*18. Consimţământul.

Drăgălaşa Ly Kuny îşi întâmpină fratele cu un soi de reproş:
- N-ai ajuns acasă aseară, Nick! Ce s-a întâmplat?
- Nimic, scumpă surioară! Am stat tot timpul aici, afară şi am îngheţat de tot aşteptând-o pe Maria, să i se facă milă, să se trezească mai repede şi să vină la mine, să mă-ncălzească cu prezenţa ei. A întârziat un pic... cam mult, dar şi când a venit, toate suferinţele mele au luat brusc sfârşit, m-am simţit dintr-o dată mai bine ca oricând.
- Cam aiurezi, dragul meu frăţior, aprecie Ly.
- Ştiu. Aşa mi-a spus şi Maria. Sunt nebun! Nebun de-a binelea... Tot ce se poate. Dar sunt nebun după ea, de iubire, i-am răspuns, ceea ce-ţi spun şi ţie, scumpă surioară.
- Ah... În fine... Să lăsăm asta. Ce mai fac prietenii noştri de pe Terra? Sper că sunt mai întregi decât tine, mai normali.
- Şi eu sper la fel, surioară. Pentru binele lor, adăugă Nick.
- Ah, Maria... Îmi pare rău că nu te-am salutat până acum, dar asta s-a întâmplat numai din cauza fratelui meu. Sper că n-a reuşit să pună stăpânire pe inima ta.
- Te rog, Ly... Nu te amesteca! Nu vreau s-o influenţezi negativ pe Maria. Eu aş vrea să cred că am reuşit să pun stăpânire pe inima ei...
- Bună dimineaţa, Ly. Mă descurc eu cu fratele tău... răspunse blonda surâzătoare, uşor jenată de situaţia creată.
Nu după mult timp ieşiră din „Pacifis” ceilalţi membrii ai echipajului terestru. Se salutară între ei, bucurându-se de revedere.
- Eşti foarte bine dispus astăzi, Nick, din câte observ, remarcă Lucian.
- Aşa este. Am şi motive solide să fiu bine dispus, recunoscu Nick, privind zâmbitor spre Maria.
- Mă bucur foarte mult pentru tine, spuse Lucian. Dar tu, blondo?
- Eu... Sunt bine. Mersi, Luci, zise blonda, roşind toată, neîndrăznind să-şi ridice privirea verde spre colegii ei.
Ea se ruşinase, deoarece se afla încă în braţele lui Nick, care nu binevoise să-i dea încă drumul şi se afla astfel în văzul celorlalţi colegi ai ei.
- Să-mi mulţumeşti? Pentru ce?! se miră comandantul, neînţelegând de ce se ruşinase blonda. Sincer, n-ai avea pentru ce... Şi hai, capul sus! Nu înţeleg... De ce te ruşinezi de noi?
Maria nu luă în seamă vorbele lui; tot nu îndrăzni să-şi ridice privirea.
- Unde vom merge astăzi, mai înainte? Ce ziceţi, aveţi vreun plan? Îl putem afla şi noi? li se adresă Mihai celor doi fraţi Kuny.
- Nu-l puteţi afla încă, pentru că n-am întocmit nici un plan, răspunse Ly. Cred că ar trebui să plecăm, iar după aceea ne vom gândi încotro să ne îndreptăm atenţia mai înainte.
- Mai înainte de toate aş vrea să trecem pe la biroul tatălui meu, interveni Nick cu o propunere concretă.
- La biroul tatei? Ce-am căuta acolo? se miră Ly, necunoscând intenţiile fratelui ei.
- Veţi afla cu toţii la timpul potrivit, rosti Nick, fără a preciza nimic altceva, de abia în acel moment dând drumul Mariei din îmbrăţişare.
