*23. Campionul îi dă o mână de ajutor blondei.

Dimineaţa următoare, miercuri, 7 noiembrie 2091, Lucian se trezi nu foarte devreme, dar nici foarte târziu. Privi ceasul, care indica ora 07.15. După duşul de dimineaţă, se echipă repede în uniformă, iar privindu-se în oglindă, era gata-gata să se bărbierească, însă se opri la timp, amintindu-şi nemulţumit de interdicţia lunganului.
Părăsi interiorul rezervei sale, hotărându-se să se îndrepte spre puntea principală. Cum ieşi însă din rezerva sa, parcă zări pe cineva la capătul culoarului, în direcţie opusă punţii principale, aşa că schimbă şi el direcţia, îndreptându-se într-acolo, să vadă cine ar putea fi, fiindcă unul dintre roboţi sigur nu părea.
- Blondo?! Salut! Ce surpriză! Nu mă aşteptam să te găsesc aici la ora asta. 07.30... Foarte matinală!
- Ah, Luci... spuse ea şi se ridică, pentru că până în acel moment stătuse aplecată. Am venit să văd păianjenul, adică, pe Ema; vreau să petrec mai mult timp cu ea, urmărind-o, doar ştii că săptămâna viitoare i-o vom da lui Dick, după cum am promis. Deci, trebuie să mă ocup serios de ea zilele astea.
- Da, ştiu. Dar să vii atât de devreme, doar pentru ea... Eşti foarte nerăbdătoare!
- De ce?! Îmi place de Ema. De altfel, am venit şi ieri, mai întâi de dimineaţă, apoi după-amiază şi am stat până seara târziu, dar tu nici c-ai apărut în navă! Am fost doar noi două, singure... Ah, pardon, cu roboţii, evident!
- Păi, ieri am fost prin oraş toată ziua, am întârziat puţin, nu foarte mult. Pesemne că plecasei când m-am întors; nu te-am găsit aici. Şi; eşti singură?
- Nu, evident! Nick e pe puntea principală, se uită la un film. N-a vrut să vină cu mine aici; spunea că s-ar plictisi s-o tot privească pe Ema, aşa că a preferat filmul; aşa nu se plictiseşte.
- Aşa, deci... Îmi închipuiam eu că trebuie să fie pe aici. N-ar fi trebuit să-l trezeşti la ora asta doar din cauza ei, îi reproşă Lucian.
- Aş... Recuperează el, mai târziu. Nu somnul e cel mai important!
- Atunci, mă duc pe puntea principală, să-i ţin companie, să nu se plictisească; tu văd că ai deja companie.
- Da, sigur. Nu-ţi face probleme din cauza mea. Îmi place să stau cu Ema. Lui Nick nu-i place să fie singur, deci, poţi sta cu el.
- Bine, blondo. Ne găseşti acolo, când nu vei mai vrea să stai cu ea.
Ajuns pe puntea principală, Lucian se salută cu Nick, care se instalase comod pe un fotoliu, unde stătea tolănit picior peste picior, privind un film. Se ridică pentru puţin timp la sosirea lui Lucian, după care-şi reluă nestingherit locul.
- Deci, Nick, eşti matinal, remarcă Lucian.
- Sincer să fiu, n-aş fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoţesc, încât n-am putut-o refuza.
- Pricep. Dacă a insistat, bineînţeles că n-o puteai refuza.
- Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu eşti, decât femela-păianjen şi roboţii; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
- Şi te deranjează? Ţi se pare cumva că-i acordă mai multă atenţie ei decât ţie? Te înşeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
- Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aş avea motive.
- Ai putea opri puţin filmul ăla, să vorbim liniştiţi? Dă-i o pauză! Îl reporneşti după aia!
- Bine, îl opresc puţin, zise Nick, punând pauză filmului. Şi aşa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l şi înţeleg totuşi, dacă tot îl privesc.
- Vrei să spui că eu îţi distrag atenţia de la film?
- Eh, da, dar nu contează... rosti Nick, zâmbind. Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
- Aşa sper şi eu.
- Deci, ce doreai să-mi spui?
- Despre păianjenul acela, Ema... Ştii, de fapt, blonda nu e singura care se interesează atât de mult în ultima vreme de femela aceasta, cu multe picioruşe subţirele. Chiar şi eu îi acord mai multă atenţie decât ar fi necesar, deşi nu stau acolo, s-o păzesc, ca blonda noastră. Însă ieri, spre exemplu, am vorbit despre ea cu mai multe persoane: cu tatăl tău...
- Cu tata? îl întrerupse Nick.
- Da, cu dânsul. E vreo problemă?
- Nici una; mă miram, doar... De fapt, nu ştiu de ce, dar am impresia certă că-ţi petreci mult timp şi în compania tatălui meu, de o vreme.
- Aşa-i, însă doar cu permisiunea dânsului. Nick, am să-ţi spun că tatăl tău mi-a acordat cu câtva timp în urmă, prietenia dumnealui.
- Poftim?! păru Nick nedumerit.
