*54. Talk-show.

O nouă dimineaţă anunţa începutul unei alte zile, o zi cu numărul 13 din luna iunie a acelui an, 2085. Era oare o zi cu ghinion doar pentru că avea numărul 13? Nici unul dintre cei şapte tineri din echipaj nu era superstiţios, aşa că nu dădeau prea multă importanţă acestui amănunt minor legat de numărul 13; era doar o zi ca oricare alta, din punctul lor de vedere, ba încă o zi ploioasă, a treia de când ploaia tot cădea fără încetare.
Oare câtă apă strânseseră norii ce acopereau cerul aproape în întregime, nelăsând razele soarelui să încălzească şi să usuce totul?! Erau chiar atât de îmbibaţi, încât ploaia să dureze atât de mult? Într-adevăr, nu mai plouase de ceva timp, fusese mereu foarte cald, deci într-un fel ploaia era poate binevenită, dar devenea supărătoare, pentru că era prea multă, dintr-o dată.
Începuse deci ziua cu numărul 13 a lunii iunie, o zi întunecată, din cauza norilor înghesuiţi în număr mare pe cer. Şi misiunea lor, dacă vor mai pleca totuşi, era estimată la o durată de 13 ani, iar domnişoara doctor Stela tot la etajul 13 locuia. Acum însă putea beneficia de serviciile liftului blocului, nu mai era nevoie să se obosească pe scări, iar liftul fusese nu doar reparat, ci şi modernizat; i se aduseseră îmbunătăţiri substanţiale, vizibile. „De ce oare se ocupaseră cu atâta atenţie de lift?” se întreba nedumerită doctoriţa, fără a pricepe că motivul ar putea fi chiar ea. Desigur, era esenţial ca liftul blocului în care locuia un membru al echipajului să funcţioneze în condiţii cât mai normale.
De data aceasta, nici unul dintre cei şapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toţi pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 şi-l aşteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simţea superpregătit şi... plin de dulciuri! Mihai îşi spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînţeles însă, geograful tot nu renunţa la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată!
Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă să sosească la timp (chiar înainte să fi plecat Mihai) şi să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, aşa cum dăduse directorul dispoziţii, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.
Comisia Disciplinară îşi continua şi în această zi ancheta, condusă de domnul Sever Forţan, profesor de cultură civică. Lucian nu ştia ce declaraţii se dăduseră despre el până-n acel moment, nici cine altcineva, cu excepţia celor ştiuţi, fuseseră audiaţi, directorul – da, ştia! Avusese grijă să vadă, cu aprobarea celor din Comisie, luându-şi angajamentul, chiar în scris, cu semnătură, că va păstra confidenţialitatea asupra celor văzute, toate declaraţiile strânse până în acel moment şi intenţiona să le vadă şi pe cele ce vor urma; nu renunţa la această metodă de „spionaj”, în favoarea preferatului său. Îşi respecta însă cuvântul dat, atât verbal, cât şi în scris; nu-i spunea deci nici măcar lui Lucian ce citise dânsul în declaraţii. Că nu era nimic în defavoarea tânărului comandant i se părea suficient, deci doar atât îi spunea preferatului său, pentru a-l linişti, dar acesta părea oricum destul de calm pentru situaţia în care se afla, mai ales de când se împăcase cu blondul său tată, Iulian Enka.
Mihai se întoarse la bordul navei albastre, tare bine dispus, la puţin după ora 12.00, iar dacă era bine dispus, însemna că nu întâmpinase greutăţi nici cu geografia, ceea ce era normal după două zile de repetiţii cu Nis, expert în geografie.
- Gata şi cu geografia, campionule? îl întrebă, evident, Nistor.
- Gata, am scăpat şi de geogra, zâmbi Mihai. Mersi pentru ajutor; datorită ţie, m-am descurcat excelent.
- Vrei să spui că tăntălăul ăsta te-a ajutat cu ceva? replică Alex. Te înşeli, puştiule; poate te-a încurcat mai rău, dar nu-ţi dai tu seama.
- Dacă era vorba de chestiile alea genetice, sigur îl încurcam, dar aşa, la geogra’, uite că l-am ajutat totuşi, ripostă lunganul.
- Măi, Kilometru, ai grijă ce vorbeşti! spuse Alex. Nu te lua tu de chestiile genetice, că te depăşesc, cu toţi kilometrii tăi...
