Capitolul 10.


Nu ştiau exact în ce perioadă a Cretacicului nimeriseră, iar locul cu pricina li se părea cât de cât mai acceptabil pentru „Hope”, printre sauropode probabil, mai bine decât în mijlocul unei păduri cu copaci gigantici. Probabil nici iarba nu era prea mică, dar era preferabilă arborilor. În plus, contase foarte mult în stabilirea locului şi faptul că prin zonă nu se afla nici un vulcan activ, destul de des întâlniţi în acea perioadă. Nici Als, nici Rena, nu aveau de gând să înfrunte, pe lângă prezenţa dinozaurilor, foarte periculoşi, fie ei chiar erbivori, şi pericolul reprezentat de vecinătatea unui vulcan activ; scutul energetic al navei n-ar putea opri şi lava fierbinte, ar ceda. Temător, Als porni, supravegheat de Rena şi de Syrinx, manevrele de aterizare. „Hope” se îndrepta spre Terra Cretacicului Superior.
Jos îi aştepta o lume misterioasă, bizară, necunoscută, despre care cunoştinţele lor, chiar cumulate, erau foarte reduse. Erau însă siguri că nu putea fi decât o lume sălbatică, plină de lupte sângeroase pentru supravieţuire şi de alte acte violente; vor trăi deci o aventură incredibilă, iar dacă vor reuşi să scape cu bine, teferi şi nevătămaţi, apoi să ajungă, în sfârşit, acasă, la ei acasă, vor avea cu siguranţă ce povesti. Nu găsiseră planeta căutată, Epsilon M, nici viaţă pe aceasta, dar trecuseră printr-un „black hole” şi ajunseseră pe Terra din vremea dinozaurilor, când existenţa oamenilor nu putea fi considerată nici măcar o părere… Dinozaurii erau stăpânii incontestabili în acele locuri, în acele timpuri. Dinozaurii! Pe aceştia aveau să-i întâlnească, ei vor fi vecinii lor. Cum se vor înţelege oare, dacă se vor înţelege cumva? Nu puteau şti decât că aveau să convieţuiască o perioadă, sperau ei, cât mai scurtă.
Fără a şti ce o aşteaptă jos, „Hope” se îndreptă nebănuitoare spre suprafaţa Terrei. Als şi Rena avură mare grijă să o înconjoare cu scutul energetic protector, pentru a nu se expune inutil cine ştie cărui risc nedorit, doar era vorba despre dinozaurii din Cretacic, nişte creaturi deloc blânde sau de neglijat. Als şi Rena erau deci conştienţi măcar în mică măsură de pericolul la care se expuneau, pericol reprezentat de aceste animale fioroase. Şi totuşi…
„Hope” atinse solul şi se opri acolo, în mijlocul acelui straniu luminiş, arzând iarba înaltă de jur împrejurul ei, până când focul motoarelor se stinse definitiv. „Hope” era protejată de scutul protector, imposibil de penetrat chiar şi pentru un Ty Rex sau un sauropod adult masiv. Dinozaurii din zonă, deranjaţi de zgomotul produs de motoarele navei, alergaseră spre pădure, deci locul de aterizare era „curat”, fără reptile uriaşe. De foc nu se sinchiseau dinozaurii, mai văzuseră ei în preajma vulcanilor activi sau când vreun fulger aprindea, după o furtună năprasnică, păduri întregi. Nici straniul obiect răsărit ca de nicăieri în mijlocul câmpului nu stârni agitaţie în rândurile dinozaurilor; nu păreau impresionaţi, alertaţi, nici măcar curioşi să afle ce ar putea fi. Păstrau deci, deocamdată, distanţa faţă de „intrusul” căzut din cer în mijlocul lor, pentru a le deranja lor ţinutul…
Als şi Rena, destul de îngroziţi şi conştienţi de gravitatea situaţiei în care se aflau, nu aveau de gând să iasă din navă, nici măcar în perimetrul de siguranţă păstrat de scutul navei, care trebuia încontinuu menţinut în stare de funcţionare, mai ales că se însera. Nu prea erau curioşi să afle cum era afară noaptea, pe întuneric, în acele împrejurări; sunetele şi urletele înfiorătoare care ajungeau până la ei păreau a-i lămuri suficient. Nu doreau să afle cum era noaptea afară. Şi nici nu-şi puteau închipui cum vor reuşi să doarmă în vacarmul acela îngrozitor, în acel concert al teroarei…
Totuşi, aveau posibilitatea să-şi izoleze fonic cabinele personale, destinate odihnei; în plus, muzica ar fi de un real folos, un remediu binevenit. Ce bine de Syrinx! El nu trebuia să doarmă, nici nu-l înspăimântau sunetele acelea… Pentru Als şi Rena începuse aventura! Iar pentru a fi siguri că scutul va funcţiona neîncetat, reduseră la minim consumul de energie la bordul navei, lăsând în stare de funcţionare doar ceea ce le era indispensabil, pentru că o cădere electrică, fie chiar pentru câteva secunde, ce ar putea cauza întreruperea scutului protector, le-ar putea fi fatală, iar ei nu doreau să se expună unor asemenea riscuri. Era oare lumea în care ajunseseră mai periculoasă decât „golul negru” prin care reuşiseră să treacă? Gândindu-se la dezintegrare totală, asimilare, reducere la particule elementare, probabil că nu… Şi totuşi, afară erau dinozaurii… La ce se puteau aştepta din partea lor?
- Iată-ne şi aici, zise Rena şoptit, de parcă se temea că o vor auzi şi dinozaurii de afară. Ce zici de asta, Als?
- No comment, comandante! Şi totuşi, de calcule să şti că am să mă ocup începând de mâine. Acum n-am nici un chef.
- Desigur; nici n-ai putea. Nu vom aprinde din nou lumina, nici măcar aici, pe puntea principală. E suficientă lumina de serviciu, iar după ce ne vom retrage în cabinele noastre, se va stinge şi aceea. N-are rost să consumăm ceea ce nu avem.
- Cât despre cina din seara asta…
- Consideră că a fost deja servită, îl întrerupse brusc Rena, completându-l: Până ne vom reface cât de cât stocul de provizii, vom reduce drastic consumul alimentar, deci vom avea o dietă strictă, foarte severă.
- Cură de slăbire? Cine avea nevoie de aşa ceva? se tângui Als. Eu, unul, nu!
- Măcar o perioadă, până vom găsi…
- Miere şi fructe preistorice, o completă Als, deloc încântat de idee.
- Exact, îl aprobă Rena. Şi acum, la culcare! Syrinx, ai grijă pe aici! Trezeşte-ne doar dacă va fi nevoie.
- Lăsaţi totul în seama mea? zise roboul.
- Bineînţeles. Avem încredere în tine, spuse Als.
- Noapte bună, ură Rena, decisă să se retragă spre cabina ei.
- Numai bună n-ar putea fi… bombăni Als a nemulţumire. Oricum, noapte bună, şefa! zise el, îndreptându-se spre cabina lui.