ar putea fi acela.
- Luci, ce faci?! Nu ne părăsi, te rog! Avem nevoie de tine! Luci, mă auzi?! Luci... şopti Lia, cu lacrimi în ochi, privind spre chipul colegului ei, strângându-i mâna stângă între palmele ei.
Până şi Ly era cuprinsă de o stare pe care nu şi-o putea explica. Chiar dacă nu-l simpatiza ea pe Lucian în ultima vreme, totuşi, asta era prea de tot! Nu-i făcea deloc plăcere să-l vadă astfel. Tristă, se apropie de Mihai, care, simţindu-i neliniştea, o cuprinse protector în braţe, însă nici el nu-şi putu stăpâni un oftat, ca semn de îngrijorare. Singura care nu-şi pierdu cumpătul era doctoriţa. Şi-i mobiliză rapid pe toţi:
- Lia, te rog, lasă văicăreala acum şi pregăteşte-te să-i faci respiraţie gură la gură, când îţi spun eu! Ştii cum se face, sper...
- Da, răspunse Lia, stăpânindu-se.
- Bine, pentru că nu-l vom pierde! Nu atâta timp cât sunt eu aici, prin preajmă! Fără luptă, nu renunţăm, spuse Stela, cu multă stăpânire de sine. Ceilalţi, deocamdată, la o parte, vă rog! Lia, eşti pregătită?
- Da, răspunse Lia afirmativ.
- Bine! Acum, o anunţă Stela, iar în timp ce Lia se ocupa de partea cu respiraţia gură la gură, doamna doctor îi făcea pacientului ei masaj cardiac, pentru a-i determina inima să-şi reia activitatea ei obişnuită, însă inima comandantului se dovedi a fi la fel de îndărătică şi încăpăţânată, cum era şi posesorul ei. Hai odată! Haide, frumosule! Nu-mi face una ca asta! Nu te las să-mi faci una ca asta! Nu-ţi permit, spunea Stela, în timp ce continua cu masajul cardiac.
- Nici un rezultat, Stela, o anunţă blonda.
- Ştiu... replică ea deznădăjduită şi se opri brusc din masaj. Lia, gata! N-are rost să continuăm! Nu rezolvăm nimic astfel! Pregătiţi imediat aparatul pentru şocuri electrice! Acum!
- Şocuri electrice?! se miră Nis de soluţia extremă la care recurgea Stela.
- Da! Şi grăbiţi-vă! N-avem timp de pierdut! E-n joc viaţa comandantului nostru... îi zori Stela, decisă să nu renunţe. Sunteţi gata? se interesă doctoriţa, privind întrebător spre ceilalţi, care pregătiseră totul.
- Da. E bine aşa? îi ceru Nis părerea.
- Bine, aprecie ea, potrivind electrozii pe pieptul pacientului ei. Fiţi atenţi! le ceru Stela. 1, 2, 3 şi... Acum! spuse ea şi un prim şoc electric scutură zdravăn trupul încă inert al lui Lucian.
- Nu reacţionează, anunţă blonda rezultatul, încă negativ.
- Măriţi puterea! le indică Stela scurt. Atenţie! Acum! spuse ea, iar trupul frumosului suportă un al doilea şoc electric, tot fără nici un rezultat favorabil.
- Nu merge, Stela, păru blonda a-şi pierde speranţa.
- Nu dispera, o sfătui Stela. Măriţi la maxim puterea!
- Iarăşi?! Nu va fi prea mult? se miră Nis.
- Nu! Şi nu comentaţi! Faceţi exact cum v-am spus! le impuse Stela, zorindu-i. Atenţie! Acum, le indică doctoriţa momentul în care să pornească aparatul.
Al treilea şoc fu mult mai puternic decât primele două.
- Are din nou puls, i se însenină blondei chipul până atunci încordat, când anunţă acest lucru. Şi respiră din nou...
