*20. Materialul misterios.

Era dificil să aleagă noua destinaţie spre care să-şi îndrepte atenţia; totul pe Proxima era demn de văzut, de admirat. Porniră pe străzile oraşului artificial, iar paşii lor răsunau încet, melodios, pe solul cel lucios, desigur fără a face zgomot; sunetul era slab, silenţios, plăcut, melodios, liniştitor. Priveau atenţi în jurul lor, admirând frumuseţea oraşului artificial, clădirile masive, impunătoare, ce-i înconjurau de peste tot. Din când în când, din loc în loc, gingaşa lor gazdă Ly le arăta câte ceva, le explica unele lucruri, iar cei şapte o ascultau cu mult interes.
- Ce curăţenie extraordinară! observă Stela surprinsă. Totul sclipeşte în jur. Nu există nimic care să semene a mizerie. Nici pe jos, ca de altfel, pe nicăieri, nici afară, pe suprafaţa planetei; nici măcar praf...
- Păi, e normal... Într-un oraş mare, cu fiinţe civilizate, totul trebuie să fie curat. Aşa trebuie să arate un oraş adevărat. Eu, cel puţin, aşa cred, îşi expuse Ly părerea.
- Aşa şi este, Ly, o aprobă doctoriţa, interesându-se apoi: Dar voi ce faceţi cu gunoiul? Cum aţi rezolvat această problemă?
- Gunoiul?! Ce gunoi?! De fapt... Ce înseamnă aia, „gunoi”? se miră Ly.
- Cum adică ce înseamnă aia, „gunoi”? se miră la rândul ei Stela, nerăspunzându-i, fapt pentru care interveni domnişoara consilier Lia cu explicaţia cuvenită:
- Anumite lucruri pe care le folosim, sau de care ne folosim, iar după ce nu ne mai sunt necesare sau se strică, le aruncăm, ne descotorosim de ele. Acele obiecte constituie „gunoiul”, sau devin gunoi după aruncare şi au un miros specific, nu foarte plăcut.
- Dar nu există aşa ceva pe planeta noastră, replică uimită Ly. Noi nu avem „gunoi”. Nu există obiecte care să nu ne mai fie deloc de folos, chiar şi după ce au fost deja întrebuinţate. Pe planeta noastră nimic nu este de aruncat, nu există „gunoi”. Toate obiectele pot fi în întregime utilizate, de aceea nimic nu se aruncă, nu devine niciodată „gunoi”.
- Deci voi le refolosiţi chiar pe toate? întrebă Nistor mirat.
- Desigur. Nu-i mai bine aşa, decât să le aruncăm şi să facem „gunoi”, cum îi ziceţi voi? Ce cuvânt oribil! Mă bucur că la noi nu există aşa ceva şi nu suntem nevoiţi să-l utilizăm. Iar de altfel, noi nici nu ne putem permite să aruncăm obiecte, lucruri sau orice altceva, după ce au fost folosite o dată, chiar dacă ar fi uzate, de moment ce au fost deja utilizate. Planeta noastră este aşa cum este, resursele ei sunt limitate, aproape epuizate, deci nu ne putem permite să ne batem joc de ea, aruncând ceea ce ar mai putea fi folosit, făcând astfel şi mizerie, pe deasupra. Locuitorii planetei au înţeles acest lucru şi au cooperat. Nici unul dintre ei nu doreşte să fie complice la distrugerea propriei planete.
- Ce frumos spus, Ly! Dacă şi pe Pământ s-ar gândi la fel, de către toţi, ce bine ar fi... Dar aşa, doar oamenii se fac vinovaţi de deteriorarea ecosistemului, tu ne-ai făcut să înţelegem asta, reflectă doctoriţa Stela.
- Ba nu! N-am spus asta, se împotrivi Ly. Nu vorbeam despre Terra, ci despre Proxima. N-aş spune aşa ceva despre planeta voas-tră, pentru că nu ştiu cum este acolo.
