Capitolul 19.


Als nu mai aşteptă o a doua aprobare, sau ca Rena să se răzgândească. De cum Syrinx dezactivă scutul protector, ieşi, fără a se îndepărta prea mult şi trase de firele de iarbă. Nu se aştepta însă să întâmpine rezistenţă; nu reuşi aşa de uşor să smulgă firele de iarbă. Trase, trase şi când reuşi să rupă câteva vârfuri din firele de iarbă, ce semănau mai degrabă cu un fel de ferigă uriaşă, căzu, mai-mai să se izbească de scutul protector al navei. Norocul lui că Syrinx, atent, dezactivase scutul la timp pentru câteva secunde, aşa că Als căzu în dreptul Renei, fără a fi însoţit de vreo creatură din Cretacic, iar „şefa” îl sprijini îngrijorată.
- Ai păţit ceva? întrebă Rena.
- Afurisită iarbă, parcă ar fi oţelită! replică Als. Abia am reuşit să rup vârfurile astea, îi arătă colegei sale cele câteva fire rupte, dar Rena remarcă mâinile lui însângerate.
- Als, te-ai rănit! tresări ea.
- Aş, nu-i nimic serios sau grav, zise el, ridicându-se. Doar ce ţi-am spus că afurisita asta de iarbă parcă ar fi de oţel. Ce naiba o avea?
- Nu-i iarbă; sunt ferigi, îl corectă ea.
- Ce contează ce-or fi? se strâmbă el.
- Hai sus imediat, să-ţi dezinfectez rănile! i se adresă Rena.
Amândoi urcară treptele navei, ajungând pe puntea principală. Aici lăsară echipamentul cu care fuseseră înzestraţi în grija lui Syrinx, care luă şi „iarba” culeasă cu greu de Als şi o duse în laborator, pentru analize. Rena îmbrăcă halatul alb şi îşi luă în serios datoria, în calitate de medic. Dezinfectă rănile lui Als, nelăsându-i acestuia posibilitatea de a protesta. El se strâmbă uşor de durere, pe care se strădui s-o suporte, fără a-i da Renei de înţeles că ar fi ceva grav, serios. În curând sosi Syrinx cu rezultatul analizelor firelor de iarbă, pe care i-l prezentă Renei. Ea căscă ochii mari de uimire şi-i desfăcu bandajele pe care de abia i le aplicase colegului ei.
- Ce faci? se miră el.
- Iarbă-ţi trebuia ţie! se răsti uşor Rena. Măcar dacă ai fi purtat mănuşi în momentul în care ai rupt-o sau să fi avut vreun instrument cu care s-o tai...
- Într-adevăr, am remarcat că era foarte dură, tăioasă, oţelită... replică Als. Dar am neglijat...
- Iată rezultatul adus de Syrinx de la laborator! îi întinse Rena o foaie, pe care Als n-avu timp s-o cerceteze, căci ea o retrase din faţa lui. Iarba e veninoasă! îl lămuri Rena, în timp ce-şi pregătea seringa pentru o inevitabilă injecţie. E chiar foarte otrăvitoare. Şi de fapt, e vorba despre o specie de ferigă.
- Cum? Ai spus veninoasă? păru Als nedumerit.
- Exact. Conţine o toxină mai puternică decât oricare alta cunoscută nouă din veninul plantelor şi animalelor şi nu ştiu cum vei reacţiona, dar trebuie să utilizez un alt dezinfectant şi un antidot. Să sperăm că vor fi eficiente. Te voi ţine sub observaţie în următoarele ore.
- Vrei să spui că m-am otrăvit atingând iarba aia afurisită?
- Exact, aprobă Rena.
- Deci, sigur nu e comestibilă, concluzionă Als. Dar dinozaurii cum o consumă? Cum îi rezistă?
- Pentru ei e inofensivă, ceea ce nu-i valabil şi-n cazul nostru, după cum se pare, zise Rena, introducându-i substanţa din seringă în braţ.
- Ah... se plânse Als.
- Stai liniştit, doar nu eşti copil mic!
- Doare al naibii... justifică Als.
- Ştiu, dar n-am ce-ţi face. Şi asta nu-i nimic pe lângă ce va urma, îl avertiză ea.
- Adică? tresări Als.
- Probabil că vei avea frisoane, vei delira şi cine ştie cum altfel te vei manifesta. Sper însă că vei rezista şi vei răspunde tratamentului.
- Cum aşa? Nici nu eşti sigură că mă voi vindeca? întrebă el. Nu mă voi însănătoşi? O să scapi de mine?