- Bun, afirmă Stela, mulţumită, liniştindu-se. Aşa da, frumosule! Uff... Ne-ai speriat pe toţi, teribil!
Toţi răsuflară uşuraţi; nu şi-ar fi închipuit această misiune, fără Lucian, comandantul lor. Acum însă, după acele momente de încordare maximă, puteau fi din nou liniştiţi. Colegul lor părea a fi acum în afara oricărui pericol, mulţumită doamnei doctor.
- Pulsul i-a revenit la normal. Respiraţia, la fel, le dădu blonda încă o veste bună, după alte câteva clipe. Şi totuşi, ce-a fost asta, Stela?
- Pe mine mă întrebi?! Nu ştiu mai mult decât tine... Deci, Nis, tot crezi că ar fi fost mai bine să-l fi lăsat să se odihnească vreo câteva ore în rezerva lui? Îţi dai seama ce s-ar fi putut întâmpla în acest scurt interval de timp?
- Nici nu vreau să-mi imaginez, afirmă lunganul cu seriozitate. Zău, nu aveam de unde să ştiu că s-ar putea întâmpla astfel!
- Ştiu, îl aprobă Stela. De asemenea, ştiu cât de mult ţii la şeful tău. Toţi ţinem la el. Însă te asigur că nici eu nu-mi imaginam că se va întâmpla astfel. Ba chiar eram înclinată să cedez şi să-l las în rezerva lui, să se odihnească puţin; o singură dată dacă mă mai ruga, cedam şi chiar îi dădeam voie... Totuşi, ceva parcă îmi spunea că nu ar fi bine; oboseala lui excesivă mi se părea cel puţin foarte suspectă. Şi încă nu m-am lămurit asupra acestui aspect.
Între timp, Lucian dădea semne clare de revenire totală. Ba chiar deschise ochii, privind nedumerit în jurul său. La început, imaginea era neclară, însă încet, încet, desluşi locul în care se afla.
- Bună, frumosule, îl întâmpină doamna doctor cu un surâs. Bine ai venit înapoi, printre noi!
- Înapoi?! Cum adică, înapoi?! Ce vrei să spui, doctore? rosti el nedumerit, abia şoptit.
- Ah, nu pricepi... Tot ce-ţi pot spune, frumosule, e că pentru o vreme ai fost totalmente dus, departe de noi... Aproape te pierdusem.
- Mă... pierduseţi?! păru el la fel de nelămurit şi privi mai atent în juru-i, atât cât putea. De ce mă aflu în cabinetul medical? Şi de ce v-aţi strâns toţi în jurul meu, ca la urs? Ce-i cu feţele astea lungi pe voi?! De ce mă priviţi aşa?!
- De ce eşti aici? Nu cred că ai vrea să afli, presupuse Stela.
- Tot ce-mi amintesc e că-mi era foarte somn şi intenţionam să ajung în rezerva mea, să dorm. Ba încă îmi mai e somn.
- Încă îţi mai e?! Ghinionul tău, pentru că de data asta, nu te vom mai lăsa să adormi, preciză Stela. Acum ne-ai putea spune clar ce-ai făcut tu în ultimul timp, de eşti atât de obosit?
- N-am făcut nimic, doctore, nimic deosebit. În ultimul timp, în mare măsură, am dormit, aproape tot timpul, în rezerva mea.
- Aha, ai dormit... Şi atunci, cum îţi explici starea asta, sau mai bine zis, cum ne explici nouă? îl întrebă Stela.
- Păi, tocmai, că nu pot explica nimic...
- Nu poţi?! replică Stela, nemulţumită de răspunsul primit. Bine, frumosule! Eu mă întorc la analize, poate aflăm ce-i cu tine. Între timp, voi trebuie să aveţi grijă să nu cumva să adoarmă din nou!
- Şi cum să facem asta? se interesă Nis.