Deşi nedumeriţi, porniră toţi spre intrarea în lumea artificială a Proximei. Nick mergea, desigur, numai lângă Maria. Ajunşi acolo unde To Kuny îşi desfăşura activitatea, intrară rând pe rând, Nick şi Maria fiind în faţă. To Kuny părea surprins de vizita lor şi nu se feri în a-şi arăta uimirea. Bineînţeles că toţi îl salutară politicos pe domnul Kuny. Acesta spuse:
- Seara trecută tocmai v-am dat voie să vă vedeţi oricât doriţi şi să vă petreceţi timpul împreună. În plus, i-am rugat pe copiii mei să-şi îndeplinească aşa cum ar trebui rolul de gazde şi să vă explice tot ceea ce vă este neclar. Deci, nu înţeleg, dragilor, care ar fi motivul vizitei voastre de acum, atât de curând?!
- Tată... spuse Nick emoţionat, venind în faţă, înaintea tatălui său, domnul To Kuny; băiatul preciză scurt: Motivul sunt eu!
- Mă tem că nu înţeleg... păru To Kuny şi mai nedumerit, ridicând sprâncenele stufoase în semn de mirare.
- Aşteaptă numai puţin şi am să-ţi explic totul imediat. Nu voi face ocolişuri, deci voi trece direct la subiect. Şi aş dori ca toţi să asculte cu atenţie ceea ce-ţi voi spune, pentru că este şi în interesul lor să afle ceea ce am de gând. Deci, tată, vreau să-ţi cer ceva, ceva foarte important pentru mine.
- Să-mi ceri ceva foarte important? Mie?! se miră To Kuny, din ce în ce mai nedumerit. Spune-mi ce vrei, dragul meu! Doar ştii bine că nu te-aş refuza; ţi-aş da orice, numai să nu fie ceva care să mă depăşească.
- Tată... Dragi prieteni... Ah, dacă mi-aş găsi măcar cuvintele potrivite... păru Nick încurcat, îngândurat, însă nu se răzgândi; hotărât, o luă totuşi pe Maria de mână, aducând-o în faţă, înaintea lui To Kuny şi continuă: O cunoşti pe Maria?
- Desigur... Domnişoara Maria, blonda echipajului, biologul misiunii, spuse To Kuny politicos, cu respect şi admiraţie pentru tânăra blondină, fără a-şi ascunde însă nedumerirea ce-l încerca în continuare.
- Tată, vreau să-ţi cer consimţământul, ca eu şi Maria să ne căsătorim.
- Să-mi ceri... Ce?! sări surprins domnul To Kuny de la locul său, uitând de formularea „poftim”; ceilalţi rămaseră interzişi, cu gurile căscate.
- Consimţământul tău, repetă Nick.
- Păi... Ăăă... Fiule, cred că te grăbeşti. Să nu ne pripim. Asta e ceva ce nu se poate. E de-a dreptul imposibil! Mi-ai cerut deja ceva ce mă depăşeşte şi încă enorm; eu nu-ţi pot oferi mâna domnişoarei. De altfel, gândeşte-te bine, ei de abia au sosit pe planeta noastră de vreo... Aproximativ trei-patru zile, iar tu vrei deja să te căsătoreşti cu ea... Asta nu se poate!
- Tată, nu ţi-am cerut părerea! îl întrerupse Nick. Nu-mi pasă dacă au venit de abia de vreo patru zile. Ar fi putut veni foarte bine chiar şi acum, în această secundă! Eu ţi-am spus doar ceea ce doresc şi te-aş ruga să fii calm.
- Calm, fiule?! Având în vedere situaţia de faţă, sunt foarte calm, ba chiar mult prea calm... M-ai pus însă în mare încurcătură. Nu ştiu dacă am dreptul să fac aşa ceva, nu intră în atribuţiile mele să-ţi acord ceea ce-mi ceri. Domnişoara aceasta nu este de pe planeta noastră. Părinţii ei nu sunt aici pentru a-şi spune şi dumnealor părerea, sau pentru a le cere şi lor consimţământul; în mod normal, cred că dumnealor ar fi trebuit să le ceri mâna domnişoarei... Deci, chiar lăsând la o parte faptul că e mult prea devreme să ceri aşa ceva după numai patru zile, eu nu-ţi pot acorda mâna domnişoarei, pentru că nu este fiica mea...
