Capitolul 42.



Exact aşa şi procedară. Când ajunseră la marginea pădurii, găsiră naveta deja acolo, iar pe Syrinx afară, aşteptându-le. Fiind robot, nu semăna deloc cu o eventuală pradă, deci nu atrăgea atenţia atacatorilor, mai mari sau mai mici. Totuşi, Rena îl „certă”, cu blândeţe:
- Syrinx, trebuia să fi rămas în navetă! Afară e periculos! Dacă nu pentru tine, măcar pentru erbivorele existente aici.
- Scuze, nu m-am gândit că raptorii m-ar putea considera o potenţială victimă, doar nu degaj nici un miros specific, care să-i atragă.
- Nu contează! Bine că nu s-a întâmplat nimic. Tyranna n-avea timp să intervină eficient. Haide, urmează-ne, pe mine şi pe Tyranna, să luăm cele necesare.
Syrinx se conformă. Le urmă pe cele două. Ajunseră în dreptul pachetului pregătit de Tyranna. Syrinx îl ridică, pentru a-l transporta la bordul navetei. Urma să se întoarcă pentru a lua şi câteva containere cu combustibil.
„Dacă le veţi depozita în mod corespunzător, le veţi putea păstra mult timp de acum încolo, nealterate şi vă vor ajunge până când veţi fi în siguranţă, acasă, ba chiar vă vor mai şi rămâne. Nu veţi mai suferi din cauza lipsurilor alimentare; nici combustibilul nu va mai ridica probleme pentru voi.” citi Rena ceea ce-i transmisese Tyranna.
„Asta-i bine!” gândi Rena.
„Robotul tău poate pleca acum cu naveta, iar după ce va transporta totul la bordul navei, poate reveni aici. Între timp, noi două vom pregăti un alt pachet cu alimente.”
„De acord.” gândi Rena, iar când veni robotul, pentru a lua şi un container cu combustibil, îi transmise acestuia hotărârea luată, pe care Syrinx n-o comentă.
Reveni pentru a mai lua şi alte containere. Când nu mai avea loc nici un container în navetă, robotul porni spre navă, unde descărcă totul, apoi se întoarse, evident, tot cu naveta.
Din câteva astfel de transporturi efectuate în cursul acestei zile, a cinsprezecea, la bordul navei „Hope” deja se strânsese o cantitate destul de mare de alimente şi combustibil. Spre seară, Rena urcă şi ea în navetă, fiindcă, oricât de confortabil ar fi fost în adăpostul Tyrannei, prefera cabina ei micuţă din navă. În plus, acum nu va mai răbda de foame; Syrinx avea cu ce să-i pregătească o cină îndestulătoare, gustoasă şi hrănitoare. Tyranna nu încercă s-o reţină, dacă Rena nu dorea acest lucru.
Deci Rena reveni la bordul navei, unde prima ei grijă fu să ajungă în cabinetul medical. Nu întârzie prea mult în compania colegului ei, reveni pe puntea principală, unde-l ajută pe Syrinx să depoziteze cele aduse în cursul zilei din adăpostul Tyrannei, pe care aceasta i le oferise. După ce Syrinx îi pregăti cina, pe care Rena o servi cu plăcere, savurând delicatesele aflate, după o lungă perioadă de lipsuri alimentare, pe masă, se retrase în cabina ei, unde adormi, în compania muzicii, lentă şi odihnitoare. Adormi repede, nefiind chinuită de senzaţia neplăcută de foame, nici de grija faţă de colegul ei, de eventualele lipsuri cu care s-ar putea confrunta, de posibilitatea de a rămâne veşnic aici, printre dinozauri, ori de soarta Corythosaurului Chance; toate acestea erau deja rezolvate, mulţumită Tyrannei. Totuşi, pentru că generatoarele nu fuseseră încă încărcate cu energia necesară pentru o bună funcţionare, la parametrii normali, „Hope” se cufundă din nou în întuneric total, pentru a cinsprezecea oară, fără a fi oprit scutul protector, ori robotul Syrinx.
