*35. Posibilităţile avionului.

Ajunşi în faţa avionului, se opriră. Înainte de a intra în interiorul vehiculului, Lucian îl întrebă pe Nick:
- Avionul ăsta nu zboară deloc şi altfel, decât aşa cum am văzut până acum, ca o maşină?
- Ce vrei să spui? Cum adică, numai aşa? se miră Nick.
- Adică doar pe orizontală, în linie dreaptă şi numai atât de jos, aproape de sol, explică Lucian. Nu se poate ridica mai sus de atât?
- Ba bine că nu... Practic poate zbura, cum s-ar spune, oricum, în orice direcţie, în orice poziţie; nu numai în linie dreaptă. Şi se poate înălţa oricât de sus. Poate avea o viteză uimitoare, se poate comporta chiar ca o rachetă, sau ca o navă spaţială şi se poate propulsa în sus, pe verticală, scăpând de gravitaţia planetei, poate ieşi chiar în spaţiul extraatmosferic, ar putea fi folosit chiar şi în spaţiul interstelar, ca un vehicul spaţial, dar nu este folosit la aşa ceva niciodată. Avioanele sunt utilizate cel mai des, după cum deja aţi observat, mai mult ca un fel de maşină, care zboară jos, foarte aproape de suprafaţa solului planetei, ceea ce nu înseamnă că n-ar exista şi o altă modalitate de zbor. Posibilităţile acestui avion sunt practic, nelimitate. Poate zbura oricum: înainte, înapoi, cu faţa sau cu spatele, se poate întoarce invers, cu partea de sus în jos şi să zboare aşa pe distanţe mari, în cercuri, parabole, în linie dreaptă sau într-un fel nedefinit, cu viteze variate, pe care le poate schimba brusc, din zbor, trecând cu uşurinţă la diverse manevre de zbor, care de care mai complicate. În plus, trecerea de la viteze foarte mici, la viteze incredibil de mari, se poate efectua fără dificultate, oricând. Avionul îşi poate modifica şi direcţiile de zbor, cu aceeaşi uşurinţă. N-am aplicat o altă tactică de zbor până acum din pură obişnuinţă. Însă dacă doriţi să vedeţi şi o altă modalitate de zbor, îmi va face plăcere să vă fac o mică demonstraţie.
- Bine, Nick. Dar nu e periculos? întrebă blonda, îngrijorată pentru el.
- Periculos? Glumeşti, iubito? Aici nu există nici un pericol. Poate numai dacă n-aş şti cum se foloseşte acest avion. Dar nu te îngrijora, pentru că, fără să mă laud, sunt un bun pilot şi mă pricep să conduc jucăria asta, altfel nu m-aş oferi singur, de bună-voie.
- Nick are dreptate. Este cu adevărat foarte priceput şi un bun cunoscător al tacticilor de zbor. Eu, în locul lui, nu m-aş aventura la asemenea zboruri, nu sunt atât de pricepută ca el, n-aş putea adopta o altă tactică, decât pe cea simplă, clasică, cu care v-aţi obişnuit şi voi deja, spuse Ly.
- Asta aşa este, o aprobă Nick, apoi privi întrebător spre ceilalţi: Repet, dacă vreţi, vă pot face o mică demonstraţie. Problema care se pune este dacă voi doriţi să intraţi şi să zburaţi astfel împreună cu mine, sau vreţi să rămâneţi aici, să mă urmăriţi numai cu privirea, pentru a observa, de jos tacticile de zbor ale avionului. Alegerea vă aparţine!
- Cred că ne-ar conveni ambele variante, dacă este timp suficient, zise Lucian.
- Timpul nu-i o problemă. Este destul pentru a vă arăta orice, mai ales că avionul poate atinge viteze impresionante, deci poate executa toate manevrele într-un timp record. Doar că nu le-aţi mai putea urmări cu privirea.
- Hmm... Ce rost ar avea oare? se întrebă Alex.