- M-am gândit şi la asta, tată. Şi am găsit o soluţie, sper eu, rezonabilă. Deci, în locul părinţilor ei, îi vom întreba pe colegii ei dacă sunt sau nu de acord cu această căsătorie, pentru că în grija lor a fost lăsată din momentul plecării de pe Terra. Desigur, n-am să le cer să-mi ofere ei mâna Mariei, sau să-şi dea consimţământul, în locul părinţilor ei, ci doar să-şi spună părerea. Acum însă, te-am întrebat pe tine şi încă n-am primit nici un răspuns. Aştept răspunsul tău, tată!
- Nick, dragul meu, în această situaţie, pentru a-ţi putea da totuşi un răspuns, va trebui s-o întreb mai înainte pe domnişoara Maria dacă ea vrea să se căsătorească cu tine, dacă acceptă ca eu să vă dau consimţământul meu şi dacă e de acord ca în locul părinţilor ei să-i rugăm pe colegii ei să-şi spună părerea. Deci, domnişoară Maria, ce spuneţi, vă rog?
- Da, domnule Kuny... Vreau să mă căsătoresc cu fiul dumneavoastră, deşi, ce-i drept, e adevărat că e cam grăbit, n-are răbdare... Şi totuşi accept propunerea lui şi sunt de acord cu toate celelalte condiţii, răspunse Maria sfioasă, cu timiditate.
- Bun... Acum rămâne doar să-i întrebăm pe colegii tăi ce părere au în legătură cu toate acestea. Deci, dragi tineri, sunteţi de acord să vă asumaţi această responsabilitate de a răspunde de soarta colegei voastre, care a fost lăsată în grija voastră?
În acel moment, ceilalţi cinci colegi se strânseră laolaltă, în jurul comandantului lor, consultându-se în linişte unul cu celălalt, pentru a hotărî cum să procedeze. Până atunci ascultaseră totul tăcuţi, rămânând muţi de uimire când auziseră ce anume dorea Nick de la tatăl său, căci nu se aşteptau la una ca asta; inclusiv Ly, sora lui Nick, era foarte surprinsă de cerinţa fratelui ei. Că Nick se îndrăgostise de Maria de cum o văzuse, asta da, înţeleseseră şi ştiau, nu mai era o noutate, însă de aici şi până la a-i cere mâna, era o mare diferenţă... Cei şase şuşoteau în şoaptă, iar când căzură de acord asupra faptului, deci când se înţeleseră între ei, tăcură, Lucian fiind cel ce luă cuvântul, pentru a transmite decizia lor în legătură cu problema care se ivise pe neaşteptate:
- Domnule Kuny, Nick, Maria, Ly... Am să vă transmit ceea ce am hotărât noi în legătură cu această problemă, pentru că m-au rugat colegii mei ca eu să fiu şi purtătorul lor de cuvânt. Nu ştiu, nu-mi dau seama dacă avem sau nu dreptul să răspundem în locul părinţilor ei, să-i decidem soarta, dar am convenit că ne putem asuma şi această responsabilitate. Din păcate, regulamentul misiunii noastre nu prevede nimic în acest sens, aşa că decizia ne aparţine în totalitate. E adevărat că Maria este colega noastră şi că într-un fel, chiar a fost lăsată în grija noastră pe parcursul misiunii, dar nu ne-am gândit niciodată că într-o bună zi va fi necesar să ne luăm un asemenea angajament. Oricum, credem că putem face totuşi acest lucru şi sper să nu fi greşit cu această decizie, cu care inclusiv Mihai a fost de acord, ca şi mine, de altfel... Iar Mihai este şeful securităţii misiunii, deci, într-un fel, răspunde mai mult de soarta membrilor echipajului, inclusiv de Maria, deşi nu în acest sens, de acum; e o situaţie delicată, inedită, fără precedent... Cât despre mine, n-are rost să mai amintim ce funcţie îndeplinesc şi care mi-ar fi îndatoririle; ştim cu toţii destul de bine. Într-un cuvânt, ca să n-o mai lungesc, concluzia la care am ajuns în unanimitate este aceea că suntem de acord ca noi să răspundem în acest moment de soarta ei în locul părinţilor ei, în lipsa acestora, deci să ne spunem părerea.
