poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-11 | |
Capitolul 57.
Tyranna nu-şi putea manifesta nicicum surprinderea. Îşi îndreptă doar poziţia şi „zise”, prin intermediul robotului: - Iar asta a fost... - Un semn de preţuire şi prietenie din partea mea. - Nu cred că-ţi pot întoarce gestul. - Nici nu-i nevoie. - Parcă acelaşi gest l-ai făcut şi cu colegul tău; sau ceva asemănător... îşi aminti Tyranna că-i văzuse pe cei doi îmbrăţişându-se şi sărutându-se nu doar cu puţin timp înainte, ci de încă vreo câteva ori, în cele două zile pe care ei le petrecuseră în adăpostul ei; Syrinx transmise întrebarea: Ce semnifică acest lucru? Ce s-a întâmplat între tine şi el? - Într-adevăr, între noi doi s-a întâmplat ceva, dar nu e grav, nici neplăcut. E doar o apropiere firească, pe care sper că n-o voi uita după trecerea înapoi, prin acel „black hole”, iar dacă o voi uita, sper să mi-o amintesc vreodată... Altfel spus, de abia acum mi-am dat seama că-l iubesc; iar el, la fel, pe mine... - Ah, iubire, dragoste... Chiar că nu e neplăcut! Nici pentru un dinozaur ca mine, semnificaţia acestui cuvânt nu e necunoscută. Înţeleg deci... - Uff... oftă scurt Rena. Cred că e cazul să urc la bordul navei. - Cum vrei. Nu te reţin. Păi... Succes! S-ajungeţi cu bine înapoi, în lumea voastră! - Mersi. Aşa sper şi eu... O ultimă întrebare: Tu mă vei uita? - Asta chiar n-o ştiu. Dar, orice s-ar întâmpla, cred că, undeva, în adâncul sufletului meu, am să-ţi păstrez vie amintirea. Probabil că acelaşi lucru se va aplica şi-n cazul tău, deşi, normal, totuşi, tu mă vei uita. Dar undeva, în subconştient, poate-mi vei păstra amintirea, măcar ca pe o părere. La fel şi colegul tău, Als. - Sper să ai dreptate. Atunci... Rămâi cu bine. - Cu bine... auzi Rena ultimele cuvinte ale Tyrannei, rostite de Syrinx. Deconectă micuţul aparat din sistemul robotului, spunându-i acestuia: - Să mergem, Syrinx! Robotul nu răspunse, porni doar spre trepte, iar Rena îl urmă. Se opri sus, în dreptul trapei, se întoarse spre prietena ei, Tyranna, care nu părăsise perimetrul de siguranţă şi o salută scurt, cu mâna. Desigur, Tyranna nu-i putea răspunde în mod asemănător, membrele ei superioare, scurte, fiind aproape inutilizabile, dar felul în care o privea fix, cu ochii ei mari şi blânzi, părea a-i întări Renei părerea că Tyranna îi răspunsese totuşi acestui ultim salut. Syrinx intrase deja în navă, iar trapa deschisă o aştepta acum pe Rena. Nu întârzie nici ea prea mult afară; în cele din urmă intră. Pe puntea principală îl regăsi pe Syrinx, dar şi pe colegul ei, Als. Acesta o întâmpină cu următoarele cuvinte: - Gata? Te-ai despărţit de prietena ta? - Da... murmură îngândurată şi porni spre computer, pentru a întrerupe scutul protector. - Am „eliberat-o” eu din perimetrul de siguranţă, o anunţă Als, înţelegând intenţia ei. - Ah... Deci, a plecat deja spre adăpostul ei, concluzionă Rena. - Presupun că da, o aprobă Als, apoi zise: Aici totul este gata pregătit, bine pus la punct, deci putem pleca spre casă. - Deja?! tresări Rena, parcă nepregătită pentru acest moment. - Sigur; doar nu există motive să întârziem pe aici. Am convenit că vom pleca în cursul zilei de azi, a douăzeci şi opta de când ne aflăm aici. E aproape seară. Consideri că avem motive să amânăm momentul plecării, să mai înnoptăm aici? îi ceru Als părerea. - Nu... rosti Rena şoptit, îngândurată, dar cu hotărâre în glas; adăugă: Aşadar, să plecăm! - Asta spuneam şi eu... Să plecăm! o aprobă Als, cu acest îndemn. Rena, Als şi Syrinx întrerupseră definitiv scutul protector al navei, oprindu-l, nu din lipsă de energie, ci pentru ca „Hope” să poată fi lansată, să decoleze. Înainte de a porni nava, Rena mai privi în exterior, dar Tyranna nu mai putea fi zărită; probabil ajunsese deja în adăpostul ei. Prin urmare, chiar nu mai existau motive de întârziere în zonă. Porniră motoarele, ce duduiau asurzitor, zgomotul infernal gonind instantaneu toţi dinozaurii din apropierea navei şi din zona ferigilor uriaşe. Dacă mai rămăsese vreunul prin preajmă, cu siguranţă fugise îngrozit în momentul aprinderii combustibilului ce avea să ridice nava de la sol. Focul ce activa motoarele îl alungase chiar şi pe invulnerabilul Chance, care fugise spre pădure. Rena şi Als aveau să constate în curând cât de eficient era combustibilul primit de la Tyranna. Dar „Hope” nu întâmpină probleme în a se ridica; se desprinse cu uşurinţă de sol şi ţâşni rapid în sus, pârlind şi mai mult solul uscat din fostul perimetru de siguranţă, unde probabil plantele nu vor mai creşte mult timp de acum încolo. Din adăpostul ei, Tyranna privi cum nava „Hope” se înălţa cu o viteză uimitoare, dispărând în scurt timp din raza ei vizuală. Spre deosebire de alţi dinozauri, ea înţelese ce se petrecuse; ştia că prietenii ei plecaseră spre lumea lor, la bordul navei „Hope”. Ceilalţi habar n-aveau de acest lucru; ei zăriseră doar o uriaşă minge de foc îndreptându-se fulgerător în sus; în curând, o altă minge uriaşă de foc va cădea fulgerător de sus, provocând mari pagube florei şi faunei Cretacicului. Dinozaurii, martori la acest eveniment, al căderii asteroidului, nu vor înţelege nici atunci mare lucru. Nu la mult timp după lansarea navei, atât Tyranna, cât şi adăpostul ei dispărură din această lume, într-un mod misterios, ştiut doar de ciudata femelă Ty Rex şi semenii din timpul ei. Cât despre „rudele” ei îndepărtate, rămase în acest loc, nu remarcară în nici un fel dispariţia unui adăpost pe care nu-l văzuseră niciodată, acesta fiind mereu invizibil pentru ele, iar lipsa Tyrannei era şi mai puţin sesizată; oare ce conta un Ty Rex în minus, într-o lume plină de mulţi alţii aidoma ei, care răspândeau teroare în rândurile erbivorelor, mai mult sau mai puţin paşnice. Desigur, Tyranna, în timpul şederii ei aici, protejase erbivorele din zonă de atacatori şi le asigurase hrana, dar acestea n-aveau habar de acest lucru. Cât despre „Hope”, lipsa straniului intrus ce poposise o vreme în lumea lor, îi lăsă indiferenţi, nu le trezi interesul; constatară doar că aceasta nu mai era acolo şi atât! Iată, deci, că, după o lună petrecută în mijlocul dinozaurilor din Cretacic, „Hope” pornise în mare viteză spre casă... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate