Capitolul 43.



Zilele următoare, a douăzecea, respectiv a douăzeci şi una, aveau un program bine stabilit dinainte, pe care Rena era hotărâtă să-l respecte, doar dacă nu cumva va interveni ceva neprevăzut, să-l întrerupă, ca de exemplu, posibilitatea ca Als să-şi revină în cursul uneia dintre aceste două zile.
În această zi, a douăzecea, era stabilită refacerea rezervei de apă potabilă de la bordul navei. Dar Tyranna nu se putea urca sus, în munţi, aşa că Rena nu se împotrivi propunerii acesteia de a lua apă de la baza munţilor, acolo unde izvoarele se adunau, formând lacul situat în apropiere.
Nici unul dintre dinozaurii care se adăpau din apa acelui lac nu îndrăzni să se apropie şi să le zădărnicească planul, zărind-o pe Tyranna, ameninţătoare, dar cum ea nu părea a avea intenţii ofensive, nici nu fugiră îngroziţi care încotro, văzându-şi liniştiţi de potolirea setei. Iar de pterozauri nici nu putea fi vorba aici, jos, la baza munţilor; însă nici aceştia nu s-ar fi încumetat să-i atace, în prezenţa Tyrannei. Ca şi dinozaurii care se adăpau, nici nu s-ar fi apropiat.
Deci, a douăzecea zi avu ca rezultat, la finele ei, umplerea până la refuz a rezervoarelor de apă de la bordul navei „Hope”. Se rezolvase deci şi problema apei potabile.
În ziua cu numărul douăzeci şi unu, când se împlineau trei săptămâni de când se aflau aici, Rena şi Tyranna stabiliseră o incursiune în pădure şi prin împrejurimi, în căutare de fructe şi miere; Tyranna ştia cum să procure mierea, evitând înţepăturile albinelor preistorice, periculoase pentru Rena.
Pentru că Als se afla în aceeaşi stare de inconştienţă, Rena şi Syrinx o urmară pe Tyranna în pădure; aveau lanterne, ca să lumineze drumul forestier, unde razele soarelui nu prea pătrundeau, mai deloc.
Rena admiră felurite creaturi, care, fiind paleontolog, fie chiar şi doar amator, îi stârneau curiozitatea şi admiraţia; nu le recunoştea chiar pe toate. Normal, doar din descoperirea unor schelete pietrificate de timp, nici n-avea cum.
Se afundară destul de mult în pădure, dar în compania Tyrannei, Rena se simţea în deplină siguranţă. Ea stătea în spatele prietenei sale, iar Syrinx în apropiere, le urma. Rena desluşi siluetele unor „mici” prădători agili, precum Velociraptor, Oviraptor, Deinonychus, Dilophosaurus, Sauronyholestes sau ale unor Coelurosaurus mai evoluaţi, specifici Cretacicului Superior. Aceştia se învârteau prin apropiere, dar nu îndrăzneau să atace un Tyrannosaurus Rex tânăr, în putere, viguros, nerănit, fie chiar şi o femelă, mai ales că aceasta părea a avea şi „pui”, pe care probabil îi va apăra cu înverşunare, chiar cu preţul vieţii ei, deci nu intenţionau să-şi măsoare puterile cu ea. Nu întâmpinară deci probleme din cauza raptorilor întâlniţi în cale.
Se opriră în dreptul unui pom uriaş, unde Tyranna îi indică Renei nişte fructe ciudate ca aspect, dar după cum citi Rena pe displayul lap topului, comestibile; în plus, foarte gustoase şi hrănitoare, cu un conţinut bogat în vitamine. Cretacicul era, după cum îşi amintea Rena din ceea ce citise, perioada în care apăruseră pentru prima oară pe Terra plantele cu flori şi fructe, normal, primitive încă.
Rena şi Syrinx nu întârziară în a le admira aspectul ciudat; se apucară să adune cât mai multe, sub supravegherea atentă a Tyrannei. Deodată însă, pe neaşteptate, apăru un alt Ty Rex, după cum constată Rena, un exemplar tânăr, mascul. Acesta, ori era atras de „farmecul” irezistibil al Tyrannei, pe care probabil intenţiona s-o curteze, ori îşi apăra teritoriul, ori revendica o potenţială pradă, ceea ce Rena şi Syrinx, în ciuda dimensiunilor reduse, păreau a fi. Oricare dintre acestea ar fi fost motivul, apropierea lui nu prevestea nimic bun. Rena înmărmuri la baza copacului, alături de Syrinx, care, nemişcat, părea a fi defect. Şi mai grav părea a fi faptul că Rena n-o putea deranja în acele momente pe Tyranna cu încercarea de a comunica, deci nu ştia dacă primise sau nu indicaţii de la ea şi nu ştia ce să facă. Dar nici n-avea tăria de a face totuşi ceva; rămase pironită locului, sub acel copac uriaş, urmărind cu înfiorare scena.
La început, tânărul mascul se apropie cu interes de Tyranna, părând sigur atras de prezenţa ei „feminină”, dar, evident, se părea că Tyranna nu răspundea în acelaşi mod atenţiei lui. Ty Rexul mascul încercă „terenul”, dar cum Tyranna se menţinea fermă pe poziţie, păru a se enerva, neacceptând un refuz atât de categoric. Şi nu părea dispus a se retrage fără a obţine ceea ce-şi dorea; pare-se nu teritoriul, nici prada neînsemnată constituită de Rena şi Syrinx, ci chiar pe... Tyranna! Dacă dinozaurul acesta ar fi fost vreunul dintre contemporanii Tyrannei, n-ar fi reprezentat o ameninţare, în ciuda înfăţişării sale fioroase, de prădător sângeros şi nemilos. Însă Tyranna o asigurase că era unica sosită din altă dimensiune aici, deci celălalt Ty Rex nu putea fi coleg cu ea, ci doar unul dintre strămoşii îndepărtaţi ai ei, din care se trăgea specia ei, înrudire cu care însăşi Tyranna nu se lăuda; nu era foarte mândră de aceşti strămoşi.