- Bine, Lucian... Deci, Nick, dragul meu, în cazul acesta, având în vedere că toate condiţiile au fost îndeplinite, nu-mi rămâne decât să vă urez multă fericire şi toate cele bune. Să fie într-un ceas bun!
- Să înţeleg că ne acorzi consimţământul tău, tată?
- Da, Nick, desigur, cu toată dragostea mea părintească, deşi rămân la părerea potrivit căreia, totuşi, vă cam grăbiţi, nefiresc de mult... Mai puteaţi aştepta şi voi, câtuşi de puţin, zise To Kuny, apoi îşi îmbrăţişă şi-şi sărută fiul, după care privi spre blonda Maria, adresându-i-se cu blândeţe: Vino aici, fata mea! Acum eşti ca şi fiica mea... Pot să-ţi spun astfel?
- Da, domnule... răspunse ea sfioasă, roşind complet, venind aproape de To Kuny, care o îmbrăţişă cu căldură.
- Dacă te consideri ca şi fiica mea, copilă, atunci poţi să-mi spui „tată”, sau altfel, oricum doreşti, dar nu „domnule”, în nici un caz! Şi acum hai să vedem ce spun şi colegii tăi. Să începem cu Lucian, pentru că e totuşi comandantul vostru. Ce zici, Lucian, care este părerea ta în legătură cu cele auzite?
- Da, sigur că da, zâmbi aprobator Lucian. Sunt de acord să se căsătorească; de ce nu? Nu văd nimic rău în asta. Şi le doresc numai fericire. Multă, foarte multă fericire...
- Mersi pentru sprijin, Lucian, spuse Nick, iar cei doi se îmbrăţişară, ca doi fraţi.
- Mai departe, continuă To Kuny. Mihai, că tot eşti tu şeful securităţii echipajului, tu ce crezi? se interesă dânsul.
- Păi... Da. Sunt şi eu de acord şi le doresc numai bine, zise Mihai, părând optimist, deşi ezitase puţin.
- Domnişoara consilier, tu ce spui? o întrebă domnul Kuny, cercetând-o atent cu privirea iscoditoare a micilor săi ochi albaştri, foarte vioi.
- N-am nimic împotrivă, surâse Lia, apreciind: Nick e un băiat minunat! Maria se poate considera norocoasă. Le doresc toate cele bune, din partea mea.
- Domnişoara doctor Stela, tu ce crezi? continuă domnul To Kuny.
- Cred că da... Multă fericire şi multă iubire. În rest... Sper că totul va fi foarte bine.
- Alex, părerea ta, îl invită domnul Kuny.
- Eu, domnule... Nu sunt chiar aşa de sigur. Prefer să mă abţin. N-aş putea spune nici da, nici nu. Totuşi, le doresc multă fericire şi numai cele bune, e tot ceea ce-mi rămâne.
- Şi în sfârşit, Nistor, te ascultăm, zise domnul To Kuny.
- Nu, eu nu cred că ar fi bine. Nu pot fi de acord, pentru că... Nu-mi pot asuma o răspundere atât de mare, nu cred că am dreptul să fac una ca asta. Nu-mi pot permite... Deci, regret, nu!
- Pentru că e un singur refuz şi unul singur s-a abţinut, ceilalţi patru fiind de acord, aţi obţinut acordul şi din partea colegilor Mariei, deşi tot cred că vă grăbiţi, prea mult, după părerea mea. Ar fi trebuit să aveţi puţină răbdare, mai puteaţi aştepta câtva timp. Măcar vreo câteva zile, copii... zise To Kuny.