- Nu ştiu. Treaba voastră! Descurcaţi-vă cumva! Ciupiţi-l, stropiţi-l cu apă rece, folosiţi gheaţă, daţi-i cafea concentrată, sau vedeţi voi cum, numai să nu adoarmă, sub nici o formă, preciză Stela. Ah... Şi chemaţi pe unul dintre roboţi, ca să-i pregătească urgent o cafea, cât mai concentrată!
Stela se îndreptă spre microscop, pentru a termina de efectuat analizele pe care le începuse, în timp ce ceilalţi, strânşi în jurul lui Lucian, nu-l lăsau pe acesta să adoarmă, fiindcă lui, inevitabil, i se închideau involuntar din când în când ochii. Între timp, sosise Robby, cu cafeaua cerută.
- Şefu’, ţi-a sosit cafeaua, îl anunţă Nis. Hai! Ridică-te, trebuie să o bei pe toată! Pentru că aşa a spus doctoriţa, nu eu!
- Bine, se supuse Lucian, ascultător şi încercă de vreo câteva ori să se ridice, ceea ce însă, nu reuşi deloc. Nu pot! Simt că n-am suficientă putere, să mă ridic.
- Te ajut eu, şefu’, se oferi Nis, amabil şi îşi sprijini şeful, până ce acesta bău toată cafeaua adusă de Robby, pe care o sorbi încet, fără grabă, după care, tot cu ajutorul lunganului, reveni la poziţia de mai înainte.
Blonda şi Lia se apropiară de Stela, să vadă dacă aceasta terminase cu analizele şi obţinuse rezultatele.
- Cum este? o întrebă Maria.
- Nu mai pricep nimic... răspunse Stela.
- Cum adică? fu curioasă blonda.
- Tocmai am terminat toate analizele şi... Nimic! Totul e-n ordine, ca şi cum n-ar fi avut nimic, replică Stela, foarte nedumerită. Lia, întreabă-l tu ce-a făcut în ultimele zile, poate îţi va spune ţie.
- Am să încerc... păru nesigură Lia că va obţine ceva de la el; cu toate astea, se îndreptă spre patul lui. Nis, te rog, îmi dai puţin voie să discut cu şeful tău? îi ceru ea lunganului, care nu se îndepărtase deloc de lângă şeful său, asigurându-se că acesta nu va adormi din nou.
- Bineînţeles, Lia, o aprobă Nis, făcându-i loc, lângă el.
- Luci... se aplecă ea uşor spre acesta. Te rog mult, spune-mi ce ai făcut zilele acestea? Stela trebuie să ştie, pentru a-ţi putea administra tratamentul adecvat. Altfel nu te poate ajuta cu nimic.
- Tu...?! replică el scurt, întorcând pentru câteva clipe capul spre ea, fixând-o cu privirea-i obosită, dar la fel de pătrunzătoare ca de obicei, apoi adăugă ceva ce nu credea că i-ar spune vreodată Liei, întorcând nepăsător capul în direcţie opusă ei: Lasă-mă-n pace! Nu vorbesc cu tine!
În privirea şi în glasul lui, Lia citi o urmă de reproş, ceea ce nu-i făcea deloc plăcere, pentru că o determina să se simtă oarecum vinovată de starea lui, aşa că nu insită. Era clar că nu va reuşi să afle nimic de la el. Se întoarse spre Stela, iar Nis îşi reluă locul, alături de şeful său.
- Ei, bine? o invită Stela să-i spună ce aflase.
- N-am putut afla nimic de la el. Nu vrea să-mi spună. Nu vorbeşte cu mine.
- Nu vorbeşte cu tine?! Nu cumva ai vreo legătură cu toate astea? o privi bănuitor Stela.
- Nu! susţinu Lia cu tărie. Ce vrei să spui?
- Nimic. Scuză-mă! Nu mă lua în seamă, îi ceru Stela. Dar dacă nici ţie nu vrea să-ţi spună, cum vom afla? Cum voi şti ce tratament să-i recomand?