- Sper să nu te deranjeze acest lucru; eu nu i-am cerut nimic de acest gen. Pur şi simplu, dânsul s-a oferit. Şi pe mine m-a surprins, în mod plăcut, desigur, mai ales că dânsul m-a asigurat de sprijinul său necondiţionat, în orice problemă aş avea. Mi-a spus că-l pot deranja oricând, indiferent de oră.
- Hmm; ciudat... Nu ştiam chestia asta. Tata nu mi-a spus nimic în acest sens. Dar, serios, nu mă deranjează. Hai să reluăm de unde ai rămas; deci, ai vorbit despre micuţa păianjen cu tata...
- Exact, cu dânsul. În plus, cu Sim Ox, cu Dick Torn, cu Sid Kelso, cât şi cu unii dintre colegii mei, Lia şi Nis. Şi pornind discuţia de la acest subiect, legat de existenţa ei la bordul navei noastre, am ajuns la alte subiecte foarte interesante, am aflat multe lucruri noi.
- Să pricep, deci, că te-ai lămurit în legătură cu ea... presupuse Nick.
- Nu chiar, decât parţial. Am priceput doar că nu este de pe Proxima; n-ar putea fi! Dick m-a asigurat că nu s-au făcut niciodată păianjeni artificiali în acele laboratoare sau în altă parte de pe planeta voastră, lucru susţinut şi de ceilalţi. Cât despre posibiliatea de a fi un exemplar natural de pe Proxima, aceasta se dovedeşte a fi şi mai imposibilă, pentru că am înţeles că n-au existat niciodată păianjeni pe planeta voastră, nici înainte de marea catastrofă. Prin urmare, singura variantă care poate fi considerată ca fiind valabilă e că ar fi de pe Terra, însă restul rămâne nedesluşit. Anume, cum, când şi de unde a apărut la bordul navei noastre, „Pacifis”? Asta va trebui să aflăm pe parcurs. Deci, atât ştim sigur despre ea, ceea ce nu-i mult, dar tot e mai bine decât nimic.
- Ce crezi că ţi-aş putea spune în plus? Nu pot adăuga nimic la ceea ce ai aflat. Pot doar să te asigur că tot ce ţi s-a spus nu poate fi decât adevărat. Dick Torn ştie cel mai bine, deci, el e cel mai indicat să-ţi dea astfel de informaţii. N-ai greşit vorbind cu el.
- Aşa este. Mi-a spus o mulţime de lucruri interesante. Dar tu ştiai că înainte de marea catastrofă nu au existat deloc păianjeni naturali pe planeta voastră?
- Hmm... îngână Nick, îngândurat, oarecum încurcat, dat fiind că, privind în trecut, spre copilăria lui de mult uitată, imaginea unui păianjen din curtea casei îi stăruia în minte în acel moment; îşi reveni şi afirmă: Ah, da, sigur, ştiam... De mult...
- Deci, ştiai?! Dar nouă nu ne-ai spus nimic de acest gen, îi reproşă Lucian.
- Ascultă, sper că n-ai de gând să mă acuzi că aş fi omis intenţionat! Pentru că n-ai dreptate. Eu... Am uitat doar. De fapt, nici n-am vorbit cu voi despre ce-a fost în trecut pe Proxima, înainte de marea catastrofă, deci...
- Aşa e, îl aprobă Lucian. Nu vreau să te acuz de nimic, prietene, însă... E adevărat, n-am abordat niciodată cu tine acest subiect, legat de trecutul Proximei şi nu-mi convine deloc acest lucru.
- Nu-ţi convine?! Nu pricep... De ce?
- Pentru că erau multe lucruri interesante de aflat, din cauza asta, desigur. Lucruri legate de acest trecut al planetei voastre, care se dovedeşte a fi fost foarte diferit de prezent. Ştii tu, aspectul planetei voastre, fiinţele ce au populat Proxima odinioară, plantele, totul... Totul era altfel, diferit de felul în care este în prezent, iar tu ştiai acest lucru, dar ai tăcut. N-ai spus nici un cuvânt referitor la acestea. Nici măcar faptul că plantele şi animalele ce populau odinioară planeta voastră arătau cu totul altfel decât cele din prezent. Că acestea de acum, cele artificiale, au fost create după modelul celor existente pe Terra. Că locuitorii planetei voastre au preferat ca model flora şi fauna Terrei, pe care au copiat-o. Că nu existau oceane, ci doar râuri, fluvii, lacuri şi mări, că acest oraş artificial, desigur, nu exista nici el, în schimb erau mai multe oraşe mici, răspândite uniform pe întreaga suprafaţă a planetei şi trăiau incredibil de mulţi locuitori; 492 de... miliarde! Chiar şi acum, când mă gândesc la numărul ăsta enorm, simt că mă apucă ameţeala. Dar tu nu ne-ai spus nimic din toate acestea!
- Păi, Luci... E adevărat, nu v-am spus nimic, dar nu pentru că n-aş fi vrut sau n-aş fi ştiut. Nici din răutate. Ştiam toate acestea, dar n-am discutat nicioddată, pentru că nici unul dintre voi n-a adus vorba despre acest subiect. Dacă m-aţi fi întrebat, v-aş fi răspuns cu cea mai mare plăcere; n-am nimic de ascuns faţă de voi!