Văzând acest specimen, Rena îi înţelegea opinia, deşi dinozaurul mascul nu-i stârnea Renei doar groază, zărindu-l, ci şi admiraţie, în egală măsură, dar asta probabil era normal în cazul unui paleontolog; cu totul alta ar fi fost părerea lui Als. Tyranna îi mai spusese că era protejată, chiar împotriva unor eventuale atacuri din partea acestor creaturi sângeroase, specifice Cretacicului Superior. „Oare în ce fel şi cât de protejată era?” părea să se întrebe Rena în gând, dar nu găsea un eventual răspuns. Sătul să tot încerce în zadar s-o „curteze” pe Tyranna, care nu răspundea în nici un fel „avansurilor” lui, tânărul mascul, nu prea dornic în a-şi măsura puterile cu o femelă din specia lui, la fel de tânără, sănătoasă şi puternică, îşi îndreptă atenţia spre copacul uriaş, la baza căruia două mici victime, foarte ciudate pentru a fi dinozauri, necunoscute tânărului Ty Rex, stăteau nemişcate de ceva timp, aşteptându-şi parcă tragicul sfârşit, între maxilarele lui puternice.
Rena înţelese intenţia dinozaurului, dar nu schiţă nici un gest, mai ales că nici nu-şi închipuia ce-ar putea face. Să se urce sus... Copacul cu trunchiul gros i se părea inaccesibil ei, iar de altfel, acolo, sus, putea da peste alţi prădători micuţi, agili, aşa cum păţise şi Als, cu vânătorul viclean din specia Deinonychus. Desigur, Rena nu cunoştea încă aceste amănunte, dar nu intenţiona nici măcar să încerce să se caţere-n copac. De altfel cum să-l abandoneze acolo pe Syrinx? Totuşi, în preajma Tyrannei se simţea în siguranţă, cu toate că, oare ce putea ea face?
Dar iată că Tyranna acţionă salvator, exact la timp; Ty Rexul mascul se apropiase nepermis de mult de trunchiul copacului, iar Tyranna nu-i putea permite aşa ceva. Îl atacă deci pe tânărul Ty Rex, care părea surprins de acţiunea ei; probabil că nu se aştepta ca femela să apere cu îndârjire asemenea prăzi „insignifiante”, iar „puii” ei nu păreau a fi, prea arătau altfel; în plus, nici nu aveau miros specific dinozaurilor.
Urletul său asurzitor, de groază, atât de aproape de urechile Renei, o înspăimântă pe aceasta, mai mult decât până în acel moment, dacă se putea. Dar masculul nu se retrase, declarându-se învins de o femelă îndărătnică, ci îi răspunse atacului. Şi iată-se pornind o luptă între doi rivali la fel de puternici, chiar sub ochii îngroziţi ai Renei. Dar Tyranna proceda astfel doar pentru a o proteja pe ea şi pe robot, altfel avea probabil alte soluţii pentru asemenea situaţii. Iar ea, Rena, cum să-şi ajute prietena? Nu prea avea cum; nu avea nici o armă la ea! De ciudă, scăpă lap topul. Acesta căzu jos, nu se sparse, dar se deschise, iar pe displayul său, Rena citi mesajul afişat:
„Nu interveni în nici un fel! Mă descurc eu...”
De când stătea oare acel mesaj acolo, Rena habar n-avea. Prea înspăimântată pentru a ridica lap topul de jos, Rena îl lăsă acolo. Tyranna se descurca oare? Nu prea părea deloc aşa! O lovitură de coadă a tânărului Ty Rex mascul, care trecuse milimetric pe lângă picioarele Renei, izbi cu furie lap topul de jos, azvârlindu-l cu putere cât colo. Lap topul se lovi de trunchiul unui alt copac uriaş, la baza căruia căzu ca o grămadă de piese dezintegrate, ecranul fiind, inevitabil, spart. Iată cum Ty Rexul distrusese modalitatea Renei de comunicare cu Tyranna.
După o luptă crâncenă, destul de îndelungată, masculul se retrase, recunoscându-se totuşi învins. Era destul de rănit, dar nu mortal; se refăcea rapid, într-o zi sau două. Tyranna avusese mare grijă să nu-i provoace răni prea grave; nu intenţiona să fie responsabilă de moartea vreunuia dintre îndepărtaţii ei semeni.
Nu acelaşi lucru se putea spune şi despre atacul tânărului mascul; Tyranna părea grav rănită, acesta n-o menajase deloc. Rena se apropie de ea. Gândi o întrebare, dar cum să afle răspunsul? Doar micuţul aparat nu-i era deloc de ajuns! Tyranna îşi aplecă spre ea capul imens, iar Rena pricepu, amintindu-şi de strania modalitate în care Tyranna îi sugerase cum să realizeze acel aparat, care-i permitea comunicarea cu ea. Îşi închise deci ochii şi-şi aşeză emoţionată mâna pe creştetul dinozaurului.
„Conectează aparatul robotului tău... Conectează aparatul robotului tău...” îi năvăli în minte această idee.
Rena pricepu sugestia Tyrannei. Deschise ochii, îşi retrase mâna şi se îndreptă spre robot. Tyranna se ridică şi ea în poziţia normală, iar Syrinx nu se împotrivi; îi permise comandantului misiunii să conecteze acel micuţ aparat sistemului său.