- Ca să ştii de acum încolo, Ly... interveni Mihai. Într-un fel, este exact opusul planetei voastre. Iar ca să mă înţelegi, am să-ţi dau câteva exemple edificatoare: Aici e foarte multă linişte; acolo e mereu prea mult zgomot, forfotă şi mişcare. Aici este atât de multă ordine; acolo domneşte mereu o dezordine totală, un adevărat haos. Aici totul este foarte curat; acolo e multă mizerie. Aici există bunătate şi înţelegere; acolo e multă răutate şi violenţă. Aici e multă inteligenţă, bunăvoinţă şi blândeţe; acolo e multă prostie, invidie, egoism, ură şi cruzime. Aici e atâta calmitate, stăpânire de sine şi pricepere; acolo este doar grabă, nesiguranţă, neîncredere şi nepricepere. Aici e foarte multă răbdare, siguranţă, încredere; acolo toate acestea nu există. Iar din punctul ăsta de vedere, poate într-adevăr încă suntem primitivi faţă de voi; insuficient dezvoltaţi, în ansamblu, ca specie... Aici însă este o lume artificială, izolată de exterior, menţinută în mod forţat, artificial; în timp ce acolo este o lume liberă, naturală, iar poate că acesta este singurul lucru bun de acolo. Aici natura a greşit enorm, deoarece aceste fiinţe atât de bune, capabile, iscusite, inteligente, blânde şi liniştite, au fost asuprite şi chinuite aspru, fiind obligate să se retragă şi să trăiască într-o lume artificială, creată chiar de aceste fiinţe; în timp ce pe Terra, o lume atât de nebună, agitată, imprevizibilă, plină de ură, invidie şi tot felul de răutăţi, cu fiinţe atât de josnice sau... nici măcar nu găsesc un cuvânt potrivit, care să le caracterizeze mai bine, au tot ce şi-ar putea dori la dispoziţie, trăind în mijlocul naturii şi beneficiind de întreaga generozitate a acesteia. Natura a fost şi este în continuare atât de darnică pe Terra, deşi locuitorii ei nu meritau toate acestea... Să ştii, Ly, că pe planeta noastră există fel şi fel de categorii de oameni, nu doar buni sau răi, deştepţi sau proşti, urâţi sau frumoşi... Sunt diferenţiaţi pe mai multe criterii. Există clase sociale, în general considerate a fi trei. Iar unii oameni sunt lipsiţi de caracter, sau de cel mai elementar bun simţ, sunt trufaşi, vulgari, îngâmfaţi, înfumuraţi, încrezuţi, lăudăroşi, care se consideră stăpâni, deasupra celorlalţi; de fapt, în realitate, doar nişte fanfaroni incurabili...
- Ceea ce s-ar putea spune şi despre dragul nostru coleg, comandantul... Tot ceea ce ai enumerat până acum, îl caracterizează, i se potriveşte de minune, ca o mănuşă, îl întrerupse Lia.
- Hei, se poate?! Iar vorbeşti urât despre şefu’? interveni imediat Nis.
- Nis, te rog, las-o... zâmbi acru Lucian, privind nemulţumit spre Lia. Las-o în pace!
- Bine, şefu’, dar... Nu se poate să spună aşa ceva despre tine, nu se arătă Nistor dispus să renunţe.
- Las-o, te rog, să spună orice vrea, îl sfătui Lucian calm pe lunganul pus mereu pe harţă, gata oricând să-şi apere „şeful”, deşi nici lui nu-i convenea ceea ce auzise, spus de Lia, mai ales de faţă, de data aceasta nu doar cu colegii lor, ci şi cu cei doi fraţi Kuny.
- Oricum, nu are dreptate, aprecie Ly. Nu ştiu de ce Lia susţine aşa ceva despre tine, Lucian, însă nici eu nu-i dau dreptate. Dar nu vreau să mă amestec între voi.
- Ly, te rog... Nu mă deranjează ceea ce crede colega mea, de fapt, ceea ce spune despre mine, căci nu e foarte sigur că şi crede ceea ce spune; oricum, e liberă să spună şi să creadă orice doreşte. Eu nu mă supăr, nu-i pot interzice să-şi exprime gândurile, oricare ar fi acestea.
- Eşti prea indulgent, şefule! Dac-aş fi în locul tău, nu i-aş permite nici ei, nici altcuiva să-mi vorbească astfel. N-aş îngădui una ca asta!
- Numai că eu nu sunt Nistor, iar tu nu eşti Lucian, aşa că las-o baltă; n-ai cum să te compari cu mine, nici eu cu tine. Iar în privinţa indulgenţei mele, Nis, că tot veni vorba despre asta, nu crezi că şi cu tine sunt prea indulgent, de foarte multe ori, nu doar cu Lia?