- Lasă-l, Alex! îl sfătui Lucian.
- Chiar, Luci, am primit rezultatul la mate; am luat 10, îl înştiinţă Mihai.
- Serios? Felicitări, surâse Lucian. Era de aşteptat.
- Da, pentru că m-ai ajutat tu...
- Eu cred că tot atât ai fi luat oricum, spuse Lucian.
- Şi mâine? se interesă Alex.
- Mâine?! Bio-chimie, răspunse Mihai.
- Bio? zise blondina.
- Şi chimie? adăugă Stela.
- Ia vino încoa’, i se adresă Maria. Dacă accepţi ajutor şi din partea fetelor, te luăm noi două în primire; eu şi Stela. Ce zici, de acord?
- De ce nu? Nu sunt misogin, aprobă Mihai şi se apropie de Maria.
- Trişorule, surâse geograful cel înalt de sus; glumea...
Blonda – biolog şi Stela – chimist, verificară cunoştinţele tânărului viitor informatician, fost campion, la biologie, respectiv chimie. Şi încet, încet, orele treceau. Se apropia seara, adică vremea de plecare spre casă. Din punct de vedere meteorologic, întreaga zi putea fi definită printr-un singur cuvânt: ploioasă!
Lucian nu renunţase la a o conduce acasă pe domnişoara reclamantă, cu aceeaşi maşină albastră, chiar dacă pe tot drumul nu-şi vorbeau deloc unul altuia, cu toate că erau unul lângă altul şi tot fără body-guarzi, aflaţi în cealaltă maşină. După ce Lia coborî, la ea acasă, Lucian porni, de data aceasta cu Petre şi Adi, spre casa lui, unde ajunse destul de repede.
Opri maşina directorului în curte, lângă cea nouă, gri, cumpărată ziua trecută şi coborî. Bineînţeles, coborâră şi body-guarzii. Lucian îi salută, apoi intră grăbit în casă, Petre şi Adi ieşind din curte; pe vremea aceea nu avea rost să mai rămână pe acolo, de pază, mai ales că Lucian îi asigurase că nu avea de gând să plece nicăieri. Nu acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul poliţiştilor, jandarmilor şi gardienilor care înconjurau casa; aceştia, cu haine impermeabile, erau prezenţi la datorie, în ciuda ploii care ţinea de trei zile. Tot la posturile lor erau şi cei ce păzeau locuinţele colegilor săi. Tânărul comandant se afla deja pe holul de la intrare, unde-i găsi pe Rikky şi pe Nero. Aplecându-se să se descalţe, nu se putea să nu-i acorde câinelui negru atenţia necesară.
- A sosit şefu’. Salut, şefu’. Şeful se descalţă, răspândi Rikky, din lămâi, vestea sosirii lui Lucian.
- Ai ajuns, Luci? întrebă Diana din casă. Grăbeşte-te puţin cu descălţatul şi vino mai repede aici!
- De ce? păru nedumerit băiatul.
- Haide, şefu’, repede! Vedem director, rosti însă Rikky.
- Cum?! Pe cine, Rikky? Pe dom’ director? Nu se poate, nu-i aici; a rămas la Institut.
- Vedem director la televizor, şefu’, preciză papagalul.
- Unde?! La televizor?! tresări Lucian uimit.
Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră. Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Totuşi, băiatul întrebă:
- Mamă, ce tot zicea Rikky despre dom’ director?
- Ştie el ce ştie, destul de bine, rosti Diana. Prietenul tău s-a gândit să acorde un interviu la televiziune.
- Păi, nu-l văd, zise Lucian, privind spre televizor.
- Încă n-a început talk-showul, dar va începe imediat, peste câteva minute; a fost deja anunţat, explică Diana. Ia loc, să-l vedem pe prietenul tău, dar mai ales să auzim ce are de spus.
- Ciudat, mie nu mi-a spus că intenţionează să participe la un asemenea talk-show, sau că va pleca în oraş, la studio, se miră Lucian.
- N-a plecat nicăieri, dragul meu; va acorda interviul chiar acolo, în Institut, iar emisiunea nu e la un post local, ci naţional, spuse din nou doamna Enka.
- Ah... se mai dumiri fiul ei şi se aşeză lângă bunica lui, pentru a urmări emisiunea respectivă.
