poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 669 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-02  |     | 



*21. Scurtă incursiune în trecutul Proximei.

Loc de întâlnire unde ajunseră în scurt timp, aproape la ora stabilită. Evident, ajunseră puţin mai devreme, dar nu avură mult de aşteptat până ce Sid îşi făcu apariţia. Ajuns aproape de ei, Sid îi salută prieteneşte, dând mâna cu Lucian şi sărutându-i-o pe a Liei.
- Nu mi-ai spus că vei fi însoţit de încântătoarea ta colegă...
- Ah, da... Lia-mi este partener.
- Partener... se miră Sid.
- La cercetări. Adică, mă ajută... Ştii tu, colaborăm. De ce te miri? Nu cumva ţi-am mai spus acest lucru?
- Ba da. Parcă am auzit o dată ceva în acest sens, dar nu-mi amintesc exact dacă de la tine sau de la altcineva.
- Poate ai auzit chiar de la mine, presupuse Lia.
- Tot ce se poate, o aprobă parţial Sid, fratele Sonyei. Deci, am înţeles că aţi fost în vizită la Dick, acolo unde lucrează acesta, la marele laborator din oraş...
- Da, e adevărat, răspunse tot Lia. Am aflat multe lucruri interesante. Iar Luci vrea să-ţi vorbească, să-ţi pună unele întrebări, are el nişte nelămuriri...
- Păi, întreabă-mă, îl invită el pe Lucian. De abia aştept să aud întrebările tale.
- Lia, eşti sigură că mă laşi pe mine să iau cuvântul? Ştii foarte bine că după aceea n-o să mai ai şansa, îi atrase Lucian atenţia.
- Nu, e-n ordine! Deocamdată, spuse ea.
- Bine. Dar să nu aud că-mi reproşezi ceva după aceea, îi ceru Lucian.
- Nu se va întâmpla aşa ceva, îl asigură ea.
- Hei, sunt şi eu aici, cu voi doi, le reproşă însă Sid faptul că începuseră să discute doar între ei. V-amintiţi?
- Sigur, Sid. Scuze, spuse Lucian.
- Deci, n-am înţeles prea bine ce vrei de fapt... Vrei să stăm de vorbă doar azi despre ceva anume sau vrei să ne reluăm întâlnirile zilnice.
- Să ne reluăm întâlnirile zilnice, desigur, preciză Lucian.
- Bine, îl aprobă Sid. Mie-mi convine!
- Deci, Sid, nu ştiu dacă ai aflat, dar am găsit un păianjen la bordul navei noastre, o femelă; blonda noastră i-a pus numele Ema...
- Nu, nu aflasem, pentru că nu m-am interesat. Adică, ştii tu, nu m-am informat...
- Înţeleg, îl întrerupse Lucian. Deci, în legătură cu acest păianjen, doream să te întreb dacă ar putea fi de pe planeta voastră? Adică dacă ai cumva la cunoştinţă să existe cumva pe Proxima păianjeni naturali sau artificiali?
- Păianjeni pe planeta noastră?! Nu, nu cred. Însă nu ştiu sigur. Nu cred să se fi creat vreodată păianjeni artificiali. Cât despre cei naturali, dacă ar exista totuşi pe undeva, pe suprafaţa întinsă a Proximei, aceia nu pot fi decât de la voi, de pe Terra, deci implicit de la voi din navă. Ar fi putut ieşi neobservaţi, sunt nişte creaturi destul de mici...
- Sid, noi n-am avut niciodată la bordul „Pacifis”-ului păianjeni, până acum. Iar acum avem doar această femelă, Ema, a cărei provenienţă ne este absolut necunoscută.
- Te cred, Lucian, dar nu poate fi de pe planeta noastră. Dar cum, nu v-a lămurit Dick asupra acestei probleme? El ar trebui să ştie mai bine decât oricine.
- Ba da, ne-a lămurit. Însă eu doream să aud şi opinia ta; nu strică...
- Sigur, dar ţi-am spus... Nu cred că ar putea fi de pe planeta noastră.
- Bine. Pentru mine e destul de clar acest lucru. Anume că acest păianjen nu poate fi de pe Proxima. Am înţeles de la Dick că nu s-au creat niciodată păianjeni artificiali pe planeta voastră. Cât despre cei naturali, Dick susţinea că n-au existat niciodată păianjeni naturali pe suprafaţa Proximei, nici înainte de explozia Dantoniei, deci n-ar avea cum să fie de-al vostru. Am înţeles deci că nu poate fi decât de pe Terra; n-am înţeles însă cum, când şi de unde a apărut la bordul „Pacifis”-ului, dar asta-i o altă poveste, deci n-are rost să insistăm asupra subiectului. Probabil că în final, cu timpul, ne vom lămuri noi de unde a apărut, vom afla adevărul, sau probabil că nu... În sfârşit! Nu contează! Să lăsăm asta... Totuşi, crezi că dacă am întreba-o pe sora ta, ea ne-ar spune altceva? Adică, ar ştii mai multe amănunte?
Lia păru nemulţumită de faptul că el amintise de Sonya, ba chiar insistent, dar nu zise nimic în acest sens.
- Nu cred, replică Sid. De altfel, Dick ştie cel mai bine, deci nu cred că Sonya v-ar putea spune ceva diferit decât ceea ce deja aţi auzit de mai multe ori.
- Sigur. Deci, n-are rost s-o deranjăm.
- Asta vă priveşte. Dacă totuşi vreţi, o puteţi întreba, n-ar deranja-o cu nimic.