- Ştiu eu o modalitate prin care am putea afla sigur ce-a făcut zilele astea, afirmă Lia.
- Ştii?! se miră Stela. Atunci, spune mai repede!
- Însă, pentru asta, vom avea nevoie de ajutorul lui Nick, preciză Lia, privind spre blondă.
- Al lui Nick?! se miră Maria.
- Sau al lui Ly, însă l-aş prefera pe Nick, rosti Lia.
- Ce-ar putea face el?! întrebă blonda.
- Ar putea lua legătura cu tatăl lui, să-l roage pe acesta să urmărească înregistrările efectuate de aparatura dânsului, apoi să ne comunice ce a observat mai ciudat în comportamentul lui Lucian, în ultimele zile, explică Lia.
- Lia, apreciez buna ta intenţie, însă parcă am înţeles că aparatura locală nu poate obţine înregistrări de la bordul navei noastre, spuse Stela. Şi nu cred că frumosul ar fi părăsit nava în decursul ultimelor zile.
- Nu-i chiar aşa, se împotrivi Lia. De fapt, localnicii ar putea oricând obţine imagini de la bordul navei noastre, însă n-o fac, fie din politeţe, fie pentru că nu doresc să pară indiscreţi, fie pentru a ne respecta un loc al nostru, în care să ne simţim în intimitate, înţelegeţi ce vreau să spun. Însă, în asemenea cazuri de urgenţă, cum e acesta, mai ales că Luci nu recunoaşte nimic, nu cred că vor refuza să ne ajute, în special domnul Kuny, care, mai mult decât alţii, are această posibilitate, iar dânsului, fiind conducătorul local, nu-i poate reproşa nimeni nimic.
- Bine. Ne-ai convins, o asigură Stela.
- Mă duc să-i spun lui Nick, să vedem care-i părerea lui, propuse blonda.
- Sigur, o aprobară atât Stela, cât şi Lia.
După câteva momente, blonda reveni, împreună cu Nick.
- Deci, Nick?! Ce crezi? Ne poţi ajuta cu ceva? îl întrebă Stela.
- Cred că e posibil, presupuse Nick. Oricum, putem încerca, nu strică.
- De acord, acceptă Stela.
- Însă vom ieşi pe culoar, ca nu cumva să bănuiască Luci ceva, spuse blonda.
- Bine gândit. Deşi în starea în care e el acum, greu de crezut că ar bănui ceva. Dar mai bine să ne asigurăm de acest lucru, spuse Stela. Vedeţi ce puteţi face. Eu vă aştept aici.
Blonda, Lia şi Nick părăsiră pentru moment cabinetul medical, ieşind pe culoar. Lui Nick nu-i era deloc greu să stabilească legătura cu tatăl său.
- Bună, tată...
- Ia te uită... Băiatul meu... Care-i problema, dragul meu?
- Tată, nu avem timp de pierdut, aşa că am să trec direct la subiect.
- Spune, fiule!
- Tată, problema e că Lucian se simte foarte, foarte rău.
- Cum aşa?! Ce-a păţit comandantul?
- Tocmai asta e problema, că nu se ştie. Am vrea să verifici înregistrările din ultimele zile, de la bordul navei „Pacifis”, apoi să ne comunici dacă ai observat ceva ciudat în comportamentul lui.
- Ceva ciudat?! se miră domnul Kuny. Mai exact, la ce anume te referi, Nick?
- N-am idee. Însă sper că îţi vei da tu seama, când vei vedea. Ce zici, ne poţi ajuta?
- Sigur, de ce nu?! Am să încerc măcar. De ce v-aş refuza? Dacă e vorba de sănătatea comandantului, sunt de acord. Să văd ce pot face.
- Bine, tată. Aştept răspunsul tău, spuse Nick, apoi îi lăsă tatălui său răgazul necesar pentru a verifica imaginile.