- Dacă ştiai toate acestea, ar fi trebuit să ne povesteşti din proprie iniţiativă, fără să aştepţi întrebările noastre, doar era ceva important!
- Nu mi-am închipuit că v-ar interesa atât de mult. De fapt, nu mi-am închipuit că v-ar interesa în vreun fel. Voi păreaţi curioşi în privinţa prezentului, doreaţi să înţelegeţi lucrurile actuale, nu pe cele trecute. În plus, Luci, trecutul Proximei este misterios... Nu ştiu de ce ne-am complica să înţelegem ceva ce nici locuitorii planetei n-au reuşit în totalitate. Şi vezi bine că şi acum încă se petrec lucruri ce nu au explicaţii, deci, ce rost ar avea să scormonim trecutul îndepărtat al planetei noastre?
- Se pare că are rost, pentru că puse cap la cap, unele lucruri se leagă între ele. Cunoscând anumite informaţii din trecut, putem desluşi şi unele neclarităţi de acum, din prezent. Deci, e foarte important să cunoaştem şi trecutul Proximei. Iar noi nu aveam de unde să ştim că trecutul planetei voastre a fost total diferit de prezent. Presupuneam că nu. Dacă am fi ştiut, cu siguranţă ne-am fi arătat interesul de a afla cât mai multe amănunte legate de acest subiect. Însă nouă nici prin gând nu ne trecea o asemenea posibilitate. Cum am fi putut oare să ne imaginăm că flora şi fauna Proximei din trecut a fost total diferită de cea actuală? Acestea erau lucruri pe care numai tu şi sora ta ni le puteaţi dezvălui încă de atunci, de la bun început, de cum am sosit aici, adică din primele zile.
- Ai dreptate, în felul tău. Poate aşa ar fi trebuit să procedăm, însă nici eu, nici sora mea nu ne-am gândit că v-ar interesa în mod deosebit trecutul planetei noastre. Dacă am greşit, te asigur că n-a fost intenţionat şi îmi cer scuze atât în numele meu, cât şi al surorii mele pentru această greşeală.
- Nu, e-n ordine! Îmi dau seama că n-aţi omis intenţionat toate aceste informaţii, deci, n-ai de ce să te superi.
- Dacă vrei, putem îndrepta oricând această greşeală. Eu şi Ly vă putem vorbi oricând despre trecutul planetei noastre. Vă putem arăta şi imagini, atât scrise, cât şi înregistrate, pentru că există o mulţime de materiale legate de acest subiect. Inconvenientul pentru voi l-ar putea constitui că absolut toate sunt în limba locală, dar vă putem traduce, nu-i nici o problemă. Deci, se poate rezolva, cu uşurinţă.
- Nu, Nick. Mulţumesc pentru amabilitate, însă deocamdată nu este necesar. Deocamdată... Când vom dori acest lucru, îţi vom spune. Poate la şedinţa noastră de joia viitoare. Cred că ar fi cel mai indicat. Dacă nu cumva doreşti ca între timp să ne reluăm întâlnirile zilnice, să stăm toţi tot timpul împreună, de dimineaţa până seara târziu, iar tu şi Ly să ne daţi explicaţiile cuvenite în acest sens, să ne arătaţi materiale, aşa, ca la început, cum procedam în primele zile când am sosit pe planeta voastră.
- Nu, evident, nu, se împotrivi Nick. Aşa că, rămâne pe joia viitoare. E mai bine.
- De acord, îl aprobă Lucian. Însă să nu-ţi închipui cumva că până atunci voi sta degeaba, aşteptând nerăbdător ca tu sau Ly să ne dezvăluiţi toate aceste informaţii legate de trecutul Proximei. S-ar putea ca între timp, eu şi Lia, colega care-mi este partener de cercetări, să aflăm deja cât mai multe amănunte despre acest subiect, de la Sid Kelso şi Dick Torn, care s-au oferit să ne povestească orice dorim, cât şi să ne prezinte diverse materiale şi îţi închipui că nu i-aş fi putut refuza; e de la sine înţeles.
- Bineînţeles, Lucian. Eşti liber să faci orice doreşti, nimeni nu te reţine. Poţi vorbi cu oricine doreşti despre acest subiect sau despre oricare altul. Cu Sid, cu Dick, sau cu oricare alt locuitor al planetei noastre. Ştiam deja că obişnuieşti să te întâlneşti cu Sid aproape zilnic, iar dacă el e dispus să te ajute în acest sens, consider că e normal să n-am nimic de obiectat. Repet, poţi face orice doreşti, Lucian. Nimeni nu te va împiedica să afli ceea ce te interesează, nimeni nu va fi împotrivă.
- Deci, fără supărare...
- Supărare?! Nu, ce supărare?! Ai dreptul să afli orice te interesează despre planeta noastră, de la oricine doreşti; eu sau sora mea nu suntem singurii care-ţi putem oferi informaţii. Ba chiar uneori, după cum ai putut observa, alţii sunt mai în măsură decât noi doi să-ţi răspundă, în aşa fel încât să-ţi satisfacă ţie curiozitatea. Ceea ce nu înseamnă că eu sau Ly nu vom fi dispuşi în continuare să vă răspundem întrebărilor voastre, dacă, în urma celor aflate de la ceilalţi, încă aveţi nelămuriri legate de subiectul în cauză.