Într-adevăr, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Aceasta luă cuvântul:
- Bună seara, stimaţi telespectatori. După cum vedeţi, ne aflăm în incinta Institutului Astronomic din Craiova, unde, în curând, vom sta de vorbă cu domnul Traian Simionescu, directorul Institutului şi cu domnul profesor Eugen Manea, instructor al echipajului navei spaţiale „Pacifis”. Din nefericire, nu ni s-a permis accesul pe rachetodrom, să putem filma superbul vehicul spaţial albastru şi având în vedere că la ora aceasta încă plouă aici, la Craiova, vom intra în sediul principal al Institutului.
- Şi dom’ profesor?! rosti Lucian încurcat, din ce în ce mai mirat.
- Să vedem, Luci, spuse Diana îngândurată.
Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea.
- Director... Director la televizor, spuse papagalul. Rikky are chei de la director... Vedem director la televizor, se bucură papagalul.
Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom’ director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn...
- Domnule director, vă mulţumim pentru amabilitatea pe care aţi avut-o de a ne primi...
- Nu vă grăbiţi cu mulţumirile din start, domnişoară, pentru că asta ar atrage după sine sfârşitul emisiunii care, deocamdată, nici măcar n-a început, spuse directorul, cu glasul său plăcut, inconfundabil.
- Aşa este, aveţi dreptate, surâse încurcată domnişoara. Ne aflăm aici pentru a clarifica, în primul rând, neînţelegerea ivită între cei şapte tineri membri ai echipajului, întrucât de câteva zile circulă zvonul despre un scandal mare, care ar putea conduce chiar la anularea misiunii. Ce ne puteţi spune dumneavoastră, domnule director?
- Da... Am să confirm acest zvon, dar nu în totalitate, pentru că nu este un scandal chiar atât de mare, deşi, într-adevăr, ar putea conduce la anularea misiunii; nu putem exclude din discuţie această posibilă variantă.
- Ce s-a întâmplat, de fapt?
- Pentru a lămuri cât de cât lucrurile şi a înlătura eventualele interpretări, am să fac unele precizări: Într-adevăr, este vorba despre o mică neînţelegere care, din nefericire, s-a ivit între tinerii din echipaj.
- Şi în ce constă această neînţelegere despre care aţi amintit?
- Într-o reclamaţie către Comisia Disciplinară a Institutului nostru, depusă vineri, 08 iunie a.c., seara, împotriva cadetului Lucian Enka, în care se solicită destituirea lui din funcţia de comandant al misiunii şi excluderea lui definitivă din echipaj, spuse directorul.
- Ne puteţi spune cine a depus această reclamaţie?
- Desigur; este vorba despre domnişoara consilier Laura Stancu.
- Această domnişoară este deci una dintre colegele celui acuzat, presupuse moderatoarea.
- Bineînţeles; reiese foarte clar din ceea ce am spus mai înainte, rosti calm directorul.
- Şi de fapt, de ce anume l-a acuzat domnişoara consilier pe colegul ei?
- Comportament necorespunzător, preciză scurt directorul; se observa că fără plăcere.
- Şi totuşi, la ce anume se referă acest lucru, deci ce a nemulţumit-o pe domnişoara consilier, ce a determinat-o să depună această reclamaţie?
- Vă rog, domnişoară, aş vrea să vă fie foarte clar de la bun început: Am acceptat să particip la această emisiune cu condiţia să fie evitate acest gen de întrebări, la care vă rog să renunţaţi. Nu vreau să intrăm în astfel de amănunte, care, de altfel, îmi sunt necunoscute. Şi vă mai rog să nu-mi răstălmăciţi cuvintele. În rest, vă asigur de colaborarea mea; am să răspund la orice întrebare care să corespundă solicitării mele. Repet deci; fără speculaţii inutile, preciză Traian Simionescu.
- Păi, fără speculaţii, domnule director. Dumneavoastră nu ştiţi sigur de ce a depus domnişoara acea reclamaţie?
- Nu, nu ştiu sigur de ce; aş putea doar presupune, dar atâta timp cât presupunerile, de orice fel, nu exprimă realitatea, ci o deformează, e mai indicat să nu recurgem la ele, pentru că aşa s-ar ajunge la exagerări nedorite, care nu corespund adevărului şi nu ajută cu nimic.
- Poate, pentru a lămuri pe deplin situaţia, ar fi trebuit să fie prezenţi şi cei şapte tineri din echipaj.
- În nici un caz! se împotrivi categoric directorul.