Ziua următoare, a şaisprezecea, Rena, Syrinx şi Tyranna continuară acţiunea începută ziua precedentă, de aprovizionare cu alimente şi combustibil. Seara, Rena reveni la bordul navei „Hope”, destul de obosită, aproape istovită, după o zi plină de activitate. Starea lui Als era în continuare neschimbată, deşi înregistrase îmbunătăţiri vizibile, spre vindecare. După ce depozită, împreună cu Syrinx, cele aduse din adăpostul Tyrannei, constată că magazia de alimente se umpluse până la refuz cu tot felul de produse alimentare, iar rezervoarele navei se umpluseră şi ele de combustibil, rămânând chiar vreo câteva containere pline, al căror conţinut nu mai putuse fi golit în rezervoare. Deci, logic, începând de ziua următoare, a şaptesprezecea, se puteau ocupa de problema energiei cu care să reîncarce generatoarele şi acumulatorii navei, a apei şi eventual, chiar a fructelor şi mierii preistorice, de afară, încercând să evite, pe cât posibil, întâlnirea cu pterozaurii, raptorii sau alţi semeni din Cretacic ai Tyrannei, lucru nu foarte dificil, dar nici prea simplu. Normal, prezenţa Tyrannei intimida orice posibil atacator gen raptori sau pterozauri, dar alţi tiranozauri puteau îndrăzni să se apropie, pentru a investiga zona; pe ei nu-i descuraja prea mult prezenţa Tyrannei. Noroc că marii prădători, de genul Ty Rex se dovediseră solitari, nu umblau în număr mare, ca erbivorele sau raptorii.
Iată că sosi şi a şaptesprezecea zi, iar în momentul în care se întâlni cu Tyranna, Rena îi comunică acesteia că deja aveau la bordul navei „Hope” suficiente provizii alimentare şi o cantitate de combustibil mai mult decât îndestulătoare, deci nu mai era nevoie de acestea. Prin urmare, se puteau ocupa de găsirea unor resurse energetice, începând din acea zi, problema energiei devenind din ce în ce mai acută la bordul navei.
Tyranna pricepu şi nu insistă în a-i oferi Renei alte provizii alimentare sau containere cu combustibil. Urmau să plece în căutarea resurselor de energie, care se găseau din belşug. Pentru a putea pleca în căutarea unor astfel de resurse, lăsară naveta în siguranţă, în interiorul adăpostului complet invizibil al Tyrannei, iar cei trei plecară pe jos, Rena şi Syrinx urmând-o îndeaproape pe Tyranna, pentru a fi în siguranţă. La început, o bucată de drum, Rena merse pe jos, admirând cu interes totul în jur, însă obosind, se urcă în spatele Tyrannei. Syrinx se dovedi înţelegător; el nu obosea, fiind robot, însă chiar avea nevoie de energie, pentru o bună funcţionare.
Şi cu asta se ocupară în această zi, a şaptesprezecea, ba chiar şi-n următoarele, a optsprezecea şi a nouăsprezecea, dar la finele celei de-a nouăsprezecea, problema energiei de la bordul navei era deja rezolvată, deci în acea noapte nu mai era nevoie ca nava să se cufunde din nou în beznă totală; aveau şi energie! Prin urmare, dacă până în acel moment scutul protector nu funcţionase la capacitate maximă, începând din acea seară, a nouăsprezecea, putea fi menţinut în stare de funcţionare la acea capacitate, ceea ce conferea navei „Hope” protecţie maximă, deci o ferea de orice pericol.
Rena era foarte mulţumită de modul în care evoluau lucrurile. Era adevărat că petrecea, în mod evident, din ce în ce mai mult timp aproape de Tyranna, cu care legase o foarte stranie prietenie, pe deplin justificată, după părerea Renei, având în vedere cât de mult se implicase Tyranna în acţiunea de refacere a resurselor, aproape epuizate de la bordul navei „Hope”; fără ajutorul ei, Rena şi Syrinx, chiar cu ajutorul colegului ei, Als, n-ar fi reuşit atât de repede să refacă toate aceste stocuri. În acea seară, a nouăsprezecea, avu ocazia să-l vadă şi pe Chance, la patru zile după injectarea substanţei care avea să-l facă invulnerabil, unic printre semenii săi, iar Rena constată că dinozaurul arăta, în mod surprinzător, schimbat, în sensul bun al cuvântului. Într-adevăr, părea viguros, plin de viaţă.
Reveni deci bucuroasă la bordul navei, unde avu parte de o cină îmbelşugată, puntea principală era puternic iluminată, scutul protector funcţiona la capacitate maximă, iar foile de pe masa de lucru a lui Als indicau în mod cert că se vor putea întoarce în lumea lor, traversând din nou acel „black hole”, respectând întocmai calculele efectuate de Als şi încheiate înainte ca el să fi întreprins acea acţiune necugetată, în urma căreia încă se afla în stare de inconştienţă. Lipsea deci doar ca Als să-şi revină, pentru ca bucuria Renei să fie pe deplin justificată. Totuşi, probabil că se va petrece şi acest lucru în scurt timp.
Deci, Rena se retrase mulţumită spre cabina ei, unde putea dormi liniştită, încă în compania muzicii (acum nici n-avea motive să se gândească s-o oprească, doar nu mai era nevoită să economisească energia), pentru a nouăsprezecea oară, în lumea magnifică a dinozaurilor din Cretacicul Târziu.