- Bine, Nick. Am priceput! Deci, eşti dispus să ne răspunzi întrebărilor. Chiar oricăror întrebări? Spune-mi atunci, când anume ai sosit tu pe planeta asta? Şi de unde? Mie mi-e clar că nu eşti un localnic, nici tu, nici sora ta, nici tatăl vostru. Deci, ce ai de zis în acest sens?
- Ah, Lucian... zâmbi Nick, uşor derutat. Nu începe din nou cu întrebările acestea! Îţi dai seama că n-ai să primeşti răspunsul scontat, deci, renunţă la acest gen de întrebări! N-am să-ţi cad în capcană nici de data aceasta. Îmi poţi pune orice alte întrebări; evident, cu excepţia celor legate de acest subiect!
- Bine. Renunţ, cedă Lucian. Pricep că nu eşti încă dispus să cooperezi în acest sens. Însă sper că-ţi este clar că nu renunţ definitiv, deci, te poţi aştepta şi altădată la întrebări de acest gen din partea mea. Îţi spun, ca să nu te surprindă când le vei mai auzi...
- Hmm; nu cedezi deloc, remarcă Nick, zâmbind şters.
- Cine să cedeze, iubitule? auziră ei glasul blondei, care-şi făcu apariţia pe puntea principală. Luci, să cedeze?! Niciodată! Ar fi trebuit să înveţi acest lucru până acum. Dar la ce anume nu vrea să cedeze de data aceasta căposul nostru comandant? replică blondina, la care Lucian îi atribui de îndată o privire nu tocmai îngăduitoare, deşi nici foarte aspră, semn că nu-i conveneau ultimele ei cuvinte, însă blonda nu-l luă în seamă, doar îl cunoştea destul de bine, deci, îşi permitea să-l necăjească din când în când.
- La unele dintre mai vechile sale idei.
- Păi, dragule, Luci nu renunţă aproape niciodată la ideile sale, oricât de vechi ar fi ele, până nu sunt combătute de dovezi greu de contestat. Totuşi, despre ce era vorba, de data asta?
- Dragul tău Nick nu e încă dispus să recunoască faptul că ar fi unul de-al nostru, de pe Terra, dar oricât s-ar împotrivi, sunt convins că aşa este, răspunse Luci în propria-i manieră.
Nick reporni filmul, de moment ce Lucian vorbea cu blonda.
- Mda... îngână şoptit blonda. Ce să-ţi spun?! Tipic ţie. Dar te rog, Luci, lasă-mi iubitul în pace, nu-l cicăli cu convingerile tale; îl ameţeşti...
- Blondino, îl lăsasem deja; pe moment! Îl avertizam doar să nu fie surprins dacă voi mai aduce şi altadată subiectul în discuţie... Deci, sunt căpos, nu-i aşa?! Credeam că doar Nis mi-a atribuit această caracterizare. Nu ştiam că-i împărtăşeşti opiniile. De ce i te alături?
- Nis, eu, altcineva, ce contează?! Tu tot căpos rămâi.
- Poftim? se încruntă el a nemulţumire.
- Haide, Luci! Glumeam doar, ar fi trebuit să-ţi dai seama, zâmbi ea fermecător, împăciuitor.
- Aha, glumeai, deci... Atunci, comandantul cel căpos te întreabă ce s-a întâmplat cu micuţa ta prietenă? Te-ai săturat deja de Ema?
- Nu încă. Făceam doar o mică pauză, după care am să mă întorc de îndată la ea.
- Înţeleg, se interesă Lucian, „căposul”. Şi până acum, ce-ai constatat referitor la ea?
- Nimic deosebit, în afară de faptul că e o leneşă fără pereche, spuse blonda. Nu s-a mişcat deloc de acolo, stă, aşteptând ceva, dar nu pricep ce. Să se petreacă vreo minune şi să aterizeze vreo insectă în pânza ei firavă?! Nu-şi dă seama că asta nu se va întâmpla în curând?
- Probabil că nu-şi dă seama. La urma-urmei, Ema e doar un păianjen. E normal să-şi aştepte prada, comentă Lucian.
- Aşa e; doar un păianjen, îl aprobă blonda. Un păianjen care visează o pradă bogată... Ascultă, Ema o fi ea un păianjen, dar noi suntem oameni; şi între timp mie mi s-a făcut foame. Mai mult de asta am venit pe puntea principală. Eu nu pot aştepta, ca Ema, să pice ceva din senin. Ce zici, căposule, ne poţi servi cu ceva?
- Asta era... se dumiri Lucian, fără a protesta. Sigur, se rezolvă imediat! Dar după cum ştiţi, nu vă voi putea servi cu ceva preparat de mine; Nis mi-a interzis acest lucru la jocul de cărţi. Deci, va trebui să vă mulţumiţi cu ce a pregătit Robby sau Felix.
