poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1714 .



Castele de nisip
proză [ ]
Iubirea mării

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Colombo ]

2018-11-30  |     | 



Într-o zi care se anunța la fel de banală ca toate celelalte, la ușa biroului meu de detectiv bate cineva. Merg și deschid, iar în prag îmi apare un bărbat brunet, cu părul negru, nu chiar înalt, a cărui vârstă nu putea fi stabilită ușor. Îl cunoșteam și... îl așteptam.
-Bună ziua! m-a salutat el. Mă numesc Aurel Lăzăroiu și vreau să depun o plângere.
-Poftiți în birou și luați loc la masă. Sunt detectivul...
-Știu cine sunteți și tocmai de aceea am venit la dumneavoastră.
-Vă rog! Împotriva cui doriți să formulați plângerea? Cine v-a supărat?
Domnul Lăzăroiu oftează adânc și șoptește de parcă s-ar fi temut să nu fie auzit:
-Marea...
-Poftim?!
-Da, domnule detectiv... marea!
Am rămas, voit, fără grai.
-Nu îmi dă nicio speranță, spune cu glas stins oaspetele meu.
-Nu... înțeleg... bălmăjesc eu, încercând să îmi joc rolul până la capăt.
-Domnule, a ridicat vocea domnul Lăzăroiu, orice castel de nisip pe care îl ridic eu ziua, marea mi-l năruiește noaptea. M-am depărtat de mal și tot degeaba. Indiferent cu cât mă îndepărtez, ea, marea, tot nu se lasă. Distruge tot... Tot, domnule detectiv.
O fărâmă de liniște apăsată s-a așezat între noi. Și chiar atunci, ușa care dădea spre camera de oaspeți s-a deschis. Degeaba m-am repezit să o închid. Era prea târziu. Domnul Lăzăroiu, cu pupilele mărite, privea ca vrăjit spre... castelul meu de nisip.
-Dar... dar cum e posibil?
-Domnule Lăzăroiu, vă mărturisesc deschis că am înălțat acest castel de nisip săvârșind o infracțiune în formă continuată. Și spunând acestea, încalc, cu bună știință, un jurământ adus mării.
-Ce spuneți?! Cum adică... o infracțiune?
-Am furat, domnule Lăzăroiu... Da, am furat în fiecare seară câte un pumn de nisip pe care l-am cărat în buzunar până acasă. Seri la rând, până când, în ultima seară, am încărcat o sticlă cu apă din apa mării.
-Și la-ți ridicat aici?
-Exact... Chiar aici.
-Ce ciudat... Dar stați puțin! Despre ce jurămând pomeneați?
Am oftat și l-am privit în ochi pe domnul Lăzăroiu.
-Marea... Marea m-a implorat să nu vă destăinui secretul, dar nu pot să mai tac. În plus, cred că destinul însuși a ales să vă prezentați azi la biroul meu.
-Ce tot spuneți acolo, domnule detectiv? Nu mai vorbiți în dodii!
-Nu vorbesc în dodii, domnule Lăzăroiu. E totul... real. Marea... Marea... vă iubește!
Domnul Lăzăroiu se uita la mine ca la un străin.
-Vă iubește enorm, domnule Lăzăroiu. Vă adoră, chiar! De aceea vă strică toate castelele pe care le ridicați ziua. Pentru a vă reîntoarce la malul ei. Pentru a-i atinge albastrul veșnic îndrăgostit de ființa dumneavoastră. Fără dumneavoastră, ar... muri. Da, domnule Lăzăroiu, ar dispărea. Împreună cu algele, cu scoicile, cu pescărușii, cu nisipul și apa ei cu care, dumneavoastră, vă contopiți într-un singur suflet fără să știți.
Domnul Lăzăroiu amuțise. Își fixase privirea pe castelul meu de nisip.
-Mergeți, domnule Lăzăroiu... Mergeți și mângâiați-i valurile, perlele, cuarțul, țipătul. Mergeți și fiți alături de ea. Și știți ceva? Castelul meu de nisip se poate nărui oricând, pe când ea... Ea va dăinui în eternitate. Trăiți, domnule Lăzăroiu! Trăiți pentru totdeauna împreună cu marea!
În ochii domnului Lăzăroiu licăreau verdele, albastrul, galbenul, albul, ca într-un carusel de culori. S-a ridicat zâmbindu-mi deschis, luminat, fericit.
-Vă mulțumesc, domnule detectiv! Vă mulțumesc pentru tot!
Mi-a strâns mâna și a ieșit. De afară, mirosul mării înflăcărate de iubire, se înălțase până la nori. O ploaie de săruturi sărate îl însoțea pe domnul Lăzăroiu. Am închis ușa și m-am întors la castelul meu de nisip.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!