- Dar ar fi putut explica totul mai bine.
- Nu mă-ndoiesc că ar fi putut explica mult mai bine totul, însă ei trec printr-o perioadă destul de dificilă, iar participarea la o asemenea emisiune este ultimul lucru de care ar avea nevoie în acest moment. Chiar şi fără această anchetă, aveau oricum un program foarte încărcat. De aceea au nevoie de cât mai multă linişte şi odihnă.
- Îi menajaţi deci, concluzionă domnişoara.
- Evident; aşa trebuie, nu înlătură directorul această posibilitate.
- Măcar cei doi implicaţi direct, acuzatul şi reclamanta, insistă domnişoara. I-am putea invita acum şi aduce faţă în faţă, aici.
- Nu; exclus! N-aş fi de acord ca ei doi să fie aduşi faţă în faţă, să li se pună întrebări incomode, care să-i învrăjbească, în direct, la televiziune.
- Dar s-au învrăjbit deja, singuri...
- Nu-i adevărat! negă directorul. Vă asigur că această mică neînţelegere ivită între ei, pentru că, la urma urmei, totuşi, doar despre atât este vorba, nu a înrăutăţit deloc relaţia dintre ei, care, oricum, se baza doar pe colegialitate. De fapt, ei încă n-au avut suficient timp până acum să se cunoască mai bine unul cu altul, să se împrietenească, să simtă că îi leagă cel puţin noţiunea de colegialitate, dar vor înţelege acest lucru cât de curând; nu le va lua mult să se obişniuască unul cu altul, iar timp vor avea destul; cel puţin 13 ani, dacă vor mai pleca.
- Dumneavoastră încă mai speraţi ca această misiune, care, după cum se vede, a pornit strâmb, să nu fie anulată?
- Bineînţeles, prefer să cred în discernământul celor din Comisie şi sper că nu vor lua măsuri care să pună sub semnul întrebării întreaga misiune. Dânşii îşi dau seama de implicaţiile pe care le-ar avea o decizie greşită şi n-au nici un interes să pericliteze cu ceva desfăşurarea în bune condiţii a acestei misiuni, pe care Institutul nostru a pus-o la cale. În orice caz, vom afla mâine decizia Comisiei Disciplinare, decizie care va fi luată în urma cercetării amănunţite a declaraţiilor date de către cei care au fost audiaţi în decursul acestor zile, adică prieteni, rude, colegi sau cunoscuţi ai cadetului Enka, cât şi ai cadetului Stancu. Ancheta a început luni de dimineaţă, chiar cu audierea celor doi tineri, apoi au fost chemaţi colegii lor, părinţii lor, eu şi profesorul Manea, aici de faţă.
- Deci, chiar şi dumneavoastră aţi dat o declaraţie, concluzionă moderatoarea.
- Bineînţeles; era necesar şi nu aveam motive să mă împotrivesc.
- Se ştie că acest tânăr trece drept favoritul dumneavoastră în acest Institut.
- Da, este adevărat; e un loc pe care l-a câştigat pe merit de-a lungul timpului, de când învaţă în acest Institut. Vă asigur că nu l-am favorizat însă fără să fi avut şi motive bine-întemeiate.
- Deci, a fost elevul dumneavoastră?
- Da; în limita timpului disponibil, m-am ocupat de pregătirea lui şi a altor câţiva elevi deosebiţi din Institut, printre care se numără şi cei doi colegi mai vechi ai lui, Alexandru Ştefan şi Nistor Harris. Evident, le-am fost profesor de matematică.
- Se pare că elevul dumneavoastră preferat şi-a însuşit foarte bine această materie, pentru că, din câte ştim, acum şi el este tot matematician.
- Nu ştiu cât de mult l-a influenţat faptul că eu l-am învăţat matematică, în alegerea acestei specializări; a fost opţiunea lui, pe care nu i-a impus-o nimeni; nici eu, nici altcineva. Îmi place totuşi să cred că am avut şi eu mica mea contribuţie în formarea lui pe plan profesional, să-mi închipui că am reuşit să-i insuflu pasiunea pentru această profesie.
- Fiind directorul, iar el – favoritul dumneavoastră, presupun că puteaţi interveni şi opri această anchetă.
- Dacă puteam sau nu – nu-i cazul să vorbim despre aşa ceva. De obicei, sunt un om foarte corect şi nu-mi place să mi se aducă acuzaţii de acest gen.