- Aşa e, însă n-are sens. Deci, renunţ. Dar, Sid... Dick ne-a mai spus şi altceva interesant, ceva ce n-am mai auzit până acum şi nici nu ne-am imaginat, n-am fi putut... Spunea că înainte de marea catastrofă, flora şi fauna planetei voastre era cu totul altfel decât cum este acum. Că plantele şi animalele care existau atunci şi erau naturale, erau total diferite decât cele de acum, artificiale, care sunt identice cu cele existente pe Pământ. Mai spunea că viaţa pe Proxima a evoluat altfel decât pe Terra. Deci, ce ai de spus tu în legătură cu toate acestea?
- Ce crezi că ţi-aş putea spune? Decât că... Bineînţeles, totul e adevărat. Întocmai cum a spus Dick.
- Bine, dar... Tu nu mi-ai spus niciodată aşa ceva, îi reproşă scurt Lucian.
- Pentru că nu m-ai întrebat niciodată. Te asigur că, dacă m-ai fi întrebat, ţi-aş fi spus, normal; nu am nimic de ascuns faţă de tine. Dar pur şi simplu n-am abordat acest subiect în discuţiile noastre.
- Te cred. Şi e adevărat, nu m-am interesat niciodată de plantele şi animalele care au existat în trecut pe planeta voastră, ci numai despre cele existente acum, în prezent, însă am procedat astfel pentru că eram convins că cele din trecut nu puteau fi altfel decât cele ce există acum pe suprafaţa Proximei. Nu-mi puteam închipui că locuitorii planetei voastre au preferat să ia ca model pentru plantele şi animalele artificiale flora şi fauna Terrei, în detrimentul celei existente odinioară chiar aici, pe planeta voastră. Însă dacă tu ştiai sigur acest lucru, ai fi putut să-mi spui mai de mult; era ceva important...
- Nu m-am gândit că te interesează. Îmi pare rău dacă am greşit cu ceva.
- Nu, e-n ordine. N-aveai de unde să ştii că m-ar interesa, de moment ce nu te-am întrebat nimic în acest sens. Dar te întreb acum! Deci, cum arătau, de fapt?
- Păi... Ar fi mult prea greu de descris în cuvinte! Îţi dai seama că exista o mare diversitate de plante şi animale, o mulţime de specii, răspândite pe întreaga suprafaţă a planetei noastre, care e imensă. Deci, nu cred că ţi-aş putea povesti. Cel mai indicat ar fi să-ţi arăt diverse imagini, pe care să ţi le explic, pentru a înţelege mai bine.
- Imagini... se miră Lucian.
- Da. Ştii tu, cărţi, computere, înregistrări şi multe altele asemenea. Dacă vrei chiar acum, nu-i nici o problemă, se poate aranja. Dacă nu, rămâne pe altădată. Cum doreşti.
- Păi, nu cred că e momentul cel mai potrivit. Poate altădată, avem suficient timp. Tu ce zici, Lia?
- Cum vrei, Luci.
- Nu lăsa totul la aprecierea mea. Spune-ţi părerea!
- Dacă ţii neapărat să afli părerea mea, atunci... Nici eu nu cred că e momentul potrivit, deci mai bine s-o lăsăm pe altădată. Acum să ne continuăm discuţia.
- Bine, o aprobă Lucian. Şi ce-aţi zice să ne aşezăm pe o bancă? Ne-am plimbat destul. Adică... Voi nu sunteţi obosiţi?
- Eu, unul, nu sunt deloc obosit, însă dacă vrei să stăm pe o bancă, n-am nimic împotrivă, răspunse Sid.
- Păi, să ne aşezăm, propuse Lia, exprimându-şi astfel şi părerea ei. Deci, Sid, de ce crezi că locuitorii planetei voastre le-au ales ca model pentru plantele şi animalele voastre artificiale pe cele de pe Terra şi nu pe cele ce au existat în trecut pe Proxima?
- Nu ştiu, n-am idee de ce au procedat astfel, nu pot să-mi dau seama de ce au preferat ca model flora şi fauna planetei voastre. Poate au avut ei motivele lor, dar nu-mi pot închipui care ar fi acestea. Aş putea doar face multe presupuneri, însă nu ştiu dacă acestea v-ar satisface în vreun fel curiozitatea.
- Ai dreptate, presupunerile nu ajută prea mult. Presupuneri putem face şi noi, oricâte. Chiar şi Dick ne-a înşirat o grămadă de probabilităţi, nimic sigur, spuse Lucian.
- Atunci nu vom face presupuneri, vom încerca să aflăm sigur motivele lor, dacă se poate. Însă nu acum. Vom vedea ce putem face în acest sens. Poate când vom urmări imaginile, sau... Nu ştiu!
- Sigur, Sid. E mai bine aşa, îl aprobă Lucian. Spune-mi atunci, oraşul acesta a existat întotdeauna pe suprafaţa planetei voastre, a fost aşa mereu? Toate aceste clădiri erau aici şi înainte de pătrunderea dantoniului în atmosferă? Şi apoi doar au fost acoperite de cupolă?
- Nu, Lucian. Nimic din ceea ce vezi acum nu exista înainte. Totul a fost construit după aceea. Ba chiar clădirile au fost construite de abia după consolidarea cupolei ce adăposteşte acest oraş. Aici a fost cu totul altceva înainte.
- Existau cumva oceane pe Proxima, întrebă Lucian, în trecut?