- Tată, nu ţi-am cerut părerea şi nici sfatul. Mi-ai acordat deja ceea ce ţi-am cerut şi nu vreau altceva, decât consimţământul tău şi acordul colegilor ei. De altfel, ştiţi cu toţii destul de bine că puteam face acest pas fără să mai fi întrebat pe nimeni, dar n-am vrut să ne ascundem, am considerat că aveţi dreptul să ştiţi acest lucru şi am vrut ca toţi să afle de intenţia mea, pentru că aşa am crezut că ar fi cel mai corect, faţă de toţi, îi informă Nick.
- Sigur, aşa-i corect, îl aprobă Ly uimită. Şi totuşi, nu strica dacă aveaţi puţină răbdare, dacă mai aşteptaţi câtva. Nici măcar nu vă cunoaşteţi prea bine. Vă ştiţi de abia de... aproximativ patru zile!
- Poate că ar fi trebuit, scumpă surioară, dar n-am putut aştepta şi nu cred că aş fi greşit prea mult. Nu-mi dau însă deloc seama de ce nu mă înţelege nimeni, de ce sunteţi toţi împotriva mea... Toţi aveţi aceeaşi părere, că ar fi trebuit să aştept. Nici unul nu gândeşte ca mine? se plânse Nick de atitudinea celorlalţi.
- Pentru că acesta-i adevărul, realitatea, dragul meu frăţior, anume: Te-ai grăbit!
- Nu! se împotrivi el. E adevărul vostru, nu şi al meu. Eu văd lucrurile altfel, într-un mod diferit de al vostru şi nu cred că greşesc. Aş vrea să mă înţelegeţi...
- Nu dispera, prietene, îl linişti Lucian, zâmbind. Nu eşti chiar atât de singur. Cel puţin unul dintre noi este de partea ta, pentru că eu cred că ai procedat cum se cuvine.
Spunând acestea, comandantul misiunii privi spre domnişoara consilier, Lia. „Poate şi eu ar fi trebuit să fi procedat la fel ca Nick, să mă fi grăbit, de la bun început, nu să tot amân...” se gândi el.
- Nu-l încuraja, Lucian! îl dojeni Ly, întrerupându-i gândul.
- Lasă-l, Ly! Nu fi atât de aspră cu el. E totuşi fratele tău... Nu greşeşte deloc când se grăbeşte. Dragostea nu poate fi ţinută în frâu, sau amânată... Cineva tot trebuie să-l susţină, să-l încurajeze; nu putem fi toţi împotriva lui. Iar tu îl vei înţelege mai bine poate doar atunci când vei fi şi tu îndrăgostită. Până atunci, încearcă totuşi să-l înţelegi, câtuşi de puţin, doar e fratele tău.
- Nu zău, Lucian? îl privi Ly întrebător. Cum se face că tu îl înţelegi atât de bine şi eşti de partea lui? Nu cumva eşti şi tu îndrăgostit, de moment ce-l înţelegi?
- Eu... Nu, nu încă, dar... Îmi închipui cum se simte, de aceea sunt de partea lui, şopti Lucian şovăitor, fâstâcindu-se, încercând să găsească o portiţă de salvare, deşi privirea-i ageră, de vultur, oprită asupra Liei, parcă-l trăda. Eu... Îl înţeleg şi încerc să fiu de partea lui, pentru că totuşi cineva trebuie să fie şi alături de el, nu toţi împotriva lui. Nu-i aşa, prietene?
- Desigur. Îţi mulţumesc, Lucian. Îţi mulţumesc că eşti de partea mea tocmai tu şi mă încurajezi. Iar tu, Ly, în loc să-l tragi pe el la răspundere, ai face bine să-i urmezi exemplul şi să treci de partea mea, doar îţi sunt frate, spuse Nick.
- Bine, am să încerc, doar îţi sunt cu adevărat soră, deci, evident că ar trebui să fiu de partea ta. Totuşi, nu-ţi promit nimic.
- Aşa-i mult mai bine, Ly. Acum da, simt că am cu adevărat o soră.