- Dar nu v-am acuzat de nimic! se apără moderatoarea.
- Se prea poate, domnişoară, însă cuvintele dumneavoastră au anumite implicaţii; se pot uşor interpreta, în defavoarea mea.
- Mă scuzaţi, vă rog, n-am vrut să insinuez nimic...
- E-n ordine, replică directorul.
- Domnule Eugen Manea, din câte am înţeles, se pare că şi dumneavoastră le-aţi fost profesor celor trei tineri despre care s-a amintit, îşi îndreptă tânăra atenţia spre instructor.
- Aşa este, aprobă domnul Manea. Le-am fost profesor mult timp, încă din clipa în care au devenit elevi ai acestui Institut şi având în vedere că sunt instructorul echipajului, încă le mai sunt şi profesor.
- Dacă în cazul domnului director am înţeles că dânsul le-a fost profesor de matematică, ne-aţi putea spune şi dumneavoastră ce materie le-aţi predat şi încă le mai predaţi?
- Aş putea, numai dacă aş vrea, glumi profesorul. În caz contrar, ce-aţi face?! Nu, glumeam, desigur... Deci, ca să vă lămuresc, vă pot spune că sunt profesor de astronomie, astronautică şi tot ceea ce începe, în general, cu prefixul „astro” şi are legătură directă cu cercetarea spaţiului, cu Cosmosul, Universul, sau cum doriţi dumneavoastră să-i spuneţi, deci mai puţin astrologia; nu mă ocup cu predicţiile astrale, ci doar cu cercetarea aştrilor, stelelor şi a celorlalte corpuri cereşti... În plus, mai sunt şi instructor de zbor, deci i-am învăţat să piloteze orice tip de elicoptere sau avioane şi nave spaţiale, deşi, în cazul acestora din urmă, până acum, doar prin simulare de zbor. Pentru ei, încă sunt instructorul şef al echipajului, iar acesta este avantajul meu, că mă pot ocupa de pregătirea lor chiar şi după ce ei au absolvit deja Institutul, când încă sunt cadeţi, până-n momentul în care vor participa efectiv la o misiune spaţială şi vor deveni astronauţi.
- Să înţelegem deci că nici unul dintre ei n-a participat până acum la nici o misiune spaţială?
- Nu, n-au participat; într-adevăr, aceasta ar fi prima pentru toţi şapte, dar sunt convins că se vor descurca, pentru că ştiu cât de bine sunt pregătiţi. Chiar şi cei patru acceptaţi de curând în echipaj, chiar dacă până acum, de pregătirea lor nu m-am ocupat eu personal. Ştiu însă că oricare dintre colegii mei i-a instruit la fel de bine, atât în privinţa astronomiei şi astronauticii, cât şi în privinţa zborurilor spaţiale, spuse Eugen Manea.
- Iar părerea dumneavoastră despre acuzat, cadetul Enka... zise moderatoarea.
- Nu poate fi decât foarte bună, o întrerupse domnul Manea, oferind şi răspunsul la întrebare.
- Şi despre reclamantă, domnişoara consilier?
- Ce v-aş putea spune? Presupun că nimic rău.
- Este evident că atât dumneavoastră, cât şi domnul director, îi menajaţi intenţionat pe aceşti tineri, probabil din cauză că îi simpatizaţi foarte mult şi vă înţelegem, însă v-am ruga să fiţi mai obiectiv.
- Vă asigur, domnişoară, că nu-i menajăm deloc şi că sunt foarte obiectiv, chiar dacă dumneavoastră nu vi se pare, replică Eugen Manea.
- Vă rog, domnule profesor, fără supărare; n-am avut intenţia să vă supăr; sper că nu v-au deranjat prea mult cuvintele mele.
- Nici o grijă, nu sunt chiar atât de irascibil, spuse profesorul. Aş vrea doar să înţelegeţi că nu sunt deloc părtinitor faţă de acei tineri doar pentru că-mi sunt elevi sau din cine ştie ce alt motiv. Dacă totuşi aş fi, acest lucru s-ar putea întâmpla doar din cauză că toţi sunt nişte tineri deosebiţi, din multe puncte de vedere şi n-am avea de ce să-i criticăm sau ce să le reproşăm.
- Vă înţelegem, îl asigură domnişoara, apoi îi puse o altă întrebare: Dumneavoastră mai aveţi şi alţi elevi, cu excepţia lor?