- Ba da, şefule, aşa este, ai dreptate; şi cu mine, evident, îl aprobă lunganul.
- Mă lăsaţi şi pe mine să-mi reiau ideea? interveni Mihai, întrerupându-i.
- Spune, campionule, rosti Lucian, privind în continuare, cu reproş, spre domnişoara consilier, dar aceasta nu se sinchisi; îl ignoră.
- Deci, Nick, Ly... Vă vorbeam despre cum sunt oamenii pe Terra. Şi pot spune că unii sunt perverşi, invidioşi, egoişti, hoţi, mincinoşi, prefăcuţi, laşi, obseaţi, psihopaţi, debili mintali, criminali şi tot felul de alţi răufăcători, ceea ce nu există aici, la voi. Dacă mă gândesc bine, cred că oamenii de pe Terra ar fi meritat o viaţă mai dificilă, cu condiţii neprielnice lor, cum există pe Proxima, pentru a învăţa să preţuiască darurile oferite de natură gratuit, în timp ce locuitorii planetei voastre ar fi meritat o soartă mai blândă şi condiţii de viaţă ca acelea de pe Pământ, pentru că ei ar fi ştiut cum să păstreze planeta lor nealterată, ar fi avut grijă de ea; în nici un caz nu şi-ar fi bătut joc de propria lor planetă, aşa cum procedează oamenii de pe Terra.
- Mihai, cred că exagerezi, spuse Ly. Ce s-a întâmplat? Niciodată n-ai vorbit astfel despre planeta voastră, nici tu, nici vreunul dintre colegii tăi.
- Nu exagerez deloc, Ly. E adevărat că până acum n-am vorbit niciodată de rău despre planeta noastră şi nici n-aş fi dorit să fi avut vreodată motive să vorbesc astfel, dar acum n-am făcut altceva decât să spun adevărul, oricât de mult mă doare. Până acum poate că nu mi-am dat seama de toate acestea, pentru că, trăind mereu numai acolo, mă obişnuisem astfel şi totul mi se părea cât se poate de normal, de firesc, nu mă mai miram de nimic, dar când am venit aici, la voi şi am văzut cum este pe planeta voastră, mi-am schimbat dintr-o dată părerea; nu mi se mai pare deloc corect ceea ce se petrece acolo şi până acum era ceva normal. Aici este cu adevărat o civilizaţie, unde gălăgia şi alţi termeni obişnuiţi pe Pământ sunt inexistenţi, unde domneşte liniştea, ordinea, curăţenia, cât şi buna înţelegere între localnici. Pe Pământ zgomotul, dezordinea şi mizeria sunt la ei acasă, sunt regi, iar cei mai mulţi oameni fac parte dintr-una din categoriile pe care vi le-am enumerat. Mai există, desigur şi excepţii, adică mulţi oameni cu adevărat buni, cinstiţi, minunaţi, demni de toată încrederea şi admiraţia, dar aceştia, raportat la numărul total de locuitori de pe Terra, sunt destul de rari...
- Iar voi toţi sunteţi nişte astfel de excepţii, nişte rarităţi, remarcă Ly, cu admiraţie pentru ei şapte.
- Ştiu şi eu?! Poate... Sper să fie aşa. Pentru că noi am trăit mereu doar printre oameni care nu erau deloc răi, ca aceia pe care vi i-am enumerat; poate că nici noi n-am observat ce se întâmpla în jurul nostru, fiind mereu mult prea ocupaţi, sau pur şi simplu ignoram totul, fără a ne da măcar seama.
- Mihai... Cuvintele tale mă înspăimântă, se nelinişti Nick.
- Scuze, nu vreau să te înspăimânt, nici pe tine, nici pe sora ta. Îţi dai seama că eu sunt de acolo, Terra e planeta mea şi o iubesc nespus de mult, dar adevărul e adevăr, nu poate fi ocolit, trebuie spus, oricât de mult ar durea. Şi crede-mă pe cuvânt, mă doare!
- Te cred, Mihai, îl aprobă Nick. Iar vorbele tale mă pun serios pe gânduri...