- Oceane, nu. Era apă, naturală, încă destul de multă, dar nu sub formă de oceane. Erau râuri, fluvii, lacuri, chiar şi mări, destul de multe, dese, nu foarte mari. Erau de mărime mijlocie, asemănător cu marea la care ţara voastră are ţărm, Marea Neagră parcă şi erau şi altele mai mici, mai mari nu! Şi nu erau nici foarte adânci.
- Nu erau nici măcar cât Mediterana?
- Nu, Lucian. Mediterana e destul de mare. Loc ar fi avut destul, Proxima e imensă, ar fi putut exista oceane în care s-ar fi putut scufunda cu uşurinţă multe dintre planetele sistemului vostru solar, cu excepţia lui Jupiter, bineînţeles, dar n-a fost aşa. Cea mai adâncă mare avea cel mult 1500-2000 m adâncime, ceea ce nu poate fi comparat cu cea mai mare adâncime de pe Terra, în Oceanul Pacific, Groapa Marianelor, de peste 11000 m. Nu existau asemenea adâncimi în mările de pe planeta noastră şi nici asemenea întinderi imense de apă ca oceanele. Deci, desigur, nimic asemănător Pacificului vostru. Apa nu ocupa o porţiune atât de mare din planeta noastră, aşa cum se întâmplă pe Terra, unde apa ocupă mai mult de 70% din întreaga suprafaţă a planetei voastre. Totuşi, era suficientă apă pentru a satisface nevoile animalelor, plantelor şi locuitorilor de atunci ai planetei noastre, mai ales că era uniform răspândită, neexistând porţiuni secetoase cum ar fi deşerturile. Desigur, adunată la un loc, toată acea cantitate de apă, era mult mai multă decât pe Terra, având în vedere dimensiunile Proximei, însă aici apa nu ocupa nici măcar un sfert din întreaga suprafaţă a planetei, însă un sfert din Proxima înseamnă foarte, foarte mult.
Lia se interesă Lia:
- Trăiau animale în acele ape?
- Desigur, existau creaturi marine, deloc asemănătoare celor cunoscute vouă, dar pe acelea le vom vedea când veţi dori să urmărim imagini din trecutul planetei noastre. Acum n-ar avea rost să mă apuc să explic cum anume arătau, nici n-aş reuşi... Tot ce vă pot spune sigur e că nu se dezvoltaseră excesiv, adică nu erau animale masive, spre exemplu ca balenele existente în oceanele terestre, cele mai mari vieţuitoare marine de pe Proxima atingând, să zicem, cel mult mărimea unui delfin. Şi bineînţeles, mai mici.
- Iar animalele de pe suprafaţa planetei... întrebă aceeaşi Lia.
- Nici acelea nu erau foarte mari şi nici foarte grele. Cel mai mare animal de pe suprafaţa planetei noastre era de dimensiunea unui cal. Nu existau animale masive ca elefanţii, rinocerii, hipopotamii şi nici foarte înalte, cum ar fi girafele. Erau destul de modeste ca dimensiuni şi greutate corporală.
- Iar printre ele, existau şi animale carnivore? Adică, animale care să ucidă şi să mănânce altele, continuă Lia cu întrebările.
- Da, existau atunci şi animale erbivre, cât şi carnivore, relaţia dintre pradă şi prădător fiind, ca şi pe Terra, foarte strânsă. Carnivorele controlau, de obicei populaţia erbivorelor, împiedicând înmulţirea excesivă a acestora, ucigând de obicei doar animalele slăbite, bolnave sau lovite. Chiar şi în ape erau carnivore, nu atât de feroce cum ar fi rechinii voştri, dar existau. După cum ştiţi, ca şi pe Pământ, peştele mare îl înghite pe cel mic. Cu deosebirea că acele creaturi marine ce existau pe Proxima în trecut nu semănau deloc cu peştii cunoscuţi vouă, erau diferiţi de aceştia.
- Iar în aer? întrebă Lia.
- Sigur, erau şi în aer, animale care zburau, un fel de păsări, deşi nu arătau ca păsările cunoscute vouă, nici ca liliecii, dar, evident, aveau aripi, altfel n-ar fi putut zbura. Nici acelea nu erau foarte mari. Cea mai mare zburătoare de pe Proxima atingea cel mult dimensiunile unui porumbel, nimic asemănător vulturilor de la voi. Şi se hrăneau în general cu insecte şi mici rozătoare, pentru că existau şi aşa ceva atunci.
- Deci, întrebă aceeaşi Lia, erau şi insecte?.
- Da, erau şi insecte, o mulţime, foarte diferite unele de altele. Gâze, gândaci, nu şi păianjeni.
- Scuze că te întrerup, însă din câte am înţeles de la Maria, biologul nostru, păianjenii nici nu sunt insecte, zise Lia.
- Posibil, o aprobă Sid. În orice caz, nu existau păianjeni. În plus, desigur, insectele de atunci de pe planeta noastră nu semănau cu gâzele sau insectele de pe Terra, însă în general, aveau aceleaşi caracteristici, adică aveau aripi, zburau, erau mici ca dimensiuni şi se hrăneau cu alte insecte mai mici, sau, după caz, cu frunze, ierburi, polenul sau nectarul florilor. Şi nu depăşeau dimensiunile unui fluture obişnuit de pe planeta voastră.
- Şi bâzâiau... se interesă tot Lia.
- Păi, nu toate, dar cred că da, presupuse Sid, fără a fi sigur de acest lucru, iar Lia întrebă:
- Erau şi reptile?