- Nu, momentan nu mai am alţi elevi; mă ocup exclusiv doar de pregătirea lor, până la data lansării.
- Iar după aceea?
- După aceea, evident, voi avea şi alţi elevi, de care să mă ocup. Când se vor întoarce însă, dacă vor dori să participe la altă misiune spaţială, tot eu mă voi ocupa de pregătirea lor, chiar dacă nu vor mai putea fi consideraţi cadeţi, ci astronauţi adevăraţi, experimentaţi, tot eu le voi fi instructor.
- Înţelegem, spuse domnişoara. Şi cum s-au integrat cei patru tineri mai noi în echipaj?
- Presupun că destul de bine, deşi ar mai fi puţin de lucru cu ei, ca dovadă iată această reclamaţie, dar în final sunt convins că totul se va aranja, se vor înţelege bine, doar sunt tinerei toţi, spuse domnul Manea.
- Într-adevăr, sunt. Mai mult chiar, unul dintre ei e încă minor, aminti domnişoara.
- Vă referiţi la Mihai Ristea, şeful securităţii misiunii. Da, el va împlini 18 ani de abia la sfârşitul lunii viitoare, dar acest lucru nu ridică nici un fel de obstacole în calea participării lui la misiune, atâta timp cât părinţii lui au fost de acord cu condiţiile prezentate şi au semnat actele necesare, prin care au aprobat participarea fiului lor la misiune, deci situaţia acestui băiat este foarte clară, rosti Eugen Manea.
- Nu tocmai, domnule profesor, se împotrivi moderatoarea. Încă nu este foarte clară, pentru că tânărul acesta n-a absolvit Institutul. Ce s-ar întâmpla în cazul în care n-ar promova examenul de licenţă?
- Cum să nu promoveze?! replică profesorul amuzat. Vă rog, domnişoară, ar fi absurd! Băiatul a obţinut punctajul maxim la concursul susţinut pentru a face parte din echipaj, deci examenul de licenţă nu va constitui o problemă pentru el; e evident că va promova cu succes şi va deveni informaticianul echipajului.
- Păreţi foarte sigur de acest amănunt, remarcă domnişoara.
- Păi, chiar sunt! întări profesorul Manea. N-am nici cea mai mică îndoială. De altfel, băiatul a şi confirmat între timp: A început examenul, încă de luni, cu proba la matematică, la care a şi aflat rezultatul, normal, 10, deci nu există motive de îngrijorare în această privinţă, a mezinului echipajului. Deocamdată, problema cea mai mare o reprezintă ancheta Comisiei, reclamaţia, situaţia comandantului misiunii, dar sperăm că totul se va rezolva cu bine.
- Deci şi dumneavoastră speraţi ca misiunea să nu fie anulată, concluzionă moderatoarea.
- Bineînţeles; este ceea ce ne dorim cu toţii cel mai mult în acest moment. De altfel, pregătirea celor şapte tineri în vederea misiunii a continuat în tot acest timp, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, rosti domnul Manea. Dar nu putem şti ce vor decide domnii din Comisie.
- Dacă i-am fi invitat şi pe dânşii la această emisiune, măcar pe cei din conducerea Comisiei Disciplinare, pentru lămuriri suplimentare, ar fi putut participa?
- Exclus! Dânşii sunt foarte ocupaţi, n-ar fi avut timpul necesar pentru a putea participa la această emisiune, răspunse directorul.
- Să înţelegem deci că există multe cazuri de indisciplină în Institut?
- În nici un caz, domnişoară, păru directorul nemulţumit de această presupunere. V-am mai rugat să nu-mi răstălmăciţi cuvintele. Momentan, acesta este singurul caz de care se ocupă cei din Comisie, dar dânşii sunt foarte ocupaţi, pentru că ancheta se desfăşoară într-un ritm alert, din cauza misiunii; în plus, domnii nu sunt doar membrii ai Comisiei; au şi altă activitate în acest Institut, nu se ocupă doar cu rezolvarea reclamaţiilor primite la Comisia Disciplinară. Şi de altfel, n-ar putea dezvălui informaţii referitoare la desfăşurarea anchetei, acestea fiind strict confidenţiale. Ar trebui să vă mulţumiţi cu prezenţa mea şi a domnului profesor; vă daţi seama că şi noi suntem destul de solicitaţi, mai ales în ultimul timp şi am depus un mic efort pentru a putea participa la această emisiune.