Câtva timp merseră tăcuţi, renunţând la subiectul abordat înainte, referitor la Terra şi majoritatea oamenilor de acolo. Priveau solul alb şi neted pe care călcau, ascultând sunetul slab, melodios, ce se auzea în urma paşilor lor (pe Terra cu siguranţă nu s-ar fi putut distinge un asemenea sunet). Se uitau cu interes în jur, admirând totul.
- Ly, ce ne-aţi putea spune despre materialul acesta lucios cu care aţi acoperit întregul sol al planetei, pereţii şi solul tunelelor subterane, aproape totul prin oraşul artificial, cercul colorat şi tunelele care fac legătura dintre oraş şi exteriorul planetei, unele clădiri din acest oraş, institutele, conductele de apă din institutele în care obţineţi acest lichid preţios, ba până una alta, chiar şi cupola lumii voastre artificiale, toate acestea sunt confecţionate din acelaşi material neted şi lucios. Spune, Ly, cum îl obţineţi şi ce fel de material este acesta? se interesă Stela.
- Ah, e simplu. Este doar un material pe care-l obţinem foarte uşor într-una dintre... să-i zicem fabricile de pe Proxima. Şi într-adevăr este preferat de noi, datorită rezistenţei sale, aspectului plăcut, estetic, cât şi a multor alte proprietăţi şi calităţi, una dintre ele fiind aceea că se obţine foarte uşor. Cred că aţi observat şi voi cât este de rezistent. Iar dacă n-aţi observat încă acest amănunt, vă puteţi da seama de rezistenţa lui din faptul că este atât de des utilizat, în locuri atât de diverse şi importante; de asemenea, vă mai puteţi da seama de rezistenţa lui şi din aspectul exterior pe care-l are, indiferent în ce scop ar fi folosit. Iar în privinţa asta, cred că aţi remarcat faptul că pe suprafaţa lui nu există nici o fisură, nici cea mai mică crăpătură, cu atât mai puţin găuri sau spărturi. Se poate spune chiar că pe suprafaţa lui nu există nici măcar cea mai mică zgârietură, oricât de solicitat ar fi acest material, ca să nu vorbim de crăpături, găuri, fisuri sau spărturi, explică Ly.
- Asta aşa este, suprafaţa acestui material e mai netedă decât cea a unei oglinzi, aprecie Lucian. Numai că acesta nu este deloc oglindă.
- Evident că nu este oglindă. Este solid, rezistent şi are o greutate enormă, continuă Ly cu explicaţiile. O bucăţică oricât de mică din acest material este extrem de grea, probabil datorită densităţii substanţelor din care este compus. După cum aţi observat, este lucios, ba uneori chiar alunecos, are diferite culori, depinzând de locul şi scopul în care este întrebuinţat şi de preferinţele celor ce-l utilizează şi are multe alte proprietăţi deosebite, care-l fac să fie folosit în diverse locuri şi scopuri. Este un material sintetic, artificial, ca de altfel aproape tot ce se află aici, pe planeta noastră.
- Şi ce denumire are? întrebă Stela.
- Hopa... Ce v-aş putea spune?! Aici se pare că ne-aţi surprins nepregătiţi. Acest material nu are, într-adevăr, nici o denumire, răspunse Ly. Sau... Ştii tu ceva, Nick?
- Hmm... Ce să ştiu?! tresări el; nu auzise aproape nimic din ceea ce se discutase.
- Despre numele materialului alb de pe planeta noastră, îl lămuri sora lui.
- Ah, despre asta... Nu, habar n-am, replică el, apoi îşi îndreptă din nou întreaga atenţie către blondină, redevenind total absent.
- Cum e posibil să nu aibă un nume? se miră Lucian.
- Nu ştiu, nu-mi dau seama cum s-a putut întâmpla asta. Poate că n-a fost nevoie să-i atribuim o denumire, noi doar l-am folosit peste tot pe unde a fost nevoie şi trebuie să recunosc că ne-a fost foarte necesar în diverse locuri, având o mulţime de întrebuinţări, dar niciodată nu ne-a dat prin gând să-l asociem cu o denumire, pentru că numele materialului nu era atât de important, zise Ly.
- Ba da, era, pentru a nu vă surprinde noi acum nepregătiţi. Dacă i-aţi fi dat un nume, acum nu v-aţi fi aflat în situaţia de a nu ne putea răspunde la o întrebare atât de banală. Uneori chiar şi un simplu nume poate fi destul de important, spuse campionul.
