Capitolul 9.

***

- Als, trebuie să coborâm, n-avem încotro. De altfel, „Hope” va fi protejată de scutul protector format din câmpul electromagnetic de forţe, deci vom fi în siguranţă, la adăpost de dinozauri; nici unul nu se va putea apropia de „Hope”.
- Da, dar până când? N-ai spus că n-avem suficientă energie, că întreg sistemul va ceda în curând?
- Să sperăm că până atunci vom reuşi să reîncărcăm acumulatorii, măcar atât încât să poată menţine în stare de funcţionare aparatura de bord, sistemul de menţinere a vieţii şi cel mai important, scutul energetic protector… spuse Rena.
- Să reîncărcăm acumulatorii? Cum?
- Sunt resurse de energie neexploatate, practic nelimitate. Ne trebuie doar puţină îndemânare şi vom reuşi.
- Ce îndemânare printre toţi dinozaurii ăia? Cine o să ne ajute? Vărul Ty Rex? Unchiul Tricer? Mătuşa Raptor?
- Lasă ironia! Nu-i cazul.
- Dar eu vorbesc serios, susţinu Als.
- Syrinx ne va ajuta. Doar el. În plus, va trebui să învăţăm să utilizăm în mod eficient aparatura de bord şi utilajele de care dispunem. În rest, totul e din abundenţă.
- Inclusiv dinozaurii, sau, mai ales ei. Nu vom reuşi niciodată, protestă Als.
- Nu fi atât de sceptic. În plus, ai tu vreo altă idee mai bună?
- Nu, din nefericire, n-am. Dar tu eşti comandantul. Găseşte tu soluţia potrivită!
- Aşa, laşule! Pasează-mi mie întreaga responsabilitate.
- Nu-mi spune mie laş! avertiză Als.
- Atunci nu te comporta de parcă ai fi!
- Bine, acceptă Als provocarea. Bine, să coborâm, deşi… Oare cum am putut spune una ca asta? Dar fie. Să facem cum zici tu. Ce prostie…
- Sigur. De altfel, tu vei fi mereu foarte ocupat, nici nu vei avea timp să bagi în seamă dinozaurii, pentru că trebuie să te ocupi serios de calcule.
- Calcule? Ce calcule?
- Calculele pentru întoarcere, explică Rena.
- Unde să ne întoarcem? făcu Als ochii mari.
- Înapoi de unde am venit.
- Ce spui? Te referi cumva la „black hole”? bănui Als.
- Exact, doar n-am de gând să rămânem veşnic aici, printre dinozauri…
- Cum? Nici gând, fetiţo! Accept să înfrunt dinozaurii, să trăiesc cu ei, printre ei, dar niciodată n-am să mai înfrunt un „black hole”!
- Als, e singura noastră şansă de a mai ajunge…
- Unde? se miră el.
- Înapoi. Acasă, pe Terra, în dimensiunea noastră. În spaţiul şi în timpul nostru.
- Asta s-o crezi tu!
- Da, cred. Dacă vei calcula totul exact, fără cea mai mică eroare şi vom reface întocmai traseul urmat, viteza, totul, am putea reuşi, zise ea, plină de speranţă.
- Asta doar dacă acel „black hole” este cauza pentru care am ajuns aici, îşi păstră Als scepticismul.
- Sigur. Care alta ar putea fi?
- Vrei să spui că nenorocitul ăla de „black hole”, după ce că de abia am reuşit să trecem prin el, ne-a trimis într-o călătorie înapoi, în spaţiu şi în timp?
- Exact, acceptă Rena presupunerea lui. Ar fi ca un fel de poartă între aceste dimensiuni. Şi poate că lumina şi aştrii pe care noi presupunem că-i înghite, nu rămân în interiorul lui, ci doar trec dintr-o parte într-alta… Şi e mai bine că nu reuşim să-l vedem, altfel ar arăta tare ciudat.
- Las’ că şi aşa arată destul de ciudat! Ba chiar ciudat e prea puţin spus… zise Als îngândurat. Şi crezi că dacă am reuşi să trecem din nou prin acel „black hole”, am ajunge exact de partea cealaltă, acolo unde ar trebui, sau vom ieşi în cu totul altă dimensiune? În altă parte? În viitor sau în trecut?
- Ba nu. Dacă vom respecta totul întocmai, ar trebui să reuşim. Depinde deci de calculele tale, de profesionalismul tău.
- Ia te uită, comandante; ai ajuns să depinzi de mine, ba chiar să recunoşti acest lucru.
- Hai, lasă prosteala şi pregăteşte nava pentru manevrele de aterizare!
- Chiar vrei să coborâm acolo?
- N-avem încotro. N-avem de ales.
- Hm… Nu mi-aş fi închipuit niciodată că aş putea ajunge contemporan cu dinozaurii… În orice caz, nu putem coborî chiar acolo, în mijlocul acelei păduri; trebuie să alegem un loc mai adecvat, deşi nu ştiu unde am putea găsi aşa ceva.
- Ai dreptate. Hai să continuăm scanarea, propuse Rena. Vom alege locul de aterizare potrivit.
- Incredibil! Noi şi dinozaurii din Cretacicul Superior, pe la sfârşitul erei Mezozoice… Sună ciudat. Sper totuşi să nu cadă şi meteoritul ăla în curând; n-am mai avea cum să ne apărăm şi de el. Ăla ne-ar mai lipsi!
- Ţi-am mai zis de atâtea ori că nu e sigur că asta s-ar fi întâmplat, repetă Rena.
- Ştiu ce mi-ai zis; nu sunt uituc. Nici tâmpit. Dar de atâtea ori s-a vorbit pe Terra despre acest gen de sfârşit al dinozaurilor, încât ăsta mi-a rămas întipărit în minte. Nu-mi pot închipui ce altceva ar fi putut păţi giganţii ăia…
- Ce altceva? De pildă, am fi ajuns noi în timpul lor… glumi Rena.
- Şi noi am fi produs exterminarea lor? se miră Als.
- Glumeam, Als, ce naiba?
- Desigur, ştiam, ce crezi? Dar n-ar fi imposibil. Eu sunt un exterminator de temut. Deci, dinozaurilor, feriţi-vă! Vine Als, meteoritul vostru! avertiză el.
Rena zâmbi discret, dând dezaprobator din cap. Convins că Rena ar avea dreptate, Als continuă să scaneze suprafaţa Terrei, în căutarea unui loc în care „Hope” să poată opri. După cercetări îndelungate, Als şi Rena aleseră, de comun acord, fără a uita să-l consulte şi pe Syrinx, locul în care „Hope” va stârni vâlvă în rândul dinozaurilor, un câmp, o pajişte, un luminiş, sau cel puţin un loc despădurit, situat undeva, prin centrul continentului nordic, Laurasia.