- Da, erau. Nu atât de spectaculoase precum crocodilii voştri, însă existau şi reptile. Majoritatea erau mici, cel mult de dimensiunea unui guşter, nu mai mari. Se hrăneau cu diverse plante, insecte, rozătoare mici. De asemenea, exista şi ceva asemănător şerpilor, târâtoare veninoase, cât şi neveninoase, nici acelea nu foarte mari, deci nimic asemănător marelui anaconda, şarpelui boa sau pitonului. Erau mai mici, cel mult de dimensiunea unei vipere ajunsă la maturitate.
- Şi cum se înmulţeau? Dacă ştii... întrebă Lia.
- De la caz la caz, în funcţie de specie, aproape la fel ca şi pe planeta voastră. Adică, aproape în toate cazurile, existau două sexe diferite, femelele depunând ouă sau născând pui vii. Evident, cu unele excepţii. Existau deci şi marsupiale, insecte care se înmulţeau prin larve sau omizi, de asemenea mamifere blănoase, cât şi creaturi care depuneau ouă, cum se întâmpla în marea majoritate în cazul păsărilor şi a reptilelor, dar nu numai. La fel şi creaturile marine, care depuneau ouă, cunoscute de voi sub denumirea de icre, deşi unele specii năşteau direct pui vii. Desigur, existau şi excepţii, ca şi pe Terra, cum ar fi acele microorganisme, care nu aveau sexe, înmulţindu-se prin diviziune, ca şi a unor creaturi unicelulare, deci mai puţin dezvoltate. Desigur, existau şi microbi atunci. Într-un cuvânt, exista o mare diversitate a lumii vii, de creaturi, cu mici sau mari diferenţe, fiind sau comportându-se aproape la fel ca şi cele de pe Pământ. Deci, erau tot felul de creaturi, de la cele mai mici, neînsemnate, invizibile pentru ochiul liber, până la cele mai complexe, bine dezvoltate, nu foarte mari ca dimensiuni. După cum vedeţi, deşi Proxima e o planetă imensă, creaturile care au apărut pe suprafaţa ei nu au căpătat dimensiuni înfiorătoare, ci oarecum modeste.
- Şi n-au existat niciodată creaturi foarte mari, întrebă tot Lia, cum au fost dinozaurii odinioară pe planeta noastră?
- Nu, niciodată. Cel mai mare animal n-a depăşit niciodată dimensiunile sau greutatea unui cal pe suprafaţa planetei, în ape nefiind mai mari decât delfinii, deci nici măcar cât un rechin, cum ar fi marele alb, ca să nu mai vorbim despre balene. Iar în aer, niciodată mai mari ca un porumbel. Cât despre creaturi imense, voluminoase, cum au fost la voi mamuţii, dinozaurii, plesiozaurii, pterodactilele sau pterozaurii, nu, niciodată! Nici în aer, nici în ape, nici pe suprafaţa planetei.
- Înţeleg. În concluzie, au existat tot felul de animale, însă nu foarte mari, constată Lia, pe care Lucian o lăsase de data aceasta să vorbească mai mult, în timp ce el asculta tăcut totul, cu mare atenţie, înregistrând mental toate amănuntele ce i se păreau lui importante.
- Da, de toate felurile, zburătoare, marine sau terestre, adică... nu de pe planeta voastră, ci cele ce trăiau odinioară pe suprafaţa planetei noastre. Cu sânge rece sau cald, vertebrate, nevertebrate, mamifere sau nu, reptile, insecte, moluşte... De toate felurile. Inclusiv carnivore, erbivore sau omnivore.
- Aşa, deci... păru Lia mulţumită de răspunsurile primite. Dar vegetaţia planetei voastre cum era?
- Veţi vedea voi şi cum arăta vegetaţia Proximei, tot când vom urmări imaginile. Tot ce vă pot spune e că şi vegetaţia se prezenta sub diferite forme. Plante, ierburi, pomi, ciuperci... În general, tot de culoare verde, deşi nu în totalitate, cu flori multicolore, aspectuoase, frumos mirositoare, diferite totuşi şi acelea faţă de cele de pe Terra. Nu existau pomi foarte mari, foarte înalţi şi nici păduri foarte întinse. Dar vegetaţia planetei era totuşi bogată, diversă. Exista de asemenea şi vegetaţie marină, formată din plante acvatice, alge şi altele asemenea. Cât şi vegetaţie montană, alpină, deşi nici munţii noştri nu se pot compara cu cei de pe Terra. Cei mai înalţi munţi de aici depăşesc cu puţin cel mai înalt vârf din ţara voastră, vîrful Moldoveanu din munţii Carpaţi, care are 2544 m. Deci pe Proxima nu există piscuri mai înalte de 2600-2700 m. Prin munţi aţi fost destul. Desigur, munţii de acum sunt lipsiţi complet de vegetaţie, faţă de cei din trecut, altfel sunt aceiaşi. Şi în nici un caz nu se pot compara cu munţii Himalaya, unde vârful Everest atinge înălţimea maximă de 8848 m. Aici, înălţimea medie variază între 1000-1500 m. De asemenea, nu există vulcani activi, decât vreo câţiva munţi vulcanici stinşi, care şi-au încetat activitatea cu foarte mult timp în urmă. De fapt, vulcani activi nu erau nici înainte de marea catastrofă. Au fost numai câţiva cu mult, foarte mult timp în urmă, însă nici atunci erupţiile vulcanice nu erau aşa de spectaculoase ca pe planeta voastră. Activitatea vulcanică a fost mereu redusă.