- Recunosc că ai dreptate, dar nouă nu ni s-a părut a fi un amănunt atât de important, justifică Ly. Cel puţin nu până acum.
- Ly, uneori chiar şi cel mai mic amănunt poate avea o foarte mare importanţă, oricât de neinteresant ar părea el, asta nu trebuie uitat niciodată. Dar sper că nu vă incomodează cu nimic faptul că v-am surprins nepregătiţi, deşi voi sunteţi de obicei surprinzător de pregătiţi, zise Mihai.
- Poate ai dreptate; noi suntem obişnuiţi să nu existe nici cel mai mic amănunt căruia să nu i se acorde atenţia maximă necesară. Deşi, oare ce nevoie ar avea un astfel de material de un nume prin care să fie identificat? Îi cunoaştem compoziţia, proprietăţile, modul de fabricaţie şi destinaţia; ce rost ar avea să ne complicăm şi cu un nume? întrebă Ly, încercând să găsească o scuză.
- Pentru a satisface curiozitatea unor oaspeţi ca noi, care neştiind despre ce este vorba, se dovedesc a fi foarte curioşi şi pentru a nu fi în situţia neplăcută în care vă aflaţi voi acum, ca în postură de gazde să nu puteţi da oaspeţilor voştri un răspuns simplu, dar clar, spuse Lucian.
- Oaspeţii noştri ar trebui să nu fie chiar atât de curioşi, îi sfătui Ly.
- Aş-i, Ly, o aprobă Lia. Nu vrem să exagerăm. Te rog să nu te superi pe noi. Ar fi păcat. Iar noi, sigur că nu trebuie să fim prea curioşi, ca să nu te supărăm.
- Nu mă supăr deloc. N-aş avea nici un motiv. Este doar un adevăr care nu trebuie să deranjeze pe nimeni. Deşi, de fapt, cred că materialul acesta, pe care noi îl utilizăm atât de des, are totuşi un nume în limba noastră, dar mă îndoiesc că aţi înţelege ceva dacă vi l-aş spune, iar de tradus nu-mi dau deloc seama cum ar suna în limba voastră; ba chiar înclin să cred că nici nu poate fi tradus, de aceea nici n-am să încerc, pentru că nu există nici un cuvânt din limba voastră cu care să-l asociez. Dar dacă tot sunteţi voi aici şi sunteţi atât de curioşi, de ce nu încercaţi să-i daţi chiar voi un nume potrivit, în limba voastră? le sugeră Ly.
- Să-i dăm noi un nume? Păi, noi n-am venit aici ca să botezăm materiale necunoscute nouă. Iar de altfel, nu cred că i-am găsi un nume potrivit, îşi spuse Alex părerea.
- Într-adevăr e greu de găsit un nume unui astfel de material, îl aprobă lunganul, adăugând: Dar nu şi imposibil.
- Mai gândiţi-vă. Poate mâine, când ne vom reîntâlni, veţi avea deja pregătit un nume. Până atunci aveţi destul timp să-i găsiţi o denumire potrivită, în limba voastră, le propuse Ly.
- Nu ştiu dacă ar fi nevoie, dar cel puţin vom încerca, promise Lucian.
- Sper că aşa va fi. Să vă străduiţi cât puteţi, îi sfătui Ly.
- De acord, Ly. Dar acum, încotro? Ce mai putem face în acest moment? întrebă Lucian.
- Orice doriţi. Mergem oriunde vreţi voi. Propuneţi numai, îi îndemnă Ly.
- Cred că după atâtea vizite în institute, după atâtea amănunte aflate, ne-am putea permite să ne şi distrăm, mai ales că avem şi motive bine întemeiate, dar, bineînţeles, doar atât cât este permis pe planeta voastră, propuse Alex, privind spre Maria şi Nick; ei erau „motivele”... Aţi spus parcă, după cum îmi amintesc, că există câteva locuri special amenajate pentru distracţia localnicilor. Am putea vizita un asemenea loc, apoi am putea vedea şi vreo câteva magazine de pe planeta voastră, desigur, numai dacă nu aveţi nimic împotrivă.