- Evident, îl aprobă blonda. Acum orice e bun. Mai ales atâta timp cât nu e necesar să le prepar eu.
- Vezi, într-un fel şi tu semeni cu micuţa ta prietenă pe care tocmai ai părăsit-o. Eşti la fel de leneşă ca şi Ema, glumi Lucian, retrăgându-se spre bucătăria navei.
Se întoarse în scurt timp cu toate cele necesare, începând să le aşeze atent pe masă. În acel moment se deschise trapa navei, iar de dincolo de ea îşi făcu apariţia Mihai.
- Salut, se adresă el celorlalţi. Ce făceaţi? Tocmai puneaţi masa? Se pare că am picat la ţanc! Nici eu n-am mâncat nimic în oraş, deci, îmi va prinde bine... Mi-e foame!
- Ia loc, campionule, îl invită Lucian fără alte comentarii, aşezându-se şi el alături de ceilalţi.
Nick venise şi el la masă, însă tot privea filmul, care nu se terminase. Asta nu-l împiedica să ia şi o gustare de dimineaţă.
- Deci, Mihăiţă, se interesă blonda, înainte de a începe să mănânce. Cu ce ocazie prin navă? Ai trecut doar aşa, absolut întâmplător, sau ai avut vreun motiv anume?
- Absolut întâmplător, nu chiar. Lia mi-a spus că Luci doreşte ca eu să vin în navă pe la 09.00, maxim 10.00, dar nu ştiu de ce, nu cunosc motivul pentru care am fost convocat. Iar dacă am sosit mai devreme, sper că nu-i nici o problemă, spuse Mihai, verificându-şi ceasul, care indica ora 08.30.
- Nu, Mihai, nici o problemă, îl aprobă Lucian. Am spus 09.00 sau 10.00, pentru că nu credeam că te vei putea trezi mai devreme. Ai întârziat mult aseară. Te-am aşteptat vreo jumătate de oră, dar n-ai apărut.
- Păi... Nu ştiam că mă aştepţi, altfel m-aş fi grăbit. De ce nu m-ai anuţat? Puteai doar. Ce te-a reţinut?
- Nu era nevoie să te deranjez aseară. Nu era o urgenţă. E bine că ai venit şi acum.
- Şi dacă tot am venit, pot afla şi pentru ce?
- Sigur, campionule! Dar ai răbdare, nu mă zori! Acum încercam să mâncăm. Vorbim după aceea.
- De acord, îl aprobă Mihai. N-am nimic împotrivă. Şi voi doi, prieteni? Tot Luci v-a chemat şi pe voi?
- Nu, pe noi nu ne-a chemat nimeni, răspunse Nick, privind totuşi spre film. Noi ne aflăm aici din cauza păianjenului. Blonda mea s-a ataşat atât de mult de această micuţă femelă cu multe picioare, încât ar fi în stare să stea tot timpul numai lângă ea.
- Nu-i adevărat, se împotrivi Maria. O cercetez numai, justifică ea.
- O cercetezi?! De ce atât de des? Şi atât de mult timp... se miră Nick.
- Pentru că aşa trebuie, răspunse ea simplu.
- Nu-i nimic. Cu ocazia asta, pot privi şi eu alte filme. Îmi plac, zise Nick, apoi tăcură.
Serviră, deci, micul dejun, împreună. De îndată ce se sătură, Nick îşi reluă locul pe fotoliu, în faţa televizorului. Iar Mihai insistă să afle motivul pentru care fusese chemat în navă. Prin urmare, Lucian nu avea încotro şi-i povesti nerăbdătorului campion tot ceea ce aflase ziua trecută de la Dick şi Sid, încercând să scurteze istorisirea de data aceasta. Mihai ascultă cu atenţie toate aceste noutăţi, pe care, bineînţeles, le găsi foarte interesante, punând din când în când întrebări, fără însă a-l întrerupe prea des pe Lucian.
- Deci, tu ce crezi despre toate astea, campionule? îi ceru Lucian părerea referitor la cele relatate.
- Păi... Ce-aş putea spune?! Sincer, nu ştiu... Pare incredibil, neverosimil, mă lasă fără replică... Sunt lucruri foarte interesante, însă în acelaşi timp, dificil de înţeles. E greu de crezut, cel puţin pentru noi.
- Asta a fost şi impresia mea. Cred că oricare dintre noi va reacţiona la fel la aflarea acestor noutăţi, presupuse Lucian.
- Bineînţeles. Doar nu e ceva absolut normal, îl aprobă campionul.
- Nici eu nu ştiu ce să spun, interveni blonda. N-am auzit nimic de genul ăsta până acum. E, într-adevăr, greu de înţeles... Acum însă, cred că o să mă întorc la problema mea, păianjenul-femelă. Încă trebuie să o ţin sub observaţie, îi anunţă blonda, pregătindu-se să se retragă spre locul în care-şi avea sălaşul micuţa femelă-păianjen.
- Un moment, blonduţo, o opri Lucian. Nu te grăbi aşa de tare. Aşteaptă puţin!
- Bine, aştept... zise ea.