- Păi, bine, atunci, să fie cum vrei, Nick, spuse Lucian. Pentru început, am prefera să zbori singur, fără noi. Noi vom sta aici şi vom privi totul cu multă atenţie, iar când vei termina mica demonstraţie, vei coborî în apropierea noastră, iar noi ne vom urca, să ne arăţi câteva dintre tacticile de zbor, însă nu chiar pe toate; măcar câteva... Apoi ne vom putea îndrepta spre „Pacifis”, unde să ne distrăm, aşa cum a vrut Maria; să dansăm, toţi.
- De acord, aprobă blonda. Dar să nu dureze prea mult această demonstraţie de zbor, ca să ne rămână timp şi pentru dans, căci parcă presimt că dacă Nick e un expert în tehnici de zbor, nu va fi aşa de priceput şi la dans, deci voi avea multă bătaie de cap cu el, până îl voi învăţa cât de cât să danseze, măcar binişor, îi atenţionă Maria, privind spre Nick.
- Nu-ţi face probleme în privinţa asta, iubito! Mă voi strădui să mă grăbesc, atât cât se va putea, o asigură Nick Kuny, îndreptându-se spre avionul care staţiona tăcut la marginea pădurii artificiale, pregătindu-se să facă o mică demonstraţie de zbor, pentru tinerii lui prieteni de pe Terra.
Urcat fiind în avion, Nick îşi începu manevrele de zbor, la început simple (de fapt începuse chiar cu metoda aşa zisă „clasică” de zbor, în linie dreaptă, aproape de sol), apoi mai complicate. Prietenii lui, inclusiv blonda, rămaşi împreună cu Ly, priveau avionul, parcă nevenindu-le să creadă ceea ce vedeau destul de bine, cu ochii lor. Avionul parcă zbura pe trasee nedefinite, încălcând pe rând toate legile fizice ale mişcării şi ale spaţiului cunoscute în acel moment pe Terra; efectua deci, cu mare uşurinţă, mişcări practic imposibile. Spaţiul nu mai avea sens pentru zborul acestui avion, nu mai exista sus, jos, înainte, înapoi, stânga, dreapta, est, vest, nord sau sud. Parcă era mai degrabă un spiriduş jucăuş, nu un aparat de zbor sofisticat. Zbura modificând brusc poziţia, traseul, direcţia şi viteza. Cei şapte colegi urmăreau uimiţi zborul acestui avion. La un moment dat, văzură avionul zburând lent, cu o viteză foarte mică, încât de abia înainta, staţionând mai mult şi totuşi înaintând foarte lent în linie dreaptă, apoi dispărând brusc în sus, apărând instantaneu, aproape în aceeaşi clipă, parcă de nicăieri, în cu totul altă poziţie şi în cu totul alt loc decât cel din care dispăruse, mult mai departe.
Nici un aparat de zbor de pe Terra n-ar fi putut efectua aceste mişcări imposibile, nici o pasăre şi nici o gâză n-ar fi putut zbura astfel. Avionul schimba modalităţile de zbor fără nici o dificultate, încetinind sau mărind viteza, pur şi simplu, dintr-o dată, de parcă era opera vreunui scamator; acum este aici şi tot acum nu mai este aici, a dispărut... Nick dovedea cu adevărat o îndemânare ieşită din comun în manevrarea aparatului de zbor, stăpânea avionul cu atâta uşurinţă, încât acesta părea a fi o jucărioară pe care el o mânuia cum îşi dorea, după bunul lui plac, fără a depune prea mult efort. Cu toţii urmăreau cu atenţie acest spectaculos zbor al avionului, care până mai înainte li se păruse a fi un fel de avion-maşină, datorită modalităţii de deplasare, care era atât de simplă. Acum însă, după ceea ce văzuseră, îşi schimbaseră total această primă impresie... Când Nick consideră că nu mai avea ce să le demonstreze vizitatorilor de pe Terra, coborî cu avionul de sus, din înaltul cerului Proximei, cu o viteză uimitoare, repezindu-se ca un vultur asupra prăzii sale, aterizând într-un fel nemaivăzut de ei, oprindu-se brusc, chiar în faţa lor. Nick coborî zâmbitor din aparatul de zbor.