- Şi poate cu această ocazie voi avea şi eu posibilitatea să ser-vesc, în sfârşit, în linişte o prăjitură de aici, de pe planeta voastră, adăugă Nistor.
- Da, sigur; de ce nu? Am putea... Inclusiv Nistor şi-ar putea servi mult râvnita prăjitură; se pare că numai la ea îi este gândul. Ce zici, Nick, se poate sau nu? ceru Ly acordul fratelui ei.
- Bineînţeles, surioară. De ce nu? Se poate, aprobă Nick.
- Excelent! exclamă, plin de bucurie, Nistor, entuziasmat. De abia aştept momentul în care voi avea ocazia să savurez, în sfârşit, o prăjitură de pe planeta Proxima! Trebuie să fie delicioasă...
- Atenţie! Orice produs de pe planeta noastră este, în mod logic, artificial. Nu ştiu deci dacă vom reuşi să-ţi satisfacem pofta, sau dacă prăjiturile noastre vor fi pe gustul tău, se îndoi Ly.
- Eh, dacă-i dulce, merge. Nu mai există nici o problemă. O să-mi placă, o asigură lunganul.
- Ce fel de loc de agrement aţi dori să vizitaţi, de iarnă sau de vară? întrebă Ly, schimbând subiectul.
- De orice fel. Sau mai bine ambele, dacă se poate, spuse comandantul.
- Se poate, dar nu pe amândouă deodată, ci pe rând. Cu ce aţi dori să începem? reluă Ly întrebările.
- Cred că ar trebui să începem cu cel de vară, numai să ne rămână timp şi pentru restul, răspunse Lucian.
- Nu vă faceţi griji în privinţa asta. Va rămâne destul timp pentru toate, îi asigură Ly. De moment ce tata ne dă voie împreună, nu cred că am avea de ce să ne temem. Nu vom întârzia însă foarte mult. Dacă nu veţi fi mulţumiţi doar cu ceea ce vom reuşi să vedem astăzi, vom continua mâine sau în altă zi.
- Ai dreptate, Ly, o aprobă Lucian. Poate noi suntem cam nerăbdători şi vă cerem prea mult deodată, însă sper să ne înţelegeţi. Totuşi, nu trebuie să exagerăm şi să vă cerem mai mult decât se poate, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne oferiţi şi chiar vă suntem recunoscători pentru bunăvoinţa de care daţi dovadă şi pentru răbdarea pe care o aveţi cu noi.
- Bunăvoinţă şi răbdare, Lucian? se miră Ly. Dar aşa este felul nostru de a fi. În plus, chiar astfel trebuie să se comporte nişte gazde cu oaspeţii lor; cel puţin eu aşa cred. Iar de altfel, aceste trăsături trebuie să caracterizeze pe orice locuitor al planetei noastre. Este absolut necesar, ba chiar normal să fie aşa.
- Poate, Ly... Însă cred că uneori suntem atât de cicălitori, încât devenim enervanţi. Vă cerem poate mai mult decât consideraţi voi că ar fi normal. Iar de fapt, nouă nu ni se pare deloc nici atât de normal, nici atât de necesar, spuse Lucian.
- Luci are dreptate, adăugă Mihai aprobator. Noi vă suprasolicităm, iar răbdarea, oricât ar fi de mare sau de normală, îşi are limitele ei. N-am vrea să vă determinăm să depăşiţi aceste limite.
- Este dreptul vostru să doriţi să aflaţi cât mai multe amănunte despre planeta noastră, spuse Ly.
- Da, însă este dreptul vostru să nu ne oferiţi mai mult decât puteţi, să ne explicaţi în limita posibilităţilor şi să nu exageraţi doar de dragul nostru, obosindu-vă, replică Mihai.
- Nici o grijă. Nu vom exagera, îl linişti Ly. Când vom considera că este de ajuns, vă vom anunţa şi ne vom retrage în linişte. Acum însă, să ne facem datoria de gazde şi să începem vizita locului pentru care v-aţi exprimat dorinţa de a-l vedea mai înainte.
Acestea fiind spuse, Ly, urmată de toţi ceilalţi, coborâră nişte trepte confecţionate din acelaşi material alb, neted, lucios, uneori chiar alunecos, spre miraculoasa lume a unui loc de agrement de pe planeta Proxima, loc situat în interiorul oraşului artificial, sub cupolă...