- Deci, Lucian, pentru asta m-ai chemat în navă? Ca să-mi spui toate astea? interveni campionul, readucând în discuţie motivul pentru care fusese convocat în navă.
- Da, printre altele şi pentru asta, îi oferi Lucian un răspuns nu tocmai clar. Şi dacă tot eşti aici, campionule, ce-ar fi să-i dai o mână de ajutor blondinei noastre, în observaţiile ei asupra păianjenului? De asta i-am spus să aştepte puţin şi mai mult din acest motiv te-am chemat aici pe tine.
- Eu?! Cu ce-aş putea-o ajuta?! Doar ea e biologul... se miră Mihai. Eu habar n-am de creaturile astea, deci, nu văd cum aş putea s-o ajut. Nu e domeniul meu, chiar deloc, sunt total pe din afară.
- Campionule, nu ţi-a cerut nimeni să-i îmbunătăţeşti blondinei cu ceva cunoştinţele sale, legate de aceste creaturi; evident că n-ai avea cu ce s-o ajuţi în acest sens şi nimeni nu ţi-ar cere aşa ceva. Dar ai putea-o ajuta într-un fel, cu ceva la care te pricepi tu cel mai mult. Nu sunt sigur că se poate, însă presupun că i-ai putea ataşa micuţei femele-păianjen, fără ca acest lucru s-o afecteze în vreun fel, un microcip, cu ajutorul căruia s-o putem urmări fără efort 24 de ore din 24... Adică, astfel i-ai putea uşura munca blondinei; n-ar mai fi nevoită să vină atât de des în navă şi nici să piardă prea mult timp aici, ceea ce l-ar mulţumi şi pe Nick, presupun. Ce zici, se poate? se interesă Lucian.
- Ah, un microcip?! Da, bineînţeles, se poate, rămase dus pe gânduri pentru o clipă campionul. E chiar foarte simplu, nu-i mare lucru. Doar că... Vezi tu, Luci, Nis mi-a interzis să folosesc computerele, timp de două săptămâni. De altfel, văd că şi tu ţi-ai lăsat din nou barbă.
- Normal, tot din cauza nărodului ăla, cu poruncile lui aiuristice, cu tot, zise Lucian.
- Şi atunci, cum vrei să realizez acel microcip, fără să utilizez computerul? Poţi să-mi spui şi mie? Să ştii, magician nu sunt!
- Poftim?! Asta n-ar trebui să fie o problemă.
- Luci... începu Mihai o idee. Dacă mi-am dat cuvântul, n-am cum să...
- Vorbesc eu imediat cu nărodul ăla! îl întrerupse Lucian. Şi se rezolvă! Nis... reglă şeful minitransmiţătorul pe frecvenţa geografului.
- Da, şefu’, se auzi glasul lunganului.
- Avem o problemă gravă, din cauza ta.
- Serios?! Noi?! Avem?! Adică... Din cauza mea?! Ce problemă gravă, şefu’? Zi-i! Te ascult!
- Mihai e aici, lângă mine şi aş avea urgent nevoie de ajutorul lui, dar spune că nu poate, pentru că tu i-ai interzis să lucreze pe computer în decursul acestor două săptămâni, iar el nu are de gând să-şi încalce cuvântul dat.
- Ah, da; porunca aceea... îşi aminti lunganul.
- Exact, aceea... Spune, îi permiţi să mă ajute acum sau nu?!
- Păi, ştiu şi eu ce să zic, şefu’?! Porunca e poruncă! Adică, eu tot n-am voie la dulciuri, tu tot bărbos eşti şi nici nu găteşti. El de ce n-ar respecta-o?
- Pentru că e o urgenţă, mă, de aia! Şi am nevoie de ajutorul lui acum, nu altădată! Pricepi de ce?
- Chiar nu poate aştepta până se sfârşeşte perioada de interdicţie, şefu’? N-ar mai fi mult.
- Nu, mă, ar fi imposibil!
- Bine, atunci, fie... Dacă-i aşa de important, poate lucra pe computer, da’ doar acu’, atât, zise lunganul. După aia, nu mai!
- Mersi pentru înţelegere, Nis!
- Şi-n cazul ăsta, pot veni şi eu în navă acu’, şefu’?
- Pentru ce, mă?! Să-l supraveghezi pe Mihai? Nu-i nevoie; sunt deja eu aici!
- Nu d’asta, şefu’... Mă gândeam că poate capăt şi eu o bombonică, sau altceva dulce.
- Ce-ai zis, mă?!
- Păi, dacă eu i-am dat lui voie, de ce nu?
- Nu ştiu, mă, treaba ta. Poţi veni şi o să vorbeşti cu Nick despre chestia asta, că e şi el aici. Vezi dacă-ţi permite.
- Ah, e şi Nick acolo... Bine, şefu’. Poate vin.
- Te aşteptăm, încheie Lucian, apoi privi spre tânărul său coleg: Deci, Mihai...
- Din partea mea, nu-i nici o problemă. Mă apuc de treabă imediat! Chiar acum, zise el şi se instală confortabil în faţa computerului, pe care-l porni de îndată. Ah, ce mult îmi lipsea chestia asta... i se lumină faţa în momentul în care atinse tastatura.
