Capitolul 13.


Neavând încotro, Als renunţă la orice pretenţii culinare, încercând să se mulţumească doar cu puţinul adus de Syrinx. Noroc că robotul nu avea nevoie de hrană. Dar nici cu energia lui nu stătea deloc prea bine, se părea că în curând va avea şi el probleme, ba încă destul de grave. Însă Als şi Rena trebuiau să găsească soluţii, pentru ca scutul protector să nu fie nici o clipă întrerupt, iar acest lucru părea a fi şi-n avantajul robotului, căci şi Syrinx, ca şi scutul, tot de energie avea nevoie pentru funcţionare. De altfel, Als şi Rena nu prea aveau de gând să-l întrerupă pe robot, doar nu era în interesul lor; Syrinx le era de mare folos, însă numai în stare de funcţionare. În plus, tot de energie aveau nevoie pentru a menţine în stare de funcţionare toate sistemele vitale ale navei (sistemul de menţinere a vieţii, sistemul de iluminare, de ventilaţie, etc.)
Camerele lor confortabile, izolate fonic, le oferi din nou adăpost pe timp de noapte; a doua noapte în lumea dinozaurilor din Cretacic. „Hope” staţiona stingheră în mijlocul acelei câmpii, încă pustie, în jurul navei aflându-se doar iarba înaltă; nici nu era de dorit o altă vecinătate. Măcar vegetaţia era inofensivă.
În navă era întuneric, iar Als şi Rena ascultau muzică în cabinele lor. Cum altfel să adoarmă? Măcar muzica era liniştitoare, odihnitoare… Atât de odihnitoare cât putea fi în acea situaţie…
Dar timpul, acelaşi veşnic inamic şi aliat al tuturor vieţuitoarelor şi nu numai, nu se oprise-n loc. Trecea, ca de obicei…
Astfel, o nouă zi începuse, a treia de când se aflau în această mirifică şi necunoscută lume a dinozaurilor. Als şi Rena ar fi preferat să întârzie mai mult în cabinele lor, însă ceasul biologic se împotrivea, îşi spunea cuvântul şi îşi susţinea punctul de vedere cu încăpăţânare. În plus, i se alătură şi stomacul, cu necesităţile sale, peste care nu puteau sări, oricât ar fi dorit; senzaţia de foame nu era deloc prea plăcută.
Prin urmare, Als şi Rena nu mai puteau dormi. Se treziră, înfăţişându-se, nu prea bine-dispuşi, pe puntea principală. Als nu mai făcu mofturi la masă, nici nu se mai plânse de meniul sărăcăcios, deşi stomacul lui protesta vehement şi zgomotos! Als încercă să nu se mai gândească la lipsa hranei şi să înlăture astfel senzaţia de foame, sau măcar s-o înşele cumva; de potolit n-avea cum… Măcar bine că încă mai aveau apă potabilă, deci nu existau restricţii şi-n privinţa acesteia.
După ce amândoi se amăgiseră doar că s-ar putea sătura cu puţin, se priviră încurcaţi. Ce plan să mai elaboreze şi pentru această zi? Să se învârtă din nou prin navă fără rost, lovindu-se unul de altul? Hm… Nu-şi puteau permite să petreacă astfel prea mult timp. Nevoia îi împingea afară. Als întrebă:
- Ce facem azi? Iar stăm degeaba?
- Ce mă întrebi pe mine?
- Eşti şefa. Stabileşte programul!
- Tu vezi-ţi de calculele alea care ne-ar putea scoate din încurcătură.
- Azi n-am chef de calcule, se împotrivi Als. De altfel, nu ne vor fi de nici un folos, oricât de exacte ar fi ele, dacă nu vom găsi cele necesare pentru a ne reîncărca acumulatorii, generatoarele şi pentru a reumple rezervoarele cu combustibil. Se mai ridică şi problema proviziilor alimentare. Nu putem continua mult timp astfel. Nu vom rezista!
- Pentru a găsi cele necesare, ar trebui să le căutăm. Iar pentru a le căuta, ar trebui să ieşim… afară!
- De acord. Să ieşim, aprobă Als. Afară!
- Ce-ai zis? se miră Rena.
- Nu putem sta mereu închişi în bârlog, justifică Als. Gata! Perioada de hibernare s-a încheiat. M-aş mulţumi şi cu fructe şi miere preistorice, dacă ar fi în cantităţi îndestulătoare, să mă satur…
- Ca să te saturi tu, ai avea nevoie de tone, comentă Rena.
- Tone sau nu… Hai să mergem! Probabil chiar sunt tone, judecând după dimensiunile consumatorilor de afară.
- Chiar vrei să ieşi?
- Da, împreună. Deocamdată, doar în perimetrul de siguranţă, să cercetăm cu atenţie împrejurimile.
- Eu am ieşit singură ieri.
- Şi ce propui?! Azi e cumva rândul meu să întreprind aceeaşi acţiune, de unul singur? presupuse Als.
- Nu. Hai să ieşim amândoi! Dar nu vom rezolva nimic rămânând în perimetrul de siguranţă; nu putem găsi nimic altceva decât iarbă arsă, pârlită de motoarele navei, iar asta nu ne e de nici un folos.
- Poate că vom părăsi perimetrul de siguranţă, dar nu chiar acum. Trebuie să ne formăm o idee asupra a ceea ne aşteaptă dincolo, să luăm măsurile adecvate; nu ne putem aventura aşa, ca orbeţii… Trebuie să cercetăm zona, să studiem terenul.
- Bine, să cercetăm, să studiem… fu de acord Rena.