Capitolul 24.



Iar Als se aşeză să-şi reia calculele de unde le întrerupsese, în timp ce Rena şi Syrinx urmăreau, cu ajutorul aparaturii de bord, ceea ce se petrecea afară. Astfel „şefa” încerca să stabilească un itinerariu mai potrivit pe care să-l urmeze împreună cu Als la a doua ieşire din acea zi, o ieşire cu naveta, pe care bineînţeles că Syrinx o va monitoriza integral, cu mare atenţie, căci robotul rămânea la bordul navei „Hope”. Normal că robotul îşi acceptă misiunea, care nici nu era greu de îndeplinit.
În timpul acestei cercetări computerizate, Rena o remarcă din nou pe Tyranna, cam în acelaşi loc în care o zărise şi puţin mai înainte. I se părea ceva deosebit la acest dinozaur, un prădător feroce, care stătea doar la pândă, fără a trece la atac. Nu ştia ce anume o atrăgea spre acest animal de temut, dar în mod sigur era ceva... O lăsă însă pe Tyranna acolo unde era, la marginea pădurii, iar ea îşi continuă investigaţia spre zone mai îndepărtate, sperând să găsească şi altceva care să-i stârnească interesul, curiozitatea. Pădurea era imensă şi plină de tot felul de creaturi cretacice.
Prin anumiţi pomi, parcă zări ceva ce aducea a fructe, dar era foarte greu de ajuns până acolo, chiar şi cu o navetă, nu doar din cauza dinozaurilor care mişunau pe acolo, ci şi datorită vegetaţiei bogate, care putea îngreuna înaintarea navetei. Traseul fiind totuşi stabilit, Rena îl anunţă pe Als că pot pleca, iar acesta îşi întrerupse din nou calculele, pe care probabil le va relua zilele următoare; oricum progresa, dar erau foarte multe detalii de pus la punct, iar calculele trebuiau să fie cât mai exacte, fără greşeli, nici măcar minore, de aceea dura mai mult până a le termina, însă cel puţin timp avea suficient la dispoziţie.
Înainte de a pleca, Rena îi arătă lui Als traseul pe care-l vor urma, iar el n-avu nimic de obiectat. Fiind deci de acord cu colega lui, amândoi se urcară în navetă şi porniră. Syrinx decuplase scutul protector doar în clipa în care naveta trecuse pe acolo, apoi îl reactivase rapid.
Oricum, dinozaurii din zonă nu intenţionau să pătrundă în perimetrul de securitate, acolo nefiind în continuare vegetaţie, ci doar sol pârlit. Iar judecând după ritmul în care creaturile consumau ferigile cele înalte şi otrăvitoare, probabil că în curând acestea se vor epuiza, iar zona va rămâne pustie, până când ferigile vor creşte la loc.
Naveta zbură deasupra erbivorelor, care priviră cu indiferenţă în sus, spre ceea ce probabil considerau a fi un soi de pteranodon, pterodactil sau alt zburător preistoric ciudat. Dar cum „pterozaurul” zărit de ele nu dădea semne că ar intenţiona să le atace, îşi văzură în continuare liniştite de „rumegat”, aceasta fiind principala lor ocupaţie până în momentul în care vor reuşi să consume toată vegetaţia din zonă.
„Pterozaurul” cel ciudat îşi continuă zborul spre pădure. La bordul lui, Als şi Rena urmăreau cu atenţie ceea ce se petrecea dedesubt. Zăriră chiar şi tânărul erbivor care-i salvase viaţa lui Als.
- Lui nu i-ai găsit o denumire? întrebă Als.
- Nu. Pe el tu ar trebui să-l botezi, replică Rena.
- Ah; îmi rezervi mie cinstea de a-l boteza.
- Desigur, doar e salvatorul tău, zâmbi Rena.
- Atunci să-i spunem Chance (Şansă), decise Als. Sau Lucky (Norocosul). Mai bine Chance.
- „Chance”?! se miră Rena.
- Da, pentru că mi-a redat şansa de a supravieţui, şansă de care sper să se bucure şi el în continuare, justifică Als denumirea aleasă.
- Mda... Eu mă gândeam chiar să-l protejăm în permanenţă împotriva prădătorilor.
- Împotriva prădătorilor precum Tyranna, o completă Als.
- Desigur. Chiar şi împotriva ei, rosti Rena, privindu-l fix, a nemulţumire.
- Bună idee! Să-l protejăm, deci. Dar cum?
- Asta nu ştiu. Ar trebui să găsim totuşi o soluţie, spuse Rena.
- Am să mă gândesc la o posibilă soluţie, zise Als.
- Şi eu mă gândesc, adăugă Rena, cu seriozitate.
- Tyranna şi Chance... murmură Als. Foarte interesant! Sper însă să nu se întâlnească niciodată. Dacă totuşi s-ar întâlni, pe care l-ai proteja? Sau i-ai adormi pe amândoi? Şi pe alţii din jurul lor? zise Als, pe un ton uşor ironic.
- Nu-i deloc amuzant! îi reproşă Rena.
- Nici nu intenţionam să fie, replică Als.
Urmând traseul stabilit de Rena şi Syrinx, naveta se ridică deasupra copacilor înalţi. Cei doi ocupanţi ai navetei putură aprecia imensitatea pădurii, văzând-o de sus.
- Uite, acolo jos, parcă am zărit şi fructe, rosti Rena.
- Întrebarea e dacă or fi comestibile; pentru noi, spuse Als îngândurat, amintindu-şi de iarba otrăvitoare pe care cu greu o culesese.
- Bineînţeles, dacă vom culege câteva, vom utiliza mănuşi şi instrumente speciale de tăiere. Şi nu le vom consuma înainte de a le analiza temeinic în laborator, să fim foarte siguri că sunt bune.
- Şi... Vom culege câteva? se interesă Als.
- Deocamdată mai inspectăm de sus terenul, decise Rena. Poate după aceea, la întoarcere.
- O.K., şefa! Dar cum vom coborî?
- Trebuie să găsim o modalitate, spuse Rena.
- Şi dacă în timp ce vom încerca să culegem fructe vom da nas în nas cu Tyranna sau cu vreo rudă de-a ei, la fel de periculoasă?
- Să sperăm că nu se va întâmpla astfel. În general, carnivorele nu se învârt în jurul fructelor. Poate vom întâlni nişte erbivore amatoare de asemenea fructe, dar nu e exclus să dăm şi peste prădători. Totuşi, prin păduri nu umblă marii carnozauri, gen Tyranna. Aici e mai posibil să întâlnim vânători iscusiţi, de dimensiuni mai mici, precum Velociraptor, Deinonychus, Coelurosaurus, Dilophosaurus şi alte rude de ale lor.
- Asta ar trebui să fie liniştitor pentru noi? păru nedumerit Als.
- Nici gând! se împotrivi categoric Rena. Mic, pentru un dinozaur, înseamnă cel puţin 2 m lungime şi cam tot atât înălţime, deci, nu poate fi nimic liniştitor.
- Interesant! Va trebui să fim foarte atenţi, presupuse Als. Cu ochii în patru!
- Asta-i oricum o regulă ce trebuie mereu respectată, cu stricteţe, replică Rena.