Ar fi fost un om normal dacă nu ar fi avut o poreclă anormală. I se spunea "Omulcuceimailargipantalonidinlume." A început să i se spună așa în loc de Costel, numele său din buletin, în ziua în care moda bărbătească s-a schimbat și au început să se poarte, Dumnezeu știe de ce și în ce scop, pantaloni mulați pe bulan, amintind de Hamlet sau de Sucă al lu' Zapacitu', făcut celebru de Nea Mărin. Costel al nostru, deranjat, și-a făcut pe comandă cei mai largi pantaloni posibili, în semn de protest. "Omulcuceimailargipantalonidinlume" ieșea mândru pe stradă și șoca asistența. Treizeci de metri de stofă băgase croitorul în ițarii lui care fâlfâiau mai ceva ca pânzele unei corăbii. Bărbații îl huiduiau iar damele râdeau de se prăpădeau. In afară de una, una care demult, tare demult, răspundea la numele de Mirela, însă mai apoi, ca și "Omulcuceimailargipantalonidinlume", căpătase o poreclă: "Femeiacuceimairidcolipantofidinlume", asta pentru că purta încălțări cu talpă gen platformă, dar o platformă de jumătate de metru, nene, în semn de protest pentru pantofii cu toc-cui ale damelor de pe bulevard. Ei bine, și cum ea nu râdea de "Omulcuceimailargipantalonidinlume", el s-a apropiat, încurajat, i-a zâmbit, i-a zâmbit și ea lui, apoi el i-a luat mâna, i-a sărutat-o și atunci s-a întâmplat cel mai neașteptat lucru de pe fața pământului: i-au căzut pantalonii.