- Şi de ce se întâmpla astfel? Cărui fapt i se datora acest fenomen? întrebă Lia.
- Presupun că din cauza dimensiunilor imense ale planetei noastre. Până să ajungă lava la suprafaţă, forţa erupţiei era mult diminuată, în plus, lava ajungea aproape rece, nu mai era atât de fierbinte. Dar nu sunt foarte sigur că aceasta ar fi explicaţia. E doar o posibilitate. De asemenea, vulcanii Proximei nu sunt foarte înalţi. De abia dacă ating 1000-1500 m. Şi nici mişcări seismice majore nu s-au produs de-a lungul timpului pe suprafaţa Proximei, planeta noastră fiind, în general, o planetă liniştită, unde viaţa se putea derula în mod normal, fără probleme. Asta până la marea catastrofă, legată, în principal, de explozia planetei vecine, Dantonia.
- Dar clima? Temperaturile? reluă Lia întrebările, schimbând subiectul conversaţiei.
- Nici în trecut nu au existat diferenţe prea mari de temperatură între o zonă şi alta a planetei, sau între noapte şi zi. În general, în cursul zilei, temperatura la sol era cuprinsă între 150-300 C, iar noaptea între 50-200 C. Temperatura apelor era cuprinsă între 50-250 C. Ca şi acum, nu existau anotimpuri, în tot cursul anului, pe tot cuprinsul planetei fiind aceeaşi temperatură, aceeaşi climă. Prin urmare, plantele nu se uscau, nu se ofileau niciodată. Existau ploi, destul de dese şi nu erau coordonate de locuitorii de atunci ai planetei noastre. De asemenea, existau curenţi atmosferici, altfel spus vânturi, dar nu foarte puternice, deci nu existau uragane, cicloane, tornade, sau alte asemenea fenomene climatice periculoase. Desigur, uneori se produceau şi ploi mai puternice, sub formă de furtuni sau averse, însoţite de descărcări electrice şi de vânturi mai puternice, dar nu devastatoare. Şi nu cădeau ninsori.
- Adică, se miră Lia, nu exista zăpadă? Gheţuri? La polii planetei nu era totul îngheţat, rece?
- Nu, nu era. Niciodată. Nici zăpadă, nici gheaţă, nici măcar la poli sau pe piscurile montane. Nu se formau gheţuri sau altceva asemănător, pentru că nici temperatura atmosferică, nici cea acvatică nu scădea niciodată sub 00 C, pentru ca apa să se poată transforma în gheaţă sau zăpadă. De fapt, temperatura nu scădea sub 50 C. Rareori se întâmpla să se înregistreze 30 sau 40 C. De asemenea, nici 300 C nu se depăşeau, decât rareori, maxim 320 C. Iar în aceste condiţii nu putea ninge sau să se formeze gheţuri, ori zăpadă. Nici măcar pe vârfurile munţilor, pentru că aceştia nu erau foarte înalţi. Nici acum nu sunt.
- Aşa, deci... Foarte interesant, aprecie Lia. Păi, dacă doreşti să afli şi altceva, mai spune şi tu ceva, Luci, nu mă lăsa numai pe mine să pun întrebări.
- Mulţumesc pentru invitaţie, colega, replică Lucian. Să ştii că oricum aveam de gând să vorbesc şi eu. Nu te-aş fi lăsat numai pe tine, ar fi trebuit să-ţi imaginezi acest lucru. Dar cred că ar fi cazul să ne ridicăm, am stat destul pe banca asta. Eu, unul, aş prefera să ne plimbăm!
- Bine. De acord, îl aprobă Lia, ridicându-se.
- Nici eu n-am nimic împotrivă, acceptă şi Sid. Mie-mi este indiferent dacă stăm sau ne plimbăm în timp ce vorbim.
Prin urmare, se ridicară, pornind pe aleile parcului.
- Deci, Sid, vorbi de data aceasta Lucian. Toate aceste plante şi animale care existau în trecut trăiau libere, pe suprafaţa planetei, în aer sau în ape, unde atmosfera presupun că era incoloră, fiind lipsită de prezenţa dantoniului de acum.
- Adevărat. Trăiau în libertate pe suprafaţa planetei, iar atmosfera era absolut incoloră, total lipsită de prezenţa dantoniului, răspunse Sid.
- Şi presupun că în componenţa atmosferei intrau şi alte substanţe, cu excepţia oxigenului, zise Lucian.
- Da, existau, multe altele. Componenţa atmosferei Proximei era însă în marea majoritate formată din oxigen, mai ales până la înălţimea de 100-150 m. Era prezent dioxidul de carbon CO2, ca şi azotul, iar mai în sus şi alte substanţe cum ar fi argon, hidrogen, amoniac, heliu, neon, metan etc. Nimic toxic, dăunător respiraţiei.
- Iar toate aceste substanţe, se interesă Lucian, încă mai fac parte din componenţa atmosferei şi în prezent?
- Evident, ele sunt prezente, în aceeaşi componenţă, la aceleaşi altitudini, mai sus de 150 m, unde dantoniul este mai puţin prezent, rarefiat, până la 1500 m; de la această înălţime, dantoniul este absolut absent, aici fiind prezente, pe lângă oxigen, toate celelalte gaze ce intră în componenţa atmosferei. Sub 150 m, în prezent, atmosfera planetei noastre este compusă din oxigen în proporţie de peste 60%, dantoniu 20%, restul de 14-15% fiind constituit din aceleaşi gaze inofensive localnicilor. Dar chiar dacă e numai în proporţie de 20%, prezenţa dantoniului la suprafaţa planetei se face foarte simţită, colorând aerul în alb, aşa cum bine ştiţi.