- Cum vi s-a părut? li se adresă celor ce-l vizionaseră.
- Ai fost grozav, de altfel cum eşti întotdeauna, aprecie Lucian admirativ.
- Mulţumesc, Lucian, dar nu mă refeream la mine, ci la zborul avionului. Cum a fost? V-a plăcut sau nu?
- Dacă ne-a plăcut?! A fost incredibil! Aşa ceva pare a fi ireal. E uluitor! spuse Mihai.
- Mă bucur că v-a plăcut, se declară Nick mulţumit.
- Spune-ne, Nick, ce fel de combustibil utilizaţi pentru alimentarea avionului în cursul zborului, pentru a putea executa aceste manevre neobişnuite? întrebă Lucian.
- Combustibil?! Nu utilizăm combustibil, de nici un fel, răspunse Nick. Pentru că nu este necesar.
- Cum aşa? Păi şi atunci cu ce este alimentat motorul avionului, în timpul zborului? se miră Lucian.
- Avionul se alimentează singur, în timp ce se află în zbor, sursa de alimentare fiind practic inepuizabilă. Avionul nu are nevoie de sisteme de propulsie sau de lansare, rezervoare pentru combustibil, motoare, rachete propulsoare, elice sau altceva de genul acesta. Avioanele noastre nu au nevoie de combustibil pentru a le asigura zborul, pentru că sunt acţionate de o energie pe care o pot obţine foarte uşor, chiar în timp ce zboară. Noi am descoperit metode noi de obţinere a energiei, dintr-o sursă ale cărei rezerve sunt inepuizabile, metode mult mai simple, uşoare şi nepoluante, iar energia obţinută astfel este mult mai puternică şi mai eficientă decât energia pe care o folosiţi voi, pe care, dacă aţi şti cum, aţi putea-o obţine şi voi la fel de uşor ca şi noi. Resurse există suficiente peste tot, oriunde, chiar şi pe Terra voastră, explică Nick.
- Dar cum poate avionul să execute toate acele manevre complicate de zbor, fără să i se întâmple nimic nici avionului, nici ocupantului acestuia? întrebă Lucian.
- Poate... Simplu, pentru că noi avem alt sistem de propulsie, fără a fi nevoie de mecanisme complicate, sofisticate, alt sistem de deplasare, de orientare, de zbor, etc, ceea ce-l face mul mai uşor de utilizat. Deşi... Recunosc că reuşita acestor manevre de zbor depinde într-o mare măsură şi de agilitatea pilotului, răspunse Nick.
- Mda... Foarte interesant, aprecie Lucian. Dar puţin mai greu de înţeles pentru noi. Însă nu şi imposibil!
- O să vă explic altădată despre toate acestea, ca să înţelegeţi mai bine, când vom avea mai mult timp la dispoziţie. Acum însă, ce spuneţi; doriţi în continuare să zburaţi cu mine în acest fel sau, dacă v-a speriat mica mea demonstraţie, renunţaţi deja în favoarea modalităţii clasice, deja cunoscută vouă?
- Bineînţeles că vrem, nu renunţăm deloc! se repezi Lucian entuziasmat, încântat de idee.
- Lucian, nu e vorba numai despre tine. Nu poţi decide în numele celorlalţi, chiar dacă eşti comandantul lor. Mi-ar place totuşi să ştiu şi părerea colegilor tăi. Dacă ei nu doresc, te pot lua doar pe tine singur, oricând altădată. Fără nici o supărare, colegii tăi poate doresc să ne întoarcem direct la nava voastră „Pacifis” prin zborul simplu, clasic, aproape de suprafaţa planetei, rapid şi în linie dreaptă, nu altfel, zise Nick.
- De acord, prietene, spuse Lucian. De altfel, eu le-am spus mereu că nu le impun nimic niciodată, că voi ţine cont de părerea lor întotdeauna, deci să spună ce cred ei despre asta.
