Capitolul 16.



Dar a patra zi îi scoase din cabinele lor, în ciuda voinţei lor. Pe puntea principală răzbăteau până la ei tot felul de sunete înfiorătoare, ce sugerau vecinătatea unor creaturi cum ar fi dinozaurii. Als şi Rena se străduiră să nu ia seama la acele sunete, dar era dificil să le ignore, dat fiind că se auzeau din ce în ce mai tare.
- E a patra zi… îi aminti Als colegei sale.
- Ştiu… murmură Rena nepăsătoare.
- Şi ce facem azi? se interesă Als.
- Deocamdată, pentru că încă mai dispunem de provizii alimentare, mâncăm puţin.
- De acord, acceptă Als. E un început bun pentru a patra zi de când ne aflăm aici.
- Als, am zis puţin, îi aminti Rena.
- Nu contează; tot e mai bine decât nimic, acceptă Als.
- Iar după aceea vom ieşi, să vedem cum se mai prezintă situaţia afară, propuse Rena. Parcă prea se aud apropiate sunetele astea.
- Aşa-i, o aprobă Als îngândurat. Crezi că...
- Vom vedea după aceea, îl întrerupse Rena. Şi evident, nu-ţi vei neglija nici calculele.
- Nici n-aveam de gând să le neglijez, zise Als, aşezându-se la masă, în aşteptarea robotului.
Syrinx nu întârzie, îi servi, conform instrucţiunilor primite de la Rena, nu cu prea multă mâncare, ci doar atât cât să le înşele celor doi senzaţia neplăcută de foame. După această masă, desigur neîndestulătoare, Rena şi Als se îndreptară spre trapa navei, pentru a cerceta zona în care se aflau, deşi, deocamdată, tot fără a părăsi perimetrul asigurat de scutul protector, încă funcţional.
De cum trecură dincolo de trapa navei, ambii căscară ochii mari de uimire; de jur-împrejurul navei, prin iarba înaltă şi deasă, mişunau o grămadă de creaturi imense, fioroase, dinozaurii. Deci teama de straniul obiect se risipise; mânaţi de foame, dinozaurii se încumetaseră să se apropie de navă, de a cărei prezenţă nu se sinchiseau câtuşi de puţin, de parcă „Hope” ar fi făcut dintotdeauna parte din peisajul cu care erau ei obişnuiţi. Als şi Rena nu mai ajunseseră jos, rămăseseră înmărmuriţi pe treptele navei, privind spectacolul ce se desfăşura gratuit în faţa lor.
Dinozaurii ce se perindau prin zonă erau majoritatea erbivori, dar probabil că în curând vor apărea şi ceilalţi, carnivorii, pentru a-i vâna pe cei aflaţi aici. Cum însă vânătorii nu-şi făcuseră încă apariţia, dinozaurii se înfruptau cu lăcomie din iarba înaltă şi deasă, netulburaţi de nimeni, provocându-i parcă şi lui Als o teribilă poftă.
- Cred că iarba asta-i totuşi comestibilă, sau cel puţin bună de ceva, judecând după felul în care o înfulecă, zise Als.
- E bună pentru ei, se referi Rena la dinozauri.
- Dacă-i bună pentru ei, probabil e bună şi pentru noi, presupuse Als.
- N-aş prea crede, îl contrazise Rena. Teoria ta e cam şubredă, nu poate fi valabilă. E ca şi cum ai afirma că ai fi în stare să mănânci aceeaşi hrană pe care o consumă elefanţii africani sau indieni.
- Păi, în momentul de faţă, chiar aş fi capabil să mănânc aceeaşi hrană cu elefanţii; numai să mă simt sătul.
- Als, ce-i cu tine? Mă îngrijorezi... Nu judeci normal, dacă vorbeşti astfel.
- Cum ai vrea să mai şi judec normal, dacă mor de foame? Stomacul meu urlă! Mă mir că mai judec totuşi...
- Potoleşte-te! îl sfătui Rena. Probabil am să-i dau câteva instrucţiuni clare lui Syrinx în privinţa ta. O să-i cer să-ţi mărească raţia zilnică, în aşa fel încât să te saturi, sau măcar să nu te mai tot aud plângând că mori de foame.
- Mersi, şefa, rosti Als recunoscător.
- Îţi dai seama însă că asta presupune că va trebui să pornim cât mai curând în căutarea unor noi resurse alimentare; şi nu mă refer la iarba asta...
- De acord, şefa! Doar de asta ne aflăm acum aici, să investigăm terenul şi obiceiurile creaturile ăstora. Ce zici, mai coborâm sau deja ţi-e frică? întrebă Als, dat fiind că încă se aflau pe treptele navei „Hope”.
- Hmm... murmură a nemulţumire Rena, atribuindu-i o privire superioară.
- După tine, şefa! zise Als galant, pornind în urma ei.
Amândoi se opriră jos, în perimetrul de siguranţă, în zona cu iarbă arsă. Dinozaurii se aflau incredibil de aproape; îi zăreau clar, cu uşurinţă. Ei însă îşi vedeau liniştiţi de ospăţ, fără a băga în seamă cele două creaturi minuscule ce se aflau într-o zonă neinteresantă din punctul lor de vedere, fiind lipsită de vegetaţie. Deci dinozaurii treceau nepăsători prin faţa lor, parcă fără a-i zări.