- Desigur, acum ştim toate astea, rosti Lucian îngândurat. Deci, spuneai că nimic din ceea ce veem aici, în acest oraş, nu exista înainte de explozia Dantoniei. În acest caz, evident, acest oraş nu exista pe suprafaţa planetei voastre înainte de acea explozie, ceea ce înseamnă că a fost construit în totalitate după aceea. Şi atunci, cum arăta de fapt suprafaţa planetei înainte? Ce exista în afară de râuri, fluvii, mări, păduri, plante, munţi şi animale? Ce era aici, în acest loc, unde acum se află acest mare oraş artificial? Presupun că erau multe oraşe, sau, ştiu şi eu... Spune-mi tu cum era!
- Da, erau mai multe oraşe, cu multe clădiri, parcuri, tot ce trebuie să existe într-un oraş şi evident, acele oraşe erau în aer liber, nu sub cupole, cum este acesta de acum, erau mai mici şi mai multe, răspândite pe suprafaţa planetei. În interiorul acelor oraşe, locuitorii planetei noastre trăiau liberi, fericiţi, în mijlocul naturii, având la îndemână absolut tot ceea ce le era necesar supravieţuirii. Cât despre întrebarea ta referitor la ceea ce era aici, în acest loc, unde acum se află acest mare oraş artificial, ştiu şi eu... Ce-aş putea să-ţi spun? Poate că ne vom lămuri numai urmărind imaginile din trecut ale planetei noastre. Aşa e prea dificil de spus. Oraşul acesta este imens... În trecut nu erau atât de mari. Foarte probabil că pe acest loc erau câte puţin din toate, adică vreo câteva oraşe mai mici, râuri, lacuri, fluvii, păduri, mări... Ar fi avut loc destul. După cum prea bine ştiţi, oraşul artificial ocupă o suprafaţă cât jumătate din planeta voastră, o întreagă emisferă terestră, deci ar fi avut loc destule aici... Desigur, o emisferă terestră înseamnă foarte puţin pentru Proxima, însă nu este o suprafaţă neglijabilă.
- Îmi închipui... îl aprobă Lucian. Deci, existau multe oraşe mai mici, răspândite pe întreaga suprafaţă a Proximei, probabil, foarte multe, având în vedere cât de mare este planeta voastră, cât şi faptul că nu era acoperită de oceane. Şi atunci, ce s-a întâmplat cu toate aceste oraşe, cu clădirile existente acolo, în interiorul lor? Unde au dispărut? Nu se vede nimic care să confirme în vreun fel existenţa lor, să dovedească faptul că ele au existat cu adevărat în trecut, nici măcar ruine. Unde sunt toate acestea?
- Au fost distruse toate de locuitorii planetei. Distruse total, până ce n-a mai rămas nimic din ele, nici măcar amintirea că ar fi existat vreodată, răspunse Sid.
- Distruse?! Demolate?! Total...?! se miră Lucian. Nu înţeleg... N-are sens! Poate ar fi fost bune la ceva... De ce să distrugă ceva ce era deja gata construit?! Le-ar fi putut folosi, în loc să le distrugă... N-ar mai fi fost nevoiţi să construiască acest oraş.
- Nu, nu le puteau folosi pe acelea! Toate erau afectate de prezenţa dantoniului, erau contaminate ireversibil. N-au fost niciodată protejate de pătrunderea dantoniului în atmosferă, pentru că nimeni nu se aştepta la aşa ceva... Şi n-au putut fi purificate. Prin urmare, cum nu s-a găsit o altă soluţie, s-a procedat după cum ţi-am spus mai înainte; toate oraşele au fost distruse definitiv, în aşa fel încât nici rămăşiţele lor să nu rămână pe suprafaţa Proximei. Nici măcar sub formă de ruine...
- Complet distruse?! De ce? Tot nu înţeleg... Chiar şi aşa, afectate de prezenţa dantoniului, poate tot ar fi fost bune vreodată la ceva. Puteau fi folosite, pe suprafaţa planetei... Locuitorii Proximei puteau intra fără probleme în interiorul lor dacă purtau acele costume speciale de protecţie. Şi era mai bine. Pentru că exista şi ceva construit, nu era totul atât de... gol, pustiu... Nu înţeleg! Măcar acele clădiri ar fi umplut cât de cât peisajul acesta gol, dezolant, alb, imens... De ce le-au distrus pe toate?
- Nu ştiu sigur, Luci, deci nu ţi-aş putea răspunde. Nu ştiu ce sau cum anume gândeau ei atunci, nu-mi pot da seama de motivele pe care le-au avut atunci pentru a proceda astfel, pot numai presupune, iar principala presupunere ar fi legată de contaminarea cu dantoniu. Însă, din câte am înţeles, nu-ţi plac presupunerile, ai vrea să ştii totul clar, concret. Din nefericire însă, acest lucru e imposibil!
- Îmi dau seama că nu-ţi poţi imagina ce gândeau ei atunci... Dar eşti de acord cu mine că aspectul planetei voastre ar fi fost altul dacă ar fi existat încă acele clădiri pe suprafaţa ei, amintind de trecut?! În final, poate că le-ar fi găsit chiar şi un mod de întrebuinţare, acolo, în exterior... Spre exemplu, la spaţioport; n-ar mai fi fost nevoie să construiască altele.