- Eşti sigur că se poate? Adică... se arătă sceptică blonda, apropiindu-se de campion. Pe Ema n-ar afecta-o cu nimic? N-aş vrea să păţească ceva. Dacă e în vreun fel în pericol, nu sunt de acord cu ataşarea acestui microcip. Prefer să-mi continui cercetările în propria-mi manieră, urmărind-o personal, pentru că acest lucru nu-i face nici un rău ei, chiar dacă îmi ocupă mie mai mult timp.
- Uşurel, blondino, încercă Lucian s-o calmeze. Mihai, ne poţi asigura că implantarea acestui microcip pe care-l vei realiza, n-o va afecta cu nimic pe micuţa noastră prietenă?
- S-o afecteze cu ceva?! Nici măcar nu-i va sesiza prezenţa, deci, n-ar avea cu ce s-o afecteze, se miră campionul. Dar pentru noi, va fi cu adevărat de folos. Vom putea verifica oricând pe monitorul computerului la care va fi conectat microcipul, orice mişcare ar efectua micuţa noastră prietenă, inclusiv în cursul nopţilor. Tu, blondo, oricum n-o poţi urmări noaptea, însă aşa vei avea şi această posibilitate.
- Bine, acceptă blonda. Dacă eşti sigur că n-o va afecta cu nimic, atunci sunt de acord să-i ataşăm acest microcip.
- Sigur, întări campionul. Vom putea să-l şi testăm, să vedem cât de eficient se dovedeşte. Ai avut o idee strălucită, şefule!
- Ce-ai spus? se strâmbă Lucian.
- Că ai avut o idee minunată, repetă nedumerit campionul, corectându-se: De fapt, am zis strălucită.
- Lasă partea asta, îl lămuri Lucian. Ce-ai zis după aceea?
- Ah, după aceea... se dumiri Mihai, amintindu-şi: Am spus „şefule”. Asta te deranja, nu-i aşa?! Ce să zic?! Am utilizat formula lui Nis... Mi-a scăpat, doar din grabă, serios!
- Din grabă, zici... Altădată să nu te mai grăbeşti! Doar ştii cât de mult îmi displace să mi te adresezi astfel! Lui Nis n-am ce-i face, e prea târziu pentru el, dar tu... De la tine am alte pretenţii!
- Hai, Luci, am greşit doar, zâmbi Mihai.
- Bine, fie, accept de data asta. Deşi nu înţeleg ce v-a apucat pe toţi, de v-aţi molipsit de la Nis în ultimul timp.
- Toţi?! Care toţi? Eu sunt doar unul, Luci, nu mai mulţi.
- Ştiam asta, dar şi blonda mi-a reproşat azi că aş fi căpos; e tot o formulă utilizată de lunganul nostru, atunci, în peşteră, când cu piatra aia a lui...
- Sigur, mi-amintesc, spuse campionul, fără a-şi dezlipi privirea de pe monitor. Şi ce să-ţi fac dacă eşti cu adevărat căpos?
- Poftim?!
- Păi, de aia ţi-a zis blonda aşa, nu?! O fi ştiind ea ceva...
- Ştii ce, Mihai, vezi-ţi mai bine de microcipul ăla al tău! Nu încerca să mă enervezi pe mine, că până la urmă poate şi reuşeşti acest lucru! Bine?
- Sigur! Clar, şefu’, utiliză Mihai, distrat, de astă dată intenţionat, o altă formulă specifică lunganului.
- Aş... renunţă Lucian.
Trapa navei se deschise, iar de dincolo de ea...
- Şi că tot vorbeam de lup... privi Mihai doar o clipă spre intrare. Iată-l, tocmai a intrat! Ce-i, Nis, n-ai mai rezistat singur prin oraş?! Te plictiseai, n-aveai suficiente dulciuri, sau ce?!
- Păi, doar am zis că o să vin, rosti lunganul. Gata, asule, văd că te-ai şi instalat comod...
- Păi, da, doar după ce mi-ai permis. Altfel, nu, te asigur!
- Bine, lasă, dacă e urgent, înţeleg. Salve, şefu’, i se adresă apoi lui Lucian.
- Salve, Nis, îi răspunse acesta.
- Şi care-ţi era urgenţa, şefu’?
- Cu tine n-am nici o treabă, mă, îl lămuri scurt şeful.
- Păi, da, văd; cu Mihai doar...
- Îi facem un microcip micuţei Ema, femela-păianjen, Nis, răspunse campionul. Vrei să dai şi tu o mână de ajutor?
- Eu?! Aş; mai văzuşi?! Păianjeni... Asta-ţi era urgenţa, şefu’? Chiar nu suferea amânare câteva zile?
- Nu, Nis, nu suferea, pentru că miercurea viitoare, blonda va da păianjenul celor din laboratorul de plante din oraş, iar până atunci trebuie ţinută sub observaţie 24 de ore din 24. Nu se putea fără ajutorul lui Mihai. Acum pricepi?
- Aha, şefu’; priceput.
