Capitolul 35.



Iată că începea a paisprezecea zi de când Als şi Rena se aflau laolaltă cu dinozaurii, în vremuri demult apuse. Se împlineau deci două săptămâni de când ajunseseră în aceste locuri, iar îngrijorător era faptul că nu reuşiseră să-şi refacă nimic din ceea ce le lipsea, deci nici stocul alimentar, nici cel de energie, nici combustibilul, care riscau să se epuizeze în orice clipă. Umpluseră doar cu apă aproape două rezervoare, dar de apă nici măcar nu duceau lipsă, deci refacerea rezervei de apă potabilă nici nu constituia o urgenţă. Celelalte însă...
Rena se trezi ceva mai târziu. Înainte de a servi micul dejun, verifică starea colegului ei, din nou inconştient, dar în afara oricărui pericol. Constată doar că starea lui nu înregistrase nici o modificare, dar era liniştită în privinţa lui, iar substanţele necesare perfuziei existau; nici de acestea nu duceau lipsă.
Syrinx îi servi un mic-dejun, ca de obicei în ultima vreme, sărăcăcios şi neîndestulător, dar Rena n-avea pretenţii, ştiind cum se prezenta situaţia în privinţa proviziilor alimentare, deci, nu făcu mofturi. În timp ce mânca puţinul de care dispunea, revăzu incredibilele imagini surprinse în cursul zilei precedente de aparatura de bord a navei.
Apoi ieşi în perimetrul de siguranţă oferit de scutul protector, încă activ, deocamdată.
Printre ferigile înalte îl regăsi pe Chance, Corythosaurul care participase fără voia lui, în urmă cu o săptămână, la întâia acţiune de salvare a vieţii lui Als. Acesta păştea liniştit, nepăsător. Rena nu pricepea deloc ce era în neregulă cu aceste ferigi. Cum de nu se consumau deloc, deşi erbivorele, destul de multe, mâncau zilnic, cu lăcomie, o cantitate imensă? Cum creştea la loc atât de repede, cum se regenera, sau ce se petrecea de fapt? Şi cum de nu intrau prădătorii în zonă, la atac?! Alţii, nu Tyranna...
Erau cam multe întrebări, ale căror misterioase răspunsuri îi erau necunoscute. Unele dintre aceste întrebări erau legate de Ty Rexul pe care Rena-l denumise Tyranna. Şi iat-o! O regăsi rapid şi pe Tyranna, îndreptând binoclul spre acelaşi loc de la marginea pădurii, unde dinozaurul stătea de câtva timp, de parcă ridicase cumva acolo, în acel loc, un soi de adăpost strategic.
Răspunzând parcă la o chemare nerostită de nimeni, însă gândită de Rena, Tyranna porni hotărât, în direcţia navei „Hope”. Nu mai avea nimic în gură. Trecu pe lângă erbivorele care nu se sinchiseau de prezenţa ei, de parcă nici n-o zăreau, fără a părea deloc interesată de vreo intenţie ofensivă.
„Oare ce mănâncă totuşi, de moment ce nu atacă niciodată, iar erbivorele simt că nu reprezintă nici un pericol pentru ele, de aceea nu fug îngrozite din calea ei?” se întrebă în gând Rena, privind spre Tyranna, care se apropia.
Şi iat-o ajunsă, milimetric în faţa ei, dincolo de scutul protector al navei, unde se opri, deşi scutul, încă activ, era invizibil. Devenea, pentru scurt timp vizibil, doar în momentul în care era oprit, cât şi la reactivare. În rest, nu se putea zări cu ochiul liber. Şi atunci cum de Tyranna se oprea, de parcă îi simţea prezenţa?
Rena privi imensa creatură fără teamă; de data aceasta, doar cu multă admiraţie! Tyranna... Şi când se gândea că ziua trecută, furioasă foc, chiar avusese intenţia s-o ucidă, închipuindu-şi că ea-l răpusese pe Als, care, inconştient, părăsise nava singur, fără a anunţa pe nimeni de acţiunea lui. Când colo, incredibil, probabil Tyranna îl protejase pe colegul ei și chiar îi salvase acestuia viața...
Creatura îşi aplecă în jos imensul cap, oprindu-se în locul în care, ziua precedentă, îl aşezase cu grijă pe Als. Rena privi în ochii ei mari, adânci şi încă o dată citi în ei, incredibil, doar multă blândeţe, cât și inteligență. Zise către Syrinx, care, la bordul navei, pe puntea principală, de unde o monitoriza, auzi clar glasul ei:
- Dezactivează scutul de protecţie, Syrinx!
- Poftim?! rosti încurcat robotul, fără a-i da imediat ascultare, justificând: Dar Tyranna...
- Tyranna e inofensivă, îl întrerupse Rena, repetând: Dezactivează scutul! Acum! Ştiu ce spun, ştiu ce fac...
Robotul nu se împotrivi, îi îndeplini cerinţa. Dezactivă scutul protector al navei, iar Rena trecu doar cu un pas dincolo de el, suficient însă pentru a se afla de data aceasta faţă în faţă doar cu... Tyranna, totuşi, un Tyrannosaurus Rex viu, în carne şi oase, indiscutabil!
- Acum reactivează-l! îi spuse Rena robotului, iar acesta procedă întocmai.
După cum se aştepta şi Rena, Tyranna nu o atacă deloc, deşi se afla exact în faţa ei. Încă temătoare, Rena decise totuşi să încerce... s-o atingă pe Tyranna! În ciuda temerii ce-o stăpânea, îndemnul de a o atinge era mult prea mare. Aşa că Rena închise ochii şi, plină de curiozitate, îşi aşeză mâna pe creştetul dinozaurului. Percepu atingerea în mod plăcut, iar teama se risipi brusc. Imediat însă, în minte îi năvăliră o sumedenie de idei ciudate, legate în principal, de un straniu aparat sofisticat, care să-i permită Renei comunicarea cu... Tyranna!
Neînţelegând ce-ar putea semnifica aceste gânduri care îi invadaseră mintea, Rena se sperie iarăşi, îşi retrase mâna şi deschise ochii. Privi din nou. Tyranna era acolo, cu capul încă aplecat, de parcă o îndemna s-o atingă. Respira uşor, ca suflul puternic să n-o deranjeze cumva pe Rena.
Aceasta închise din nou ochii şi îşi reaşeză mâna pe creştetul creaturii. De îndată, în minte îi năvăliră aceleaşi idei ciudate, mult mai bine conturate. Hotărât lucru! Rena pricepu că Tyranna îi sugera cumva, în acest mod, că ea ar trebui să realizeze acel straniu aparat, prin intermediul căruia, amândouă ar putea comunica. Iar pentru că nu-şi retrase atât de repede mâna, Rena „văzu” clar în minte care ar fi piesele componente şi cum ar trebui să le asambleze. După un timp, în care Rena înţelese cum să realizeze acel bizar aparat, îşi retrase mâna şi deschise ochii. Tyranna îşi îndreptă poziţia.
- Syrinx, scutul! auzi robotul vocea comandantului misiunii.
Robotul pricepu ce i se cerea prin acest anunţ scurt şi dezactivă scutul doar pentru atâta timp cât îi fu necesar Renei să treacă dincolo de el. Rena se îndreptă spre „Hope”, în timp ce Tyranna rămase liniştită afară, în aşteptare...