- Nu cred că ar fi fost chiar aşa. Adică... Poate că nu ar fi fost totul pustiu, dar clădirile nu puteau fi folosite, pentru că în interiorul lor pătrunsese iremediabil dantoniul şi nu puteau fi decontaminate, deci locuitorii planetei ar fi fost nevoiţi să poarte costumele de protecţie, ceea ce nu se întâmplă în cazul noilor clădiri construite, care nu sunt afectate în nici un fel de prezenţa dantoniului. În plus, erau mult prea multe clădiri. Ce nevoie ar fi avut 300 de milioane de locuitori, câţi există în prezent, de atâtea clădiri? De fapt, dacă ne gândim bine, pentru numai 300 de milioane de locuitori, chiar şi acest oraş artificial e prea mare, cu prea multe clădiri, e mai mult decât strictul necesar, fiind vorba de o întreagă emisferă terestră, iar dacă mai adăugăm şi tunelele subterane... Chiar nu mai era nevoie şi de acele clădiri! Poate că le-au distrus, pentru că nu le plăcea să le vadă abandonate, goale. Poate că nu constituia pentru ei o amintire plăcută, deci nu doreau să le vadă.
- Sid, câţi locuitori erau pe planeta voastră înainte de explozia Dantoniei?
- Înainte?! 492 de miliarde, răspunse Sid cât mai firesc.
- Cum?! Cât?! 492 de... miliarde?! Cred că glumeşti, se miră Lucian.
- Nu! Ce te face să crezi că aş glumi?
- 492 de miliarde... repetă Lucian. Îţi dai seama cât înseamnă asta?! Pe Pământ sunt aproximativ 7 miliarde. E o diferenţă enormă!
- Nu-i chiar atât de mare, dacă te gândeşti la cât e Proxima pe lângă Terra. Iar dacă adăugăm şi faptul că planeta noastră nu era acoperită de oceane, nu existau deşerturi uscate, suprafeţe întinse acoperite de nisip sau gheaţă, nu erau foarte mulţi munţi şi nici foarte înalţi, nici vulcani activi, deci aproape întreaga suprafaţă a planetei era locuibilă, iar clima era mereu blândă, în tot cursul anului, rezultă că 492 de miliarde de locuitori nu erau chiar foarte mulţi.
- Aşa-i, ai dreptate. Dar... Ce mâncau? Adică... rosti Lucian, încă uimit de numărul de locuitori din trecutul Proximei. Atât de mulţi?
- Aveau întotdeauna tot ceea ce le trebuia, în cantităţi cel puţin îndestulătoare, suficiente, ba mai mult chiar decât le trebuia; n-au suferit niciodată de nici un fel de lipsuri, de neajunsuri. Având în vedere că aveau de partea lor natura, care ţinea cu ei, îi favoriza, clima era mereu blândă, pe tot parcursul unui an, întotdeauna şi pe întreaga suprafaţă a imensei noastre planete, îşi puteau procura şi asigura tot ceea ce le era necesar supravieţuirii, pentru că toate condiţiile le erau satisfăcute, prielnice vieţii.
- Înţeleg, îl aprobă şoptit Lucian. Şi din toţi aceşti 492 de miliarde de locuitori, n-a fost nici unul care să găsească o soluţie mai bună pentru a evita tot ceea ce s-a întâmplat după pătrunderea dantoniului în atmosferă, n-a avut nici măcar unul dintre ei o altă idee salvatoare?
- Nu, din nefericire pentru ei, nu! N-au reuşit să facă mai mult decât ceea ce vezi.
- Adică, o lume complet artificială... Ciudat! Dacă s-ar fi străduit mai mult, poate ar fi găsit o soluţie mai potrivită. Adică, nu cred că, dacă Pământul s-ar afla într-o situaţie similară, ceea ce sper că nu se va întâmpla, cel puţin nu în curând; însă dacă totuşi s-ar afla într-o asemenea situaţie extremă, nu cred că nici unul dintre cei 7 miliarde de locuitori ai Terrei n-ar reuşi să găsească la timp o soluţie salvatoare mai rezonabilă decât pe aceea de a transforma întreaga planetă într-o lume artificială. Şi acolo sunt doar 7 miliarde, nu 492...
- Depinde, Lucian! Nu se ştie niciodată. Dar să sperăm că nu veţi ajunge într-o astfel de situaţie, spuse Sid.
- Sigur. Tot aşa sper şi eu. În fine! Nu asta contează... Deci erau 492 de miliarde de locuitori, iar în prezent sunt numai 300 de milioane... Incredibil!
- Atâţia sunt acum, în prezent, îl corectă Sid. Dar nu uita că după marea catastrofă, din cei 492 de miliarde au scăpat cu viaţă doar vreo 9000-10000 de locuitori.
- Păi, da... Adică şi mai incredibil... Şi tragic, evident! Deci, cei care au scăpat cu viaţă, ce-au făcut mai înainte? S-au apucat direct să distrugă vechile oraşe, pentru a-l construi pe acesta, cel artificial?
- Nu, Lucian, evident! Mai întâi de toate au fost nevoiţi să-şi asigure supravieţuirea în noile condiţii existente. Deci, în primul rând să asigure cel puţin câte un costum protector fiecărui supravieţuitor. Apoi, s-au refugiat în tunelele subterane, pe care s-au văzut siliţi de împrejurări să le construiască şi să le extindă într-o mare reţea pe sub scoarţa planetei, explică Sid.
- Vrei să spui că înainte de această catastrofă nu existau deloc tunele subterane?