- Să le-o dea celor din laborator? Nu ştiam, replică Mihai, privind o clipă spre colegii săi.
- Ei, bine, acum ştii, zise Lucian.
- Dar ce-ar face ei cu un păianjen? păru nedumerit campionul.
- Habar n-am, că nu i-am întrebat. Dacă tot eşti aşa de curios, du-te şi întreabă-i tu, sigur îţi vor spune!
- Păi, nu, lasă, nu-s chiar aşa de curios, refuză campionul, văzâdu-şi în continuare de lucru.
- Şefu’... şopti Nis din apropiere.
- Ce-i, Nis?
- Cum rămâne cu problema mea?
- Care problemă, mă? Ai vreuna?! nu pricepu Lucian la ce se referea.
- Păi, ştii tu, cu dulciurile mele.
- Ah, problema aia... Nu ştiu, mă, habar n-am! Ce mă întrebi pe mine? Iată-l pe Nick chiar acolo, se uită la un film. Vorbeşte cu el şi vezi ce-ţi zice!
- Da’ nu pui şi tu o vorbă bună pentru mine?
- Eu?! De ce-aş face asta? Nu cred. Descurcă-te singur!
- Hai, mă, şefu’, te rog; nu fi rău...
- Nis, scuteşte-mă! Bine? zise Lucian, revenind lângă Mihai.
Prin urmare Nis se aşeză alături de Nick.
- Salut, i se adresă el.
- Ah, Nis... Salut, îi răspunse Nick.
- Bun filmul; l-am văzut, de mai multe ori chiar, replică lunganul, privind o clipă spre ecran.
- Mă gândeam eu că l-ai văzut. Şi... Vrei să-l vezi din nou acum, împreună cu mine?
- Sincer, nu prea.
- Şi atunci?!
- Doream doar să te întreb dacă... Îmi dai voie să...
- Să, ce?!
- Ştii tu... Cu interdicţia aia a ta... Aş gusta măcar o bomboană, două, nu mai mult, de aici, din navă.
- Asta era... se dumiri Nick, fără a-şi desprinde privirea de la film.
- Exact. Deci, ce zici?
- Ei, bine... Nu!
- Cum?! De ce?!
- De aia, că aşa zic eu! Mai poţi aştepta; n-o să mori din cauza asta! Mai sunt doar câteva zile.
- Dar, vezi, eu i-am permis campionului să lucreze pe computer acum, în ciuda interdicţiei, care nu s-a sfârşit, deci, ai putea şi tu să treci cu vederea...
- Nu! În cazul lui Mihai, era vorba despre o urgenţă, care nu suferă amânare; în plus, el lucrează, nu altceva. Să vedem... Tu ce urgenţă zici că ai?
- Păi... Să zicem că nu pot rezista atâta timp fără... Ţine figura asta?
- Deloc! N-ai decât să rezişti, zău aşa! Ce mă interesează pe mine?
- Hai, măi, Nick, nu fi rău... Blondo, puţin ajutor aici, te rog, privi lunganul spre Maria, care încă se afla pe puntea principală, lângă campion.
- Ce vrei de la mine, Nis?! Eu nu ştiu nimic. Cu Nick n-ai decât să te descurci singur! Nu mă amesteca pe mine!
- Mersi pentru nimic, Piticot, spuse nemulţumit lunganul şi îşi întoarse din nou privirea spre Nick Kuny: Şi atunci, cum rămâne, amice?
- Păi, nu ştiu... Calculează şi tu! Dacă ştii care-s zilele săptămânii, te descurci; sincer, nu e greu... Vezi când se sfârşeşte interdicţia şi gata, se rezolvă! Până atunci, n-ai decât să-ţi pui pofta-n cui! Şi acum, te rog, lasă-mă să văd filmul, că-mi distragi atenţia şi pierd scenele importante!
- Aş... Bine. Deci, n-am rezolvat nimic... se ridică lunganul de lângă tânărul Kuny şi se îndreptă spre ceilalţi; se interesă: Cum merge treaba pe aici?
- Strună, lungane, surâse Mihai. Încă un pic şi sunt gata!
- Deci, ai un astfel de microcip? întrebă Nis.
- Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
- O voi prinde, nu e dificil, îl asigură Maria. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
- Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
- Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
- Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
- Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
- Ai dreptate, o aprobă Mihai. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
- Foarte, campionule! Mă duc s-o prind, îi anunţă blonda.
- Iar eu să pregătesc microcipul, o completă Mihai. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
- Sigur, asule, rosti lunganul aprobator.
Blonda porni spre locul în care micuţa femelă-păianjen stătea nepăsătoare, fără a bănui ce anume i se pregătea, iar Mihai se îndreptă spre rezerva lui, să caute ceea ce-i trebuia pentru a realiza microcipul, unul minuscul, ba chiar aproape microscopic, însă care să fie exact ceea ce le era lor necesar, adică să fie capabil să supravegheze micuţa femelă-păianjen 24 de ore din 24. Iar Lucian rămase pe puntea principală, împreună cu lunganul Nis şi cu Nick, cu care se antrenă în alte discuţii interesante...