- Als, e o toxină nouă, necunoscută nouă şi foarte puternică. Nu ştiu dacă antidotul e bun. Iar dacă tratamentul pe care ţi l-am administrat nu e eficient, s-ar putea ca antidotul necesar să fie tocmai în sângele erbivorelor alea care consumă această iarbă.
- Ceee...?! se holbă Als la ea, uitând de termenul „poftim”.
- Acum hai să mâncăm şi la culcare! Vom vedea ce va mai fi, zise Rena, iar Syrinx le servi masa de seară, puţin mai bogată decât în zilele trecute.
Als mâncă, deşi parcă-i pierise pofta. Deja începuse să pălească şi se simţea tare, tare obosit. Spuse că ar dori să se retragă în cabina lui, iar Rena îi îngădui acest lucru. Porni şi ea spre cabina ei, dar înainte de a intra, îi puse lui Syrinx în vedere să-l supravegheze pe Als şi s-o trezească fără întârziere, dacă starea lui se va înrăutăţi. Robotul aprobă, iar luminile se stinseră.
Urma a cincea noapte, o noapte chinuitoare pentru Als. Desigur, nici unul dintre cei doi nu renunţase la muzică, în compania căreia adormiră.
Afară, vietăţile nocturne din Cretacic de abia îşi începeau activitatea, în timp ce celelalte, vigilente, gata să fugă sau să lupte pentru a-şi salva viaţa în caz de necesitate, dormeau. Iar în întunericul din navă, Syrinx îl supraveghea pe Als, a cărui stare de sănătate începea să dea semne de înrăutăţire, datorită ierburilor otrăvitoare pe care le rupsese, din imprudenţă, cu mâinile goale.
După vreo câteva ore, în plină noapte, Rena se trezi fără ca Syrinx s-o fi deranjat. Dar nu putea dormi liniştită. Aprinse doar luminile de serviciu, suficiente pentru a-i facilita vederea şi se îndreptă îngrijorată spre cabina lui Als, unde acesta dormea, zvârcolindu-se. Syrinx nu considerase că ar fi fost necesar s-o trezească pe Rena, de aceea n-o deranjase, iar ea nu-i reproşă nimic robotului. Dar întrucât se trezise deja, nu mai putea adormi la loc, fără a verifica starea colegului ei. Intră deci în cabina lui şi constată că el n-avea deloc un somn liniştit, odihnitor, ci, dimpotrivă, era tare agitat, se chinuia cumplit. Se vedea clar că toxina îşi făcea efectul şi că tratamentul ei nu prea era eficient. Rena îi puse mâna pe frunte şi constată că Als avea febră. În plus, era în stare de inconştienţă.
Syrinx îl transportă pe Als în cabinetul medical, după cum îi ceruse Rena, în timp ce ea se echipă rapid în uniformă. Îl lăsară pe Als să zacă în cabinetul medical; nici nu prea avea ce face pentru el, deocamdată. Bietul Als, inconştient, se zbătea între viaţă şi moarte, dar, cel mai important lucru, era încă viu. Iar Rena n-avea de gând să cedeze cu una, cu două. Nu renunţa aşa de uşor! Hotărâtă să facă totul pentru a-şi salva colegul, ieşi, împreună cu Syrinx, la bordul unei mici navete. Setase computerul de bord să întrerupă scutul protector în momentul în care naveta va ieşi din perimetrul de siguranţă şi când va reintra. Ea însăşi pilotă naveta şi o opri în dreptul unui dinozaur erbivor, pe care era sigură că-l văzuse ziua mâncând din acea iarbă ce-i putea fi fatală lui Als.
Rena coborî împreună cu robotul. Acum dinozaurul respectiv dormea, deci Renei nu-i fu greu să-l tranchilizeze. Scoase o seringă mare, cu un ac gros, rezistent, care putea pătrunde prin pielea groasă a dinozaurului şi recoltă o probă de sânge, din care spera că putea prepara un antidot pentru Als. Nu putea lăsa însă animalul sedat acolo, căci acesta nu s-ar fi putut apăra în cazul în care ar fi fost atacat. Îl luă deci, cu ajutorul lui Syrinx, la bordul navetei şi-l transportă în perimetrul de siguranţă, de unde îl va elibera de îndată ce acesta se va trezi. Deocamdată însă, îl lăsă acolo, unde era la adăpost de atacatori, iar ea urcă în fugă treptele navei şi nu se opri decât în cabinetul medical, unde se şi apucă serios de treabă.