- Nu, decât vreo câteva pasaje subterane, însă acelea nu erau atât de adânci ca acestea de acum, sub scoarţa planetei şi nici nu le asigurau protecţie totală împotriva pătrunderii atmosferei de afară îmbibată de dantoniu. Deci, au trebuit să le construiască pe acestea, care să-i protejeze total de aerul din exterior, contaminat de dantoniu. De asemenea, au fost nevoiţi să se asigure că aerul din afară sau orice alte obiecte contaminate de aerul de afară nu vor pătrunde sub nici o formă în aceste tunele subterane, niciodată. S-au văzut nevoiţi să se izoleze complet de exterior. De abia după aceea, după mult timp, când reţeaua de tunele subterane deja se extinsese pe sub scoarţa planetei, au îndrăznit să iasă afară, să vadă ce şi cum mai este. Evident, şi-au asigurat necesarul de aer, apă şi hrană, obţinând totul artificial, datorită tehnologiei avansate. După ce au ieşit pe suprafaţa planetei, au distrus toate clădirile pustii, părăsite, care erau acolo, nivelând solul şi pavându-l cu materialul cel alb şi lucios. Şi numai după aceea au reuşit să construiască acest oraş artificial, începând, evident, cu marea cupolă sub care au construit tot ceea ce vedeţi acum aici, după ce cupola a crescut şi s-a consolidat. Iar în final au amenajat pe suprafaţa planetei acea pădure artificială şi spaţioportul, restul rămânând pustiu. Cam asta ar fi!
- Mă întreb doar cum or fi reuşit oare să niveleze atât de bine solul planetei? Presupun că devenise foarte accidentat, denivelat, tare, crăpat, fisurat... În plus, spuneai că existau mări, fluvii, râuri şi lacuri, nu foarte adânci, dar multe, numeroase, răspândite uniform pe întreaga suprafaţă a planetei. Cu ce le-au umplut oare de le-au adus pe toate la acelaşi nivel, milimetric?
- Nu ştiu, Lucian, iar de la presupuneri prefer să mă abţin.
- Sigur, să presupun pot foarte bine şi eu... Atunci, ar mai fi o întrebare şi cred că e suficient pe ziua de azi. Deci, e ceva ce l-am întrebat şi pe Dick, dar nu m-a lămurit deloc, de aceea am să te întreb şi pe tine. Dacă plantele şi animalele existente în trecut aici, pe Proxima, erau cu totul altfel decât cele din prezent sau decât cele de pe Terra, binecunoscute nouă, dacă viaţa pe planeta voastră a evoluat într-un mod total diferit decât pe planeta noastră, atunci de ce totuşi voi, actualii locuitori ai Proximei, arătaţi exact la fel ca noi, cei de pe Terra? Presupun că, evoluând într-un mod total diferit, ar fi trebuit să fiţi total diferiţi de noi, ceea ce nu e deloc aşa!
- Asta e o întrebare grea, al cărei răspuns nu cred că am să ţi-l dau, pentru că... Nu-l ştiu! Însă nu e absolut obligatoriu să fie aşa cum presupui tu.
- Bine... Deci, tot nelămurit rămân, cel puţin în această privinţă. Sau mai bine spus şi în această privinţă!
- Păi, Lucian, dacă aş fi ştiut ceva care să-ţi fie de folos, n-aş fi ezitat să-ţi spun. Aşa însă... Mă tem că n-am încotro!
- Bine. Deci, eu trebuie să cedez! Din nou. De acord. N-am să insist. Înţeleg că nu ştii mai mult de atât. Şi deşi mai înainte am afirmat că aceasta a fost ultima întrebare pe ziua de azi, îndrăznesc totuşi să mai adaug încă una, cu permisiunea ta, fireşte.
- Eşti invitatul meu, acceptă Sid.
- Deci, ştii cumva dacă plantele şi animalele care trăiau odinioară pe planeta voastră, aşa diferite cum erau ele, aveau sau nu în structura lor celulară, din care erau alcătuite, molecula de ADN? Pentru că acestea de acum, cele artificiale, sigur nu conţin ADN în structura lor internă, celulară.
- Ah, ADN-ul... Nu ştiu sigur, deci nu-ţi pot spune nimic concret, cum doreşti tu. Trebuie să verific, să mă documentez. Probabil cel mai indicat ar fi ca şi acest răspuns să-l aflăm tot împreună, când vom urmări imaginile din trecut ale planetei noastre sau alte materiale informative existente.
- Bine. Eu nu am nimic de adăugat. Iar dacă nici colega mea nu mai are nimic de spus, consider că ajunge pentru astăzi. Ce zici, Lia?
- Nu, nici eu nu mai am nimic de spus. Putem continua altădată, spuse ea.
- Cum doreşti, o aprobă Lucian. Atunci, Sid... Eu, unul sunt foarte mulţumit de cele aflate, deocamdată! Mlţumim pentru amabilitatea de care ai dat dovadă şi scuză-ne, te rog, dacă am fost, ştiu eu, prea insistenţi sau cicălitori.
- Cicălitori sau insistenţi, în nici un caz, Lucian! Mă bucur să vă fiu de folos. Şi oricând, cu aceeaşi plăcere, încheie Sid.
Se despărţiră deci de Sid Kelso, nu înainte de a-şi lua rămas bun de la el, apoi acesta porni în direcţie opusă celei în care porniseră Lia şi Lucian, rămânând stabilit ca, evident, ziua următoare, să se întâlnească în acelaşi loc, la aceeaşi oră...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!