Întrucât nici unul dintre ceilalţi nu avea nimic împotriva propunerii comandantului lor, de a zbura împreună cu Nick Kuny, dar nu direct spre nava „Pacifis”, ci aşa cum le demonstrase mai înainte că se poate, acesta acceptă. Atunci le atrase atenţia:
- În acest caz, va trebui să vă prindeţi ceea ce pentru voi s-ar numi „centura de siguranţă”, iar sora mea vă va arăta unde sunt aceste centuri şi cum să le prindeţi. Dacă refuzaţi utilizarea lor, nu sunt răspunzător de nimic, voi singuri vă asumaţi întreaga responsabilitate asupra eventualelor urmări.
Promiţând că-i vor da întocmai ascultare, se urcară toţi în straniul vehicul, care era totuşi un avion, deşi nu lăsa a se înţelege acest lucru. Ultimul urcă Nick, iar acesta zbură cu avionul aproape în acelaşi mod în care o făcuse cu puţin timp înainte. Avionul, manevrat cu uşurinţă de Nick, zbura într-un mod aproape incredibil. După această călătorie cu avionul, pe care Nick o considera sfârşită, fiindcă epuizase aproape toate tacticile de zbor cunoscute lui, tânărul Kuny îndreptă avionul cu o viteză înspăimântătoare în jos, spre aterizare, în linie dreaptă, pe verticală, cu vârful avionului îndreptat în jos, iar când ajunse atât de aproape de suprafaţa solului, încât părea că se va ciocni negreşit sau că va găuri solul alb, datorită vitezei de zbor, se întoarse brusc, efectuând rapid un unghi de 90º, în obişnuita sa poziţie orizontală, ca de maşină, fără a modifica viteza. Apoi se opri instantaneu drept în faţa „Pacifis”-ului, căci Nick îi adusese până în dreptul navei lor chiar cu aceste tehnici neobişnuite de zbor, deşi la un moment dat cei şapte tineri îşi închipuiseră că avionul va îngăuri suprafaţa planetei şi va intra cu totul în interiorul ei, sau că se va izbi violent de nava lor albastră.
Ajuns în faţa vehiculului spaţial sosit de pe Terra, avionul se opri şi toţi pasagerii săi coborâră, declarându-se satisfăcuţi de modul în care decursese zborul, care, deşi fusese atât de neobişnuit, le făcuse plăcere. Cu toată viteza imensă cu care avionul ţâşnea pur şi simplu în diferite direcţii, cu toate manevrele de zbor ieşite din comun, nici unul dintre pasagerii avionului nu simţise vreo zguduitură sau zdruncinătură şi nu auzise nici un fel de zgomot, cât de mic, nici un vuiet, zborul fiind plăcut şi silenţios pe tot parcursul său, atât de bine fusese pilotat avionul de către Nick, care le mai explică anumite lucruri referitoare la acest straniu aparat de zbor.
El spuse că traseul şi modalitatea de zbor dorită pot fi introduse şi în memoria computerului de bord înainte de a porni, iar avionul va putea zbura singur, fără a fi nevoie de pilot, cum s-ar spune pe Terra, cu pilot automat, fără a greşi, indiferent dacă la bordul lui ar fi sau nu pasageri, ori altfel de încărcătură, datele ce i-ar fi astfel implantate în memorie fiind respectate cu stricteţe, fără erori. Apoi Nick le mai spuse că avionul poate fi urmărit şi dirijat cu uşurinţă de la suprafaţa planetei, prin mai multe metode, foarte bine puse la punct, indiferent dacă avionul ar fi sau nu pilotat de către cineva, ori dacă s-ar afla sau nu pe pilot automat. După toate aceste date tehnice referitoare la straniul aparat de zbor utilizat pe Proxima, urma în sfârşit mult aşteptata seară de dans propusă de Maria, seară în care se vor distra pentru prima oară pe planeta Proxima, de când sosiseră pe această planetă...