- Nick, fiule... auzi el glasul domnului Kuny în scurt timp. În ultima perioadă, mai exact, de când anume?
- Începând cu duminică seara, de la ora 22.00, până azi, la ora 14.30, preciză Nick perioada ce trebuia verificată.
După câteva minute bune, auziră din nou glasul impunător al domnului To Kuny, care probabil verificase o bună parte din înregistrările din ultimele zile:
- Dragul meu, n-am remarcat nimic ciudat în comportamentul comandantului, din ultimele zile. Se pare chiar că a fost surprinzător de „cuminte”. În cea mai mare parte a timpului, a dormit doar, în rezerva sa şi atât. Totuşi, se pare că a avut parte de un somn foarte agitat, chinuitor; se zvârcolea foarte mult, ca şi cum nu s-ar fi simţit prea bine sau ar fi avut nişte coşmaruri terifiante. În rest, când se trezea, nimic neobişnuit; se aranja, cât mai bine cu putinţă, chiar dacă nu-l vizita nimeni, el era pus la punct, în uniformă, gătea, cu şorţu-i roşu, de care e foarte mândru şi făcea curăţenie. E foarte ordonat comandantul vostru şi-i face o plăcere deosebită să pună totul la punct, cu mâinile lui, fără nici un ajutor; are o îndemânare neobişnuită pentru unul de teapa lui. Practic face curăţenie şi ordine chiar şi acolo pe unde nu este necesar, pentru că totul sclipeşte în jurul lui. Şi cam asta ar fi tot. N-am observat nimic altceva.
- Doar atât? Eşti foarte sigur, tată? insistă Nick.
- Staţi aşa, să mai verific puţin, să nu cumva să greşesc, le ceru To Kuny. Un moment! Hopa... Cred că am găsit deja ceva, dacă asta poate fi considerat suspect, atunci, da, gata, l-am prins asupra faptului! Se pare că duminică noaptea, după ora 24.00, a intrat neinvitat în cabinetul medical, a căutat prin dulăpioare, a scos o cutiuţă de medicamente, a luat din ea... una, două, trei, patru! Patru mici pastile gălbui, o cană cu apă şi le-a înghiţit rapid, pe toate patru, fără a sta prea mult pe gânduri.
- Ce fel de pastile, tată?
- Hmm... N-am idee. Nu ştiu, nu-mi dau seama, nu pot desluşi ce scrie pe eticheta de pe cutiuţă, oricât m-aş strădui. Oricum, dacă-i veţi spune doamnei doctor, cred că ea va şti despre ce e vorba.
- Poate... presupuse Nick. Când ai spus că se întâmpla acest lucru?
- Duminică, târziu, după miezul nopţii, deci, de fapt luni, preciză domnul Kuny. El citeşte cu mare atenţie eticheta... Un moment! Să măresc imaginea... Sub denumirea pastilelor respective, pe care n-o pot citi, pentru că e acoperită total de mâna comandantului, scrie foarte clar „somnifere”...
- Ah, somnifere... Asta explică starea de somnolenţă de care a dat dovadă tot timpul, pricepu blonda.
- Aha... Şi se pare că nu doar duminică a luat acele pastile. Lua câteva pastiluţe din acestea gălbui, din aceeaşi cutiuţă, ori de câte ori se trezea, cam des şi cam multicele, înainte de a adormi la loc, de cel puţin două sau trei ori pe zi, câte patru pastiluţe. Ultima oară le-a luat chiar azi, la ora 12.00, când voi eraţi deja pe puntea principală, adunaţi pentru şedinţă. Credeţi că i le-a prescris doamna doctor?
- Nu, tocmai, credem că nu i le-a prescris ea. N-am auzit-o spunând că i-ar fi recomandat vreun tratament zilele acestea, mai ales cu somnifere. Deci, asta a fost tot. Mulţumim mult, tată!