- Ce fiinţe remarcabile! rosti admirativ Rena. Ce părere ai despre ele?
- Remarcabile? se strâmbă Als, corectând-o: Poate vrei să spui respingătoare şi înfiorătoare!
- Asta-i părerea ta? Află că n-o împărtăşesc, se împotrivi Rena.
- Nu mă mir... spuse Als, privind spre dinozaurii din faţa lui. Eşti sigură că toţi ăştia sunt erbivori?
- Din câte-mi dau eu seama, da, afirmă Rena.
- Cum, nu s-a strecurat nici un carnivor printre ei, pentru o partidă de vânătoare?
- Până acum, nu, dar nu-ţi fie teamă, încă nu-i timpul pierdut. Dă-mi binoclul! îi ceru Rena.
Als i-l întinse, iar Rena şi-l potrivi la ochi, pentru a observa mai bine dinozaurii.
- Văd că nu se sinchisesc de prezenţa noastră aici, remarcă Als.
- Asta pentru că nu suntem printre ei şi nici nu reprezentăm vreo ameninţare pentru ei, îl lămuri Rena. Nici nu concurăm cu ei în procurarea hranei.
- Dar nici de perimetrul de siguranţă nu s-au apropiat, să-i „pârlească” sau să-i „scuture” serios scutul navei.
- Asta pentru că nu-i atrage nimic aici, nefiind vegetaţie. Iarba de aici e arsă, deci, ce-ar căuta? explică Rena.
- Şi dacă ar fi iarbă, ar încerca să treacă de scutul protector?
- Probabil că da, presupuse Rena.
- Par destul de paşnici, zise Als. Ce zici, ne încumetăm să trecem? propuse el.
- Unde? se miră Rena, lăsând pentru câteva clipe binoclul de la ochi.
- Dincolo de scut, printre erbivorele astea...
- Fără tranchilizante? Nu cred că e cazul! Nu ştim cum vor reacţiona când ne vor zări printre ele.
- Păi, nu prea se sinchisesc de prezenţa noastră, spuse Als.
- Acum nu, pentru că suntem aici, nu în mijlocul lor. Altfel, gândeşte-te la elefanţi, la rinoceri...
- Atunci, hai să ne înarmăm cu câteva tranchilizante şi să verificăm cum ne vor primi în mijlocul lor, insistă Als.
- Ne vor primi ca pe nişte intruşi ciudaţi. Dar de ce ţii morţiş să mergem printre ele?
- Păi, zărindu-le atât de aproape, mi-au stârnit curiozitatea. Aş vrea să aflu cum vor reacţiona când îl vor vedea pe marele Als!?
- Marele Als? repetă Rena întrebător, uşor ironic. Poate vrei să spui micuţul Als! îl corectă ea. Nu vezi că pe lângă creaturile astea eşti minuscul?
- La fel şi tu, şefa!
- Aşa-i, dar dar eu nu m-am lăudat că aş fi mare, replică Rena.
- Cum rămâne cu incursiunea despre care ţi-am vorbit? Ce zici, încercăm? Mă duc eu în navă, după tranchilizante; aduc tot ce-i necesar. Cu ocazia asta, poate facem rost şi de miere şi fructe preistorice...
- Nu! protestă Rena. Amânăm incursiunea asta pe altădată.
- Dar... încercă Als să fie convingător.
- Poate mâine, îl întrerupse Rena. Deocamdată, doar privim.
- Fie cum zici tu, şefa! o aprobă Als, renunţând la ideea cu incursiunea printre dinozauri în cursul acelei zile; însă imediat îşi aminti: Dar era ocazia perfectă să procurăm ceva miere şi fructe; poate şi altceva comestibil pentru noi.
- Als, ţi-am promis că-ţi voi mări porţia, îi aminti Rena. Ai puţină răbdare! Nu cred că suntem încă suficient pregătiţi pentru o incursiune printre dinozauri.
- Bine, bine... renunţă Als definitiv. Dar mâine...
- Vom ieşi în recunoaştere, doar dacă nu vor apărea şi carnivorii, îl completă Rena.
- Şi dacă vor apărea? întrebă Als.
- Nu vom risca nimic, preciză Rena.
- Rena, mă înnebuneşti! Parcă tu spuneai că va trebui să pornim cât mai curând în căutarea proviziilor şi a resurselor. Acum de ce eziţi?
- Nu ezit, dar trebuie să fim cât mai bine pregătiţi! Iar în cele din urmă, va trebui să ieşim.
- Să nu fie prea târziu! Dacă va cădea energia, s-a zis cu sistemul de menţinere al vieţii, cu Syrinx, cu scutul protector... enumeră Als.
- Ştiu, dar nu voi permite să ajungem în situaţia asta, îl asigură Rena. Prea bine... Mâine vom face prima incursiune. Indiferent ce-ar fi! decise ea.
- Bravo, şefa! o lăudă Als pentru această decizie.
- Dar nu ne vom aventura prea departe şi ne vom pregăti temeinic încă din seara asta.
- De acord, şefa! o aprobă Als. Ne vom pregăti cu toate cele necesare.
- Als, ai grijă! îl avertiză ea, privindu-l sever, cu subînţeles.
- Ştiu, nu vom ucide nici un exemplar dintre aceste creaturi, pricepu el. Ne vom apăra doar, fără a le pricinui moartea.
- Aşa. Ai grijă, să n-avem probleme!
- Nu din partea mea... rosti Als.