- Ştii, dragul meu, măcar de un singur lucru puteţi fi absolut siguri, interveni domnul To Kuny. Indiferent că vă grăbiţi sau nu, nu trebuie să regretaţi nimic, pentru că nu aveţi motive. Sunt convins că vă veţi înţelege bine amândoi, pentru că, fără a avea intenţia să-l laud pe Nick, deoarece este fiul meu, este totuşi un băiat foarte bun, priceput şi inteligent, chiar dacă uneori este mai repezit din fire şi se dovedeşte nerăbdător. Aşa că, dragă Maria, să nu regreţi niciodată că l-ai acceptat. Iar tu, fiule, nu cred că are sens să-ţi spun că te-ai ales cu o fată minunată, extraordinară, frumoasă şi inteligentă. Să te bucuri de ea şi amândoi să fiţi fericiţi împreună.
- Bine, tată. Îţi mulţumesc pentru urările făcute, surâse mândru Nick.
- Trebuie totuşi să vă daţi bine seama de un lucru foarte serios. Şi anume: Ea este de pe Terra, iar tu eşti de aici. Cum o să vă descurcaţi? Ei nu vor rămâne aici pentru totdeauna... Ce ai de gând să faci, dragul meu, în această situaţie? Poţi s-o opreşti aici pe Maria? ridică To această problemă.
- Nu-ţi face griji în privinţa asta, tată; m-am gândit deja... Ea este de acolo, iar eu sunt de aici, aşa că în momentul în care colegii ei vor hotărî să se întoarcă pe planeta lor, eu o voi însoţi şi voi pleca acolo, pe Terra, cu ea. Iar tu, tată, nu vei avea cum să mă opreşti şi ştii foarte bine că nu te poţi împotrivi, pentru că n-ar avea sens. Poţi să fii sigur că tot voi pleca atunci, indiferent ce-ai zice tu, doar n-o pot lăsa să plece singură, nici reţine aici pentru totdeauna, împotriva dorinţei ei, spuse Nick.
- Dar nu va fi niciodată singură! Este cu colegii ei, cei cu care a venit, se împotrivi domnul Kuny.
- Ştii foarte bine că nu-i acelaşi lucru şi oricum, de moment ce ţi-ai dat deja consimţământul, asta presupune că n-ai nimic împotrivă ca eu să fiu alături de ea oricând şi oriunde, afirmă Nick.
- Te pricepi să întorci situaţia în favoarea ta... Dar fie cum vrei tu, Nick. E-n ordine! Eşti liber să procedezi aşa cum crezi de cuviinţă că ar fi mai corect, mai convenabil pentru voi doi, iar eu nu voi fi deloc împotrivă. Nu pot sta în calea fericirii tale, nu pot fi o piedică pentru tine, zise To Kuny aprobator.
- Mulţumesc, tată, surâse Nick, adăugând: Iar când voi ajunge pe Terra, îi voi cunoaşte pe părinţii ei şi vom face acolo o nuntă mare, cum mi-a spus Maria, după tradiţiile lor pământene, chiar dacă noi vom fi căsătoriţi atunci, deja cam de mult timp; asta n-are importanţă...
- De acord, Nick... Dacă asta este tot ceea ce-ţi doreşti, atunci nu mă voi declara împotriva dorinţelor tale.
- Acum, tată, am vrea să ne retragem şi te rog să ne ierţi dacă te-am deranjat de la treburi.
- Nu, Nick, nu m-aţi deranjat deloc, pentru că nimic nu poate fi mai important pentru mine decât tu sau Ly; timpul meu vă aparţine. Oricum, Nick, dacă n-ai nimic împotrivă, aş dori să vii aici mai pe seară, singur, ca să discutăm ceva foarte serios, doar noi doi, între patru ochi.
- Voi veni, tată! Şi acum, cu bine. Pe diseară, îl asigură Nick de prezenţa sa.
- Cu bine, fiule. Încă o dată, îţi doresc multă fericire. Şi nu uita, te aştept!
Nick cu Maria, Ly şi ceilalţi şase colegi ai blondinei, părăsiră cabinetul domnului To Kuny. Dânsul îi petrecu totuşi până afară, după care toţi îşi luară „rămas bun” de la conducătorul local, văzându-şi de drum...