- Pentru nimic, dragul meu. Sper să vă fi fost de ajutor cu ceva.
- Sunt sigur... replică Nick şi întrerupse convorbirea. Deci, fetelor, aţi auzit ce-a spus tata?!
- Da, am auzit... Luase somnifere chiar la ora 12.00, când noi eram acolo, aşteptându-l pe puntea principală, deci, de asta era atât de obosit azi, somnolent, pe tot parcursul şedinţei... Oare ce-o fi fost în mintea lui Luci când a procedat astfel? replică blonda, privind cu subînţeles spre Lia.
- Cine ştie?! rosti Lia. Dar nu e vina mea, blondo, deci, nu mă privi astfel!
- Ah, nu, deloc... Nu-i vina ta; a mea o fi... Eu l-am sărutat pe Sid Kelso, de faţă cu Luci, sâmbătă seara, la restaurant...
- Nu încerca să arunci vina asupra mea pentru faptele lui, pentru că n-ai dreptate! Ştii foarte bine de ce am procedat astfel, doar ai fost acolo, de faţă, îi aminti Lia.
- Da, vă privea insistent, nemulţumit, deşi eu i-am repetat în nenumărate rânduri să se controleze! Ba chiar i-am propus să părăsim localul, sau măcar să ne mutăm la o altă masă. Dar, n-a vrut să-mi dea ascultare. Normal, căpos, ca de obicei! Dar nu se putea abţine, ce-ai vrea?! Doar îl cunoşti destul de bine...
- Ar fi trebuit, preciză Lia. Deşi ştiu că şi eu am greşit. Poate că am partea mea de vină, dar asta nu justifică deloc comportamentul lui. Nu eu l-am îndemnat să ia pastilele acelea!
- Nu tu; eu, probabil... Lia, ştiai foarte bine că în astfel de situaţii, îşi pierde cumpătul şi face tot felul de lucruri nebuneşti, de care nimeni nu l-ar fi crezut vreodată în stare, doar nu e prima oară, când, aproximativ, tot din cauza ta, procedează astfel! Doar ţii minte: şase luni de separare totală de el, cel puţin o săptămână de beţie incontrolabilă, iar acum...
- Ştiu... replică Lia îngândurată, tristă.
- Duminică, eu şi Nick am stat toată ziua cu el, în navă, pe puntea principală, până la ora 22.00, iar când am plecat totul părea în ordine, ne-a promis că va fi foarte cuminte şi că nu va face nimic prostesc, pentru că el nu repetă greşelile comise, însă se pare că în cele din urmă găseşte altele şi mai şi decât precedentele... De aceea, Lia, ar trebui să nu-l provoci de fiecare dată!
- Dar nu eu l-am provocat... Sau, nu ştiu, poate... Sper din tot sufletul să nu fie din vina mea.
- Fetelor, fetelor, încetaţi, vă rog! le întrerupse Nick. Ce v-a apucat? Voi vă auziţi una pe alta?! Nu-mi vine să cred că-n astfel de momente, vă arde de reproşuri banale, lipsite de orice sens! Mai bine să mergem să-i spunem cât mai repede doctoriţei ce-am aflat! Asta-i mult mai important!
- Ai dreptate, iubitule, îl aprobă blonda. Scuză-ne, te rugăm! Aşa suntem noi... Deci, nu te supăra pe noi. Cât despre Lia, o fi ea sora ta, dar uneori zău că merită câte o lecţie.
- Nu, blondo, greşeşti! Nu eu merit această lecţie! Poate Luci...
- Gata! De ajuns, le întrerupse din nou Nick, neştiind cum să le împace pe amândouă, fiind vorba despre sora şi soţia lui. Să mergem în cabinetul medical, acum!
Cu informaţiile aflate, se întoarseră în cabinetul medical, unde Stela îi aştepta nerăbdătoare...