- Desigur, înţelegem şi apreciem gestul dumneavoastră de a ne fi primit, de a ne asculta şi răspunde întrebărilor.
- Ne dăm seama că nu puteam păstra tăcerea în legătură cu cele întâmplate, trebuia să facem puţină lumină, atât cât ne putem permite, replică directorul.
- Am mai aflat, din anumite surse, că tinerilor din echipaj li s-a asigurat protecţie non-stop, începu domnişoara un alt subiect, cel al body-guarzilor; îi răspunse tot directorul, Traian Simionescu:
- Da, este adevărat, deşi nu chiar non-stop. Am încheiat un contract cu o firmă particulară de body-guarzi din oraş, cu care am convenit ca acestor şapte tineri din echipaj să le fie asigurată protecţia în afara Institutului nostru, pentru a fi evitate anumite situaţii neplăcute, fiecăruia revenindu-i câte doi body-guarzi, până pe data de 27 iunie. Pot spune că am întâmpinat deja şi unele probleme din cauza acestor body-guarzi, pentru că s-au ivit mici încurcături, dar în final, în cazul lor, totul s-a rezolvat cu bine, n-am avut necazuri prea mari până acum. Sperăm că nici de acum încolo. De altfel, cei 14 body-guarzi care le asigură paza tinerilor din echipaj sunt nişte adevăraţi profesionişti şi se pot descurca în orice situaţie. În plus, tot ca o măsură de protecţie suplimentară, am aranjat cu Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici, ca imobilele în care locuiesc cei şapte tineri să fie păzite non-stop, iar în drum spre Institut să fie amplasate, tot non-stop, până pe 27 iunie, câteva filtre ale Poliţiei, care să-i oprească pe cei ce se îndreaptă spre Institut, să-i legitimeze şi să nu permită oricui trecerea; credem că este mult mai bine astfel, iar dacă se va dovedi necesar, vom continua cu această colaborare şi după data lansării.
- Despre aceste măsuri de protecţie ştim foarte bine şi noi, domnule director; ne-am confruntat doar în drum spre Institut cu aceste echipaje; cu greu am trecut de ele.
- Regret că aţi întâmpinat greutăţi, dar este în interesul Institutului nostru să nu se permită oricui accesul, explică directorul. Mai ales de când cu misiunea aceasta...
- Desigur, vă înţelegem, spuse domnişoara, apoi formulă o ultimă idee: Şi deci, decizia Comisiei Disciplinare...
- O vom afla de abia mâine, după audierea finală a părţilor implicate, o întrerupse, cu această precizare, directorul, bănuind că asta va întreba. Până atunci, nu putem decât să nu ne pierdem speranţa, rosti, optimist, directorul.
- Şi noi sperăm că va fi o decizie favorabilă tânărului comandant şi implicit, misiunii spre Proxima a navei „Pacifis”, căci am înţeles că soarta întregii misiuni depinde de măsurile ce vor fi luate împotriva acuzatului, spuse moderatoarea, adăugând: Iar dacă vom mai veni şi mâine, să vorbim, în principal, despre decizia Comisiei, vom mai fi primiţi?
- Mâine ar fi prea curând, domnişoară. Haideţi mai bine să amânăm momentul până poimâine, vineri. Iar cu o invitaţie din partea mea, pe care v-o ofer, vă asigur că veţi fi primită în Institut, cu echipa dumneavoastră de filmare; nu veţi întâmpina greutăţi şi nu veţi fi oprită nici în drum spre Institut, spuse directorul, oferindu-i o invitaţie, după cum promisese.
- Atunci rămâne pentru vineri, stabili domnişoara. Încă o dată, vă mulţumim foarte mult pentru amabilitatea de a ne fi primit şi a fi discutat cu noi, domnule director; şi domnule profesor...
- Pentru nimic, domnişoară, rosti Eugen Manea.
- Vineri, cu aceeaşi plăcere, să discutăm despre decizia Comisiei, sperăm noi, favorabilă misiunii, adăugă Traian Simionescu.
- Deocamdată, atât de aici, de la Institutul Astronomic din Craiova; vă mulţumim tuturor pentru atenţia cu care ne-aţi urmărit, încheiase domnişoara, iar transmisiunea în direct se întrerupse, semn că şi emisiunea respectivă se încheiase; începea alta, după cum era trecut şi în programul TV.
Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt „talk-show” cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...